Decizia penală nr. 377/2013. Furt calificat

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 377/R/2013

Ședința publică din data de 20 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.

C.

M.

JUDECĂTORI: D.

P.

: V.

G.

GREFIER: A.

B.

H.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. B. împotriva sentinței penale nr.1485 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Gherla pronunțată în dosar nr._, în care inculpatul L. B. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla dat în dosar nr. 1245/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.2 C.pen., cu aplic. art.37 lit. a C.pen., art.75 lit. c C.pen. și complicitate la furt calificat prev. de art.26 rap. la art.208 al.1, 209 alin.1 lit. a C.pen., cu aplic. art.37 lit. a C.pen. și art.75 al.1, lit. c C.pen., totul cu aplic. art.33 lit. a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. B., în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu - avocat Albu Nina M., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că inculpatul L. B. menține recursul formulat împotriva sentinței penale nr.1485 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Gherla și este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și procedând la rejudecarea cauzei, a se pronunța o nouă hotărâre prin care să se dispună reducerea pedepselor aplicate de către instanța de fond, pe care le apreciază ca fiind extrem de severe raportat la fapta în concret a inculpatului.

Astfel, la reindividualizarea pedepselor, raportat la sporul pedepsei și la dispozițiile art.72 Cod penal, solicită a se reține modul în care inculpatul a participat la săvârșirea acestor fapte, respectiv fără a contribui în mod direct la comiterea lor, ci doar a așteptat în hol.

Totodată, solicită a se avea în vedere și comportamentul inculpatului ulterior comiterii faptelor, împrejurare care poate duce la reținerea circumstanței atenuante constând în poziția sinceră în timpul cercetărilor penale. Astfel, reținând dispozițiile art.74 lit. c Cod penal, solicită a se aplica pedepse sub minimul special prevăzut de lege, iar cu ocazia efectuării

operațiunilor de contopire a pedepselor cu restul de pedeapsă rămas neexecutat, a se înlătura sporul de 60 zile aplicat de prima instanță.

Reprezentantul M. ui P. arată că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și complicitate la furt calificat, ambele săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie având în vedere cazierul judiciar și rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla. Față de aceste aspecte, apreciază legală și temeinică hotărârea recurată, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Inculpatul L. B., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.

C U R T E A

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Gherla prin sentința penală nr.1485 din_, în baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 75 alin.1 lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul

L. G., fiul lui N. și E., născut la data de 12 noiembrie 1990 în localitatea Voivodeni, județul Sălaj, de cetățenie română, studii: 2 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în comuna Dragu, satul Voivodeni, numărul 148, județul Sălaj, CNP 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 75 alin.1 lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul L. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art.33 lit. a art.34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni, alegând dintre aceste pedepse pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o sporește cu 2 luni urmând ca inculpatul L. G. să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani 2 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului L. G. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal și art. 75 alin.1 lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul L. B., fiul lui M. și C.

, născut la data de 11 martie 1985, în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, de cetățenie română, studii: 7 clase, fără ocupație, recidivist, necăsătorit, domiciliat în comuna Apahida, satul Sânnicoară, numărul 40, județul Cluj, CNP 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 61, alin. 1 Cod penal s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1133 zile rămas neexecutat din executarea pedepsei de 8 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 788/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca și contopește

restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare aplicată în cauza de față, în pedeapsa mai grea de 1133 zile închisoare.

În temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal și art. 75 alin.1 lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul L. B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 61, alin. 1 Cod penal s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1133 zile rămas neexecutat din executarea pedepsei de 8 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 788/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauza de față, în pedeapsa mai grea de 1133 zile.

În baza art.33 lit. a art.34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni concurente, alegând dintre aceste pedepse pe cea mai grea, de 1133 zile închisoare, pe care o sporește cu 60 de zile, urmând ca inculpatul L. B. să execute în final pedeapsa rezultantă de 1193 zile închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului L. B. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în altă cauză.

În baza art.103 alin. 1 Cod penal s-a luat față de inculpatul minor L.

C., fiul lui C. și G., născut la data de 17 mai 1997 în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, de cetățenie română, studii: 5 clase, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Panticeu, satul Sărata, numărul 21, locuind fără forme legale în comuna Apahida, satul Apahida, strada S., numărul 76, județul Cluj, CNP 1., măsura educativă a libertății supravegheate, încredințând supravegherea minorului S. ui de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și a art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală și pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și a art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală .

S-a atras atenția inculpatului cu privire la prevederile art. 103 alin. 6 Cod penal, respectiv la posibilitatea revocării măsurii educative a libertății supravegheate în situația în care în perioada de 1 an prevăzută de art. 103 alin. 1 Codul penal se sustrage de la supravegherea care se exercită asupra lui sau are purtări rele sau săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.

În baza art. 488 alin. 2 Cod procedură penală instanța a dispus punerea în executare a măsurii libertății supravegheate luată față de inculpatul L. C. la data rămânerii definitive a sentinței penale.

În baza art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul M. ui Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 300 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bârla N. P., (pentru inculpat L. G. ), a sumei de 300 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Baciu L., ( pentru inculpat L. B. ) și a sumei de 300 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Precup M. C. (pentru inculpat L. C. ).

În baza art. 191 alin. 2 C.p.p. au fost obligat inculpații să achite fiecare, câte 400 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de_ în dosarul penal nr. 1245/P/2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus trimiterea în judecată a inculpaților L. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de: ";violare de domiciliu";, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit.b), art.75 alin.1 lit. c) Codul penal; ";complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat";, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit.b), art. 75 alin.1 lit. c) Codul penal, totul cu aplicarea art.33, lit. a) din Codul penal; L. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de ";violare de domiciliu";, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a), art.75 alin. 1 lit. c) din Codul penal; ";complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat";, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a), art. 75 alin.1 lit.c) din Codul penal; cu aplicarea art. 33 lit.a) din Codul penal și L. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de ";violare de domiciliu";, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art. 99 și urm. din Codul penal; "; furtul calificat";, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a) din Codul penal, cu aplicarea art.99 și urm. din Codul penal; cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut pe scurt că în data de 27 august 2011, în jurul orelor 1430, inculpații L. G., L. B. și L. C. s-au deplasat în localitatea L., unde iau pătruns fără drept în imobilul neîngrădit cu numărul 72C, proprietatea părții vătămate C. E. . Inculpatul

L. G. a intrat în camera-birou situată în partea stângă față de intrare, inculpatul L. C. a pătruns în bucătărie, iar inculpatul L. B. a rămas în holul imobilului. Toți inculpații căutau bunuri de valoare, dar numai inculpatul minor L. C. a reușit să sustragă un telefon mobil marca "Sony Ericsson T 230i" de pe soba din bucătărie, întrucât au fost surprinși în flagrant de către proprietarul imobilului și fiica acestuia. Inculpații au fugit de la fața locului și fiind urmăriți, inculpatul L. C. a aruncat telefonul pe digul râului "S. ul Mic". După ce au fost prinși, inculpatul L. C. a arătat locul unde a aruncat telefonul și astfel bunul sustras a fost restituit părții vătămate, prejudiciul în valoare de 370 lei fiind recuperat.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea părții vătămate (fila 4); procesul verbal de constatare (filele 5-6); procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 7-9); planșa fotografică (filele 10-22); identificarea în sistemul AFIS (filele 23-26); declarațiile părții vătămate (filele 27-31); declarațiile inculpaților (filele 36-40; 45-49 și 56-60); raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 69-70); raportul de constatare tehnico-științifică (filele 73-88); declarațiile martorilor (filele 88-94); pprocesele verbale de control corporal (filele 96-97) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 106-114).

În faza de judecată, inculpații au declarat că doresc soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate a judecății reglementată de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală, recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor

pentru care au fost trimiși în judecată, nemaisolicitând administrarea altor probe decât cele din faza de urmărire penală, pe care și le-au însușit.

Prin sentința penală nr. 899/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Gherla, inculpatul L. G. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și de 3 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat. S-au contopit pedepsele în pedeapsa mai grea de 3 ani 2 luni închisoare, care s-a sporit cu 2 luni închisoare, pedeapsa rezultantă finală fiind de 3 ani 4 luni închisoare. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. De asemenea, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.

Inculpatul L. B. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și de 3 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.A fost revocată liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 8 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 788/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.133 zile închisoare, în pedeapsa mai grea de 1.133 zile închisoare, fără spor; în total 1.133 zile închisoare.A fost revocată liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 8 ani 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 788/2007 a Judecătoriei Cluj- Napoca și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.133 zile închisoare cu pedeapsa de la punctul 1 litera b), în pedeapsa mai grea de 3 ani 4 luni închisoare, fără spor; în total 3 ani 4 luni închisoare.Au fost contopite pedepsele rezultante în pedeapsa mai grea de 3 ani 4 luni închisoare, care s-a sporit cu 2 luni închisoare pedeapsa rezultantă finală fiind de 3 ani 6 luni închisoare. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. De asemenea, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.

În ceea ce-l privește pe inculpatul minor L. C. acesta a fost condamnat la pedepsele de 1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, și de 1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În temeiul articolului 33 litera a) și articolului 34 litera b) din Codul s-au contopit cele două pedepse, în pedeapsa mai grea de 1 an 4 luni închisoare, fără spor; în final 1 an 4 luni închisoare. S-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani 4 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. S-a interzis inculpatului, începând cu data împlinirii de către inculpat a vârstei de 18 ani, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii precizate.

Prin decizia penală nr.1136/R/2012 a Curții de Apel Cluj, s-au admis recursurile declarate de către inculpații L. G., născut la_ și L.

  1. , extinzându-se efectele recursurilor acestor inculpați și cu privire la inculpatul L. C., împotriva sentinței penale nr.899/_ a

    Judecătoriei Gherla, care s-a casat parțial, numai cu privire la latura penală și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la Judecătoria Gherla.

    S-a reținut în considerente deciziei Curții de Apel Cluj că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, necontestată de altfel de către inculpații recurenți, care au solicitat să fie judecați în procedura reglementată de art.3201Cod procedură penală, privind recunoașterea vinovăției.

    În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate s-a constatat însă că există contradicție între dispozitivul hotărârii recurate și considerente, în ce privește infracțiunea de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 Cod penal. Astfel, în dispozitiv s-a dispus condamnarea inculpaților recurenți la pedeapsa de 2 ani și 4 luni pentru infracțiunea de violare de domiciliu, în timp ce în considerente se dispune condamnarea la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru această infracțiune, pedeapsă situată sub nivelul minimului special prevăzut de lege și redus cu o treime, ca efect al reținerii prevederilor art.3201Cod procedură penală, fără a se face vorbire despre reținerea vreunor circumstanțe atenuante, a căror existență și reținere ar fi

    influențat și pedeapsa pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat. De asemenea în ceea ce îl privește pe inculpatul minor L. C. s-a constatat că în dispozitivul hotărârii instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în timp ce în considerente se arată că "cea mai potrivită modalitate de sancționare este stabilirea unor pedepse, contopirea acestora și apoi suspendarea sub supraveghere a pedepsei finale. În acest fel, inculpatul are posibilitatea de a-și continua studiile și de a dobândi o calificare profesională, aptă să-i crească șansele găsirii unui loc de muncă adecvat și astfel să permită o integrare socială mai bună.";

    În consecință, având în vedere că până la data soluționării recursului instanța de fond nu a dispus îndreptarea acestei situații printr-o eventuală încheiere de îndreptare a erorilor materiale fie din considerente, fie din

    dispozitiv, curtea în baza art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală s-au admis recursurile declarate de către inculpații L. G. și L. B., extinzând efectele recursurilor acestor inculpați și cu privire la inculpatul L.

  2. , urmând ca instanța de fond să procedeze la rejudecarea cauzei de la momentul dezbaterilor, urmând ca prin hotărârea pronunțată să stabilească fără echivoc cuantumul pedepselor pentru inculpații.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla sub dosar nr._ .

În data de 27 august 2011, în jurul orelor 1430, în timp ce se deplasau pe jos pe raza localității L., spre municipiul Gherla, ajungâd în dreptul imobilului cu numărul 72C, proprietatea părții vătămate C. E., inculpații

L. G., L. B. și L. C. s-au hotărât să pătrundă în locuință pentru a sustrage diverse bunuri. În acest context s-au deplasat la ușa principală de acces în imobilul neîngrădit. Inculpatul L. G. a îndepărtat un ghiveci cu flori așezat la intrare și a deschis ușa, profitând de faptul că aceasta nu era asigurată, după care cei trei inculpați au pătruns în interior. Inculpatul L. G. a intrat în camera-birou situată în partea stângă față de intrare, inculpatul L. C. a pătruns în bucătărie, iar inculpatul L. B. a rămas în holul imobilului. Toți inculpații căutau bunuri de valoare, dar numai inculpatul minor L. C. a găsit pe soba din bucătărie și a însușit un telefon mobil marca "Sony Ericsson T 230i".

La un moment dat partea vătămată C. E., împreună cu fiica acestuia, au pătruns în locuință pe cealalată ușă de acces și i-au surprins în flagrant pe cei trei inculpați. Partea vătămată le-a cerut explicații celor trei inculpați cu privire la motivul prezenței lor în imobil, cei trei arătând că au intrat pentru a cere ceva de mâncare. La solicitarea părții vătămate de a rămâne în imobil până la sosirea organelor de poliție, cei trei inculpați au părăsit locuința și s- au deplasar în direcția satului L., spre centrul satului pentru a nu fi identificați. Fiind urmăriți, inculpatul L. C. a aruncat telefonul pe digul râului "S. ul Mic". După ce au fost prinși, inculpatul L. C. a arătat locul unde a aruncat telefonul și astfel bunul sustras a fost restituit părții vătămate, prejudiciul în valoare de 370 lei fiind recuperat.(filele 4-6; 27- 33 și 89-94)

Cu ocazia cercetării la locul faptei au fost ridicate urme papilare, care au făcut obiectul unei constatări tehnico-științifice. Conform rapoartelor de constatare tehnico-științifică nr. 42376/1 din_ și 42376/11 din_, urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului au fost create de către inculpații L. B. și L. C. (filele 71-78)

Întrucât, la data comiterii faptei inculpatul L. C. avea vârsta de 14 ani, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.9625/IV/a/l20/2011 din 20 ianuarie 2012, inculpatul L. C. prezintă diagnosticul "Tulburare de conduită socializată". Minorul are capacitatea psihică de a aprecia critic conținutul și consecințele faptelor sale, atât la data examinării, cât și la cea a comiterii faptei-are discernământ pentru fapta comisă, corespunzător vârstei cronologice și intelectului (filele 69- 70).

Starea de fapt reținută mai sus a fost dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: plângerea părții vătămate (fila 4); procesul verbal de constatare (filele 5-6); procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 7-9); planșa fotografică (filele 10-22); identificarea în sistemul AFIS (filele 23-26); declarațiile părții vătămate (filele 27-31); declarațiile inculpaților (filele 36-40; 45-49 și 56-60); raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 69-70); raportul de constatare tehnico-științifică (filele 73-88); declarațiile martorilor (filele 88-94); pprocesele verbale de control corporal (filele 96-97) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 106-114). Din coroborarea acestor probe reiese că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpații au recunoscut integral săvârșirea infracțiunilor și au solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța va reține la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, și dispozițiile articolului 3201din Codul de procedură penală.

Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța a constatat că în drept, fapta inculpaților L.

G., L. B. și L. C., de a pătrunde fără drept, împreună, în locuința părții vătămate C. E. din L., în data de 27 august 2011,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "violare de domiciliu", prevăzută de articolul 192 alineatul 2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

Fapta inculpatului L. C., care în data de 27 august 2011, cu ajutorul inculpaților L. G. și L. B. a însușit pe nedrept, un telefon mobil marca "Sony Ericsson T 230i" din locuința părții vătămate C. E. din

L., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. de art.208 alin.l și art.209 alin.l lit. "a" din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

Fapta inculpaților L. G. și L. B., care în data de 27 august 2011, i-au acordat sprijin moral inculpatului L. C., care a însușit pe nedrept, un telefon mobil marca "Sony Ericsson T 230i" din locuința părții vătămate C. E. din L., constituie complicitate la săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. de art.26 raportat la art.208 alin.l și art.209 alin. 1 lit.

"a" din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

Întrucât, fiecare dintre inculpați a săvârșit câte două infracțiuni, înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile prevederile art.33 lit. "a" din Codul penal, privind concursul real.

Față de inculpatul L. G. sunt aplicabile prevedrile art. 37 lit."b" din Codul penal, privind recidiva postexecutorie, întrucât a săvârșit două infracțiuni cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, după ce pedeapsa rezultantă de 5 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 867 din 6 iulie 2009 a Judecătoriei Gherla, a fost executată.

Față de inculpatul L. B. sunt aplicabile prevedrile art.37 lit."a" din Codul penal, privind recidiva postcondamnatorie, întrucât a săvârșit două infracțiuni cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, înainte ca pedeapsa rezultantă de 8 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.788 din 24 iulie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca să fi fost considerată ca executată.

În sarcina inculpaților majori L. G. și L. B. se va reține circumstanța agravantă prevăzută de art.75 alin.l lit."c" din Codul penal, întrucât au săvârșit cele două infracțiuni împreună cu minorul L. C. .

Față de inculpatul L. C. sunt aplicabile prevederile art. 99 și următoarele din Codul penal, întrucât la data comiterii faptei era minor în vârstă de 14 ani.

La individualizarea judiciară a pedepselor în ceea ce-i privește pe inculpații majori L. G. și L. B. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., prevederile art. 3201alin. 7 din Codul de procedură penală privind reducerea limitelor de pedeapsa cu 1/3, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana

inculpaților.

Astfel, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare, circumstanțele reale în care au fost comise faptele - pe timp de zi, de trei persoane împreună, dintre care unul minor - de gradul de pericol social al faptelor, care este mediu raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta a fost recuperat. Nu în ultimul rând instanța a ținut seama și de circumstanțele personale ale inculpaților, care chiar dacă au recunoscut comiterea faptelor și s-a procedat la restituirea telefonului sustras, au antecedente penale, cei doi fiind condamnați anterior pentru săvârșirea unor alte infracțiuni de furt, ceea ce reflectă o persistență infracțională și o perseverență în comiterea de infracțiuni de același gen. Instanța a avut în

vedere și faptul că, în cursul urmăririi penale, în urma identificării inculpaților, bunul a fost predat părții vătămate situație față de care s-a orientat spre o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care limitele minime de pedeapsă reduse cu o treime sunt de la 2 ani închisoare pentru ambele infracțiuni.

Având în vedere toate cele mai sus expuse, instanța a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare și respective de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpaților L. G. și L. B., cât și atenționarea acestora asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

Raportat la cele de mai sus, în baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 75 alin.1 lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală, instanța a condamnat pe inculpatul L. G., la pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, în temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 75 alin.1 lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală.

Întrucât faptele mai sus menționate au fost săvârșite de inculpat înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză devin aplicabile și disp. art. 33, lit. a Cod penal, privind concursul real de infracțiuni. Având în vedere aceste aspecte și ținând seama de prevederile art.33 lit. a și art.34 lit. b Cod penal, instanța a contopit pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni, alegând dintre aceste pedepse pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o va spori cu 2 luni urmând ca inculpatul L. G. să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani 2

luni închisoare în regim de detenție.

În ceea ce-l privește pe inculpatul L. B., raportat la elementele mai sus arătate, în baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal și art. 75 alin.1 lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală, instanța l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal și art. 75 alin.1

lit.c) Cod penal și cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală .

Din cazierul judiciar al inculpatului (f. 52-53 din dosarul de urmărire penală), reiese că inculpatul L. B. a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 788/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca la pedeapsa de 8 ani 6 luni închisoare, fiind liberat condiționat din executarea acestei pedepse la data de_, cu un rest pedeapsă neexecutat de 1.133 zile închisoare.

A rezultat astfel că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar, în perioada liberării condiționate, situație față de care în baza art. 61, alin. 1 Cod penal, instanța va dispune revocarea beneficiului liberării condiționate cu privire la restul de pedeapsă neexecutat de 1133 zile, rest ce se va contopi cu pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare aplicată în cauza de față pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, în pedeapsa mai grea de 1133 zile închisoare.

În baza art. 61, alin. 1 Cod penal instanța a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1133 zile rămas neexecutat din executarea pedepsei de 8 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 788/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca și va contopi restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauza de față pentru săvârșierea infracțiunii de furt calificat, în pedeapsa mai grea de 1133 zile.

În baza art.33 lit. a art.34 lit. b Cod penal va contopi pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni concurente, alegând dintre aceste pedepse pe cea mai grea, de 1133 zile închisoare, pe care o va spori cu 60 de zile, urmând ca inculpatul L. B. să execute în final pedeapsa rezultantă de 1193 zile închisoare în regim de detenție.

Instanța nu a reținut în favoarea celor doi inculpați circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74, lit. c, Cod penal referitoare la atitudinea acestora după săvârșirea infracțiunii, întrucât spre deosebire de circumstanțele atenuante legale, care se aplică în virtutea legii și se impun instanței în mod obligatoriu, circumstanțele atenuante judiciare, prev. în art. 74 C. penal, sunt împrejurări de fapt care numai raportate la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care aceasta a fost comisă și la persoana

inculpatului, pot dobândi, prin apreciere, valențe atenuante. Împrejurările susceptibile de a constitui circumstanțe atenuante sunt realități obiective care, atunci când există, nu pot fi ignorate; dar, constatându-le, instanța nu este obligată să le recunoască în mod automat caracter ușurător.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante nu a fost însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se întrevede a satisface, în mod concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În speță, faptul că cei doi inculpați au recunoscut și regretat comiterea faptelor, împrejurări care ar putea avea o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe ușurătoare, nu vor fi recunoscute ca atare, întrucât raportat la natura infracțiunilor comise, la circumstanțele reale ale comiterii acestora și la circumstanțele personale ale inculpaților, le este anulată valoarea atenuantă, ea nefiind suficient de semnificativă pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, aplicarea acesteia inculpaților trebuie realizată atât în baza art. 71, alin 2 și 3 Cod penal și art. 64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurispudenței CEDO, în special cauzele Sabău și Pârcălab împotriva României și Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind a fi dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. În cauza de față, instanța reține că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Codul penal, motiv pentru care exercitarea acestora va fi interzisă în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați, pe durata executării pedepsei principale.

În consecință, în baza art. 71 alin. 2 C. penal s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II -a, lit. b C. penal pe durata executării pedepsei principale .

În ceea ce-l privește pe inculpatul minor L. C., instanța a reținut că faptele acestuia prezintă un grad mediu de pericol social, raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta a fost recuperat, precum și că acest inculpat este la primul conflict cu legea penală și la primul contact cu autoritățile judiciare, astfel cum rezultă din fișa de cazier depusă la dosar.

Din referatul de evaluare întocmit de către S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj a rezultat că minorul provine dintr-o famili cu 8 copii, cu vârte cuprinse între 17 ani și 3 luni. Minorul L. C. a urmat cursurile primare la școala din localitatea de domiciliu, unde a obținut rezultate slabe la învățătură. Deoarece a rămas repetent de două ori în clasa a V-a, minorul a renunțat să mai meargă la cursuri, afirmând că îi este rușine că este mult mai mare decât colegii săi, astfel că a abandonat școala în anul 2011. În prezent atât părinții, cât și minorul regretă decizia luat și au efectuat demersuri pentru ca acesta să continue procesul educațional în programul "A doua șană";, urmând să se înscrie în anul 2012. În ceea ce privește relațiile de familie, acestea sunt în general bune. Tatăl inculpatului a suferit un accident în urmă cu 8 ani și a rămas cu sechele, fiind mult mai nevos, astfel că au învățat să aplaneze posibilele conflicte prn evitarea discuțiilor în contradictoriu cu acesta. Ei discută și prin comunicare reușesc să rezolve problemele cu care se condruntă. În privința educației minorilor, părinții spun că amândoi se implică, stabilind reguli pentru acești, în cauzul

încălcării lor copii fiind certați, mai rar fiind aplicate corecții fizice. Mama inculpatului afirmă că minorul este mai apropiat de ea, deoarece este mai îngăduitoare decât tatăl. Cu toate acestea minorul este frecvent obraznic cu mama, utilizând uneori un limbaj neadecvat, chiar dacă ulterior face lucrrul care i s-a cerut.

Cât privește comportamentul minorului până în prezent, acesta a fost descries ca fiind o persoană muncitoare care nu a mai creat probeleme până în prezent, pasionat de sport, cu precădere fotbal. El afirmă că fumează de 2 ani, însă nu consumă băuturi alcoolice și nu frecventează discotecile. Totuși este pasionat de jocurile mecanice de aproximativ un an și o parte din banii pe care îi câștigă din prestarea unor munci ocazionale, îi joacă la aparate. Părinții cunosc acest fapt și l-au atenționat să înceteze această practică, fără rezultat până în prezent.

Cu privire la faptele pentru care este judecat în prezentul dosar penal, comiterea acestora a fost favorizată de rezistența scăzută la presiunela grupului (ceilalți doi inculpați fiindu-i rude) tentația materială și ignorarea conecințelor propriilor fapte.

Potrivit art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză instanța constată întrunite aceste condiții, astfel că a condamnat inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat.

Este cunoscut faptul că răspunderea penală a minorilor se circumscrie unor prevederi legale speciale -prevăzute de art. 99 - 110 din Codul penal și unor nevoi sociale și personale evidente - reeducarea acestora în vederea integrării cu ușurință în societate, corijându-se atitudinile neconforme cu regulile sociale, pentru înlăturarea neajunsurilor izvorând din insuficienta

dezvoltare a personalității acestora, supusă unor influențe nefaste cărora adolescenții nu sunt în măsură să le facă față.

Este indiscutabil că se impune cu necesitate a se verifica dacă o măsură educativă, ce are prioritate în speță, poate răspunde cu succes acestor imperative.

Cu privire la inculpatul minor L. C., împrejurările comiterii infracțiunii pentru care este judecat, atitudinea pe parcursul procesului penal de recunoaștere și de regret pentru săvârșirea faptei, comportamentul anterior predominant adecvat, situația sa școlară și familială sunt de natură a forma instanței convingerea că o măsură educativă ar putea răspunde cu succes imperativelor reeducării acestora, rațiune pentru care urmează a proceda la alegerea celei mai potrivite dintre cele enumerate de art. 101 din Codul penal.

La alegerea măsurii educative pe care urmează a o lua în cauză, instanța va ține cont de faptul că inculpatul L. C. a împlinit 15 ani, că

părinții (mama este o persoană mai îngăduitoare, iar tatăl a suferit un accident în urma căruia a rămas cu sechele) nu asigură o supraveghere eficientă a inculpatului, că minorul se confruntă cu dificultăți școlare și că acordă o mai mare atenție activităților extrașcolare decât învățăturii, situație în care apreciază că mustrarea și libertatea supravegheată încredințată părinților nu ar fi suficiente pentru sancționarea și reeducarea minorului.

încredințată părinților nu ar fi suficiente pentru sancționarea și reeducarea lui.

Pentru motivele ce preced, în temeiul art. 103 alin. 1 din Codul penal, instanța va lua față de inculpatul minor L. C., măsura educativă a libertății supravegheate, încredințând supravegherea minorului S. ui de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj,

Instanța atrage atenția inculpatului cu privire la prevederile art. 103 alin. 6 Cod penal, respectiv la posibilitatea revocării măsurii educative a libertății supravegheate în situația în care în perioada de 1 an prevăzută de art. 103 alin. 1 Codul penal se sustrage de la supravegherea care se exercită asupra lui sau are purtări rele sau săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.

În baza art. 488 alin. 2 Cod procedură penală instanța dispune punerea în executare a măsurii libertății supravegheate luată față de inculpatul L. C. la data rămânerii definitive a sentinței penale.

Întrucât prezenta cauză este în rejudecare și a fost reluată doar de la etapa dezbaterilor judiciare, fără a se administra probe noi și fără a se efectua demersuri pentru obținerea unor copii de pe sentințele penale prin care inculpații L. G. și Lăcătș B. au fost condamnați anterior la pedepsele pe care le execută în prezent, instanța nu a putut proceda la contopirea acestor ultime pedepse cu pedepsele aplicate în cauză, urmând ca această operațiune să se efectueze oricând după rămânerea definitivă a prezentei hoărâri penale, la solicitarea inculpaților.

În baza art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul M. ui Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 300 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bârla N. P., (pentru inculpat L. G. ), a sumei de 300 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Baciu L., ( pentru inculpat L. B. ) și a sumei de 300 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Precup M. C. (pentru inculpat L. C. ).

Împotriva sentinței judecătoriei a declarat recurs inculpatul L. B. care a solicitat casarea acesteia și rejudecând dosarul, a se dispune reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante reglementate de art.74 lit.c C.pen., întrucât a regretat și recunoscut sincer comiterea faptei imputate.

Curtea examinând recursul promovat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:

Curtea examinând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată recurentului L. B., constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.

Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa rezultantă de 1193 zile închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de recurent, concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin acordarea de sprijin moral inculpatului L.

  1. care a însușit pe nedrept un telefon mobil din locuința victimei C. E. din L., la_, după ce în prealabil au pătruns în locuința acestuia fără drept și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât și profilul socio-moral și de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este negativă.

    Față de modul concret de săvârșire a faptelor, cuantumul pedepsei principale de 1193 zile închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.

    În speță, dosarul a fost judecat în baza art.320/1 C.proc.pen., ceea ce exclude și recunoașterea de circumstanțe atenuante, sinceritatea recurentului fiind avută în vedere în momentul aplicării textului de mai sus.

    Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.385/9 pct.14 C.pr.pen.

    În raport cu cele menționate, sentința instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele și verificându-se hotărârea atacată, instanța

    nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art.385/9 alin.3 C.proc.pen.

    Așa fiind, pentru motivele ce preced, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

    Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

    În baza art.189 C.proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 200 lei onorar apărător oficiu ce se va achita din fondul M. ui Justiției, av.Albu Nina.

    În baza art.192 alin.2 C.proc.pen.recurentul L. B. va achita statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar apărător oficiu.

    PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. B., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentintei penale nr. 1458 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Gherla.

    Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

    Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Albu Nina

    Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2013 .

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    I.

    C.

    M.

    D.

    P.

    V.

    G.

    GREFIER

    1. H.

red.PD/CA 3 ex. - _

jud.fond.N. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 377/2013. Furt calificat