Decizia penală nr. 297/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 297/R/2013

Ședința publică din data de 12 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V.

JUDECĂTOR: P. A. D. ,

Președinte Secția penală JUDECĂTOR: G. A.

GREFIER: N. L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul C. I. E.

A., împotriva Sentinței penale nr. 1457/_, pronunțată în dosar penal nr. _

, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza s-a judecat în fond la data de_, concluziile și susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin Sentința penală nr. 1457/_, pronunțată în dosar penal nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul- condamnat C. E. A. , fiul lui Constantin și M., născut la data de 09 iunie 1984, CNP 1., domiciliat în Sibiu, str. General Gheorghe Magheru, nr.7, ap.1, județul Sibiu, deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1390/2011 a Judecătoriei C. - Napoca.

În baza art.192 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru av. Bria Laurean Radu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ al Judecătoriei Bistrița, precizată ulterior, petentul C. E. A., a arătat că se află în executarea unui mandat de 4 ani și 6 luni pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.2 lin.1 și art.4 din Legea nr. 143/2000, și a solicitat descontopirea acestei pedepse, care rezultă din 2 mandate, unul de 3 ani și unul de 1 an și 6 luni închisoare, care i-au fost cumulate, deși suspendarea pedepsei de 3 ani i-a fost deja revocată prin Sentința penală nr. 47/2011,

astfel că aceasta nu trebuia adunată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.1390/2011 a Judecătoriei C., ci trebuia contopită.

În drept, nu s-a invocat nici un articol de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Prin Sentința penală nr. 109/2008 a Tribunalului Sibiu, definitivă la data de 24 iunie 2008, prin neapelare, petentul C. E. A., deținut în Penitenciarul Bistrița, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 și art. 4 din Legea nr. 143/2000, fapte comise în noiembrie 2007.

Prin Sentința penală nr. 47/2011 a Tribunalului Sibiu, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 670/ 02 iunie 2011 a Curții de Apel Alba-I., s-a admis sesizarea formulată de Biroul de Executări Penale al Tribunalului Sibiu și s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată petentului prin Sentința penală nr.109/2008 a Tribunalului Sibiu, urmare a neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere impuse și, în consecință, s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție, iar, în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus, din pedeapsă, durata reținerii și arestului preventiv din 15 noiembrie 2007- 12 mai 2008.

Întrucât în data de 23 martie 2009, după rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 109/2008 a Tribunalului Sibiu, respectiv în termenul de încercare, petentul a comis infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. e Cod penal, astfel că, prin Sentința penală nr. 1390/2011 a Judecătoriei C. -Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 31/10 ianuarie 2012 a Curții de Apel C., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, iar în temeiul art.86 ind.4 alin.1 rap.la art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 109/2008 a Tribunalului Sibiu, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, urmând ca petentul să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-au dedus, în baza art.88 Cod penal, perioadele executate, respectiv din 15 noiembrie 2007-12 mai 2008 și din 08 iunie 2011, la zi.

De asemenea, s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentința penală nr. 47/ 2011 a Tribunalului Sibiu și s-a dispus emiterea unui nou mandat, corespunzător respectivei sentințe.

Așadar, petentul se află în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1390/2011 a Judecătoriei C. -Napoca, definitivă la data de 10 ianuarie 2012 prin Decizia penală nr.31/R/2012 a Curții de Apel C., astfel cum rezultă din adresa nr. BN/10 iunie 2013, emisă de Penitenciarul Bistrița (f 15 dos. fond), precum și din cazierul judiciar emis de I.P.J.Sibiu, la data de 12 iunie 2013(f.12 dos. fond).

În motivare se arată că, întrucât petentul are un singur mandat de executat pentru fapta susmenționată, care este comisă în termenul de încercare stabilit prin Sentința penală nr.109/2008 a Tribunalului Sibiu și nicidecum în concurs cu aceasta, nu sunt aplicabile disp. art.36 alin.2 Cod penal, astfel că instanța de fond a respins cererea acestuia, ca neîntemeiată.

În baza art.192 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru av. Bria Laurean Radu.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, recurentul C.

E. A., cu motivarea că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei i-a fost revocată de două ori și că pedepsele s-au cumulat aritmetic.

Recursul declarat este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în cadrul căreia, raportat la starea de fapt dedusă judecății, a respins cererea de contopire formulată de petentul C. E. A.

, și aceasta întrucât prin Sentința penală nr.1390/2011 a Judecătoriei C. -Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 31/10 ianuarie 2012 a Curții de Apel C., acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, iar în temeiul art.86 ind.4 alin.1 rap.la art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 109/2008 a Tribunalului Sibiu, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, urmând ca petentul să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare. Această operațiune efectuată este în fapt una specială de contopire, prevăzută de lege în cazul revocării suspendării sub supraveghere a pedepselor, fiind emis în consecință un singur mandat de executare a pedepsei închisorii.

Susținerea recurentului, în sensul că a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de două ori nu poate fi primită, întrucât această operațiune a fost cenzurată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost dispusă (astfel că nu mai poate fi reanalizată într-un alt cadru procesual), iar pe de altă parte temeiurile ce stau la baza revocărilor sunt diferite, acestea regăsindu-se în considerentele hotărârilor judecătorești menționate (una din revocări are la bază neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor instituite de instanță, dispunându-se executarea în regim de detenție, pentru acest motiv, doar a pedepsei inițiale de 3 ani închisoare, iar cealaltă comiterea unei infracțiuni în termenul de încercare, dispunându-se executarea cumulată a pedepsei de 3 ani închisoare, cu pedeapsa nou-aplicată).

Date fiind considerentele expuse, și întrucât pe numele petentului-recurent nu există un alt mandat de executare a pedepsei închisorii raportat la care să se efectueze o operațiune de contopire, în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul formulat de recurentul C. E. A. împotriva Sentinței penale nr. 1457/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr._ .

Consecutiv soluției pronunțate, în baza art.192 al.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Bria Laurean Radu.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul C. E. A. împotriva Sentinței penale nr. 1457/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr._ .

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Bria Laurean Radu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G. A.

GREFIER,

N. L.

Red/dact G.A/N.L _

Jud. fond N. D.M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

DOSAR PENAL NR. _

Către,

PENITENCIARUL BISTRIȚA

În conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. ultim Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale motivate, nr. 297/R/_, pronunțată în dosarul penal nr._, privind pe recurentul C. E. A. .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

L.

M. V.

N.

L.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 297/R/2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 297/R/2013

GREFIER,

N. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 297/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei