Sentința penală nr. 567/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 567/2013

Ședința publică din data de 19 decembrie 2013 Instanța compusă din:

Președinte: I. N. B. Grefier: A. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul E. M.

C. , cauza având ca obiect contestație la executare (art. 461 Cod procedură penală).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul E.

M. C., aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Mișin N., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța aduce la cunoștința condamnatului E. M. C. dreptul de a fi asistat de un apărător ales, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu.

Condamnatul E. M. C. arată că, este de acord sa fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Condamnatul E. M. C. învederează instanței faptul că această cerere nu este formulată de el, pentru că nu știe să scrie.

Față de aspectele învederate de către condamnat, instanța acordă cuvântul participanților.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul E. M. C., solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a condamnatului în sensul că, nu își însușește această cerere. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să constate că cererea nu a fost formulată de către condamnat.

T R I B U N A L U L

Prin contestația la executare înregistrată sub nr. de mai sus, contestatorul condamnat E. M. C., în temeiul art. 461 C.p.p., a contestat mandatul de executare privind pedeapsa de 4 ani închisoare, ce i-a fost aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de Lg. 678/2001, arătând în motivare faptul că, dorește să beneficieze de prevederile art.320/1 C.p.p. în vederea reducerii pedepsei.

La termenul din data de_, contestatorul-condamnat a invederat instanței faptul că, nu el a formulat prezenta contestație.

Având în vedere cele de mai sus, instanța, în baza art. 461 C.p.p., va lua act că prezenta contestație nu a fost formulată de contestatorul-condamnat E.

  1. C. .

    În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

    În baza art. 189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Mișin N., ce se va avansa din F.M.J.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMLELE LEGII

    H O T Ă R Ă Ș T E

    În baza art.461 C.p.p., ia act că prezenta contestație la executare nu a fost formulată de condamnatul E. M. C., fiul lui V. și E., ns. la data de_, deținut în prezent în PNT Gherla.

    În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

    În baza art. 189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Mișin N., ce se avansează din F.M.J.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. N. B. A. B.

Red.2ex/I.N.B. _

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 567/2013. Contestatie la executarea pedepsei