Decizia penală nr. 317/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 317/R/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.
Judecător A. -L. I. Judecător R. M. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul recurent B.
I. G. împotriva încheierii penale fără număr din data de_, pronunțată de Judecătoria Turda, inculpatul fiind trimis in judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prev.și ped. de art.194 alin.1 C. penal cu aplic. art. 41 alin.2
C. penal.
La apelul nominal facut în ședință publică se prezinta inculpatul recurent B.
I. G., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av.Mititelu Mihail, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei, după care, la întrebarea instantei, inculpatul arată că își menține recursul promovat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat instanță acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat în cauză de către recurentul B. I. G., ca nefondat, menținerea hotărârii Judecătoriei Turda ca fiind legală și temeinică, în mod corect s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luarii acestei măsuri subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de liberate a inculpatului; la dosar există suficiente indicii și probe certe din care rezultă vinovăția inculpatului, acesta săvârșind o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura și gravitatea faptei comise. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielor judiciare avansate de stat în procedura recursului.
Apărătorul inculpatului susține recursul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia, cu consecința revocării măsurii arestării preventive, apreciind ca temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestului preventiv nu mai subzista si
nu există temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest. Consideră că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publica, raportat la persoana acestuia care a recunoscut și regretă fapta și are un copil minor în întreținere. Arată că arestarea preventivă are un caracter excepțional, fiind determinată de gravitatea faptei si periculozitatea făpuitorului și apreciază că aceasta nu este justificată în prezenta cauză, regula fiidnd judecarea în stare de libertate. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Inculpatul recurent B. I. G., având ultimul cuvânt, arată că regreta săvârșirea faptei și solicită judecarea lui în stare de libertate.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prin încheierea penală fără număr din data de_ a Judecătoriei Turda, în baza art. 300 ind. 1 C pr. pen, art. 148 lit. f, C pr. pen., s-a apreciat că măsura preventivă dispusă prin încheierea penală nr. 71/2013 a Judecătoriei Turda este legală și temeinică și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. I. G., începând cu data de_ .
S-a încuviințat onorariul av. oficiu Tomșa-S. n Tudor, în cuantum de 100 lei, sumă care s-a avansat din FMJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, înregistrat în data de_ la Judecătoria Turda s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. I. G., pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, faptă prev. și ped. de art. 194 alin. 1 din Codul Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal. Deasemenea s-a reținut că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de liberate a inculpatului, la dosar existând suficiente indicii și probe certe din care rezultă vinovăția inculpatului, acesta săvârșind o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura și gravitatea faptei comise.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul, solicitând a se dispune judecarea sa în stare de libertate, pe considerentul că temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestului preventiv nu mai subzista si nu există temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest, iar lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publica, raportat la persoana sa, el recunoscând și regretând fapta, având și un copil minor în întreținere.
Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și în temeiul art.385/15 pc.1 lit.b C.pr.pen., îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinic sub toate aspectele. Prin rechizitoriul întocmit s-a reținut că acest inculpat, în cursul anului 2013, împreună cu învinuita P. Codruța, în cadrul aceleiași rezoluții infracționale, a efectuat mai multe acte materiale de constrângere a părții vătămate Pașca C. I., prin amenințare și exercitare de violențe asupra acestuia, pentru ca partea vătămată să le remită suma de aproximativ 6.000 lei, sumă ce a și fost remisă.
2
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut, așa cum s-a menționat și în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, că în cauză există suficiente indicii din care să rezulte presupunerea rezonabilă în sensul că acesta a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, prin raportare atât la natura faptei, cât și rezonanța pe care o are în colectivitate infracțiunea pretins a fi săvârșita de către inculpat.
În aprecierea oportunității măsurii arestării preventive, instanța a avut în vedere împrejurarea că pentru fapta comisă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, că a fost comisă cu intenție iar pericolul social al faptei este unul ridicat. Pericolul social pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a unui inculpat nu se presupune generic, ci trebuie dovedit. Există pericol când este posibil să se producă o nouă încălcare a regulilor de conviețuire socială ca urmare a activității infractorului posterioară faptelor pentru care este cercetat, periculozitatea putând fi considerată ca fiind aprecierea privind probabilitatea ca o persoană să săvârșească din nou o infracțiune. Ca urmare, la stabilirea pericolului social concret nu pot fi avute în vedere doar date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate în ipoteza în care autoritățile nu ar reacționa cu fermitate. Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles prin prisma unei reacții colective față de anumite stări de lucruri care ar avea ca efect perturbarea disciplinei publice și a respectului față de lege, existând o stimulare a temerii colective că împotriva unor fapte considerate periculoase autoritățile nu acționează cu fermitatea necesară preîntâmpinării comiterii în viitor a unor asemenea fapte, a asigurării unui climat de securitate și liniște în rândul cetățenilor. Raportat la speța de față, instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului B. I. G. prezintă pericol concret pentru ordinea publică, văzând că fapta pentru care a fost trimis în judecată este sancționată de legea penală cu o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar pe de altă parte infracțiunea s-a comis pe o perioadă mai lunga de timp, prin mai multe acte materiale, atât prin amenințări, cât și prin violență fizică, au fost implicate două persoane, victima este o persoană vârstnică, ușor influențabilă; acțiunea inculpatului a avut ca efect crearea unei stări de temere asupra părții vătămate, în virtutea căreia, aceasta a acționat, în mai multe rânduri înmânându-i învinuitei P. Codruța, respectiv inculpatului sume de bani,
însumând 6000 lei.
Având în vedere pericolul social concret al lăsării în libertate a inculpatului - evidențiat de aspectele menționate anterior - precum și împrejurarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani, instanța de fond a constatat că măsura preventivă dispusă prin Încheierea penală nr. 71/2013 a Judecătoriei Turda este legală și temeinică și întrucât motivele arestării subzistă în continuare a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. I.
G., începând cu data de_ .
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 38515pct.1 lit.b C.p.p., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. G., deținut în prezent în PNT Gherla împotriva încheierii penale f.n. din_ a Judecătoriei
Turda.
3
În baza art. 192 al. 2. C.p.p., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
În baza art. 189 C.p.p., se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, cuvenit av. Mititelu Mihail, ce se va avansa din F.M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 38515pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. G. , fiul lui I. și M., ns. la data de_, deținut în prezent în PNT Gherla împotriva încheierii penale f.n. din_ a Judecătoriei Turda.
În baza art. 192 al. 2. C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
În baza art. 189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, cuvenit av. Mititelu Mihail, ce se avansează din F.M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
I. | N. B. | A. | -L. | I. | R. | M. |
GREFIER
L. B.
Red. 3 ex./A.I./D.M.
_
Jud.fond: V. M. B.
4
← Decizia penală nr. 364/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 192/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|