Decizia penală nr. 25/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. M.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ cod operator 2618
DECIZIA PE NA LĂ NR . 25/R
Ședința publică din 05 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: S. L. R. M.
JUDECĂTORI: G. O. M.
ALB C. VIOLETA
GREFIER: C. M.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: B. L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea recursului declarat de condamnatul SS
N. - fiul lui A. și M., născut la data de_, aflat în Penitenciarul Baia Mare - împotriva sentinței penale nr. 2563 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei Baia Mare având ca obiect liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, în stare de deținere, recurentul-condamnat SS N. .
Se constată că recurentului-condamnat nu i-a fost desemnat apărător din oficiu, astfel că instanța, în urma consultării tabelului cuprinzând avocații din oficiu pe luna februarie 2013, în temeiul art. 171 alin.41C.pr.pen. l-a desemnat pe dl.avocat A. N. Z. să asigure asistența juridică a condamnatului S.
S. N., lăsând cauza la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea acestuia să studieze dosarul.
După reluarea cauzei, la a doua strigare se prezintă recurentul- condamnat SS N. asistat de avocat desemnat din oficiu A. N. Z.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității introducerii recursului.
Apărătorul recurentului-condamnat S. Segiu N., avocat A. N.
Z. apreciază recursul ca fiind în termen având în vedere că potrivit susținerilor recurentului-condamnat, acesta a fost transferat la Penitenciarul
Timișoara, recursul fiind declarat în cele 10 zile de la data luării la cunoștință despre soluția instanței de fond.
Recurentul-condamnat SS N. arată că soluția i s-a comunicat la data de_ dar a declarat recurs la data de_ pentru că era la Timișoara unde a stat doar o noapte și până i s-a comunicat soluția el era deja întors înapoi.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca tardiv.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2563 din 21 noiembrie 2012 Judecătoria Baia Mare a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul S. Segiu N., iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a l-obligat pe acesta la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul-petent SS N., deținut în Penitenciarul Baia Mare, a solicitat liberarea sa condiționată, înainte de executarea în întregime a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1698/2012 a Judecătoriei Baia Mare în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1850/2012.
Executarea pedepsei a început la data_ și urmează să expire la data de_ .
Din procesul-verbal nr. D/39053/_, încheiat de Comisiei de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului Baia Mare, rezultă faptul că acesta se află la prima analiză; în copie, s-a anexat și referatul de cunoaștere și caracterizare privind pe condamnatul-petent.
Totodată din procesul-verbal nr. D/39053 din_, întocmit de Penitenciarul Baia Mare, rezultă că, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, deținutul trebuie să execute o fracțiunea de 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 de zile, iar la data analizei, respectiv în_, avea un total de 735 zile executate din care 21 de zile i s-au considerat executate ca urmare a muncii prestate.
Petentul a executat în ultima parte pedeapsa în sistem deschis.
Din caracterizarea comportamentului în timpul perioadei de detenție, reiese faptul că deținutul a avut o comportare corespunzătoare. Condamnatul nu a fost sancționat disciplinar și nici recompensat.
Potrivit art. 59 Cod penal, liberarea condiționată poate fi acordată după ce deținutul a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani și dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții, respectiv este stăruitor în muncă, este disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Cu referire la antecedența penală a deținutului, instanța a reținut că acesta fost condamnat anterior de mai multe ori.
Având în vedere faptul că petentul condamnat este recidivist, nu a fost recompensat, luând în considerare cuantumul pedepsei și respectiv perioada rămasă până la împlinirea executării acesteia (_ ), instanța a apreciat că fixarea unui termen de 3 luni pentru rediscutarea situației petentului apare ca fiind unul rezonabil, interval de timp în care petentul poate să adopte un comportament din care să rezulte în mod neechivoc că s-a îndreptat, că este stăruitor în muncă și disciplinat.
Nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, instanța a respins cererea de liberare condiționată și a fixat un termen de 3 luni, după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită, termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul-petent SS
N. , recurs prin care a solicitat casarea sentinței pronunțate de prima instanță și, în rejudecare, admiterea cererii și punerea sa în libertate.
J. ecând recursul în baza motivelor invocate, tribunalul constată următoarele:
La data de_ a fost pronunțară soluția de respingere a cererii de liberare condiționată formulată de petentul SS N., acesta având dreptul ca, în decurs de 3 zile de la pronunțare, să declare recurs împotriva sentinței Judecătoriei Baia Mare.
Din actele de la dosar (f.23 dosar prima instanță) reiese că petentului i s-a comunicat minuta penală la data de_ . Ulterior însă, cu depășirea termenului legal de declarare a recursului, respectiv la data de_ petentul a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 2563/_, recurs care este tardiv în raport de datele anterior menționate.
Pornind de la dispozițiile art. 385 ind.15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, în raport evident și de tardivitatea introducerii căii de atac promovată de petent, tribunalul respinge recursul declarat în cauză, obligându-l totodată pe petent la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul condamnat SS N. - fiul lui A. și
M., născut la data de_, aflat în Penitenciarul Baia Mare - împotriva sentinței penale nr. 2563 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o menține.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală. obligă pe recurentul- condamnat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-nul avocat A. N.
Z. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
S. L. R. M. | G. O. | M. | Alb C. Violeta C. | M. |
Red/S.L.R.M../T.red. C.M
_ ; 3 ex.
J. ecător la fond: F. O.
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 Secția Penală
Dosar 12._ Minută
D.P. 25/R/_ 3
copie
Decide:
În baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul condamnat SS N. - fiul lui A. și
M., născut la data de_, aflat în Penitenciarul Baia Mare - împotriva sentinței penale nr. 2563 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o menține.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală. obligă pe recurentul- condamnat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-nul avocat A. N.
Z. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
Președinte J. ecători
ss.indesc. ss.indesc. ss.indesc.
pt.conf.
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 DOSAR NR. _
Din _
Către,
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Biroul financiar-contabil
Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 22/R/_ privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu avocat
A. N. Z. în cuantum de 100 lei.
PREȘEDINTE GREFIER
S. L. R. M. C. M.
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală DOSAR NR. _
Din _
Către
PENITENCIARUL BAIA MARE
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 25/R/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe condamnatul SS N. - fiul lui A. și M., născut la data de_, aflat în Penitenciarul Baia Mare.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. L. R. M. C. M.
← Decizia penală nr. 228/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 52/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|