Decizia penală nr. 1459/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1459/R/2013
Ședința publică din 4 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.
ANA C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. M.
I. împotriva sentinței penale nr.59 din 12 aprilie 2013 a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, art.209 al.1, lit.a,g,i C.pen., cu aplic.art.41 al.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.59 din data de_ a Judecătoriei Huedin în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g, i și al. 3, lit. h Cod penal cu aplic. art. 320 1C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul Cucurzan V. -A. - fiul lui V. și V., născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 6., CNP 1., studii 8 clase, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în com. Sînpaul, sat B., nr. 123, jud. Cluj la pedeapsa de: 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este în concurs real cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1an și 2 luni închisoare, cu aplic. art.81, 82 C.pen, prin sentința penală nr. 276/_ în dos.pen. nr._ a Judec. Zalău, def. la_ .
În baza art. 85 C.pen. s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare dispusă prin SP 276/_ în dos.pen. nr._ a Judec. Zalău, def. la_ .
În baza art. 36 C.pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin SP 276/2011 a Judec. Zalău, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a C.Pen.
În baza art. 81 și 71 alin. final C.Pen. s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.Pen.
În baza art. 359 C.Pr.Pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.Pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g, i și al. 3, lit. h Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. și art. 320 1C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul Cucurzan M. -I. - fiul lui V. și V., născut la data de_ în Cluj- Napoca, jud. Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 6., CNP 1., studii 4 clase, cetățean român, recidivist, domiciliat în com. Apahida, sat Sînnicoră, str. H., nr. 6, jud. Cluj și reședință fără forme legale în com. Aschileu-Mare, sat C., nr. 161 la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 C.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a C.Pen.
În baza art.14 și art.346 C.pr.pen. rap. la art. 1357 și următoarele din Noul Cod Civil, au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 11845 lei către partea civilă SC R. SA, cu sediul în B., Piața P. L., nr. 3-5, sector 1, cu titlu de despăgubiri civile.
S-au aplicat prevederile art.191 C.Pr.Pen.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin inculpații CUCURZAN V. -A. și CUCURZAN M. -I. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal și alin.3 lit.h Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal pentru inculpatul Cucurzan M. -I. .
S-a reținut în actul de inculpare și sesizare a instanței că inculpații Cucurzan V. -A. și Cucurzan M. -I. , în data de_, pe timp de noapte, s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan, condus de inculpatul Cucurzan V. -A., la ieșirea din localitatea Căpușu-Mare, unde, după ce au escaladat stâlpii de telefonie, cu ajutorul unui clește tip gură de lup, au tăiat și sustras 480 metri de cablu telefonic, aparținând rețelei SC R. SA, între localitățile Căpușu-Mare- Căpușu-Mic, cauzând un prejudiciu de 11.845 lei.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor în faza de urmărire penală, iar în fața instanței au arătat personal și prin apărător că își mențin declarațiile din faza de urmărire penală, nu doresc administrarea de probe noi și doresc aplicarea art. 320/1 C.Pr.Pen.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
În fapt, în seara zilei de_, în jurul orelor 21,00, inculpații Cucurzan V. -A. și Cucurzan M. -I., s-au hotărât să sustragă cabluri de la rețelele de telefonie, pentru a obține bani din vânzarea cuprului aflat în interiorul acelor cabluri, pentru a plăti un prejudiciu creat prin același gen de infracțiune. Cei doi inculpați s-au urcat în autoturismul marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul Cucurzan V. -A. și au plecat din localitatea B., jud. Cluj înspre comuna Căpușu-Mare.
Când au ajuns la ieșirea din localitatea Căpușu-Mare, înspre Oradea, unde în vecinătatea DN 1 E 60 se află linia telefonică aparținând SC R. SA Căpușu-Mare-Căpușu-Mic, inculpatul Cucurzan V. -A., a parcat autoturismul pe un drum lăturalnic, apoi au luat din portbagaj un clește tip gură de lup și s-au deplasat la stâlpii de telefonie.
Inculpatul Cucurzan M. -I. s-a urcat pe stâlpi și a tăiat cablul dintre 4 stâlpi, în timp ce inculpatul Cucurzan V. -A. strângea cablul și îl transporta la autoturism. Lungimea cablului tăiat de învinuiți a fost de 480 m.
În timp ce inculpații se pregăteau să mai transporte la autoturism câteva suluri de cablu, au fost descoperiți de organele de poliție, care nu au reușit să-i rețină, întrucât inculpații au fugit înspre vale.
Organele de poliție au asigurat locul faptei și a autoturismului Dacia Logan, abandonat de inculpați și au identificat cine este proprietarul autoturismului, solicitând colaborarea organelor de poliție din comuna Sânpaul.
În dimineața zilei de_, inculpații au fost conduși de organele de poliție la locul faptei, ocazie cu care au recunoscut comiterea infracțiunii și au deschis autoturismul marca Dacia Logan pentru a fi verificat. În portbagajul autoturismului, organele de poliție au descoperit mai mulți colaci de cablu telefonic.
Inculpații au recunoscut comiterea faptelor așa cum au fost prezentate anterior, participând, în prezența martorului asistent Torok -Pistuka Francisc, la reconstituirea faptei.
În drept, fapta inculpatului Cucurzan V. -A. care, în data de_, pe timp de noapte, a condus autoturismul marca Dacia Logan, iar la ieșirea din localitatea Căpușu-Mare, între localitățile Căpușu-Mare- Căpușu-Mic, împreună cu inculpatul Cucurzan M. -I., după ce au escaladat stâlpii de telefonie, cu ajutorul unui clește tip gură de lup, au tăiat și sustras 480 metri de cablu telefonic, aparținând rețelei SC R. SA, cauzând un prejudiciu de 11.845 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal și alin.3 lit.h Cod penal, pentru care
instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței înscrisul depus în probațiune în circumstanțiere în ședința publică din data de_ precum și celelalte prevederi ale art. 72 C.pen.
De asemenea instanța a făcut aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin Legea 202/2010, care prevede că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătorești, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Analizând fișa de cazier a inculpatului, instanța a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este în concurs real cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, cu aplic. art.81, 82 C.pen, prin sentința penală nr. 276/_ în dos.pen. nr._ a Judec. Zalău, def. la_ .
În baza art. 85 C.pen. instanța a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare dispusă prin SP 276/_ în dos.pen. nr._ a Judec. Zalău, def. la_ .
În baza art. 36 C.pen. a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin SP 276/2011 a Judec. Zalău, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C.Pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a C.Pen.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, reținând că sunt întrunite dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. a și b C.Pen. și apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim privativ de libertate instanța, în baza art. 81 și 71 alin. final C.Pen. a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.Pen.
În baza art. 359 C.Pr.Pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.Pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În drept, fapta inculpatului Cucurzan M. -I. care, în data de_, pe timp de noapte, s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan, condus de inculpatul Cucurzan V. -A., la ieșirea din localitatea Căpușu-Mare, unde, după ce au escaladat stâlpii de telefonie, cu ajutorul unui clește tip gură de lup, au tăiat și sustras 480 metri de cablu telefonic, aparținând rețelei SC R. SA
, între localitățile Căpușu-Mare- Căpușu-Mic, cauzând un prejudiciu de 11.845 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal și alin.3 lit.h Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal pentru care instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței, înscrisul depus în probațiune în circumstanțiere în ședința publică din data de_, precum și celelalte prevederi ale art. 72 C.pen.
De asemenea instanța a făcut aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin Legea 202/2010, care prevede că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătorești, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În baza art. 71 C.Pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a C.Pen.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a reținut că inculpatul este recidivist, astfel cum rezultă din fișa de cazier de la fila 42 dos.up., acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare prin
S.P. nr. 812/_, li berat la data de_, cu un rest de pedeapsă de 326 de zile.
Instanța a apreciat că nu este aplicabil art. 81 C.pen. având în vedere prevederile exprese de la alin. 1 lit. b. nu este incident nici art. 38, alin 2 C.pen care prevede că "nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitare sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.";
În speță, termenul de reabilitare este, cf. art. 135 alin. 1 lit. a de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate, în cauză 5 ani și 3 luni. Acest termen se calculează, cf dispoz. art. 136 C.pen. de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, în speță de când s-au împlinit cele 326 de zile, rest de pedeapsă rămas neexecutat, astfel cum prevede art. 61 alin. 1 C.pen. și anume la data de_ . Prin urmare termenul de reabilitare s-ar fi împlinit la data de _
.
Or, fapta reținută în sarcina inculpatului Cucurzan M. -I. a fost săvârșită la data de_ . Prin urmare, inculpatul urmează a executa pedeapsa în regim de detenție.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat că partea vătămată SC
R. SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11845 lei. (f. 25 dos. up). Se precizează în cuprinsul constituirii de parte civilă că valoarea totală a pagubei este de 3606 euro, echivalentul a 16.018 lei, iar valoarea recuperată ca urmare a predării cablului ca deșeu este de 4173 lei, constituirea de parte civilă având în vedere acest lucru, suma totală solicitată fiind de 11.845 lei.
În baza art.14 și art.346 C.pr.pen. rap. la art. 1357 și următoarele din Noul Cod civil, având în vedere și poziția inculpaților, care au arătat că sunt de acord cu repararea prejudiciului, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar acțiunea civilă formulată întemeiată, instanța a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 11.845 lei către partea civilă SC R. SA, cu sediul în B., Piața P. L., nr. 3-5, sector 1, cu titlu de despăgubiri civile.
S-au aplicat prevederile art.191 C.Pr.Pen.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal inculpatul C. M. I. , fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
În ședința publică din data de 28 octombrie 2013, prin apărător ales, inculpatul a solicitat admiterea recursului cu consecința condamnării inculpatului la o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia, ținând seama că la data de_ a fost admisă cererea de reabilitare formulată de inculpat, astfel că nu sunt incidente prevederile legale referitoare la reținerea stării de recidivă.
S-a arătat că inculpatul are o situație materială precară, un copil minor de 3-4 luni în întreținere, regretă profund comiterea faptei.
În privința laturii civile s-a susținut că prejudiciul a fost recuperat integral prin predarea cablurilor sustrase, astfel că greșit a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri către partea civilă.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale.
A rezultat din ansamblul probator că la data de_, pe timp de noapte, inculpatul recurent C. M. I. s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan, condus de inculpatul Cucurzan V. -A., la ieșirea din localitatea Căpușu-Mare, unde, după ce au escaladat stâlpii de telefonie, cu ajutorul unui clește tip gură de lup, au tăiat și sustras 480 metri de cablu telefonic, aparținând rețelei SC R. SA, între localitățile Căpușu-Mare - Căpușu-Mic, cauzând un prejudiciu de 11.845 lei.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului recurent C. M. I. în comiterea acesteia, vinovăție de altfel recunoscută de
inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului instanța de fond a respectat criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul
incriminator, gradul de pericol social al faptei, atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței, înscrisul depus în probațiune în circumstanțiere în ședința publică din data de_, cât și faptul că inculpatul este recidivist.
Nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, instanța de fond manifestând suficientă clemență față de inculpat prin aplicarea unei pedepse de 2 ani și 8 luni închisoare, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, care este unul ridicat, și în condițiile în care fapta comisă este sancționată cu închisoarea de la 3 la 15 ani, iar limitele reduse cu o treime ca efect al reținerii prevederilor art.320/1 Cod procedură penală sunt de la 2 ani la 10 ani închisoare.
În ce privește solicitarea de suspendare condiționată sau supraveghere a executării pedepsei, Curtea de Apel constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât inculpatul nu îndeplinește condiția prevăzută de art.81 alin.1 lit.b Cod penal, respectiv art.86/1 alin.1 lit.b Cod penal, fiind condamnat anterior la pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, pentru infracțiuni intenționate, comise după împlinirea vârstei de 18 ani și pentru care nu este împlinit termenul de reabilitare.
Nu poate fi primită susținerea inculpatului în sensul că este împlinit termenul de reabilitare în privința ultimei condamnări, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 812/_ a T. ului Cluj, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de_, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 326 de zile.
Termenul de reabilitare este 5 ani și 3 luni, stabilit conform art.135 alin.1 lit.a Cod penal și se calculează, potrivit art. 136 Cod penal de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, respectiv de când s-au împlinit cele 326 de zile, rest de pedeapsă rămas neexecutat, și anume de la data de_ .
Termenul de reabilitare s-ar fi împlinit la data de_, iar inculpatul a comis prezenta infracțiune la data de_, prin urmare la data comiterii infracțiunii nu era împlinit, inculpatul săvârșind fapta în stare de recidivă postexecutorie.
Reținerea stării de recidivă se impune în raport de datele menționate mai sus, neavând relevanță existența unei hotărâri nedefinitive prin care s-a admis cererea de reabilitare.
În ce privește susținerea inculpatului în sensul că prejudiciul cauzat a fost recuperat integral, se constată că aceasta nu este fondată.
Partea civilă SC R. SA a precizat că valoarea totală a pagubei este de 3606 euro, echivalentul a 16.018 lei, iar valoarea recuperată ca urmare a predării cablului ca deșeu este de 4173 lei, diferența fiind de 11.845 lei.
Principiul care guvernează răspunderea civilă delictuală este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat.
Recuperarea cablului tăiat nu reprezintă o reparare integrală a prejudiciului, cablul respectiv nemaiputând fi folosit pentru punerea în funcțiune a rețelei de telefonie afectată de infracțiunea comisă, obligarea inculpatului la plata diferenței solicitate de partea civilă, în solidar cu coinculpatul, fiind corectă.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Curtea de Apel va respinge în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. M.
I., domiciliat in C., comuna Așchileu Mare, jud. Cluj împotriva sentinței penale nr. 59 din 12 aprilie 2013 a Judecătoriei Huedin.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. M. I., domiciliat in C., comuna Așchileu Mare, jud. Cluj împotriva sentinței penale nr. 59 din 12 aprilie 2013 a Judecătoriei Huedin.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. M. | M. | Ș. | ANA C. |
GREFIER
M. B.
Red.L.M/M.N. 3 ex./_
Jud.fond: P. V. ița P.
← Decizia penală nr. 13/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 266/2013. Furt calificat → |
---|