Decizia penală nr. 327/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Decizia penală nr.327/R/2013

Ședința publică din data de 10 decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., judecător

: G. A., judecător

: P. L. E. ,

președinte tribunal

GREFIER: M. C. N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul D. J. împotriva Sentinței penale nr. 1736 din_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 5._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul, în stare de arest

D. J., asistat de av. O. Emeșe în substituirea av. B. Emil C., apărător din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Recurentul D. J. învederează instanței faptul că își menține recursul astfel cum a fost formulat, pentru motivele învederate în scris, respectiv să i se reducă pedeapsa, potrivit art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Apărătorul recurentului, ca și acesta personal arată că nu au cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.

Avocat O. Emeșe solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat de către petent, și rejudecând cauza, să se admită contestația pentru motivele arătate în scris de către acesta.

Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, solicită respingerea recursului formulat de către recurentul D. J., ca fiind nefondat, să se mențină Sentința penală nr. 1736 din_ a Judecătoriei Bistrița ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

De asemenea, arată că hotărârea judecătorească de respingere a contestației la executare este temeinică și legală, întrucât în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că aplicarea prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală nu se poate realiza în recurs, ci doar cu ocazia judecării pe

fond a cauzei penale. Procedura de judecată după prevederile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală nu constituie un incident la executare care se poate soluționa pe calea contestației la executare, admisibilă numai în condițiile prev. de art. 461 lit. a-d Cod procedură penală.

Recurentul D. J., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.

Cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin sentința penală nr. 1736 din_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 5._ s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul D. J. - fiul lui I. și M., născut la data de_, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. contestatorul a fost obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pentru av. B. Emil.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ al Judecătoriei Bistrița, contestatorul condamnat D. J., deținut în Penitenciarul Bistrița, a contestat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin SP nr. 31/2012 a Judecătoriei Turda, solicitând reducerea pedepsei conform art. 320/1 Cod procedură penală.

Prezent fiind la termenul de judecată din 28 octombrie 2013, contestatorul a arătat că își menține contestația la executare așa cum a fost formulată.

Potrivit art. 461 C.p.p contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. S-a apreciat că considerentele petentului prin care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201C.p.p. în sensul de reducere cu o treime a pedepsei, nu pot fi analizate în cadrul unei contestații la executare, unde nu se pune în discuție cuantumul pedepsei, ci instanța are posibilitatea să analizeze doar anumite incidente la executare prev. de art. 461 C.p.p, care nu se regăsesc în speța dedusă judecății. De altfel dispozițiile art. 3201C.p.p se referă la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cursul judecării cauzei și inculpatul poate beneficia de aceste dispoziții doar ca urmare a unei declarații în acest sens dată înainte de citirea actului de sesizare al instanței, nicidecum ulterior condamnării

sale.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens astfel: "Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului

judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritate de lucru judecat.

Constituția statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcție teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite și, prin ea însăși, constituie cadrul și măsura aplicabilității sale, Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă.";

Textul art. 320/1 din Codul de procedură penală "are în vedere o judecată aparținând numai fondului și care trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile.";

În consecință, având în vedere că petentul contestator a fost condamnat pe baza unei hotărâri definitive, instanța a constatat că cererea petentului nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 461 C.p.p, motiv pentru care a respins contestația la executare ca inadmisibilă.

În baza art.192 al. 2 Cod procedură penală, instanța a obligat contestatorul să plătească statului suma de 150 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu cuvenit av. B. Emil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de lege condamnatul D. J. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii date de instanța de fond și rejudecând cauza admiterea contestației la executare, apreciind că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de disp.art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Recursul declarat este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând că solicitarea contestatorului D. J., de a i se aplica dispozițiile art.320/1 Cod procedură penală pe calea contestației la executare este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 3201C. proc. pen. - judecata în cazul recunoașterii

vinovăției - se înscriu în prevederile art. 313 - 360 C. proc. pen. și constituie reguli de procedură a judecării cauzei în fond (în acest sens Decizia nr.3369/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secția penală), motiv pentru care nu pot fi invocate ca și cauză de micșorare a pedepsei, în cadrul contestației la executare.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul formulat de recurentul

D. J. împotriva Sentinței penale nr. 1736/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 5._ .

Consecutiv soluției pronunțate, recurentul va fi obligat să plătească statului, în baza art.192 al.2 Cod procedură penală, suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. O. Emeșe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul D. J. împotriva Sentinței penale nr. 1736/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 5._ .

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. O. Emeșe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. M. V. G. A. - P. L. E.

    GREFIER

  2. C. N.

Red/dact G.A./M.C.N.

_

Jud. fond SAC.

R O M A N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09

E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Emisă la .................

C ă t r e :

Penitenciarul Bistrița

din Bistrița str.Tărpiului, nr.22, Bistrița

În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale nr. 327/R/2013 din data de 10 decembrie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._, privind pe condamnatul D. J. - fiul lui I. și M.

, născut la data de_, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița.

JUDECATOR GREFIER

G. A. M. C. N.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Copia dispozitivului Deciziei penale nr.327/R/2013

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul D. J. împotriva Sentinței penale nr. 1736/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 5._ .

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. O. Emeșe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. M. V. G. A. - P. L. E.

    GREFIER

  2. C. N.

pentru conformitate cu originalul

.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 327/2013. Contestatie la executarea pedepsei