Decizia penală nr. 336/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Decizia penală nr.336 /R/2013

Ședința publică din data de 10 decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., judecător

: G. A., judecător

: P. L. E. ,

președinte tribunal

GREFIER: M. C. N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul T. Ș. împotriva Sentinței penale nr.1731 din_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 10._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul T. Ș., în stare de arest, fiind asistat de av. Gorea Greta L. apărător din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Recurentul T. Ș. învederează instanței faptul că își menține recursul astfel cum a fost formulat.

Apărătorul recurentului, ca și acesta personal arată că nu mai au cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.

Avocat Gorea Greta L. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se admită cererea de liberare condiționată a petentului recurent și să se dispună liberarea condiționată a acestuia. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că petentul condamnat nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 6 ori, a participat la activități de producție, pe durata detenției a prezentat o conduită adecvată în raport cu normele instituției și a depus eforturi pentru adaptarea la mediu și valorificarea potențialului personal în direcția echilibrării psihologică. Consideră că instanța de fond în mod greșit nu a ținut cont de această stare de fapt, respingând cererea de liberare condiționată a petentului, și de asemenea, nu a ținut cont și de faptul că petentul a efectuat fracția de pedeapsă stabilită de lege.

Reprezentantul Ministerului Public în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală solicită respingerea recursului formulat de recurentul T. Ș. ca fiind nefondat, să se mențină sentința penală nr. 1731 din 25

octombrie 2013 a Judecătoriei Bistrița, ca fiind temeinică și legală inclusiv în ceea ce privește termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată pentru 15 ianuarie 2014, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

La judecarea recursului solicită a se avea în vedere că recurentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni pentru comiterea unor fapte de furt calificat, este recidivist și a mai beneficiat anterior e liberări condiționate, dar cu toate acestea a comis mai departe fapte. Apreciază că recurentul nu a dat dovezi de îndreptare în timpul detenției și că nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de lege.

Condamnatul recurent T. Ș., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și rejudecând, a se admite cererea de liberare condiționată pentru motivele învederate în scris și pe care le susține și oral, cu precizarea că a avut și un deces în familia, de asemenea, are 3 copii minori care au nevoie de prezența sa. De asemenea, solicită, dacă este posibil, să se reducă termenul pentru reiterarea unei noi cererii.

Cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin Sentința penală nr. 1731 din_ a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 10._ s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul T. Ș., fiul lui C. și L. - E., născut la data de _

, CNP 1., din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin S.p.47/2013 a Judecătoria Târgu Mureș.

În temeiul art. 450 alin.2 C.p.p. s-a fixat termen de reiterare a cererii începând cu data de_ .

În temeiul art.192 C.p.p. petentul a fost obligat la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av.D. O. .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța d e fond a reținut în fapt următoarele :

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat T. Ș., deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat liberarea condiționată, motivat de faptul că a îndeplinit fracțiunea din pedeapsă necesară pentru a se putea dispune liberarea condiționată, arătând că este nemulțumit de amânarea de 3 luni aplicată de comisia pentru liberări condiționate din cadrul penitenciarului.

Petentul prezent fiind în instanță, a declarat că își menține cererea de liberare condiționată.

Din cuprinsul procesului-verbal nr. 776/_ întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Bistrița reiese că petentul T. Ș. se află în executarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin S.p.47/2013 a Judecătoriei Bistrița, executare începută la_ și, întrucât a executat 2/3 din

pedeapsă respectiv 1095 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din data de_ . Apreciindu-se însă de către membrii Comisiei că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a propus rediscutarea sa la data de_ .

Din caracterizarea aflată la dosar, reiese că pe parcursul executării pedepsei petentul-condamnat T. Ș. nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de șase ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită, a participat la activități productive, iar ca urmare a muncii prestate a obținut un număr de 127 zile considerate ca executate.

Deși, pe perioada detenției, petentul a participat la activități și programe socio-educative și de asistență psiho-socială, raportat la faptul că petentul este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiționată și a continuat să comită noi fapte de natură penală și, cu toate că a executat fracțiunea de pedeapsă de 2/3 prevăzută de art.59 Cod penal, instanța a apreciat că nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care a respins cererea de liberare condiționată, ca fiind neîntemeiată și a stabilit termen pentru reiterarea cererii începând cu data de_ .

La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere faptul că executarea fracțiunii de pedeapsă nu atrage automat liberarea condiționată a deținutului, fiind necesară dovezi care să ateste faptul că petentul a fost constant, stăruitor în muncă, disciplinat și că s-a îndreptat, instanța a considerat ca fiind optimă și oportună rediscutarea situației petentului începând cu data de_ în vederea determinării acestuia la adoptarea pe viitor a unei atitudini sociale corespunzătoare (care să denote îndreptarea petentului) și la conștientizarea clemenței acordate în procedura individualizării administrative a pedepsei.

Totodată, la examinarea cererii s-a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate, astfel că instanța apreciază că executarea efectivă a 1095 zile, coroborat cu celelalte motive sus menționate nu fac admisibilă cererea petentului.

În baza art.192 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av.D. O. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de lege condamnatul T. Ș. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza a se dispune reducerea amânării primite, pe motiv că nu are rapoarte, a muncit o perioadă de circa 3 ani prestând muncă de voluntariat, a avut o conduită bună față de celelalte persoane private de libertate și față de cadrele penitenciarului.

De asemenea, consideră că amânarea primită este neîntemeiată și solicită să i se acorde încredere, să i se ia ceva din amânarea primită pe motiv că este reabilitat și a dat dovadă de reintegrare în societate având cursuri, muncind, nefiind sancționat disciplinar, a luptat pentru a ajunge de la regimul semideschis la regimul deschis.

Totodată solicită să se țină cont că are 3 copii minori care au nevoie de un tată, astfel că solicită să i se permită ca după 3 Crăciunuri făcute în penitenciar, acesta care urmează să îl facă în familie.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că recurentul T. Ș. a executat fracțiunea prevăzută de lege din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.47/2013 a Judecătoriei Târgu Mureș, însă nu îndeplinește și celelalte condiții prevăzute cumulativ de art. 59 Cod penal, pentru a beneficia de liberare condiționată.

Astfel, deși nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de șase ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită, a participat la activități productive, iar ca urmare a muncii prestate a obținut un număr de 127 zile considerate ca executate, și a participat la activități și programe socio-educative și de asistență psiho-socială, raportat la faptul că este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiționată și a continuat să comită noi fapte de natură penală, perseverând în conduita sa antisocială, tribunalul a apreciat că recurentul nu prezintă dovezi temeinice de îndreptare, nefiind îndeplinite în consecință condițiile cumulative prev. de art. 59 alin. (1) Cod penal.

Motivele familiale invocate nu sunt relevante în prezentul cadru procesual, în care se analizează doar întrunirea condițiilor prevăzute de art.59 Cod penal, putând fi invocate însă în cadrul unei cereri cu natură juridică diferită), astfel că în mod just s-a stabilit ca termen de reiterare a cererii de liberare condiționată data de_ .

Pentru aceste considerente, în baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul formulat de recurentul T. Ș. împotriva Sentinței penale nr. 1731/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 10._ .

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Gorea Greta L. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul T. Ș. împotriva Sentinței penale nr. 1731/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 10._ .

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Gorea Greta L. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. M. V. G. A. - P. L. E.

    red.jud.GA jud.fond.JL gref.MCN _

    GREFIER

  2. C. N.

R O M A N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09

E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Emisă la .................

C ă t r e :

Penitenciarul Bistrița

din Bistrița str.Tărpiului, nr.22, Bistrița

În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale nr. 336/R/2013 din data de 10 decembrie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._, privind pe condamnatul T. Ș. , fiul lui C. și

JUDECATOR

GREFIER

G. A.

M.

C.

N.

L. - E., născut la data de_, CNP 1., având domiciliu în Târgu Mureș, str. Dealului, nr. 55, jud. Mureș.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Copia dispozitivului Deciziei penale nr.336 /R/2013

În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul T. Ș. împotriva Sentinței penale nr. 1731/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr. 10._ .

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Gorea Greta L. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. M. V. G. A. - P. L. E.

    GREFIER

  2. C. N.

pentru conformitate cu originalul

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 336/2013. Cerere de liberare conditionata