Decizia penală nr. 282/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 282/R/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A. JUDECĂTOR: B. D. JUDECĂTOR: L. M. V.
GREFIER: N. L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul Ț. I. DP
, împotriva Sentinței penale nr. 1428/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se, pentru recurentul lipsă, av. Cotu
T. M., din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus, la dosarul cauzei, de către recurent, o declarație de retragere a recursului.
Se constată că s-a depus, la dosarul cauzei, de către Penitenciarul Bistrița, o adresă, prin care se aduce la cunoștința instanței faptul că recurentul Ț. DP a fost pus în libertate condiționat la data de_ .
Av. Cotu T. solicită a se lua act de retragerea recursului, solicitare la care achiesează și reprezentanta parchetului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1428/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat T. DP, fiul lui I. și P., născut la data de_ în loc. Zizin, jud. Brașov, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, aflat în executarea pedepsei de 17 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, aplicată prin SP nr. 288/2002 a Tribunalului Alba.
Potrivit art. 450 alin. 2 Cod proc.penală, s-a stabilit termen de reiterare a cererii pe data de _ .
În baza art. 192 C.pr.penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru av. Cotu T. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat Ț. DP, deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat liberarea condiționată, motivat de faptul că a îndeplinit fracțiunea din pedeapsă necesară pentru a se putea dispune liberarea condiționată, arătând că este nemulțumit amânarea de 1 lună aplicată de comisia pentru liberări condiționate din cadrul penitenciarului, precizând că a avut un comportament bun, a participat la activități socio-educative, a fost recompensat, invocând și motive medicale.
Petentul, prezent fiind în instanță, a declarat că își menține cererea așa cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Din cuprinsul procesului verbal nr. 665/_, reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 17 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, aplicată prin SP nr. 288/2002 a Tribunalului Alba., executare începută la_ și întrucât a executat 3/4 din pedeapsă, respectiv 5397 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și amânat pentru rediscutare începând cu data de_ .
Din procesul verbal încheiat cu ocazia discutării sale în comisie rezultă că petentul a executat (si câștigat) 5397 zile, cât constituia minimul, însă comisia a considerat în unanimitate că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat și a fost fixat termenul de 25 septembrie 2013 pentru a fi rediscutat, avându-se în vedere că nu îndeplinește condițiile prevăzute lege.
Din caracterizarea aflată la dosar rezultă că petentul condamnat Ț. DP a fost sancționat disciplinar de trei ori: în data de_ pentru distrugere de bunuri, în data de_, pentru lovire deținut și în data de_ pentru nerespectare ROI, a participat la programe socio-educative, a fost recompensat de 3 ori cu suplimentarea dreptului la pachet. Nu a fost selecționat să desfășoare activități productive.
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzuta în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându- se seama și de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, prima instanță a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Din procesul-verbal nr. 665 din_ întocmit de Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Bistrița, rezultă că petentul Ț. DP nu a avut o conduită corespunzătoare, fiind sancționat disciplinar de trei ori, nu a manifestat în permanență interes și receptivitate față de activitățile de resocializare.
Instanța de fond a constatat că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar odată liberat condiționat nu prezintă garanția că nu va mai comite noi fapte cu caracter penal.
Raportat la împrejurările mai sus menționate și apreciind că deși petentul a executat fracțiunea de pedeapsă prev. de art. 59 Cod penal, în temeiul art. 450 Cod procedură penală nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată și a stabilit termen pentru reiterarea cererii la data de_, acest termen fiind necesar, dar totodată și suficient pentru a se reanaliza situația petentului.
În baza art.192 al.2 C.proc.pen. a fost obligat petentul să plătească în favoarea statului, suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Cotu T. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul- condamnat Ț. DP, în motivare arătând faptul că are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală pe cord.
Dat fiind că la data de_, recurentul a comunicat la dosarul cauzei o declarație(f.10), prin care arată că înțelege să-și retragă recursul formulat, tribunalul, în baza art. 385 ind. 4 rap. la art. 369 Cod procedură penală, va lua act de această manifestare de voință.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va dispune obligarea recurentului să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezentând onorariul av. din oficiu Cotu T. M., care s-a acordat din fondurile Ministerului Justiției, în conformitate cu disp. art. 189 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
În temeiul disp. art. 385 ind. 4 Cod procedură penală rap. la art. 369 Cod procedură penală:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul Ț. DP împotriva Sentinței penale nr. 1428/6 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Cotu T. M., cheltuieli judiciare în cuantum de 100 lei, ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și pe cele pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | - L. | M. V. |
GREFIER,
N. L.
Red/Tehn B.D./N.L.
_
2ex
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 282/R/2013
În temeiul disp. art. 385 ind. 4 Cod procedură penală rap. la art. 369 Cod procedură penală:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul Ț. DP împotriva Sentinței penale nr. 1428/6 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Cotu T. M., cheltuieli judiciare în cuantum de 100 lei, ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și pe cele pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | - L. | M. V. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 282/R/2013
În temeiul disp. art. 385 ind. 4 Cod procedură penală rap. la art. 369 Cod procedură penală:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul Ț. DP împotriva Sentinței penale nr. 1428/6 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Cotu T. M., cheltuieli judiciare în cuantum de 100 lei, ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și pe cele pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | - L. | M. V. |
GREFIER,
N. L.
Pentru conformitate cu originalul
← Decizia penală nr. 80/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 113/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|