Decizia penală nr. 418/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 418/R/2013
Ședința publică din 28 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R. | , judecător |
JUDECĂTORI | : M. | B. | |
: A. | D. | L. | |
GREFIER | : L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 847 din data de 03 iulie 2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind pe inculpatul Ș. M. R., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., dat în dosar nr. 6632/P/2011, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 40 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul Ș. M.
R., în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Ploscar
L., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 12 ). Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta M. ui P. arată că înțelege să completeze motivele de recurs ale Parchetului cu un al motiv de nelegalitate care vizează reținerea greșită a art. 40 alin. 1 din Codul penal. Practic, prin motivele de recurs se solicită aplicarea art. 83 din Codul penal, aspect care semnifică o incompatibilitate, pentru că art. 40 se referă la concursul de infracțiuni, iar art. 83 se referă la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Susține că acest aspect nu este reținut în motivele de recurs și că a fost reținut în mod greșit atât în rechizitoriu, cât și în hotărârea instanței de fond.
De asemenea, raportat la Decizia în interesul legii nr. 70/2007 a Înaltei curți de C. și Justiție și cazierul inculpatului arată că și celelalte instanței în momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare au efectuat revocarea suspendării, urmând probabil ca, în final, să se efectueze contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente. Susține că, în cauză, este vorba de o infracțiune comisă în termenul de încercare, astfel că se poate dispune aplicarea art. 83 Cod penal, raportat strict la acea hotărâre. De altfel, această dispoziție s-a aplicat și în celelalte hotărâri de fiecare dată când a fost condamnat.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M. ui P. arată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 847 din 3 iulie 2012 a Judecătoriei C. -N., hotărâre care este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, care se referă la faptul că s-a aplicat o pedeapsă redusă raportat la
gradul de pericol social și persoana inculpatului. Susține că motivul de nelegalitate se referă la neaplicarea art. 83 din Codul penal.
În fapt, s-a reținut o infracțiune de furt calificat comisă în 9 iulie 2011, când inculpatul a spart un geam de la un autoturism, de unde a sustras diferite bunuri. Astfel, acesta a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt calificat, fiind reținut și art. 40 alin. 1 din Codul penal, text care a fost preluat în continuare și de instanța de judecată și, în plus, s-au aplicat circumstanțele atenuante, precum și art. 3201din Codul de procedură penală.
Astfel, susține că pedeapsa de 6 luni stabilită de instanța de fond este una mică raportat la cazierul judiciar al inculpatului, care a fost condamnat de mai multe ori pentru mai multe infracțiuni de același gen, respectiv de furt calificat, existând practic trei hotărâri definitive de condamnare.
Cu privire la art. 40 alin. 1 din Codul penal arată că acesta a fost reținut în mod greșit, pentru că acesta se referă la situațiile în care nu există stare de recidivă, ipoteză în care se aplică concursul de infracțiuni. Apreciază că acest text de lege nu este incident în cauză pentru că infracțiunea s-a comis în data de 9 iulie 2011 și, anterior, sentința penală nr. 221/2010 a rămas definitivă la data de
10 martie 2010. Astfel, infracțiunea pentru care a fost judecat și condamnat inculpatul este în termenul de încercare al suspendării condiționate. Pentru acest motiv, solicită să se dispună, ca urmare a admiterii recursului Parchetului, înlăturarea art. 40 alin. 1 Cod penal și aplicarea art. 83 Cod penal, cu adăugarea pedepsei de 6 luni care a fost suspendată condiționat. Ulterior, după rămânerea definitivă a acestei hotărâri, să se efectueze contopirea pedepselor raportat la toate infracțiunile concurente.
Apărătorul din oficiu al inculpatului Ș. M. R., cu privire la motivul de recurs privind cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, solicită respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, hotărârea instanței de fond.
Consideră că pedeapsa de 6 luni închisoare cu executare pentru un prejudiciu de 400 de lei, raportat la starea de fapt și la pericolul social concret al faptei este mai mult decât justificată și îndestulătoare.
Susține că instanța a avut în vedere, în mod corect, circumstanțele atenuante prev. de art. 74 și a efectuat aplicarea art. 76 Cod penal, precum și faptul că inculpatul s-a prevalat de prevederile art. 3201Cod procedură penală. În condițiile evidențiate, consideră că pedeapsa a fost individualizată în mod corect de către instanța de fond și că s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare cu executare.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează modalitatea de calcul a pedepsei, în sensul că instanța de fond a omis să revoce suspendarea pedepsei și raportat la faptul că fapta a fost comisă în termenul de încercare și că în cauză este incident art. 83 alin. 1 Cod penal, arată că nu se opune acestui motiv. Cu onorariu FMJ.
Inculpatul Ș. M. R., având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere faptul că s-a autodenunțat. De asemenea, mai arată că instanța din Baia Mare a efectuat o contopire a pedepselor și că în cursul lunii următoare va intra în Comisia de liberări condiționate.
În concluzie, lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a recursului declarat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 847/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ , a fost condamnat inculpatul S. M. R. - fiul lui Stefan
si Ana M., nascut la data de_ in mun. C. N., jud. C., domiciliat in mun. C. N., str. Girbau, nr. 12, ap. 14, jud. C., CNP 1., studii 10 clase, fara loc de munca, cu antecedente penale, in prezent in Penitenciarul Gherla, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. e, g si i C.penal, alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.penal si art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de 6 luni inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmand a fi executata in regim de detentie.
In baza art.14, art.346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de100 lei despagubiri civile, partii civile T. E. si 300 lei partii civile C. V. V. .
In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, cheltuieli in care se include si onorariul aparatorului din oficiu in suma de 200 lei, in favoarea av. Fodor Arabela, onorariu achitat din FMJ.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
In noaptea de 9/_ inculpatul S. M. R. a spart cu o piatra geamul portierei dreapta fata a autoturismului apartinand partii vatamate C.
V. V., parcat pe str. Bucium in dreptul imobilului cu nr. 11 din mun. C. N.
. Din interior a sustras un portofel continand acte de identitate si suma de 10 lei, precum si un telefon mobil marca M. orola V3 in valoare de aproximativ 100 lei apartinand partii vatamate T. E. .
Partea vatamata T. E. s-a constituit parte civila cu suma de 100 lei iar partea vatamata C. V. V. s-a constituit parte civila cu suma de 300 lei, reprezentand si contravaloarea geamului spart.
Fapta inculpatului S. M. R. de a sustrage pe timp de noapte, din loc public, prin spargerea geamului bunurile descrise la sstarea de fapt, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. e, g si i C.penal, alin. 2 lit. b C.penal cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.penal.
Inculpatul a fost judecat conform art. 3201C.pr.penala, recunoasterea sa coroborandu-se cu probele administrate in faza de urmarire penala.
Instanta a retinut vinovatia inculpatului si tinand seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev. de art. 72 C.penal, l-a condamnat pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. e, g si i C.pen., alin. 2 lit. b C.penal cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.pen., la pedeapsa de 6 luni inchisoare.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanta a retinut circumstantele atenuante facultative prevazuta de art. 74 si art. 76 C.penal tinand seama de circumstantele faptei, circumstantele personale ale inculpatului, respectiv varsta tanara si valoarea mica a prejudiciului.
In baza art. 71 C.pen., instanta a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmand a fi executata in regim de detentie.
In baza art.14, art.346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, instanta a obligat inculpatul la plata sumei de100 lei despagubiri civile, partii civile T. E. si 300 lei partii civile C. V. V., apreciind pretentiile civile ale partii vatamate ca fiind pe deplin justificate.
In baza art.191 Cod pr. penala, instanta a obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, cheltuieli in care se include si onorariul aparatorului din oficiu in suma de 200 lei, in favoarea av. Fodor Arabela, onorariu achitat din FMJ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, cu adăugarea pedepsei de 6 luni care a fost suspendată condiționat. Ulterior, după rămânerea definitivă a acestei hotărâri, să se efectueze contopirea pedepselor raportat la toate infracțiunile concurente.
În motivarea recursului s-a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, aceasta aplicând o pedeapsă redusă raportat la gradul de pericol social și la persoana inculpatului. M. ivul de nelegalitate se referă la neaplicarea art. 83 din Codul penal.
În fapt, s-a reținut o infracțiune de furt calificat comisă în 9 iulie 2011, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de furt calificat. Astfel, susține că pedeapsa de 6 luni stabilită de instanța de fond este una mică raportat la cazierul judiciar al inculpatului, care a fost condamnat de mai multe ori pentru mai multe infracțiuni de același gen, respectiv de furt calificat, existând practic trei hotărâri definitive de condamnare.
Cu privire la art. 40 alin. 1 Codul penal arată că acesta a fost reținut în mod greșit, pentru că acesta se referă la situațiile în care nu există stare de recidivă, ipoteză în care se aplică concursul de infracțiuni, apreciind că acest text de lege nu este incident în cauză pentru că infracțiunea s-a comis în data de 9 iulie 2011 și, anterior, sentința penală nr. 221/2010 a rămas definitivă la data de
10 martie 2010. Astfel, infracțiunea pentru care a fost judecat și condamnat inculpatul este în termenul de încercare al suspendării condiționate.
Recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. M. R. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i C.pen., alin. 2 lit. b, cu aplic. art. 40 alin. 1 C.pen., reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 9/_, prin spargerea geamului portierei dreapta față, a sustras un telefon mobil M. orola V3 aparținând părții vătămate T. E. și din autoturismul Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, aparținând părții vătămate C. V. V. un portofel ce conținea suma de 10 lei și acte de identitate.
Reținând vinovăția inculpatului pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și având în vedere faptul că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 3201C.pr.pen., instanța de fond i-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 6 luni cu executare în regim de detenție. Soluția pronunțată de instanța de fond este însă nelegală sub aspectul omisiunii efectuării operațiunilor juridice corespunzătoare.
Astfel, din actul de sesizare al instanței rezultă că inculpatul a comis infracțiunea în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 221/2010 a Judecătoriei C. -N. . De asemenea, din copia cazierului judiciar depus la dosarul instanței (f. 30, 32) rezultă că inculpatul a suferit mai multe condamnări, însă, cu toate acestea, instanța de fond a omis să facă referire la acestea și, pe cale de consecință, să efectueze operațiunile juridice ce se impuneau.
Întrucât efectuarea unor asemenea operațiuni juridice în fața instanței de recurs contravine Deciziei în interesul legii nr. 70/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție, și ar priva inculpatul de un grad de jurisdicție făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, Curtea apreciază că în cauză se impune casarea
sentinței pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În conformitate cu prevederile art. 383 alin. 3 C.pr.pen., ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal își va relua cursul este încheierea de ședință din_ .
De asemenea, la rejudecare instanța de fond va avea în vedere și celelalte critici invocate în susținerea motivelor de recurs.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 3 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. împotriva sentintei penale nr. 847 din 3 iulie 2012 a Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul Ș. M. R., pe care o casează în întregime.
Rejudecând, trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Stabilește onorariu avocațial în sumă de 200 ei care se va avansa din FMJ in favoarea av. Ploscar L. .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. R. | M. | B. | A. D. L. |
GREFIER
L. A. S.
Red.MB/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: O.C.
← Decizia penală nr. 1153/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 1052/2013. Furt calificat → |
---|