Decizia penală nr. 221/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 221/R/2013

Ședința publică din data de 15 februarie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: V. C.

JUDECĂTORI: I. C. M.

: C. I.

G.: A. B. H.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BAIA MARE împotriva sentinței penale nr. 2758 din data de 12 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., privind pe inculpatul P. G. F. trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1803/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. (1) din O.U.G. nr.195/2002, republicată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul P. G.

F. asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat SA S., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care s-a identificat inculpatul P. G. F. posesor al BI seria MM nr. 2. și CNP 1., ocazie cu care acesta arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul M. ui P. susține recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare și în temeiul art.385 ind.15 pct. 2 lit. d C.p.p. solicită a se admite recursul pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art.385 ind.9 pct.14 teza a II-a C.p.p., casând astfel sentința penală nr. 2758 din data de 12 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în ceea ce privește modul greșit de soluționare a laturii penale, pentru motiv de nelegalitate. În acest sens, apreciază nelegală pedeapsa aplicată inculpatului și solicită ca rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului P. G. F. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. (1) din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art.320 ind. 1 C.p.p. și cu înlăturarea circumstanței atenuante prev. de art.74 lit. a C.p., la pedeapsa închisorii în limitele legale, reduse în cadrul procedurii simplificate, de la 8 luni la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art.81 C.p.

Apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală deoarece în cadrul procedurii simplificate limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, astfel că,

în cauza de față, limita minimă este de 8 luni închisoare, or, instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 11 luni închisoare. Raportat la gradul ridicat de alcoolemie de 2,40 - 2,30 g ‰, opinează că instanța de control judiciar este îndreptățită să aplice o pedeapsă în limitele legale, dar superioară pedepsei de 11 luni închisoare, aplicată de către prima instanță, cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului recurs rămânând în sarcina statului.

Apărătorul inculpatului solicită a se respinge recursul Parchetului ca fiind nefondat și a se menține sentința penală atacată ca fiind temeinică și legală, întrucât pedeapsa de 11 luni închisoare a fost corect individualizată. Astfel, având în vedere dispozițiile art.72 C.p., apreciază îndestulătoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G. F., aceasta fiind în măsură să conducă la reeducarea inculpatului și atingerea scopului pedepsei prevăzut de art.52 C.p.

La aplicarea acestei pedepse, prima instanță a reținut criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 C.p., respectiv gradul de pericol social al faptei, valoarea alcoolemiei, împrejurările comiterii faptei, persoana și conduita inculpatului, lipsa antecedentelor penale, poziția sinceră pe parcursul procesului și prelevarea de dispozițiile art.320 ind. 1 C.p.p., faptul că inculpatul nu a mai fost sancționat anterior, împrejurarea că acesta este bine integrat social, fapta comisă constituind un eveniment singular în viața sa, pe care îl regretă.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art.74 lit. a C.p., astfel că față de aceste aspecte, față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, apreciază că pedeapsa a fost just individualizată și nu necesită corecții.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei prevăzută de art.81 C.p., care a fost solicitată de către Parchet la acest termen cu ocazia susținerii recursului, deși în forma scrisă s-a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în ipoteza menținerii acestei ultime solicitări, arată că modalitatea stabilită de prima instanță este corectă având în vedere că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, nu are antecedente penale, a fost sincer și a cooperat cu organele judiciare, aspecte față de care și în fața primei

instanțe Parchetul a solicitat suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul P. G. F., având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău și că la acel moment, aceasta a fost singura soluție, altfel ar fi rămas în drum.

C U R T E A

Deliberând constată că,

Prin sentința penală nr.2758 din_, Judecătoria Baia Mare, în temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul P. G. F. având CNP 1., fiul lui G. și Ana, născut la data de_, în loc. Negrești Oaș, jud. Satu M., cetățean român, studii 10 clase, muncitor, căsătorit, domiciliat în B. M., str. Luminișului, nr. 9/27, jud. Maramureș, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu rap. la art. 320 ind. 1 Cod proc. pen., și aplic. art. 74 lit. a Cod penal, rap. la art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 11 luni închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 11 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II Cod penal și, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 450 lei

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de_ la ora 15:45, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului B. M., au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație, petrecut pe str. Gării din municipiul B. M. .

Ca urmare a sesizării, organele de poliție s-au deplasat la locul producerii evenimentului rutier, unde au stabilit că inculpatul P. G. F., în jurul orei 15:45 în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare MM

- 07 - JYP, pe str. Gării din municipiul B. M., din direcția str. P. R. către b- dul T., a ajuns în dreptul imobilului cu nr. administrativ 11, unde a derapat,a pătruns pe contrasens și astfel automobilul condus de inculpat a intrat în impact cu autovehiculul marca M. des cu nr. de înmatriculare MM - 05 - HUY, condus regulamentar de martorul Ianoș V. . În autovehiculul condus de martorul Ianoș

  1. se mai afla și soția sa, martorul Ianoș Onorica.

    Inculpatul P. G. F. a fost testat cu aparatul etilotest, la ora 16:02, rezultatul testului indicând o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții inculpatul a fost condus la Spitalul J. ețean B. M. unde i s-au recoltat probe biologice în vedere stabilirea alcoolemiei.

    Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 23596 din_ întocmit de Serviciul Medico-Legal J. ețean Maramureș a stabilit o alcoolemie de 2,40 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 16:35 și de 2,30 g%o la cea de- a doua probă recoltată la ora 17:35.

    Vinovăția inculpatului a fost dovedită, în raport de cele mai sus, prezentate, conform înscrisurilor existente în dosarul de urmărire penală.

    În drept, fapta comisă de inculpatul P. G. F., în modalitatea descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, faptă pentru care instanța aplică acestuia pedeapsa de 11 luni închisoare.

    Constatând că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, instanța, în temeiul art.81, 82 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 11 luni, atrăgând atenția acestuia asupra prev. art. 83 Cod penal, cu privire la condițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.

    La individualizarea pedepsei și a modului de executare ținând cont de prev.art. 72 Cod penal, a fost avut în vedere gradul de pericol social al faptei, apreciat în raport cu valoarea alcoolemiei rezultate în urma analizei probei biologice.

    S-a mai avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, instanța reținând astfel circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cod penal și dându-i eficiență, conform art. 76 lit. e din același cod.

    De asemenea, s-a avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și a manifestat regret față de comiterea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât și

    în faza de judecată, precum și împrejurarea că acesta a solicitat judecarea sa în procedură simplificată, în condițiile art. 3201Cod proc. penală.

    Prin urmare, în cauză, limitele pedepsei prevăzute de lege au fost reduse cu o treime, conform prev. art. 3201alin. 7 Cod proc. penală. Așadar, reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, nu poate fi valorificată în raport de aplicarea procedurii abreviate, întrucât în caz afirmativ, reducerea limitelor pedepsei ca o consecință firească, ar avea dublă valență juridică ceea ce este inadmisibil.

    În stabilirea pedepsei a fost avut în vedere și comportamentul inculpatului, în calitatea sa de participant la trafic, respectiv faptul că pentru perioada anterioară comiterii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, nu s-a dovedit în cauză, că ar fi fost eventual sancționat contravențional pentru încălcarea normelor la regulile ce guvernează regimul rutier.

    Întrucât inculpatul prin fapta sa, a adus atingere valorilor sociale apărate de legea penală, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal în sensul interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepselor accesorii arătate mai sus.

    Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se înlăture circumstanța atenuantă prev.de art.74 lit.a C.pen. și să se majoreze pedeapsa aplicată inculpatului P. G. F., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, urmând a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

    În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât deși în favoarea inculpatului s-au reținut atât prevederile art.3201C.proc.pen., cât și cele prev.de art.74 lit.a C.pen., pedeapsa nu a fost coborâtă sub minimul special redus cu o treime, acest minim fiind de 8 luni închisoare. Pe de altă parte, s-a susținut că nu se justifica reținerea unor circumstanțe atenuante și anume, cele prev.de art.74 lit.a C.pen. având în vedere că inculpatul a condus autoturismul având o îmbibație alcoolică de 2,40 gr.%o la prima probă recoltată și 2,30 gr.%o pentru cea de a doua probă recoltată, că a produs un accident de circulație ca urmare a pătrunderii pe contrasens, prin lovirea autovehiculului condus regulamentar de numitul Ianos V. .

    Analizând actele dosarului, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu recunoașterea vinovăției de către inculpat, care s- a prevalat de dispozițiile art.3201C.proc.pen., dând încadrarea juridică corectă și anume cea prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

    În ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, constată că în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și anume, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,4o gr.%o, cu consecința producerii unui accident de circulație rezultat cu avarierea unui alt autoturism, condus regulamentar și de persoana făptuitorului, nu se justifica reținerea de circumstanțe atenuante în sensul dispoz.art.74 lit.a C.pen., atitudinea sinceră a inculpatului fiind luată în considerare ca efect al dispozițiilor art.3201alin.7 C.proc.pen., iar lipsa antecedentelor penale în raport de gravitatea faptei, nu poate constitui automat o circumstanță atenuantă care să ducă la reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

    În această situație, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen., apreciind

    că pedeapsa aplicată este și nelegală, dar înlăturând circumstanța atenuantă prev.de art.74 lit.a C.pen., se va proceda la o nouă individualizare a pedepsei în cazul rejudecării, ca urmare a casării hotărârii atacate.

    Astfel, văzând criteriile generale de individulizare prev.de art.72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege cu aplicarea disp.art.3201alin.7 C.proc.pen., gradul de pericol social concret al faptei în raport de elementele mai sus enunțate și pericolul social al făptuitorului, care prin conducerea unui autoturism având o alcoolemie atât de ridicată, a expus unui pericol real pe ceilalți participanți la trafic, producând și un accident de circulație prin devierea autoturismului de la drumul său, se va dispune condamnarea inculpatului P. G.

    F. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a C.pen., conform art.71 alin.1 C.pen.

    În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, se apreciază că reeducarea inculpatului și realizarea scopului de prevenție în situația concretă, nu se poate realiza decât prin luarea unor măsuri de supraveghere a sa, astfel încât se impune aplicarea dispozițiilor art.861C.pen., stabilindu-se un termen de încercare pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani și 6 luni .

    Pe durata termenului de încercare se stabilește ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863lit.a - d C.proc.pen., dar în același timp, se va stabili ca pe durata termenului de încercare inculpatul să nu conducă niciun vehicul.

    Această din urmă măsură, se impune având în vedere fapta săvârșită de inculpat și împrejurarea că dacă acesta ar fi lăsat în continuare să poată conduce vehicule, ar putea expune pe ceilalți participanți la trafic unor pericole determinate de atitudinea sa de nerespectare a regimului circulației rutiere, dar și ca sancțiune care să atragă atenția asupra consecințelor săvârșirii unor astfel de infracțiuni, pentru toți conducătorii de autovehicule.

    Se va face aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 C.pen., în sensul că pedepsele accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare, iar inculpatul va fi atenționat asupra dispozițiilor art.864C.pen.

    Văzând și disp.art.192 alin.3 C.proc.pen.,

    PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentinței penale nr.2758 din_ a Judecătoriei B. M., pe care o casează cu privire la greșita reținere a circumstanței atenuante prev. de art.74 lit. a C.p. în favoarea inculpatului și în consecință cuantumul pedepsei aplicate, precum și a modalității de executare a pedepsei.

    Rejudecând cauza în aceste limite, condamnă pe inculpatul P. G. F. fiul lui G. și Ana, născut la data de_ în loc. Negrești Oaș jud. Satu M., CNP 1., domiciliat în B. M. str. Luminișului nr.9/27 jud. Maramureș, fără antecedente penale, la pedeapsa de :

    - 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art.3201C.p.p.

    În baza art.861C.p., art.862C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate mai sus inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni.

    În baza art.863C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

    Să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a

    infractorilor de pe lângă Tribunalul Maramureș conform programului de supraveghere întocmit de către acest serviciu;

    Să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

    Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

    Să nu conducă nici un vehicul pe durata termenului de încercare.

    În baza art.359 C.p.p., atrage atenția inculpatului asupra disp. art.864C.p. a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

    În baza art.71 al. 1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit. a teza II-a C.p. și în baza art.71 al. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

    Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

    În baza art.192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

    Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.

    PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

    1. C. I. C. M. C. I.

      G.

      1. B. H.

red.C.I./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.B. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 221/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice