Decizia penală nr. 80/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 80/R/2013 Ședința publică de la 26 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. D.

JUDECĂTOR: G. A. JUDECĂTOR: L. M. V.

GREFIER: N. L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal, declarat de recurentul F. F. S.

, împotriva Sentinței penale nr. 253/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar penal nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-condamnat

F. F. Ș., aflat în stare de deținere, asist. de av. Săsărman R., din oficiu. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

La interpelarea președintelui completului de judecată, recurentul arată că își menține recursul declarat, solicitând admiterea acestuia și reducerea termenului de reiterare a cererii de liberare condiționată.

Reprezentanta parchetului și apărătorul recurentului arată că nu au cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbateri.

Av. Săsărman R. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, în principal, admiterea cererii de liberare condiționată iar în subsidiar, reducerea termenului de reiterare a cererii.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii instanței de fond, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare, în favoarea statului. În motivare, arată că recurentul nu a dat dovezi de îndreptare, fiind sancționat disciplinar, pe parcursul detenției, pentru lovire.

Având ultimul cuvânt, recurentul solicită admiterea recursului. Cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 253/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar penal nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată, formulată de petentul-condamnat F. F. F. S., fiul lui F. și F., născut la data de_ în loc. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea unei pedepse de 1 an, 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 59/2011 a Judecătoriei Beclean.

În baza art. 450 al.2 ind. 1 Cod procedură penală, s-a stabilit termen de reiterare a cererii pentru data de _ .

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul- condamnat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, cuvenit av. Săsărman R. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Din cuprinsul procesului verbal nr. 87/_, reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 59/2011 a Judecătoriei Beclean, executare începută la_ și, întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 328 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și amânat, pentru rediscutare, începând cu data de_ .

Din procesul verbal încheiat cu ocazia discutării sale în comisie, rezultă că petentul a executat (si câștigat) 328 zile, cât constituia minimul, însă comisia a considerat, în unanimitate, că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat și a fost fixat termenul de 05 iunie 2013 pentru a fi rediscutat, avându-se în vedere că nu îndeplinește condițiile prevăzute lege.

Din caracterizarea aflată la fila 5, rezultă că petentul condamnat F. F. Ș. a fost sancționat disciplinar cu "retragerea dreptului la vizită"; pentru lovire deținut și nu a fost recompensat. A fost folosit la activități productive și, ca urmare a muncii prestate, i se consideră executate un număr de 3 zile.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, prima instanță a reținut că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându- se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Din procesul-verbal nr. 87 din_, întocmit de Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Bistrița, rezultă că petentul F. F. Ș., pe parcursul executării pedepsei, așa cum s-a mai precizat, nu a avut o conduită corespunzătoare, care să dovedească îndreptarea sa, fiind sancționat disciplinar, sancțiune care nu este ridicată.

Raportat la împrejurările mai sus menționate și apreciind că, deși petentul a executat fracțiunea de pedeapsă prev. de art. 59 Cod penal, în temeiul art. 450 Cod procedură penală, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care s-a

respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată și s-a stabilit termen pentru reiterarea cererii la data de_, acest termen fiind necesar, dar totodată și suficient pentru a se reanaliza situația petentului.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul- condamnat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, cuvenit av. Săsărman R. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul F. F. Ș., recursul nefiind motivat în scris.

Prin concluziile formulate de recurent cu ocazia soluționării căii de atac, acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, să se dispună reducerea termenului de reiterare a cererii de liberare condiționată.

Tribunalul, analizând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului în care s-a pronunțat sentința recurată, susținerilor condamnatului recurent, precum și potrivit disp. art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, a apreciat că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare a acesteia.

Astfel, s-a reținut că starea de fapt stabilită de instanța de fond este în concordanță cu actele din dosarul acesteia.

În dosar nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prev. de art.

59 Cod penal, deoarece, cu toate că a executat fracțiunea de 2/3 din pedeapsă, necesară pentru a putea fi discutat în Comisia de liberări condiționate, nu a fost disciplinat, fiind sancționat disciplinar pe timpul detenției, a prezentat oscilații comportamentale în legătură cu normele mediului carceral, nefiind recompensat, nu a manifestat interes și receptivitate față de activitățile socio-educative și lucrative, astfel că nu prezintă garanția că, liberat condiționat, nu va mai comite noi infracțiuni.

La stabilirea termenului de reiterare, s-a ținut seama de antecedentele penale ale condamnatului, acesta fiind recidivist, precum și de sancțiunea disciplinară ce i-a fost aplicată, apreciindu-se că stabilirea unui termen mai scurt de reiterare nu se impune, acesta fiind stabilit tocmai pentru a da posibilitatea condamnatului să facă dovada îndreptării sale, că este disciplinat și stăruitor în muncă.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

În conformitate cu disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, în favoarea statului, cheltuieli care includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu și care s-au suportat din fondurile Ministerului Justiției, potrivit disp. art. 189 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F. F. Ș., împotriva Sentinței penale nr. 253 pronunțată la 15 februarie 2013, în dosar penal nr._ de Judecătoria Bistrița.

Acordă apărătorului din oficiu, av. Săsărman R., onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă condamnatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

B. D.

G.

A.

L.

M.

V.

GREFIER,

N. L.

Red/Tehn B.D./N.L.

_

Jud. fond - SAC.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 80/R/2013

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F. F. Ș., fiul lui F. și F., născut la data de_, în Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Șintereag, nr. 274, jud. Bistrița-Năsăud, CNP - 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, împotriva Sentinței penale nr. 253 pronunțată la 15 februarie 2013, în dosar penal nr._ de Judecătoria Bistrița.

Acordă apărătorului din oficiu, av. Săsărman R., onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă condamnatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

B. D.

G.

A.

L.

M.

V.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 80/R/2013

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F. F. Ș., fiul lui F. și F., născut la data de_, în Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Șintereag, nr. 274, jud. Bistrița-Năsăud, CNP - 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, împotriva Sentinței penale nr. 253 pronunțată la 15 februarie 2013, în dosar penal nr._ de Judecătoria Bistrița.

Acordă apărătorului din oficiu, av. Săsărman R., onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă condamnatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

B. D.

G.

A.

L.

M.

V.

GREFIER,

N. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 80/2013. Cerere de liberare conditionata