Decizia penală nr. 243/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 243/R/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D., judecător
: G. A., judecător
: L. M. V., judecător
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul L. R. I. împotriva Sentinței penale nr. 1231 din 24 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul L. R. I., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu Ceoarec I. Otilia.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Recurentul L. R. I. arată că își menține recursul declarat și depune la dosar un memoriu.
Președintele completului de judecată dă citire memoriului depus la dosar, prin care se arată că pedeapsa aplicată este prea mare, că s-a împăcat cu partea vătămată, i-a restituit bunurile sustrase și a achitat toate pretențiile solicitate. Se mai arată că în toată perioada cât a fost în libertate a muncit, iar când a comis infracțiunea a fost în stare avansată de ebrietate. De asemenea, arată că trăiește în concubinaj de 15 ani, are trei copii minori, iar situația materială este foarte critică, concubina sa neavând nici un venit în afară de alocația copiilor și nu are altă posibilitate prin care să poată întreține familia. Solicită reducerea pedepsei aplicate pentru a se elibera cât mai repede și a-și ajuta familia, să-și aduce copii pentru a-i putea trimite la școală.
Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului arată că nu mai au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Avocat Ceoarec I. Otilia solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris de recurent, iar în baza art. 385/15 pct. 2 raportat la art. 385/15 alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală admiterea contestației la executare.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea Sentinței penale nr. 1231/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli judiciare în favoarea statului. Motivele invocate de recurent, respectiv că a plătit despăgubirile, că s-a împăcat cu partea vătămată, că a
fost în stare de ebrietate, nu constituie motiv de reducere a pedepsei și nu sunt incidente disp. art. 461 Cod procedură penală, aceste aspecte pot fi luate în considerare doar la individualizarea pedepsei.
Recurentul L. R. I. având ultimul cuvânt, lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 1231 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul L. R. I., fiul lui V. și M., născut la data de_, CNP 1.
, deținut în Penitenciarul Bistrița, privind executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin S.P.nr.91/2013 a Judecătoriei Bistrița, ca inadmisibilă.
A fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu în favoarea avocat Ceoarec I. Otilia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :
Prin contestația înregistrată sub nr._ la Judecătoria Bistrița contestatorul L. R. I. a contestat mandatul emis în baza sentinței nr. 91/2013 a Judecătoriei Bistrița, solicitând reducerea pedepsei aplicate pe motivul că, cuantumul de 4 ani și 6 luni închisoare este prea mare.
Având în vedere împrejurarea că motivul invocat de contestator la susținerea cererii nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prev. de art. 461/ al. 1 C.pr.penală, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul L. R. I. și îl va obliga pe acesta la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Ceoarec I. Otilia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul L.
R. I., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se admită contestația, cum s-a formulat.
În motivare, recurentul nu a criticat sentința atacată, în sensul de a combate considerentele acesteia, s-a rezumat să invoce dificila situație materială în care se află familia sa și copiii săi, apreciind că se impune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, tocmai pentru a putea să-și sprijine familia din punct de vedere material, astfel ca copiii pe care-i are să nu fie obligați să abandoneze școala. A mai arătat că atunci când a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat s-a aflat în stare avansată de ebrietate și că a comis-o la inițiativă cumnatului său. Petentul recurent și-a luat angajamentul că nu va mai săvârși alte fapte penale, pe viitor.
Tribunalul, analizând sentința atacată prin prisma considerentelor acesteia, motivelor de recurs invocate, precum și potrivit disp. art. 386 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, a apreciat că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare.
Motivele pentru care se poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, astfel că, în mod întemeiat contestația s-a respins, ca inadmisibilă. Motivele invocate de către petentul contestator puteau fi invocate doar în căile ordinare de atac îndreptate împotriva hotărârii de condamnare(cele vizând
cuantumul pedepsei), iar motivele familiale menționate în recurs puteau fi invocate, eventual într-o cerere de întrerupere a executării pedepsei și nu pe calea contestației la executare.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator, s-a menținut ca legală și temeinică sentința atacată.
În considerarea disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus obligarea condamnatului contestator la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului, cheltuieli care includ și pe cele legate de apărarea din oficiu și care au fost suportate din fondurile Ministerului Justiției, în conformitate cu disp. art. 189 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L. R. I. împotriva Sentinței penale nr. 1231 pronunțată la 24 iulie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru condamnatul-recurent, av. Ceoarec I. Otilia onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă condamnatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
B. | D. G. | A. -L. | M. V. R. M. |
Red/Dact B.D/R.M. _
Jud. fond-J. L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 243/R/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L. R. I. împotriva Sentinței penale nr. 1231 pronunțată la 24 iulie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru condamnatul-recurent, av. Ceoarec I. Otilia onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă condamnatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
B. | D. G. | A. -L. | M. V. R. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 243/R/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L. R. I. împotriva Sentinței penale nr. 1231 pronunțată la 24 iulie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru condamnatul-recurent, av. Ceoarec I. Otilia onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă condamnatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
B. | D. | G. | A. -L. | M. V. |
← Decizia penală nr. 20/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 499/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|