Decizia penală nr. 238/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 238/R/2013
Ședința publică din 12 Iunie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.
Judecător: A. Ț. Judecător: M. L.
Grefier: Dan-P. O.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul condamnat V. A. împotriva sentinței penale nr.652/_ a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat V. A., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. C. Traian cu delegație la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petentul arată că își menține recursul formulat și că în data de 14 a fost discutat în Comisia pentru liberări condiționate a penitenciarului, când rediscutarea cererii sale a fost amânată pentru data de_ .
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul petentului condamnat solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună liberarea condiționată a acestuia.
Consideră că toate condițiile privind liberarea condiționată a petentului sunt îndeplinite, mai puțin practica pe care se bazează cei din cadrul Comisiei pentru eliberări condiționate a P. ului G., care amână data liberării condiționate dacă petentul are antecedente penale, lucru ce s-a întâmplat și în prezența speță, condamnatul primind o amânare de 6 luni de zile. Apreciază că această practică a Comisiei se bazează pe faptul că petentul trebuie să înțeleagă ce anume înseamnă perioada de detenție.
Solicită a se avea în vedere că petentul știe ce înseamnă procedura de detenție, întrucât în urma verificărilor efectuate în dosar, rezultă că acesta a participat la diverse activități, obținând 59 de zile câștig.
Arată că din cele 22 de luni închisoare pe care era obligat să le execute, acesta a executat 27 de luni de închisoare, astfel că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a fi liberat condiționat.
Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului formulat și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Petentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că vrea să meargă acasă deoarece a executat 7 luni de închisoare din amânarea dată.
T. UL
Prin sentința penală nr.652/_ a Judecătoriei G., a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul V. A., născut la data de_, codul numeric personal 1., domiciliat în municipiul Baia Mare, strada Corbului, numărul 48, apartamentul 2, județul Maramureș, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.
A fost fixat termenul de_, după care cererea poate fi reînnoită.
A fost obligat petiționarul să achite 150 lei cheltuieli judiciare statului. Suma de 100 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, doamnei avocate Precup Fabiola-M. .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Din procesul verbal aflat la filele 10-11 reiese că petiționarul V. A. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 3 ani închisoare (adică 1.096 zile), aplicată prin sentința penală nr. 404/2011 a Judecătoriei Baia Mare. A executat până la data de_, 733 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, el trebuie să execute, conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal 2/3 din pedeapsă, adică 730 zile închisoare. Mai reiese că deținutul a fost sancționat disciplinar de două ori. Unul dintre rapoartele de sancționare a fost ridicat prin recompensare. A fost folosit la muncă și s-a achitat parțial de sarcinile primite. A avut o comportare regulamentară și a dat dovezi de îndreptare. Nu a fost recompensat cu suplimentarea drepturilor. Pentru perseverența infracțională, comisia a amânat liberarea condiționată a condamnatului cu 6 luni, fără a preciza data concretă.
Conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal, După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare) dar instanța trebuie să țină cont și de starea de
recidivă. În speță, condamnatul a fost sancționat anterior de 6 ori cu pedeapsa închisorii iar în timpul detenției a fost sancționat disciplinar, astfel că a dovedit că nu a înțeles să aibă o comportare conformă cu normele sociale. Prin urmare, cererea sa este neîntemeiată, perioada de amânare fixată de comisie este justă și, în consecință, în temeiul articolului 450 din Codul de procedură penală, instanța a respins cererea de liberare condiționată. S-a fixat data de_, după care petiționarul poate depune o nouă cerere de liberare condiționată.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal petentul condamnat V. A. care solicită admiterea cererii sale și punerea în stare de libertate condiționată, învederând totodată faptul că a fost rediscutat în Comisie, nu s-a propus liberarea condiționată și s-a fixat un nou termen de rediscutare a cererii pentru luna noiembrie 2013.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, deoarece deși petentul a executat fracția legală obligatorie din pedeapsă, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare fiind sancționat disciplinar de 2 ori pentru confecționarea de obiecte interzise, iar antecedentele sale penale constau în multiple condamnări la pedepse privative de libertate, petentul fiind recidivist. Întrucât aceasta este prima analiză a posibilității de liberare condiționată, iar petentul nu întrunește toate condițiile legale pentru
a beneficia de ea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat V. A. împotriva sentinței penale nr. 652/_ a Judecătoriei G. .
În baza art. 189 din Codul de procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. C. Traian) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală va fi obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat V. A., fiul lui E. și I., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 652/_ a Judecătoriei G. .
În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. C. Traian) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | ||
S. | T. | A. A Ț. | M. L. |
(C.O. semn. pr. compl.)
GREFIER DAN-P. O.
Red.S.T./C.B./2 ex. Jud. fond: G. I.
← Decizia penală nr. 249/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 69/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|