Decizia penală nr. 263/2013. Lovire sau alte violențe
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Decizia penală nr. 263/R/2013
Ședința publică din data de 08 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. A. D. ,
președinte secția penală
: G. A., judecător
: L. M. V., judecător
GREFIER: M. C. N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul B. G. T., împotriva sentinței penale nr. 766 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă inculpatul - recurent B. T. asistat de av. M. Letiția-M. apărător ales, partea vătămată M. I. asistat de av. M. V. apărător ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul recurentului, ca și acesta personal arată că nu mai au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Reprezentantul părții vătămate, ca și aceasta personal arată că nu mai au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nefiind cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.
Avocat M. Letiția M., solicită admiterea recursului astfel cum acesta a fost motivat pe larg prin considerentele depuse la dosarul cauzei.
Sentința pronunțată de judecătorul fondului are un profund caracter netemeinic și nelegal pentru că încalcă două principii fundamentale de drept la care va face referire distinct.
În ceea ce privește mult discutat principiu "indubio pro reo";, în cauza de față apreciază că este mai mult decât evidentă încălcarea acestui principiu pe care, deși se invocă cam în toate procesele penale de această dată, încălcarea este evidentă.
În mod absolut surprinzător instanța de fond înlătură toate probele administrate în ceea ce privește pe inculpat, actualmente recurent, și îl condamnă pe baza simplei declarații a părții vătămate, care nu se coroborează cu ansamblul probator ci doar cu declarația soției acestuia.
În ceea ce privește martorii propuși și încuviințați de către instanța de fond, acestea sunt înlăturate pe motiv că sunt fie rude, fie părți în procesele
civile, dar cu toate acestea declarația soției părții vătămate este apreciată ca având un caracter concludent deși și aceasta are aceeași calitate, de rudă și de parte în aceleași procese civile în care sunt implicate cele două părți. Mai mult de atât, mărturia soției părții vătămate are un caracter lipsit de pertinență, ceilalți martori care au fost audiați la dosarul cauzei au arătat că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul la care s-a prezentat la locul faptei, și drept urmare percepția sa asupra realității nu putea fi decât alterată.
Inclusiv martora Neamțu E., care nu are nici calitate de parte în procesele civile și nici calitatea de rudă, declarație pe care instanța de fond nici măcar nu a avuto în vedere atunci când a analizat ansamblul probator. Mai mult, declarațiile acesteia sunt neconcordante și a arătat care sunt neconcordanțele din declarațiile pe care aceasta le dă în fața organului de urmărire penală și ulterior în fața instanței de judecată.
Un alt aspect pe care l-a apreciat ca fiind absolut necenzurat și de o reală gravitate este cel în legătură cu administrarea probei cu înscrisuri coroborate cu declarația martorului agent de poliție. La fondul cauzei cât și în concluziile scrise, au arătat care sunt aspectele absolut neconcordante între declarația pe care agentul de poliție o dă în fața organului de urmărire penală și consemnările sale din cadrul procesului - verbal pe care îl încheie la mai bine de 8 luni de la săvârșirea așa zisei fapte. De asemenea, arată că nu a înțeles de ce acest agent de poliție, în condițiile în care el însuși declară că au încetat orele de program, se întoarce la solicitarea părții vătămate și îl însoțește pe acesta la domiciliul inculpatului, implicându-se practic în problemele care rezultau între aceștia și problemele de natură civilă, de ce nu a încheiat atunci un proces -verbal cu privire la ce s-a întâmplat, de ce l-a încheiat peste 8 luni, de ce declarațiile sale sunt absolut neconcordante. Și în acest caz arată că în motivele de recurs a menționat unde există neconcordanțe între declarațiile menționate.
Realitatea constă în faptul că instanța de fond nu cenzurează aceste aspecte și practic nu le încriminează sub aspectul neluării lor în seamă cel puțin, dar mai mult decât atât le ia drept veritabile drept probe și pe acestea și le are în vedere la condamnarea inculpatului.
Un alt aspect legat de cel de al doilea principiu de drept încălcat este de asemenea, tot legat de faptele pe care le săvârșește agentul de poliție. Așa cum a arătat a depus la dosarul cauzei procesul - verbal contravențional în care actualul inculpat era amendat contravențional pentru aceleași fapte. A arătat și există o practică constantă în acest sens, chiar dacă se are în vedere o contravenție, există o încălcare a principiului "non bis in idem"; deoarece chiar dacă nu se vorbește despre o infracțiune, aceeași infracțiune în primul caz, totuși aceleași elemente sunt reținute și în ceea ce privește aplicarea amenzii contravenționale, ori aceeași faptă nu poate să fie în același timp o contravenție cât și o infracțiune. Și această problemă pe care au ridicato în fața instanței de fond a fost absolut neglijată de către judecătorul fondului în considerentele sentinței emise nu se va găsi nici o statuare prin care măcar să fie înlăturată această susținere a sa.
De asemenea, un alt motiv de nelegalitate este practic amestecarea celor două laturi, civile și penale. Deși martorii părții vătămate - intimate au fost încuviințați pentru a susține latura civilă și au avut în vedere o anumită teză
probatorie, în mod surprinzător atunci când motivează, deși au fost audiați și deși sau opus și sub latura penală, instanța a venit și a susținut hotărârea sa și pe declarațiile acestor martori, care unul dintre ei, respectiv Sabău I. se află în dușmănie cu inculpatul, aspect necenzurat, de asemenea, de către instanță, deși au depus la dosarul cauzei procesul -verbal prin care acesta a fost amendat ca urmare a plângerii inculpatului, care nu ar fi trebuit să fie luată în vedere și de asemenea, mărturia doctorului stomatolog Boca I. care era prieten foarte bun cu inculpatul. Au solicitat această probă pentru că exista o neconcordanță în latura civilă, neconcordanță care a rămas în continuare. Așa cum a arătat domnul doctor a venit cu un registru nedatat, din care rezultă că partea vătămată avea abces și imobilitate. În aprecierea sa acest abces nu putea să fie generat, fiind o chestiune de notorietate, nu este nevoie de cunoștințe medicale neapărat, de o lovitură produsă în cursul zilei precedente și era probabil o afecțiune de care suferea acesta, care s-a dezvoltat anterior și cu care era în evidențe, evidențe care nu se știe când au fost anume pentru că nu era data acel registru.
Instanța de fond în mod absolut nejustificat a refuzat să lămurească aceste aspecte, motiv pentru care au solicitat și recuzarea la acel termen deoarece atitudinea era absolut părtinitoare, recuzare care a fost respinsă și nu s-a mai insistat ulterior însă și soluția care a fost pronunțată și sentința este clar rezultatul unei vădite părtiniri în ceea ce privește una dintre părți.
Așa fiind, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Avocat M. V. solicită ca în temeiul disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală să se dispună respingerea recursului declarat în cauză de către inculpat, ca nefondat, și să se dispună menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică atât în ceea ce privește modul de soluționare a laturii penale cât și în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
De asemenea, solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, cheltuieli ocazionate de acest proces, reprezentate de onorariul de avocat potrivit chitanțelor ce le va depune la dosar
În aprecierea sa, instanța de fond a avut o preocupare deosebită pentru administrarea ansamblului probelor necesare cauzei și după aceea pentru analizarea justă a acestora, astfel încât în final a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Apreciază că, motivele de recurs care au fost invocate astăzi nu sunt întemeiate și nu pot fi acreditate pentru că se îndepărtează de la coordonatele de bază ale problematicii cauzei. În acest sens menționează că, probele administrate în cauză au fost de natură să stabilească cu certitudine faptul că la data de 10 iunie 2010 între părți a avut loc un incident, că inculpatul a exercitat violențe asupra părții vătămate și cu acea ocazie ia cauzat leziuni traumatice corporale părții vătămate, care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale și că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 al. 2 din codul penal.
De asemenea, arată că au fost combătute probele care au fost în faza de cercetare judecătorească dar menționează faptul că între acele probe și probele administrate în faza de urmărire penală există o concordanță deplină. Probele administrate în faza de cercetare judecătorească au fost de natură să înlăture
orice fel de dubiu pentru că au fost readministrate probele de la urmărirea penală și acestea sunt reprezentate nu numai de plângerea părții vătămate, de certificatul medico - legal și de declarația martorei M. M. Emilia așa cum se arată, ci este vorba și despre raportul agentului de poliție Rînziș I., care a fost prezent la fața locului, dar dublat de declarația dată de către acesta în calitate de martor în fața instanței de judecată. Acest martor la văzut pe inculpat cu mâna întinsă înspre partea vătămată M. I. care tocmai se aplecase să-și ridice ochelarii ca urmare a loviturii care i-a fost aplicate acestuia.
Crede că nu se poate susține cu succes că a fost încălcat în cauză principiul "indubio pro reo"; în condițiile în care prin administrarea acestor probe prezumția de nevinovăție a fost în mod categoric răsturnată. De asemenea, apreciază că celelalte motive care au fost invocate în cauză nu au o legătură strictă cu problematica acestei cauze.
De asemenea, menționează faptul că în cauză în mod evident nu s-au încălcat prevederile art. 75 din codul penal cu privire la faptul că declarația părții vătămate nu s-a coroborat cu alte probe. Apreciază că această declarație este coroborată cu probele menționate care în mod evident au fost avute în vedere. Crede că nu s-a încălcat nici acel principiu a legalității probelor în condițiile în care există o concordanță deplină și între declarațiile martorilor și între celelalte probe, cum este proba științifică, actul medico -legal care a fost administrat în cauză.
Pentru toate motivele arătate consideră că se impune respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, subliniază faptul că, în latura civilă a cauzei s-a apreciat în mod corect care este prejudiciul suferit de către partea vătămată, adică după ce s-a stabilit cu o oarecare precizie prejudiciul material și prejudiciul moral s-a dispus cuantificarea justă a acestor prejudicii și în final instanța de judecată a adoptat o hotărâre justă și privind modul de soluționare a laturii civile.
Avocat M. Letiția M., în replică, arată că până și colegul său a spus că "s-a apreciat în latura civilă cu o oarecare precizie";, ori această oarecare precizie demonstrează tot ceea ce a spus ea până în prezent. În aprecierea sa instanța trebuie să aprecieze cu "o maximă precizie"; nu cu "o oarecare precizie"; îndoielnică.
Avocat M. V. arată că s-a referit la această formă de precizie în condițiile în care este deja cristalizat în practica judiciară necesitatea stabilirii cuantumului prejudiciului moral în raport de cele două criterii, respectiv criteriul echității și criteriul gravității prejudiciului moral, ori aici, apreciază că nu se poate opera cu valori absolute ci este vorba de apreciere.
Reprezentantul Ministerului Public în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală solicită respingerea recursului formulat în cauză, ca fiind nefondat, să se mențină hotărârea judecătorească atacată, respectiv Sentința penală nr. 766/_ pronunțată de Judecătoria B., ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
De asemenea, arată că hotărârea judecătorească atacată este temeinică și legală întrucât prin aceasta s-a stabilit în mod corect starea de fapt, respectiv că la data de 9 iunie 2010 inculpatul i-a aplicat lovituri peste față părții vătămate
M. I. cauzându-i leziuni corporale vindecabile în termen de 10-12 zile de îngrijiri medicale, totul datorându-se faptului că între părți a apărut un incident legat de împrejurarea că inculpatul a blocat prin construirea unui gard accesul în curte al părții vătămate, cei menționați fiind părți și într-un proces civil aflat la acea dată pe rolul Judecătoriei B. .
De asemenea, prin hotărârea judecătorească atacată s-a stabilit în mod corect, legal încadrarea juridică a faptei ca fiind infracțiunea de lovire prev. de art. 180 al. 2 Cod penal atâta timp cât părții vătămate i-au fost cauzate leziuni corporale vindecabile în termen de 11-12 zile de îngrijiri medicale, în aceasta incluzându-se și un tratament stomatologic aferent ruperii unei lucrări dentare. De asemenea, prin hotărârea judecătorească în mod legal s-a dispus condamnarea inculpatului l-a pedeapsa amenzii de 1000 lei și a fost obligat la plata de despăgubiri civile de 2550 lei din care 1350 lei daune materiale și 1200 lei daune morale. Astfel, sub aspect penal apreciază că pedeapsa a fost corect
stabilită, aceasta fiind amenda și corect individualizată la 1000 lei.
Sub aspect civil inculpatul a fost obligat în mod legal la despăgubiri în funcție de dovada acestora. La prejudiciul material s-a avut în vedere costul lucrării dentare și serviciul stomatologic, iar daunele morale au fosta apreciate în funcție de persoana părții vătămate și calitatea avută de acesta la data comiterii faptei.
Motivarea inculpatului recurent că acesta nu a comis fapta, solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală, sau că a fost sancționat contravențional pentru aceeași faptă solicitându-se încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f Cod procedură penală, și în plus motivarea că, prin urmare s-ar impune înlăturarea obligării de la plata de despăgubiri civile către partea vătămată, sunt total nejustificate.
De asemenea, solicită a se observa că prin probațiunea cauzei de la urmărirea penală și din cursul cercetărilor judecătorești a rezultat în mod clar existența unei fapte de lovire, a rezultat în mod clar că fapta a fost comisă de către inculpat, edificatoare fiind declarațiile soției părții vătămate și mai ales a agentului de poliție și a martorului Sabău I., instanța de judecată înlăturând în mod corect anumite probe subiective, administrate în cursul cercetărilor judecătorești. A rezultat că fără putință de tăgadă că inculpatul a acționat cu vinovăție, lovind pe partea vătămată.
Cu privire la cealaltă motivare susținută în declarația de recurs arată că prin sancționarea contravențională a faptei, iar apoi prin sancționarea penală a acesteia ca infracțiune nu se poate reține că inculpatul a fost pedepsit de două ori, întrucât sancțiunea contravențională nu este o pedeapsă, iar sancțiunea penală are prioritate față de cea contravențională putând duce la suspendarea unei proceduri contravenționale sau anularea unui proces - verbal de sancționare contravențională.
Reținerea unei fapte ca fiind contravenție nu are autoritate de lucru judecat față de aspectul penal al unei fapte, Curtea Constituțională Română excluzând de la aplicare în domeniul sancțiunilor administrative garanțiile caracteristice acuzației penale și arătând că în acest domeniu contravențional sunt aplicabile garanțiile contravențional civile. Astfel că, nu sunt încălcate
prevederile art. 4 al protocolului 7 din convenția CEDO care reglementează principiul " non bis in idem";, adică pedepsirea de două ori a unei persoane.
Așa fiind solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Partea vătămată M. I. solicită respingerea recursului inculpatului, și a se menține ca legală și temeinică sentința dată de instanța de fond.
Inculpatul recurent B. T. având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
De asemenea, arată că nu este de a cord să achite despăgubirile civile deoarece nu se consideră vinovat, nu l-a lovit pe partea vătămată. Pe de altă parte la dosar există dovezi că partea vătămată nu a beneficiat de concediu medical astfel cum acesta susține.
Deliberând constată :
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr. 766 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ ,s-a dispus condamnarea inculpatului B.
T. , fiul lui Ștefan și I., născut la data de 20 martie 1960 în B. -B., județul B. -Năsăud, CNP 1., domiciliat în comuna B. -Năsăud, nr.1109, județul B. -Năsăud, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 63 alin.3 Cod penal, punându-se în vedere inculpatului disp. art. 63/1 Cod penal; s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. I. , domiciliată în B., str.P. C., nr.18, sc.B, ap.80, județul B. -Năsăud, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 2.550 lei cu titlu de despăgubiri civile ( 1.350 lei daune materiale și 1.200 lei daune morale) și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor de 1.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă și 850 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Partea vătămată M. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra casei și terenului de la nr.administrativ 1112 din comuna B. B., prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 martie 2001, între Bogdan Tincuța, în calitate de vânzător și partea vătămată, în calitate de cumpărător, autentificat prin încheierea nr.1154/ 2001 de notarul public Groza Aurel V. .
În data de 09 iunie 2010, prezent la termenul de judecată a dosarului nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect succesiune, uzucapiune,etc., inculpatul B. T. a luat la cunoștință despre cererea de intervenție în interes propriu, în respectiva cauză, formulată de partea vătămată M. I., prin care a solicitat acordarea dreptului de servitute de trecere peste terenul reclamat de inculpat și frații săi că le aparține.
Nemulțumit de faptul că prin intervenția sa în proces, s-ar tergiversa soluționarea cauzei, astfel cum el însuși a declarat, inculpatul a luat decizia de a nu-i permite părții vătămate accesul înspre imobilul său, astfel că a edificat un gard din lemn în fața porții părții vătămate, blocându-i intrarea spre proprietatea sa..
De asemenea, inculpatul în ziua respectivă, a sesizat poliția din localitate, solicitând a se pune în vedere părții vătămate să nu mai treacă prin curtea lor, până la finalizarea procesului.
În aceeași zi, partea vătămată împreună cu soția s-au deplasat la imobilul din B. -B. și au constatat că intrarea către proprietatea lor este blocată, motiv pentru care s-au deplasat la postul de poliție, au reclamat cele întâmplate și împreună cu agentul de poliție au revenit la fața locului, unde au fost întâmpinați de inculpat și soția acestuia, fratele inculpatului B. Ștefan, soția sa, soții Mănăstire Sabin și Florica care le-au interzis accesul peste terenul lor, în ciuda insistențelor agentului de poliție.
Conflictul a degenerat, părțile adresându-și reciproc cuvinte jignitoare, iar în momentul când lucrătorul de poliție, stând cu spatele înspre partea vătămată și inculpat, purta o discuție cu martorul Mănăstire Sabin, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o palmă peste față, acesteia căzându-i ochelarii pe jos.
Urmare a acțiunii inculpatului, partea vătămată a suferit leziuni traumatice corporale constatate la examenul obiectiv medico-legal din ziua imediat ulterioară, respectiv 10 iunie 2010 când partea vătămată a fost diagnosticată cu
"fractură coronară parțială 4.2. Mobilitate anormală și deteriorare a lucrării protetice 4.3.-4.7.. Jugal drept-echimoză palid-violacee de 2/2 cm";, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur în data de 09 iunie 2010 și au necesitat pentru vindecare un număr 11-12 zile îngrijiri medicale în care s-a inclus și tratamentul stomatologic, astfel cum rezultă din certificatul medico- legal nr. 1426/I/a/368 din 10 iunie 2010, emis de Serviciul Județean de Medicină legală B. -Năsăud.(f.36).
Deși inculpatul nu a recunoscut că a agresat-o pe partea vătămată, starea de fapt este confirmată de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, agentul de poliție prezent la fața locului, martorul Rînziș I., în raportul întocmit la solicitarea organului de cercetare penală (f.59), relatează că
"am auzit un zgomot, iar când m-am uitat în spate l-am văzut pe B. T. cu mâna întinsă înspre M. I. care se apleca să-și ridice ochelarii ce-i căzuseră pe jos, afirmând că a fost lovit cu palma peste față de către acesta. B.
T. a început să nege afirmând:Domnilor, acesta e nebun. Nu vedeți că și-a dat singur cu mâna peste față și mă acuză pe mine?.Eu nu l-am lovit";.
Aceleași împrejurări sunt reiterate de către martorul Rînziș I., sub jurământ, în fața instanței de judecată: "în timp ce M. I. se afla lateral-spate față de mine, la aproximativ 3 metri, eu discutând cu una dintre persoanele prezente, am auzit un zgomot slab, când m-am întors M. I. își ridica ochelarii de jos, B. T. era în fața lui spunând ceva de genul "Uitați domnilor, acesta este nebun, spune că l-am lovit eu…M. I. era cu mâna la gură";.
De asemenea, potrivit depoziției martorei M. M. Emilia, soția părții vătămate: "B. T. s-a îndreptat înspre soțul meu și l-a lovit cu pumnul în obraz, sărindu-i ochelarii. I-a fost distrusă dantura soțului meu în urma loviturii";.(f.128).
Martora a redat aceleași aspecte și în declarațiile făcute în cursul urmăririi penale "l-a lovit pe soțul meu peste față și i-a rupt coroana dentară...căzându-i ochelarii pe drum, lucru văzut și de dl. agent";.(f.50-51)
Partea vătămată, expunând starea de fapt, respectiv consecințele celor petrecute, a declarat în fața instanței că polițistul i-a spus că "a auzit doar bufnitura și întorcându-se a văzut ochelarii zburând";, i s-a rupt lucrarea dentară pe care o avea în partea dreaptă, a resimțit o stare de amețeală preț de câteva ceasuri, iar a doua zi s-a deplasat la medicul-legist, având lucrarea în gură, însă era mobilă, mai apoi la stomatolog care i-a scos lucrarea ruptă, iar refacerea acesteia s-a produs abia mai târziu.
Faptul că partea vătămată s-a prezentat în ziua imediat următoare incidentului la medicul legist rezultă din însăși actul medico-legal constatator al leziunilor traumatice suferite (f.36), iar susținerea sa cum că afecțiunile au fost constatate de medicul stomatolog este probată prin înscrisul de la f.192, constând într-o filă din registrul de evidență a pacienților din anul 2010 (prezentat în original în fața instanței de către medicul stomatolog, la termenul de judecată din 05 martie 2013, astfel cum rezultă din încheierea de ședință- f193), în care la numărul 210 s-a consemnat numele și prenumele părții vătămate, adresa acesteia, CNP-ul, precum și mențiunile 4.2 44. 4.5, 4.7 6.4 cu mobilitate";, la rubrica "tratament efectuat";
Este adevărat că nu este trecută vreo dată, însă se poate lesne observa că mențiunile din registru coincid cu diagnosticul stabilit de medicul specialist în materie de medicină legală în data de 10 iunie 2010.
De asemenea, martorul Boca I., audiat în instanță la solicitarea inculpatului, a declarat că în luna iunie 2010, partea vătămată a fost îndrumată de Medicina legală cu bilet de trimitere către cabinetul său stomatologic, situat vis-a-vis de sediul respectivei instituții, urmare a unei agresiuni, potrivit actului de medicină legală și astfel cum i-a relatat partea vătămată care prezenta "abces și mobilitate de gradul 3 la 3 dinți: 4.4, 4.5 și 4.7";, i-a făcut extracția necesară, iar după câteva luni, i-a făcut lucrare simplă.(f.189-190).
Pentru dovedirea serviciilor, respectiv a lucrării efectuate, martorul a depus la dosar înscrisurile de la f.191-192.
Împrejurarea că partea vătămată a fost lovită rezultă și din probe, e adevărat, indirecte, însă care pot fi coroborate cu cele reținute mai sus.
Astfel, potrivit martorului Ceaszar O., coleg de muncă cu partea vătămată, "în luna iunie 2010 mi-a povestit că a fost lovit de vecinul său, B.
T., lovitură în urma căreia i s-a desprins lucrarea dentară";.(f.152)
Apoi, vecinul părții vătămate, martorul Sabău I. relatează că seara când partea vătămată s-a întors acasă de la cabană i-a spus că a fost lovit cu pumnul de vecinul de la cabană și i s-a rupt lucrarea dentară (f.153)
Martorul Mănăstire Sabin, în depoziția dată în fața instanței a susținut că "la un moment dat M. I. i-a spus polițistului că a fost lovit de către B. T., dar
B. T. nu era în apropierea lui";, iar apoi revine asupra declarației precizând că
"M. I. nu a spus cine l-ar fi lovit, ci doar că a fost lovit";.
Declarația acestui martor însă, precum susținerile martorilor de la fața locului: B. Ștefan, B. E., B. Florica, Mănăstire Florica, în sensul infirmării exercitării acțiunii de lovire de către inculpat asupra părții vătămate, urmează să fie calificate drept subiective, având în vedere, pe de o parte, calitatea fiecăruia (soție ori rudă: frate, cumnată,etc), iar pe de altă parte interesul comun, fiind implicați cu toții în dosarul în care a intervenit partea vătămată cu solicitarea
acordării dreptului de servitute de trecere (dosar nr._ ), dușmănia dintre aceștia și partea vătămată fiind conturată de "nenumărate procese";între ele, astfel cum însuși martorii susțin, (n.s. civile și penale), unul dintre procese chiar la Strassbourg.
Pentru aceste considerente instanța a apreciat că declarațiile martorilor susmenționați sunt lipsite de forță probantă, urmând a le înlătura ca fiind vădit subiective.
În latura civilă, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța, în baza art.14 rap.la art.346 Cod proc.penală, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M. I. împotriva inculpatului și l-a obligat pe acesta din urmă să plătească părții civile suma de 2.550 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care 1.350 lei despăgubiri materiale reprezentând costul lucrării dentare și a serviciilor efectuate de medicul stomatolog părții vătămate, conform chitanței nr.0001324/12 ianuarie 2011facturii (f.156) coroborată cu înscrisurile privind tratamentele efectuate (f.191-192), cu depoziția medicului stomatolog (189-190), a martorilor Sabău I. și Csaszar O. (f.152,153), restul pretențiilor nefiind dovedite, iar suma de 1.200 lei reprezintă daune morale.
La stabilirea cuantumului daunelor morale ce urmează a fi acordate, instanța a avut în vedere importanța valorii sociale ocrotită de legea penală căreia i s-a adus atingere prin fapta inculpatului, intensitatea suferințelor fizice și dimensiunea durerilor psihice exprimate în natura și localizarea leziunilor traumatice provocate prin acțiunile inculpatului, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecarea părții vătămate, sentimentul de jenă, umilință la care aceasta a fost supusă, dar instanța a ținut seama și de faptul că durerea umană nu poate fi evaluată pecuniar, nu poate fi măsurată în bani, iar daunele morale nu pot constitui o îmbogățire fără justă cauză.
Relevante în această privință sunt declarațiile martorilor Ceaszar O. și Sabău I., colegi de serviciu, primul arătând că partea vătămată - "om respectat, doctor în sudură"; care lucrează la compartimentul de cercetare, era abătut, umilit, susținând că el însuși i-a resimțit această stare, a încercat să i-o înlăture, iar celălalt martor care îi este și vecin, a susținut că atunci când s-a întors acasă de la cabană, partea vătămată "tremura tot";, i-a spus că a fost lovit de vecinul de la cabană și se simțea umilit, aflându-se și la locul de muncă unde este văzut ca o persoană respectabilă, fiind doctor inginer.(f.152 și 153)
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen inculpatul B. T. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea sa, în principal, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. "a"; Cod procedură penală, rap. la art. 10 lit. "c"; Cod procedură penală, iar în subsidiar, potrivit disp. art. 11 pct. 2 lit.
"b"; Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. "f"; Cod procedură penală, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a relevat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică; că instanța de fond a manifestat un comportament părtinitor în raport de partea vătămată și că, prin lipsa de obiectivitate manifestată s-a ajuns la soluția de condamnare a recurentului, soluție care însă încalcă grav principii fundamentale ale dreptului penal ca "in dubio pro reo"; și
"ne bis in idem";.
În concret, s-a menționat că, la temelia soluției de condamnare stă declarația părții vătămate și cea a soției acesteia, vădit părtinitoare, care nu pot constitui însă ansamblul probator la care face referire art. 75 Cod procedură penală; că inculpatul și-a dovedit nevinovăția; că, prin înlăturarea depozițiilor celorlalți martori oculari pentru motive de lipsă de obiectivitate, instanța de fond a încălcat grav principiul consacrat de art. 63 Cod procedură penală al egalității probelor; că nu s-a ținut cont de faptul că declarațiile inculpatului sunt în deplină concordanță cu cele ale martorilor oculari audiați în cele două faze ale procesului penal, relevând realitatea incidentului dintre părți; că raportul întocmit de agentul de poliție Rânziș I., la 8 luni de la data incidentului, conține o serie de consemnări nereale și că acesta nu concordă cu depoziția dată în instanță de lucrătorul de poliție și că, prima instanță nu a avut în vedere nici starea de dușmănie dintre inculpat și martorul Sabău I. iar ca urmare nu a înlăturat declarația acestuia.
În subsidiar, s-a solicitat aplicarea disp. art. 11 lit. "f"; Cod procedură penală cu motivarea că recurentului i s-a aplicat o sancțiune contravențională pentru aceleași fapte, în cauză fiind incident principiul, "non bis in idem";.
În concret s-a menționat că dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori este prevăzut în mod expres în cuprinsul art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului în art. 54 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen și în art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și că, având în vedere principiul priorității tratatelor internaționale privind drepturile omului, principiu consacrat în art. 20 din Constituție, trebuia să se constate autoritatea de lucru judecat, situație în care erau aplicabile dispozițiile privitoare la încetarea procesului penal.
Un alt motiv de nelegalitate invocat în recurs îl reprezintă imixtiunea laturii civile în latura penală, în măsura în care, depozițiile martorilor Boca I. și Caeszar O., încuviințați în latura civilă a cauzei fundamentează argumentația în privința laturii penale.
În fine, s-a precizat că, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta neexistând, despăgubirile civile nu se datorează.
Recursul declarat în cauză este nefondat astfel încât, în baza disp. art.
385/15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală, acesta va fi respins ca atare.
Analizând hotărârea primei instanțe prin prisma motivelor de recurs invocate și examinând, potrivit disp. art. 385/6 Cod procedură penală întreaga cauză sub toate aspectele, tribunalul constată că, în baza materialului probator administrat instanța de fond a stabilit o corectă stare de fapt, a dat o încadrare juridică legală faptei deduse judecății, a aplicat o pedeapsă ce se încadrează în limitele legale și corect individualizată și a soluționat temeinic și latura civilă a cauzei.
Contrar susținerilor recurentului, ansamblul probator administrat relevă existența incidentului din data de_ soldat cu agresarea părții vătămate de către inculpat, în prezența soției părții vătămate și a agentului de poliție Rânziș I.
, care l-a însoțit pe M. I. la fața locului. Sub acest aspect, depozițiile acestora se coroborează cu actul medico-legal eliberat părții vătămate în ziua următoare ( f. 36), cu raportul lucrătorului de poliție, chiar dacă acesta a fost întocmit cu mare întârziere dar și cu declarațiile martorilor Caeszar O. și
Sabău I. potrivit cărora partea vătămată le-a relatat că fusese lovit de vecinul său, lovitură care i-a deteriorat lucrarea dentară.
În context, este de observat că, în ciuda pretinsei stări de dușmănie dintre inculpat și martorul Sabău I., depoziția acestuia din urmă nu poate fi înlăturată deoarece este confirmată de celelalte probe administrate în acuzare.
De altfel, sub acest aspect, mai este de menționat că, audiat fiind în instanță, martorul Mănăstire Sabin - propus în apărare de inculpat - a relatat faptul că, la un moment dat partea vătămată i-ar fi spus polițistului că a fost lovit de B. T. pentru ca apoi să revină și să arate că partea vătămată nu a indicat agresorul susținând doar că a fost lovit ( f. 150 - 151 dos. instanță).
Criticile aduse hotărârii recurate sunt circumstanțiale și speculative, fără a avea însă consistența necesară pentru a releva nevinovăția inculpatului sau pentru a crea un dubiu serios, care să îi profite acestuia.
Pe de altă parte nu pot fi reținute nici aserțiunile făcute în subsidiar, referitoare la incidența principiului "ne bis in idem";.
Invocarea acestui principiu în apărare precum și interpretarea originală a textelor tratatelor invocate omite situația premisă a principiului în cauză, respectiv existența unei hotărâri penale definitive de achitare sau de condamnare, ceea ce nu este cazul în speță.
Mai mult decât atât în cauză nu este vorba de nicio a altă hotărâre judecătorească, invocându-se, în solicitarea de aplicare a precitatului principiu, existența unui act contravențional.
Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. T. , împotriva Sentinței penale nr. 766/_ pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, în favoarea părții vătămate intimate M. I., reprezentând onorariu avocațial.
Obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
P. A. D. G. A. - L. M. V.
GREFIER
M. C. N.
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Copia dispozitivului Deciziei penale nr. 263/R/2013
În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. T. , împotriva Sentinței penale nr. 766/_ pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, în favoarea părții vătămate intimate M. I., reprezentând onorariu avocațial.
Obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
P. A. D. G. A. - L. M. V.
GREFIER
M. C. N.
pentru conformitate cu originalul
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Minuta Deciziei penale nr. 263/R/2013
În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. T. , împotriva Sentinței penale nr. 766/_ pronunțată de Judecătoria B. în dosarul cu nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, în favoarea părții vătămate intimate M. I., reprezentând onorariu avocațial.
Obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
P. A. D. G. A. - L. M. V.
| ← Decizia penală nr. 266/13. Lovire sau alte violențe | Decizia penală nr. 90/2013. Lovire sau alte violențe → |
|---|
