Decizia penală nr. 226/2013. Evaziune fiscală

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.226/A/2013

Ședința publică din 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: V.

V. A.

, judecător

JUDECĂTOR

: I.

M.

G.: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -

SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare apelul declarat de către partea civilă S. R. prin ANAF prin DGFP Maramureș, împotriva sentinței penale nr. 453/_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, privind pe inculpatul O. A.

S., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 348/P/2012 din_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Nuț C. iu, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul O. A. S., partea civilă S.

R. prin ANAF Maramureș și partea responsabilă civilmente SC Robinia I. SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Apărătorul inculpatului, solicită respingerea apelului părții civile ca nefondat, apreciind că instanța de fond a făcut o analiză temeinică a aspectelor legate de latura civilă, motiv pentru care a admis în parte constituirea de parte civilă. Astfel, l-a obligat pe inculpat la plata TVA-ului, dobânzilor și penalităților. În ceea ce privește suma de 12.500 lei pentru care partea civilă a formulat apelul, solicită a se observa că aceasta este o amendă penală, motiv pentru care instanța a dispus respingerea laturii civile sub acest aspect. Arată că unul dintre scopurile hotărârii judecătorești nu este legat doar de tranșarea unui conflict ci și de obținerea unui titlu executoriu. Din moment ce există un titlu executoriu pentru suma de 12.500 lei care este în procesul verbal de constatarea contravenției, consideră că nu se mai impune emiterea unui nou titlu executoriu constituit de o hotărâre judecătorească. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul Parchetului, apreciază că prima instanță a soluționat judicios latura civilă a cauzei, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 453 pronunțată la data de 28 iunie 2013 de Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201C.pr.pen. și art. 74 lit. a C.pen. raportat la art. 76 lit. d

C.pen., s-a dispus condamnarea inculpatului O. A. S., fiul lui I. și M.

, născut la data de_ în B. M., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în B. M., Bd. R. nr. 17/1, jud. Maramureș, CNP 1., la 1 an închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.p.p., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R., prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, reprezentată prin DGFP MARAMUREȘ și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Robinia I. SRL, cu sediul în B. M., Bd. R. nr. 22, la plata către aceasta a sumei de

11.021 lei reprezentând TVA și 9.712 lei, reprezentând impozit pe profit, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente în materie fiscală, care vor fi calculate începând cu data exigibilității sumelor și până la achitarea integrală.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente SC Robinia I. SRL până la concurența sumei la care aceștia au fost obligați către partea civilă.

Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, o copie a dispozitivului s-a comunicat Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 191 alin. 3 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 200 lei onorariul apărătorului din oficiu s-a plătit din fondurile M. ui Justiției către dl. av. R.

V. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul O. A. S. este administrator al S.C. ROBINIA I. S., cu sediul social în B. M., Bd. R. nr. 22, județul Maramureș, asociat fiind martorul Suciu Octavian Dobrin N., societatea având ca obiect de activitate

"activitate de consultanță pentru afaceri și management";.

La data de_, Direcția Generală a Finanțelor P. e Maramureș - Activitatea de I. Fiscală, a emis un aviz de inspecție fiscală, inculpatul fiind anunțat despre acest fapt.

Întrucât din discuțiile purtate cu inculpatul, a rezultat că societatea nu conduce evidență contabilă, inspecția a fost suspendată, acordându-se administratorului un termen de 15 zile pentru întocmirea evidenței contabile.

Controlul a început efectiv la data de_, finalizându-se la data de_ cu Raportul de inspecție fiscală nr. 6253/2012. Pe parcursul inspecției, societatea a fost reprezentată de către inculpatul O. A. S. .

Raportul a concluzionat faptul că inculpatul nu a condus evidența contabilă, iar în perioada septembrie 2009 - mai 2011, a emis un număr de 23 facturi fiscale reprezentând prestări servicii, în valoare de 60.699 lei, către S.C.

"Maramureș Telecom"; S.

2

S-a mai concluzionat că societatea condusă de către inculpat nu a depus declarații de taxe și impozite la organul fiscal teritorial.

Conform declarației martorului Bochiș H. C., administrator al S.C.

"Maramureș Telecom"; S. B. M., societatea sa a încheiat un contract de prestări servicii cu societatea administrată de către inculpat, mai exact, în perioada septembrie 2009 - mai 2011, aceasta din urmă presta zilnic servicii de mentenanță a rețelei de internet și întreținere echipamente comunicații. Factura fiscală se emitea lunar pentru suma stabilită în contract, care era achitată în numerar pe bază de chitanță, stabilindu-se că aceste facturi nu au fost înregistrate în evidența contabilă și nici nu au fost declarate obligațiile fiscale aferente acestora.

Inculpatul O. A. S. a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat, respectiv că a prestat servicii de mentenanță și întreținere a echipamentelor de comunicații fără să înregistreze în contabilitate facturile fiscale emise. De asemenea, inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a acoperi prejudiciul cauzat, arătând însă că nu dispune în prezent de mijloacele financiare necesare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă A. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. E A JUDEȚULUI MARAMUREȘ solicitând

admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună obligarea inculpatului la plata sumei de 41.492 lei reprezentând

T.V.A. și impozit pe profit - 20.733 lei, dobânzi și penalități - 8.259 lei și amendă de 12.500 lei, toate cu dobânzi și penalități de întârziere.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod nejustificat tribunalul nu a procedat la obligarea inculpatului la toată suma cu care s-a constituit parte civilă, inclusiv la plata sumei de 12.500 lei cu titlu de amendă contravențională.

Apelul declarat în cauză este nefondat.

În baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.

În mod legal și temeinic instanța de fond a soluționat latura civilă a cauzei obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească părții civile 11.021 lei T.V.A. și 9.712 lei impozit pe profit (în total 20.733 lei) și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente în materie fiscală, începând cu data exigibilității sumelor și până la achitarea integrală.

Or, în raport de faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, condamnat și obligat la plata despăgubirilor civile arătate mai sus, pretențiile părții civile exced actului de sesizare a instanței și încalcă principiul răspunderii civile delictuale care guvernează soluționarea laturii civile a procesului penal, suma solicitată vizând alte fapte ale inculpatului de natură contravențională.

Mai mult, așa cum a arătat și instanța de fond, amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal de contravenție nu a fost contestată, are caracter definitiv, situație în care procesul-verbal constituie titlu executor ce poate fi adus la îndeplinire în sarcina societății comerciale sancționate conform art. 37 din

O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 110 lit. f și art. 141 din O.G. nr. 92/2003.

În afara motivelor de apel invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prevăzute de lege care să atragă casarea hotărârii atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge apelul părții civile ca nefondat, obligând-o, în temeiul art. 192 pct. 2 C.pr.civ., la 400 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare rămân în apel.

3

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă A. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. E A JUDEȚULUI MARAMUREȘ împotriva

sentinței penale nr. 453 din 28 iunie 2013 a T. ui Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 19 noiembrie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

G.

,

V.

V. A.

I.

M.

L. C.

Red.V.V.A./_ .

Dact.H.C./4 ex./_ . Jud.fond: A. C. R.

4

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 226/2013. Evaziune fiscală