Decizia penală nr. 331/2013. Tâlhărie

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.331R/2013

Ședința publică din 11 martie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: L. M.

M. Ș.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror VIOLETA TRĂISTARU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. R. D. împotriva sentinței penale nr.1455 din 11 decembrie 2012 a Judecătoriei C. N.

, pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.211 al.1, al.2 lit.b și c C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. R. D., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.G. Adela L. și apărător ales av.Bîcu A. D., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. R. D., solicită a se constata că mandatul său a încetat prin prezența apărătorului ales al inculpatului și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.

De asemenea, se constată că la dosar s-au depus motivele privind recursul declarat de inculpat, prin serviciul registratură, la data de 6 martie 2013.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul B. R. D., arată că își menține recursul declarat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului B. R. D. , solicită admiterea recursului formulat de inculpat, în temeiul art.385/15 al.2 lit.b C.pr.pen., și art.385/6 al.3 C.pr.pen., casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza a se dispune achitarea inculpatului.

Susține că a formulat recurs în funcție de admiterea sau respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice însă în ambele cazuri concluziile se mențin pe același temei de achitare respectiv art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 pct.1 lit.d C.pr.pen.

In subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate considerând că pedeapsa este excesivă.

În susținerea recursului arată că soluția primei instanțe este neîntemeiată deoarece întreaga atenție s-a îndreptat asupra declarațiilor acuzatoare la adresa inculpatului, pierzându-se din vedere amănunte importante și decisive precum și anumite aspecte teoretice care au ieșit la iveală în timpul cercetărilor și care evident sunt în favoarea inculpatului și dau o altfel de calificare a faptei comise.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice, susține anumite aspecte teoretice și anume faptul că există o literatură de specialitate în acest sens care apreciază că în cazul în care între autor și victimă există anumite neînțelegeri de ordin patrimonial, această faptă nu va fi tâlhărie deoarece cu toate că s-au folosit

violențe, nu există din partea autorului scopul însușirii care este caracteristic furtului.

De asemenea, fapta nu va fi tâlhărie atunci când scopul autorului a fost nu de a-și însuși bunurile ci de a constrânge partea vătămată să își achite datoria pe care o avea față de el.

Prin urmare, infracțiunii îi lipsește latura subiectivă care la infracțiunea de tâlhărie nu se reduce atât la intenție ci și la ceea ce legea numește scopul faptei. Întotdeauna în cazul infracțiunii de furt și de tâlhărie infractorul urmărește în principal realizarea furtului.

Consideră că se poate observa aceste neînțelegeri de ordin patrimonial, acesta reieșind atât din declarațiile inculpatului cât și din declarațiile părților vătămate și a martorilor audiați în dosar.

Reacția inculpatului a fost una evidentă pentru că s-a simțit nedreptățit. După nenumărate solicitări de recuperare a banilor a decis să își facă dreptate singur și a luat în contra prestație, telefonul de pe masă, încercând să convingă astfel returnarea banilor. în acel moment s-a întâmplat schimbarea de situație și inculpatul s-a speriat de amenințarea barmanei și patroanei localului, prin apăsarea butonului de panică și a părăsit locul faptei. Consideră că este vizibil că scopul faptei nu a fost furtul acelui telefon. Inculpatul nu a intrat în localul respectiv dorind să prejudicieze pe cineva și să își însușească un telefon mobil. Este vorba de recuperarea acelei sume pierdute în aparat de 50 de lei, care au și fost găsiți la verificarea aparatului. Scopul precis al luării telefonului a fost constrângerea barmanei de a returna suma blocată în aparat.

In aceste condiții, consideră că declarația părții vătămate este părtinitoare deoarece dacă nu i-ar fi returnați jucătorului la aparate acești bani i-ar fi revenit părții vătămate.

Tot teoria juridică stabilește că violențele în cazul infracțiunii de tâlhărie trebuie să fie realizate printr-o constrângere fizică de mare intensitate, pentru a putea înfrânge rezistența victimei. De asemenea, consideră că această constrângere de mare intensitate lipsește și nici rezistența victimei nu este una care să fie temeinică, atâta timp cât martora și partea vătămată au arătat că inculpatul a fugit dezechilibrându-le.

În această privință, declarațiile au fost contradictorii atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.

Apreciază că în cauză există un dubiu care persistă în ceea ce privesc aceste violențe însă chiar dacă acestea ar fi existat așa cum au fost reținute în dosarul de urmărire penală, conform celor arătate anterior de teoria de specialitate, susține că existența acestora nu ar împiedica calificarea faptei ca și furt calificat și nu ca și tâlhărie.

Chiar și în cazul menținerii infracțiunii de tâlhărie, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este deosebit de mare întrucât ne raportăm la lipsa oricărui prejudiciu și la faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală.

În ce privește persoana inculpatului arată că acesta este tânăr, a fost influențat de un anturaj nefast însă după noaptea petrecută în arest comportamentul său social s-a schimbat.

Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În ce privește materialitatea acțiunilor reținute în sarcina inculpatului, apreciază că aceasta este dovedită pe deplin. Așa cum rezultă și din motivarea hotărârii instanței de fond, întregul ansamblu probator confirmă situația premisă dedusă judecății prin rechizitoriu și nu a fost contestată în mare parte de către

inculpat, acesta apreciind doar că nu-și amintește să fi lovit partea vătămată.

Susține că toate probele administrate confirmă că inculpatul, din considerente care nu au valoarea unei reprezentări a dreptului, a procedat la luarea fără drept a unui bun aparținând părții vătămate, persoană față de care nu există nici un raport juridic raportat la acțiunile de derulare de jocuri de noroc în interiorul spațiului care aparține unei societăți comerciale, bunul aparținea acestei persoane, inculpatul l-a luat, a părăsit locul respectiv cu scopul clar de a și-l însuși ca o compensație total ilicită față de solicitarea de către acesta a unui prejudiciu nedovedit, a încercat una din aceste persoane să-l oprească, motiv pentru care a și fost bruscată fizic, ceea ce prezintă toate caracteristicile unei acțiuni de violență în sensul art.80 al.1 raportat la art.211 al.1 C.pen., în scopul de a-și asigura scăparea. Ulterior, a fost identificat și prins doar datorită conduitei părții vătămate care l-a urmărit pe inculpat apelând la serviciile unui taximetrist, în final inculpatul fiind identificat. Bunul a fost pierdut de către inculpat, găsit de un martor și restituit părții vătămate în aceste condiții aleatorii fără ca din această perspectivă conduita inculpatului să aibă vreo relevanță.

Prin urmare, toate aceste circumstanțe confirmă și concretizează infracțiunea de tâlhărie în modalitatea reținută și în încadrarea juridică arătată de către instanță, sens în care apreciază că schimbarea încadrării juridice a fost corect respinsă de prima instanță.

În opinia sa, nu există nici o probă care să infirme această stare de fapt, nici măcar declarația inculpatului sau a martorilor indirecți.

Așa fiind, apreciază că inculpatul a comis această faptă și instanța a reținut corect încadrarea juridică, neimpunându-se reținerea art.10 lit.d C.pen., deoarece reprezentarea acestui drept prezumtiv legat de un presupus raport juridic cu partea vătămată este o ficțiune pentru că inculpatul nu avea nici un raport juridic cu partea vătămată iar apărarea acestuia nu este nici ea dovedită în acest context.

Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere întreaga situație dedusă din probe și din perspectiva individualizării a evaluat corect declarațiile inculpatului parțial sincere legate de comiterea activității infracționale de furt calificat, a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare semnificative și a aplicat o modalitate neprivativă de libertate, pornind de la premisa că în aceste condiții există indicii că acesta poate fi reeducat și fără privarea de libertate.

Prin urmare, solicită a se constata că fapta descrisă în rechizitoriu a fost verificată în mod corect de instanță din perspectiva probațiunii și a aspectelor juridice, încadrarea juridică este corectă iar individualizarea pedepsei este de asemenea corectă în aceste condiții.

În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Apărătorul ales al inculpatului B. R. D. , în replică, arată că o faptă este infracțiune doar dacă este prevăzută de legea penală și dacă întrunește condițiile pe care legea le impune.

Inculpatul B. R. D., având ultimul cuvânt, arată că regretă ce s-a întâmplat. Achiesează la concluziile apărătorului său.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. nr.1455 din 11 decembrie 2012 a Judecătoriei C. -N.

, pronunțată în dosarul nr._ s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice ca fiind neîntemeiată.

În baza art. 211 al. 1, al. 2 lit. b și c din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul B. R. D., fiul lui D. M. și M., născut la 5 februarie 1994 în C. -N., domiciliat în C. -N., str. C. T., nr.

22, ap. 2, jud. C., cetățenie romana, fără antecedente penale, fără ocupație, fără loc de muncă, CNP 1. la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 86^1 și 86^1 al. 2 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul B. R. D. și s-a stabilit termenul de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 al. 5 din C. pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii.

În baza art. 86^3 al. 1 din C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

să se prezinte, la datele fixate, la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

În baza 359 din C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 al. 1 din C.pen. s-a dedus perioada reținerii inculpatului B.

R. D. din data de 29 martie 2012.

S-a constatat că partea vătămată V. I. G. cu domiciliul în Sânpaul, sat M., str. P., nr. 192, jud. C. f.f.l. în municipiul C. -N., str. J., nr. 22, ap. 8, jud. C. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 din C. pr. pen. inculpatul a fost obligat să plătească suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de către stat.

În baza art. 189 al. 1 din C. pr. pen. onorariile avocaților desemnați din oficiu, respectiv al d-nului D. BENIAMIN M. de 100 lei și d-na M. A. de 200 lei vor fi avansate din fondurile M. ui Justiției.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de_ organele de cercetare penală au fost sesizate de către martora R. L. care a arătat că în aceeași seară în jurul orei 23.00 un bărbat necunoscut a jucat la jocurile mecanice din localul S.C. UYU LALA S.R.L. situat în C. -N., str. Fabricii, nr. 1 și după ce a pierdut suma de 300 de lei a intrat în spatele tejghelei de unde a sustras un telefon mobil marca Nokia C3 aflat pe tejghea și aparținând părții vătămate V. I. G. .

În urma cercetării la fața locului a fost ridicată o sticlă de Coca-Cola, care din declarațiile martorei și a părții vătămate a fost comandată de către persoana care a sustras telefonul mobil. De pe sticlă au fost prelevate trei urme papilare, iar prin raportul criminalistic nr. 5549/30 martie 2012 s-a concluzionat că urmele au fost create de către inculpat.

În prima sa declarație partea vătămată a arătat că în jurul orei 23.00 în local se afla doar ea și martora R., precum și un client care juca la aparatele electronice. Acesta a pierdut suma de 300 de lei și a solicitat restituirea unei sume de 50 de lei sub motiv că s-a blocat în aparat. După ce i s-a restituit suma de 50 lei, acesta a jucat și a pierdut și această sumă, după care a cerut alte sume de bani. Întrucât partea vătămată și martora au refuzat, inculpatul s-a deplasat în spatele tejghelei de unde a luat telefonul mobil al părții vătămate și a intenționat să iasă din local și ținând telefonul în mână m-a împins pe mine și pe

L. cu mâinile întrucât i-am blocat ieșirea, după care a fugit fiind urmărit de către martora R. (filele 35-36 dos. UP).

În cea de a doua declarație partea vătămată a arătat că a arătat aceleași împrejurări cu privire la sumele de bani pierdute și solicitate de către inculpat, după care, la refuzul părții vătămate și a martorei de a-i da alte sume de bani a mers după tejghea și a ridicat telefonul pății vătămate din husă spunând că strigând că putem apăsa butonul de panică și că își vrea banii înapoi, după care, noi două fiind lângă bar, în încercarea lui de a fugi, pe mine m-a împins într-o parte iar pe L. a lovit-o cu cotul în zona gâtului după care a părăsit localul (filele 32-33 dos. UP). La data de 28 martie 2012 partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat din planșe fotografice ca fiind persoana care i-a sustras telefonul mobil. La data de 29 mai 2012 partea vătămată a declarat că ulterior, la data de 29 martie 2012 în localul unde lucra au venit patru persoane care erau îmbrăcate în uniformele unei societăți de pază și protecție, iar una dintre persoane, care s-a recomandat ca fiind unchiul celui care mi-a sustras telefonul mi-a spus că e mai bine să îmi retrag plângerea, … mi-a spus că acesta (persoana care i-a sustras telefonul) este o fire rebelă, iar părinții săi au bani și ne putem înțelege.

În fața instanței de judecată partea vătămată și-a menținut în totalitate declarațiile anterioare cu privire la evenimentele esențiale, adică cu privire la luarea telefonului de către inculpat și cu privire la faptul că pentru a reuși să treacă pe mine m-a împins cu mâinile iar pe șefa mea cu cotul undeva în zona gâtului (fila 53).

În prima declarație olografă martora R. L. a arătat că persoana de sex masculin care se afla în local era foarte nervoasă pentru că a pierdut suma de 300 de lei la jocurile electronice, după care a trecut în spatele tejghelei a deschis sertarul pentru a-și însuși potențială bani, însă negăsindu-i a luat telefonul angajatei V. I. ; atât eu cât și V. I. am blocat accesul acestuia însă a ripostat prin a ne împinge și lovi pe ambele reușind astfel să-și croiască calea spre ieșire. Martora a alergat în urma distinsului băiețel care a urcat într-un taxi, trecând la urmărirea acestuia cu alt taxi. După ce acea persoană a coborât a intrat în scara unui imobil de pe str. Crinului unde a fost pierdută de către martoră. În continuarea declarației la data de 13 fevruarie 2012 martora a declarat că menționez în ceea ce privește lovitura, s-a desfășurat aplicându-mi un cot (dreptul) în zona gâtului, împingându-mă spre exterior, după care l-a prins cu mâinile de gulerul gecii însă acesta s-a retras, scăpând și ieșind din local (fila 48 dos. UP). Referitor la aceleași împrejurări, la data de 26 martie 2012 martora a declarat că pe mine m-a lovit cu antebrațul în zona gâtului, iar pe V. I. a împins-o spre frigider (fila 47 dos. UP). De asemenea la data de 26 martie 2012, martora R. L. l-a recunoscut pe inculpat din planșe fotografice.

În cursul judecății martora a revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale și a declarat că după ce l-au văzut pe inculpat luând telefonul și după ce acesta a deschis mai întâi casa de marcat pentru a lua bani am încercat să-l prind însă nu am reușit …nu am fost agresată în vreun fel … nu a existat nici un contact fizic între mine și inculpat în afară mea de a-i agăța haina. Totodată martora a declarat că ulterior evenimentelor a fost căutată de către părinții inculpatului care mai mult își cereau scuze și nu mi-au cerut să omit părți din evenimentele petrecute în acea seară. Întrebată în mod expres în legătură cu declarațiile din cursul urmării penale, a declarat că au fost rezultatul furiei și a frustrării că nu am reușit să-l prind. Constatăm așadar o incongruență majoră între cele trei declarații date de către martoră în cursul urmăririi penale și declarația dată în fața instanței. Iar distanța de la descrierea milimetrică a unui act de agresiune (aplicându-mi un cot (dreptul) în zona gâtului, împingându-mă spre exterior, după care l-a prins cu mâinile de gulerul gecii însă acesta s-a retras,

scăpând și ieșind din local) și până la negarea oricărui act de agresiune (nu am fost agresată în vreun fel … nu a existat nici un contact fizic între mine și inculpat în afară mea de a-i agăța haina), în condițiile în care cea de a treia declarație dată în cursul urmăririi penale este la mai bine de o lună de la data evenimentelor relevante, nu poate fi explicată printr-un sentiment de frustrare. Aceasta deoarece actul de agresiune a fost confirmat în mod constant de către partea vătămată, care, cel mai probabil nu împărtășește aceleași sentimente de frustrare ca și martora, și afirmat chiar de către inculpat (care recunoaște că le-a împins pe martoră și partea vătămată). Singura explicație rezonabilă a schimbării esențiale a declarației martorei este dată de vizita părinților părții vătămate, chiar dacă aceștia au venit numai să își ceară scuze. Această concluzie este întărită și de împrejurarea că persoane rămase neidentificate dar acel mai probabil apropiate

inculpatului au încercat să o determine pe partea vătămată să își retragă plângerea penală. Pentru aceste considerente instanța a înlăturat declarația martorei dată în cursul cercetării judecătorești.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că s-a aflat în localul

S.C. UYU LALA S.R.L. situat în C. -N., str. Fabricii, nr. 1 la data de 12 februarie 2012 și a jucat la aparatele electronice suma de 200 de lei pe care a pierdut-o, după care a vrut să mai joace suma de 100 de lei care s-a blocat în aparat și care, după efectuarea inventarului i-a fost restituită. Apoi a mai jucat suma de 50 de lei care la fel s-a blocat într-un aparat însă nu a fost crezut de către partea vătămată, am început să ne certăm și într-un moment de supărare am văzut telefonul pe bar și l-am luat în schimbul banilor, … după care am luat-o la fugă fiind speriat deoarece una dintre ele a spus că va apăsa butonul de panică. Deși în prima declarația a arăta că le-a împins pe cele persoane de sex feminin în încercarea de a părăsi localul, ulterior a revenit și a declarat că probabil le-am atins fiind în fugă.

În fața instanței inculpatul a declarat că după ce a început disputa verbală în legătură cu suma de 50 de lei pretinsă de către inculpat, acesta aluat telefonul părții vătămate și a fugit spre ieșire iar atunci una dintre femei s-a ridicat și am atins-o cu mâna, cu cotul sau cu umărul, nu-mi mai amintesc, iar acea femeie a fugit după mine.

Atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății martora Căvăceanu Sonia Daiana prietena inculpatului din acea epocă a declarat că în seara zilei de 12 februarie 2012 a vorbit la telefon cu inculpatul care i-a spus că este într-un local unde joacă la aparatele electronice și că i s-a blocat în aparat suma de 200 de lei. A doua zi inculpatul i-a spus că barmana a refuzat să-i restituie suma de 200 de lei și atunci s-a enervat și i-a dat un pumn în față, după care au venit cei de la securitate (în urma apăsării butonului de panică) a fost lovit de către unul dintre ei după care a fugit.

În cursul urmăririi penale a fost administrată și proba cu înscrisuri respectiv procesul verbal de redare a unei convorbiri telefonice purtate de către numitul Iuhoș N. Cornel și inculpat, acesta din urmă spunând în legătură cu incidentul din data de 12 februarie 2012 am lovit-o pă aia, i-am dat un pumn, s-o spart ochelarii și s-o tăiet la față …iar la poliție tăt am mințit. În legătură cu această convorbire inculpatul a recunoscut că a purtat-o cu numitul Iuhoș N. Cornel dar numai s-a lăudat (fila 28). Faptul că inculpatul obișnuia să se laude că are bani, că are o vilă că tatăl lui are un hotel a fost confirmat de către martora Căvăceanu Sonia Daiana (fila 38).

Deși se pare că inculpatul găsește motiv de laudă împrejurarea de a fi spart fața unei persoane de sex feminin, împrejurare care de altfel nu a fost confirmată de probele administrate, această exagerare a stării de fapt nu înlătură orice act de agresiune, cum este împingerea cu mâna sau cu cotul a martorei. Împingerea

părții vătămate și a martorei în scopul asigurării scăpării, întrunește elementele caracteristice ale unor acte de violență, care, consecutive unei fapte de luare a unui bun din posesia părții vătămate fără consimțământul acesteia în scopul însușirii pe nedrept, conduc spre reținerea unei fapte tipice de tâlhărie și nu de furt calificat. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice ca fiind neîntemeiată.

Așadar, fapta inculpatului B. R. D. care la data de 12 februarie 2012 în jurul orei 23.00 în timp ce se afla în incinta localului S.C. UYU LALA S.R.L. situat în C. -N., str. Fabricii, nr. 1 a sustras în scopul însușirii pe nedrept a unui telefon mobil marca Nokia C3 aflat pe tejghea și aparținând părții vătămate

V. I. G., cauzând un prejudiciu estimat la 400 de lei, recuperat în natură, iar pentru a-și asigura scăparea a exercitat acte de violență asupra părții vătămate împingând-o, precum și asupra martorei R. L. căreia i-a aplica o lovitură cu cotul în zona gâtului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c C. pen.

La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța s-a raportat la criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 alin. (1) C. pen., astfel:

În ceea ce privește limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, instanța a reținut că potrivit art. C. pen. pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie este închisoarea de la 5 la 20 ani.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite instanța a reținut că ne aflăm în prezența unui pericol social de intensitate medie. Astfel, fapta săvârșită de către inculpat a produs un prejudiciu de valoare mică, recuperat în parte, însă nu datorită inculpatului. Din modalitatea de comitere a faptei reiese că ne aflăm în prezența unei persoane care a intrat conjunctural în perimetrul infracțional, însă curajul acestuia și modalitatea de a-și căuta singur dreptatea pe care și-a cântărit-o ad-hoc, relevă un potențial infracțional caracterizat.

Referitor la persoana inculpatului instanța a reținut că are vârsta de 18 de ani, provine dintr-o familie organizată, nu este cunoscut cu antecedente penale și nu are ocupație stabilă. Avem în vedere că este la prima abatere de la normele penale și că nu sunt date din care să rezulte un comportament negativ anterior. S-a făcut așadar aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și 76 din C. pen.

În baza art. 211 al. 1, al. 2 lit. b și c din C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. R. D. la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 al. 2 din C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C. pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

În baza art. 86¹și 86¹alin.2 din C. pen., luând în considerare vârsta și împrejurările personale care îl pot face pe inculpat să conștientizeze semnificația faptelor sale, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, însă raportat la virulența cu care a pătruns în spațiul

infracțional instanța va dispune anumite obligații în sarcina inculpatului în scopul monitorizării comportamentului acestuia și astfel că a dispus suspendarea sub supraveghere a executării stabilind termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863al. 1 din C.pen. a dispus ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

să se prezinte, la datele fixate, la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență

În baza art. 71 al. 5 din C. pen. a dispus suspendare executării pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza 359 din C. pr. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 88 al. 1 din C. pen. a dedus perioada reținerii inculpatului B.

R. D. din data de 29 martie 2012.

S-a constatat că partea vătămată V. I. G. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunului.

În baza art. 191 al. 1 din C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat, iar în baza art. 189 al. 1 din C. pr. pen. onorariile avocaților desemnați din oficiu vor fi avansate din FMJ.

Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul B. R. D. solicitând casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, a se dispune achitarea sa în baza dispozițiilor art.11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C. pr. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa; s-a mai solicitat de asemenea schimbarea încadrării juridice din infracțiune de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat prev. art. 209 alin 1 lit. e și g C. pen. urmând a se pronunța și cu privire la această infracțiune aceeași soluție de achitare.

Apărătorul ales al inculpatului a învederat instanței de control judiciar că atunci când între autor și victimă există anumite neînțelegeri de ordin patrimonial nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie deoarece, cu toate au fost exercitate acte de violență, nu există din partea autorului însușirea pe nedrept caracteristică furtului.

S-a arătat că fapta nu este tâlhărie atunci când scopul autorului faptei ilicite a fost acela de a constrânge partea vătămată să-și achite datoria care o are față de el.

În esență se susține că faptei comise de inculpat îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția.

În subsidiar, în ipoteza în care nu va fi primită solicitarea de achitare să se procedeze la reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului deoarece acesta este mult prea mare având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta dedusă judecății, lipsă oricărui prejudiciu și faptul că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală.

Analizând recursul declarat, din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 3856alin.3 C.pr. pen., Curtea constată că aceste este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanța fondului, în urma coroborării judicioase a întregului material probator administrat în faza de urmărire penală și cu ocazia cercetării judecătorești

, a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, constând în aceea că inculpatul, la data de_, în jurul orelor 23.00, aflându-se în incinta localului SC UYU LALA SRL din C. -N., str. Fabricii nr. 1, a sustras, în scopul însușirii pe nedrept, telefonul mobil aparținând părți vătămate V. I. G. aflat pe tejghea iar pentru a-și asigura scăparea a exercitat acte de violetă asupra părții vătămate împingând-o și a aplicat o lovitură cu cotul în zona gâtului martorei R. L. .

Această stare de fapt este dovedită fără putință de tăgadă din interpretarea judicioasă a materialului probator administrat în cauză în special din declarațiile

părții vătămate V. I. G., care în fața organelor de urmărire penală atât cu ocazia declarațiilor consemnate la fila 32-33, cât și la filele 35-36 a arătat aceleași aspecte cu privire la solicitarea inculpatului de a-i fi restituită suma de 50 lei care i s-ar fi blocat în aparate și care, urmare a refuzului părții vătămate și a martorei de a-i restitui pe lângă această sumă încă o alta, a luat telefonul părții vătămate aflat pe tejghea, a împins-o, iar pe martora R. a lovit-o în zona gâtului. Partea vătămată și-a menținut această declarație și cu prilejui audierii în mod direct și nemijlocit de către instanța de judecată.

Situația este diferită în ceea ce privește martora R. L., care, cu prilejul audierii de către organele de urmărire penală a susținut aceeași versiune ca și partea vătămată arătând în mod lipsit de echivoc că inculpatul a exercitat violente fizice atât împotriva ei, cât și împotriva părții vătămate.

Declarația martorei din fata instanței când a afirmat că nu a fost agresată în nici un fel și nu a existat nici un fel de contact fizic între ea și inculpat a fost în mod corect înlăturată de către instanța fondului care a constat că această depoziție este rezultatul presiunilor exercitate de către rudele inculpatului, părinții și unchiul acestuia pentru ca acesta să-și retragă plângerea.

Pentru a stabili vinovăția inculpatului instanța a ținut cont și de declarațiile pe care inculpatul le-a dat atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată când a arătat că este posibil să fi exercitat acte de violentă asupra părții vătămate.

Deosebit de concludentă este și convorbirea telefonică purtată de către inculpat cu numitul Iuhoș N. Cornel cu privire la incidentul din data de_ inculpatul spunându-i acestei persoane că a lovit partea vătămată cu pumnul .

Așa cum corect a reținut și instanța fondului fapta dovedită cu probele anterior menționate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie deoarece pentru a-și asigura scăparea ulterior luării unui bun mobil din posesia părții vătămate fără consimțământul acesteia cu scopul evident al însușirii pe nedrept inculpatul a exercitat acte de violențe împotriva acesteia.

Literatura de specialitate și practica judiciară au reținut, în mod constant, că există infracțiunea de tâlhărie în situația în care între exercitarea actelor de violență și insușirea pe nedrept a unui bun aflat în posesia părții vătămate există o

legătură de la mijloc la scop.

Afirmația apărătorului inculpatului cum că inculpatul a luat prin violență un bun din posesia părții vătămate pentru a o determina pe aceasta să-și îndeplinească o obligație pe care o avea față de el, nu este pertinentă, deoarece nu s-a dovedit că aparatul la care juca inculpatul i-ar fi reținut o altă sumă de bani decât cea care i-a fost restituită de către partea vătămată. Din contră putem afirma că inculpatul, văzând că solicitării sale inițiale de a i se restitui o sumă de 50 lei pretins reținută de aparatul de joc i s-a dat curs, pierzând apoi la joc și această sumă, a încercat să obțină în mod injust o altă sumă de bani de la partea vătămată și văzând că nu reușește a sustras, în scopul evident al însușirii pe nedrept, telefonul acesteia aflat pe tejghea.

Ca urmare solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c C. pen. în infracțiunea de furt prev. de art. 209 alin. 1 lit. e și g C. pen. este nefondată .

Pedeapsa aplicată inculpatului ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuate prev. de art. 74 lit. a a fost just individualizată având în vedere limita de pedeapsă prevăzută de lege, închisoarea de la 5-20 ani, împrejurarea în care a fost comisă fapta, faptul că prejudiciul cauzat a fost recuperat, nu din bunăvoința inculpatului, ci ca urmare a pierderii bunului însușit pe nedrept, de persoana inculpatului care este la prima confruntare cu legea penală și care a înțeles să solicite într-o manieră ilicită o posibilă neînțelegere cu privire la o mică sumă de

bani, profitând de împrejurarea că partea vătămată fiind femeie era în imposibilitatea de a-i tine piept dar și de atitudinea pe care a avut-o în fața organelor judiciare, neasumându-și responsabilitatea pentru acțiunea sa ilicită.

Și modalitatea de individualizare a executării pedepsei a fost just aleasă de către instanța fondului constându-se întrunite condițiile pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare, apreciindu-se că este necesară exercitarea de către S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj a unei supravegheri a inculpatului pe un termen de 6 ani pentru a preveni întoarcerea acestuia în câmpul infracțional și pentru al conștientiza cu privire la rezultatul faptelor sale.

Constatând că nu există motive de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii recurate instanța de recurs în baza disp. art. 385¹⁵pct. 1 lit. b C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpat, conform dispozitivului.

De asemenea, în temeiul art. 192 alin. 2 C. proc.pen. va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat cu prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul B. R. D., domiciliat în C. -N., C. T., nr. 22, ap.2 împotriva sentinței penale nr. 1455 din 22 decembrie 2012 a Judecătoriei C. -N. .

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. R. timpul reținerii preventive din 29 martie 2012..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, av. G. Adela L. .

Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2013.

PREȘEDINTE,			JUDECĂTORI,			GREFIER,
ANA C.	L.	M.	M. Ș.	M.	B.

Red.M.Ș./dact.V.R.

2 ex./_ Jud.Fond: L. M.

← Decizia penală nr. 1139/2013. Tâlhărie		Decizia penală nr. 1088/2013. Tâlhărie →

Decizia penală nr. 331/2013. Tâlhărie

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 331/2013. Tâlhărie