Decizia penală nr. 84/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 84/R/2013

Ședința publică din data de 27 februarie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE A. -L. I.

Judecător I. N. B. Judecător SS

Grefier T. H.

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul C. L. , deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 74/2013 din_ a Judecătoriei Gherla, având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal se prezintă condamnatul din Penitenciarul Gherla, aflat în stare de detenție, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av, Ceapa Ion, cu delegație la dosar.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin PROCUROR: D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea adresată de instanță, condamnatul arată că, își menține cererea de recurs și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul condamnatului arată că, nu au alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, tribunalul constatând cauza în stare de judecată, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, admiterea cererii de liberare condiționată și a dispune liberarea condiționată a condamnatului.

În susținerea cererii, două din condițiile prevăzute de lege fiind îndeplinite, respectiv fiind îndeplinită fracția și munca prestată.

Arată că, prima instanță a constatat că, referitor la abaterile disciplinare nu s-ar impune liberarea condiționată a condamnatului însă, apreciază că aceste abateri nu sunt chiar la nivelul atât de ridicat, unul fiind pentru nerespectarea ordinii interioare și petentul ar fi deținut un telefon mobil însă aceasta se datorează faptului că, este lipsit de libertate și ține legătura cu familia, având și un copil minor și, instanța poate avea în vedere și circumstanțele personale ale petentului.

În subsidiar, raportat la aceste circumstanțe personale și abateri disciplinare, solicită instanței reducerea termenul stabilit de prima instanță.

Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJLC.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului.

Solicită instanței a se avea în vedere că Judecătoria Gherla a redus termenul pentru rediscutarea liberării condiționate și, faptul că petentul se află la prima cerere de acest gen trebuie să îndeplinească cumulativ cele trei condiții.

Apărătorul condamnatului, în replică, solicită instanței a se avea în vedere faptul că, executarea unei pedepse nu este ceva foarte ușor având în vedere și perioada îndelungată.

Condamnatul având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da în cauză.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 74/_ a Judecătoriei Gherla, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. L. , fiul lui T. și L., născut la data de_, de sub efectul pedepsei de 11 ani 4 luni 15 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 35/2008 a Curții de Apel București.

În baza art. 450 alin. 2 C. pen. s-a fixat termen la_, dată după care cererea va putea fi reexaminată.

În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. I., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla la data de_ ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința penală nr. 1337/2012 a Judecătoriei Miercurea Ciuc petentul condamnat C. L. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 11 ani 4 luni 15 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 35/2008 a Curții de Apel București.

În motivarea în fapt a cererii formulate petentul condamnat a arătat că solicită liberarea condiționată din motivele familiale și medicale .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Din procesul-verbal aflat la fila 32 rezultă că persoana privată de libertate

C. L. se află în prezent în Penitenciarul Miercurea Ciuc, în executarea unei pedepse de 11 ani 4 luni 15 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 35/2008 a Curții de Apel București. Executarea pedepsei a început la data de_ și urmează să expire la_ . Ținând seama de faptul că petentul condamnat a

avut un comportament necorespunzător pe durata detenției, fiind sancționat disciplinar de 6 ori, comisia de liberări condiționate a propus o amânare de 12 luni pentru rediscutarea liberării condiționate, respectiv până la data de_ .

În drept, instanța de fond a reținut că potrivit articolului 59, aliniatul 1 din Codul penal, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: în primul rând să-și execute fracția de pedeapsă prevăzută de lege, în al doilea rând să fie stăruitor în muncă și în al treilea rând să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, corespunzând unui număr de 3116 zile. Până la data de_ a executat 3120 zile închisoare din care efectiv 3005 zile, 115 de zile fiindu-i considerate ca executate ca urmare a muncii prestate. Prin urmare, instanța de fond a constatat că prima condiție pentru a putea beneficia de liberare condiționată este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege

Cât privește cea de-a doua condiție, respectiv stăruința în muncă, aceasta este îndeplinită, întrucât condamnatul a participat la activități lucrative în Penitenciarul Gherla, fiindu-i considerate ca executate în baza muncii prestate un număr de 115 zile.

Condamnatul nu îndeplinește însă cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată, respectiv disciplina și dovezile temeinice de îndreptare. Din caracterizarea comportamentului său în perioada detenției rezultă că acesta a avut de la momentul depunerii în penitenciar și până la data analizării în comisia de liberare condiționată un comportament oscilant, fiind recompensat de 13 ori în perioada 2008-2010 și sancționat disciplinar de 6 ori, în perioada 2011-2012, pentru abateri disciplinare foarte grave, respectiv nerespectarea ROI (1), confecționare și deținere de obiecte interzise (3) lovire deținut (1) și stabilire legături (1).

Din prevederile art. 59 C. penal rezultă că esențială pentru admiterea unei cereri de liberare condiționată - în afară de împlinirea limitei minime de detenție și buna comportare la locul de deținere - este constatarea instanței că timpul executat, din durata pedepsei este suficient pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul, atât cel de reeducare, cât și cel de prevenție.

Întrucât condamnatul în speță a avut de la momentul depunerii în penitenciar un comportament oscilant, instanța de fond a reținut că nu există dovezi că odată lăsat în libertate va avea un comportament corect în societate și că va respecta normele sociale, atitudinea sa antisocială fiind dovedită până în prezent prin fapta comisă și prin abaterile grave săvârșite în perioada detenției. În acest context instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a persoanei condamnate în acest moment este prematură, perioada executată nefiind suficientă pentru a crea convingerea că se impune liberarea sa condiționată.

Față de toate cele mai sus expuse, reținând că executarea fracției legale de pedeapsă nu a fost suficientă pentru reeducare, ținând seama de faptul că liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocație, o posibilitate a instanței de executare ce trebuie să ia în considerare toți factorii ce țin de persoana condamnatului, de fapta, comportamentul acestuia și antecedentele penale, instanța de fond, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a respins cererea condamnatului C. L. privind liberarea condiționată de sub efectul

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1126/2010 a Judecătoriei Baia Mare.

Dar, având în vedere faptul că, petentul a fost și recompensat, precum și că a participat 6 programe și activități educaționale din care a încheiat patru, instanța de fond a considerat că perioada de amânare va putea fi redusă, motiv pentru care, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p., a fixat termen la_, dată după care cererea sa va putea fi reexaminată.

În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. I., în sumă de 100 lei a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul C. L., fără a arăta în scris motivele.

Analizând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.

În mod just instanța de fond a respins cererea formulată în cauză raportat la comportamentul oscilant și abaterile grave comise de condamnatul C. L. pe perioada detenției, în număr de 6; cu toate acestea, instanța de fond a dat dovadă de clemență și ținând cont de faptul că, sus-numitul a fost recompensat de 13 ori în perioada 2008-2010 și a participat la 6 programe și activități educaționale, din care a finalizat 4, a redus termenul de amânare de 1 an propus de comisie, după care condamnatul poate va putea reînnoi cererea de liberare, respectiv data de _

.

Față de cele mai sus arătate, tribunalul, în baza art. 38515pct. 1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul C. L., împotriva Sentinței penale nr. 74/_ a Judecătoriei Gherla.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.

În temeiul art. 189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Ceapă Ion, ce se va avansa din F.M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 38515pct. 1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul C. L. (fiul lui T. și L., ns. la data de_, deținut în prezent în PNT Gherla, împotriva Sentinței penale nr. 74/_ a Judecătoriei Gherla.

În baza art. 192 al. 2 C.pr.pen. obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.

În temeiul art. 189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Ceapă Ion, ce se avansează din F.M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

A.

-L. I.

I.

N. B.

SS

GREFIER

T. H.

Red. 3 ex./I.N.B./D.M.

_

Jud.fond: Nicoară M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 84/2013. Cerere de liberare conditionata