Decizia penală nr. 297/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA PENALĂ NR. 297/R/2013

Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte S. T. Judecător A. Ț. Judecător M. L. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul L. A. împotriva sentinței penale nr. 917 din data de_ pronunțată de Judecătoria Gherla.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul L. A., aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Urs L., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnatul L. A., arată că își menține recursul formulat, fiind nemulțumit de cuantumul sporului care i-a fost aplicat.

Instanța procedează la identificarea condamnatului L. A. și aduce la cunoștința acestuia dreptul de a fi asistat de un apărător ales, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu.

Condamnatul L. A., arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din

oficiu.

Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.

Atât reprezentanta Ministerului Public cât și apărătorul desemnat din oficiu pentru

condamnat arată că nu au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul participanților în susținerea acestuia.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, arată că, condamnatul a declarat recurs împotriva sentinței penale prin care i-a fost admisă cererea de contopire a pedepselor, au fost efectuate operațiunile de contopire a pedepselor, fiindu-i aplicată pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare la care s-a adaugat un spor de pedeapsă de 1 an, rezultând pedeapsa finala de 16 ani.

Arată că, condamnatul este nemulțumit de faptul că, sporul aplicat este prea mare raportat la cuantumul pedepsei care este mare.

Pentru aceste motive, solicită instanței admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și rejudecând cauza, să dispună înlăturarea sporului, apreciind că pedeapsa de 15 ani este suficientă pentru atingerea scopul pedepsei.

Solicită acordarea onorariului avocațial din FMj.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea recursului declarat, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

Apreciază că sentința penală recurată este legală și temeinică, iar sporul aplicat condamnatului este justificat raportat la fișa de cazier judiciar.

Condamnatul L. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 917/_ a Judecătoriei G., în temeiul art. 449 alin. 1 lit. a

C.p.p. a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul L. A., fiul lui

  1. și P., domiciliat în Bistrița, str. Zăvoaie, nr. 103, jud. Bistrița-Năsăud, CNP 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla și pe cale de consecință:

    1. În temeiul art. 33, lit. b, C. pen. s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul L. A. prin sentința penală nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr._, rămasă definitivă la data de_ prin decizia nr. 400/2013 pronunțată de Î. și prin sentința penală nr. 8/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr._ rămasă definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 288/R/_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj, au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni.

    2. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, prin repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de:

      1. 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu;

      2. 4 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj;

      3. 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.

    3. În temeiul art. 36, alin. 2 raportat la art. 33, lit. a și 34, lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele enumerate la pct. 2 cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an, în final rezultând o pedeapsă de 16 ani închisoare, ce se va executa în regim de detenție.

    4. În temeiul 36, alin. 3, C. pen. s-a dispus scăderea din durata pedepsei rezultante de 16 ani închisoare perioada deja executată începând cu data de_, până la zi.

    5. În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal s-a interzis petentului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

    6. În temeiul art. 420 și art. 449 din Codul de procedură penală au fost anulate mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea nr. 140/2012 emis de Tribunalul Mureș la data de 6 februarie 2013 și nr. 11/_ emis de Judecătoria Beclean și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.

    7. În temeiul art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Henter-Toth P. .

    8. În temeiul art. 192 alin. 3 C. p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de sub nr._, petentul L. A. a solicitat contopirea mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea emise în dosarul nr._ al Judecătoriei Beclean și în dosarul nr._ al T. ului Mureș.

În baza rolului activ instanța a dispus emiterea unor adrese către Judecătoria Gherla, Penitenciarul Gherla și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, în vederea comunicării la dosarul cauzei: copia hotărârilor penale definitive de condamnare, copia mandatelor de executare a pedepselor, copie a cazierului judiciar al petentului.

Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, petentul L. A. a fost condamnat la următoarele pedepse:

  1. 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu;

  2. 4 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj;

  3. 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.

Toate faptele au fost săvârșite în data de noaptea de 18/19 ianuarie 2012.

În temeiul art. 33, lit. a și 34, lit. b, C. pen. a fost dispusă contopirea celor două pedepse prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 15 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 8/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean, petentul L. A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea în noaptea de 19/20 decembrie 2011 a infracțiunii de furt calificat.

Potrivit art. 449, alin. 1, lit. a, b și c Cod procedură penală, pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența vreuneia dintre următoarele situații: concursul de infracțiuni, recidiva, acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

În conformitate cu dispozițiile articolului 36, aliniatul 2 din Codul penal pedepsele stabilite pentru infracțiuni concurente sunt supuse operațiunii de contopire și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

Din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin cele două sentințe definitive de condamnare au fost săvârșite înainte să se fi pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, astfel încât acestea se află în concurs real de infracțiuni, conform articolului 33 litera a din Codul penal.

Prin urmare, având în vedere aceste temeiuri juridice, instanța de fond a admis cererea petentului și în consecință:

În temeiul art. 33, lit. b, C. pen. a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul L. A. prin sentința penală nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr._, rămasă definitivă la data de_ prin decizia nr. 400/2013 pronunțată de Î. și prin sentința penală nr. 8/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr._ rămasă definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 288/R/_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj, au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni.

Instanța de fond a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, prin repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de:

  1. 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu;

  2. 4 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj;

  3. 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.

În temeiul art. 36, alin. 2 raportat la art. 33, lit. a și 34, lit. b Cod penal instanța a contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul Mureș cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 15 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an, în final rezultând o pedeapsă de 16 ani închisoare, ce se va executa în regim de detenție. Aplicarea unui spor este necesară având în vedere faptul că săvârșirea mai multor infracțiuni relevă existența unui pericol social mai mare care trebuie să se reflecte în pedeapsa aplicată. Raportat la numărul pedepselor, la cuantumul total al acestora și la pericolul social al fiecărei infracțiuni, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unui spor de 1 an.

În temeiul 36, alin. 3, C. pen. a dispus scăderea din durata pedepsei rezultante de 16 ani închisoare perioada deja executată începând cu data de_, până la zi.

În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal instanța i-a interzis petentului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În temeiul art. 420 și art. 449 din Codul de procedură penală instanța de fond a anulat mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea nr. 140/2012 emis de Tribunalul Mureș la data de 6 februarie 2013 și nr. 11/_ emis de Judecătoria Beclean și a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 189 C.p.p. a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Henter-Toth P. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C. p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămase în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul L. A., solicitând reducerea sporului aplicat de instanța de fond care a criticat sentința judecătoriei sub aspectul aplicării sporului de 1 an închisoare.

Analizând prezentul recurs prin prisma motivelor invocate, raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale în materie, tribunalul constată următoarele:

Instanța de fond în mod justificat a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul L. A., fiind îndeplinite cerințele art. 449 C.p.pen., respectiv pedeapsa poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată pe baza unei alte hotărâri definitive, existența unei dintre următoarele situații: concursul de infracțiuni, recidiva sau acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că infracțiunile pentru care petentul L.

  1. a fost condamnat prin sentința penală nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr._, rămasă definitivă la data de_ prin decizia nr. 400/2013 pronunțată de Î. și prin sentința penală nr. 8/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr._ rămasă definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 288/R/_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj, au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, operațiunile de descontopire și respectiv, de recontopire a tuturor pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente fiind corecte.

    Nemulțumirea condamnatului vizavi de sentința penală atacată se referă la

    aplicarea sporului de 1 an închisoare stabilit urmare a constatării concursului de infracțiuni și contopirii pedepselor aplicate pentru cele patru infracțiuni concurente.

    În opinia noastră, sporul aplicat de prima instanță a fost corect individualizat fiind stabilit urmare a reținerii dispozițiilor art. 36 al. 2 C.pen., vizând situația în care după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare pentru o infracțiune, situație în care pedeapsa se aplică conform dispozițiilor art. 34 C.pen., respectiv atunci când pentru infracțiunile concurente s-au stabilit pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor.

    Procedând astfel, prima instanță a ales dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente, pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, aplicarea acestui spor socotim și noi, fiind perfect justificată, dacă avem în vedere pedepsele supuse contopirii, cuantumul acestora, natura, varietatea și numărul infracțiunilor comise, ceea ce denotă o deosebită perseverența infracțională din partea condamnatului.

    Pentru considerentele expuse, tribunalul urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. A. , fiul lui A. și P., născut la_, deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.917/_ a Judecătoriei G. .

    În baza art. 189 C.p.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. Urs L. M. ), care se va avansa din FMJ.

    În baza art. 192 al. 2 C.p.pen. va obliga petentul să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial.

    PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. A. , fiul lui A. și P.

    , născut la_, deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.917/_ a Judecătoriei G. .

    Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. Urs L. M. ), care se avansează din FMJ.

    Obligă condamnatul să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE JUDECĂTORI

    1. T. A. Ț. M. L.

      GREFIER

      1. B.

Red.A.Ț./D.M.

2 ex./_

Jud.fond: Gîlcă M. -I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 297/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei