Decizia penală nr. 486/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.486/R/2013
Ședința publică din 9 aprilie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : I. | M. | , judecător |
JUDECĂTORI | : L. | H. | |
: V. | V. | A. | |
GREFIER | : L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul formulat de partea civilă S. N. de
a G. N. "T. "; SA, împotriva sentinței penale nr.352/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., privind pe inculpații P. D.
și C. M., trimiși în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează:
P. D. V. - furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a),g) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 și art.37 lit.b) Cod penal
C. M. - furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a) și i), alin.3 lit. f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, art.37 lit.a) și art.61 Cod penal,
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. D. V. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Paul Purcărin, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. M., av.P. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și reprezentantul părții civile S. N. de T. a G. N. "T. "; SA, consilier juridic Ștefan
M., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind inculpatul C. M. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul părții civile S. N. de T. a G. N. "T. "; SA, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea acțiunii civile în sensul obligării inculpaților în solidar la plata despăgubirilor astfel cum au fost formulate.
Apărătorul inculpatului P. D. V., în măsura în care se apreciază justificată constituirea de parte civilă suplimentară, lasă la aprecierea instanței recursul părții civile. Cu onorar din FMJ.
Apărătorul inculpatului C. M., în măsura în care s-a depus completarea de constituire de parte civilă înaintea citirii actului de sesizare, lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul părții civile. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, dacă în ceea ce privește constituirea de parte civilă se face dovada că prejudiciul este alcătuit din valoarea bunurilor sustrase și manopera care este necesară pentru reinstalarea acelor bunuri spre amplasarea lor, atunci este justificată constituirea de parte civilă însă, instanța a
acordat cât s-a reținut prin actul de sesizare astfel că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.
Inculpatul P. D. V., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 352 pronunțată la 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr._, în baza art.334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică pentru faptele reținute în sarcina inculpatului P. D. V. , din infracțiunile prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a),g) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 și art.37 lit.b) Cod penal și respectiv de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.e) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a), lit.e), g) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, respectiv art.37 lit.b) Cod penal, texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul P. D. V. , fiul lui I. și M., născut la data de_ în D., județul C., domiciliat în D., aleea Ceferiștilor nr.5, ap.19, jud.C., cu reședința în comuna Mica, sat M. nr.83, județul C.
, în prezent încarcerat în Penitenciarul Gherla, posesor BI seria GN nr.8., CNP
1., cu antecedente penale care atrag starea de recidivă, la pedeapsa de -3- (trei) ani închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, părți vătămate-civile fiind C. N. de C. F. S. B.
- Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F.";
C. , cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.17, jud.C. și S. N. de T. a G. N. "T. "; S. - prin E. T. C. , cu sediul în C. -N., str.C. nr.12, jud.C. .
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art.64 alin.1) lit.a) teza a II-a Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 și art.37 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. M. , fiul lui Călin Șerban și M., născut la data de_ în
D., județul C., domiciliat în Bobâlna, sat Cremenea nr.12, jud.C., posesor PC nr.4., CNP 1., cu antecedente penale care atrag starea de recidivă, la pedeapsa de -2- (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.61 alin.1) Cod penal s-a menținut liberarea condiționată privind restul din pedeapsa de -3- ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.40/_ a T. ului Sălaj, rămasă definitivă prin decizia penală nr.28/_ a Curții de Apel C. .
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art.64 alin.1) lit.a) teza a II-a Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate, pe o durată de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5) Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și urm. Cod civil, s-a admis acțiunile civile formulate de părțile civile și în consecință s-a dispus obligarea acestora în solidar la plata sumei de 6.516,03 lei în favoarea părții civile C. N. de C. F. S. B. - Sucursala
"Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F."; C. , respectiv a sumei de 1.500 lei în favoarea părții civile S. N. de T. a G. N.
"T. "; S. - prin E. T. C. , cu titlu de despăgubiri.
În baza art.191 alin.1) Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în folosul statului, din care, onorariile avocaților din oficiu, în sumă de 300 lei pentru av. Leczfalvi Kinga și 300 lei pentru av.Mînzat S. M. , s-a avansat din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej din data de _
, dosar nr.1267/P/2011, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații P. D. V. și C. M. , pentru a răspunde penal, primul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a),g) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 și art.37 lit.b) Cod penal, iar al doilea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, art.37 lit.a) și art.61 Cod penal, parte vătămată-civilă fiind C. N. de C. F. S. B. - Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F."; C.
, în sarcina cărora a fost reținută următoarea stare de fapt:
- în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, cu referire la noaptea de 29/30 iulie 2011, la data de_, la data de_, la data de_, la data de_ și la data de_, inculpatul P. D. V. , în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de zi sau după lăsarea întunericului, singur sau împreună cu inculpatul C. M. la data de_, prin escaladare, a sustras materiale de cale ferată, inclusiv componente ale instalațiilor de siguranță și dirijare a traficului feroviar, cauzând părții vătămate mai sus amintite un prejudiciu rămas nerecuperat în valoare de 6.516,03 lei.
Întrucât a comis fapta de furt calificat după considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1168/2000 a Judecătoriei Gherla, parchetul relevă că sunt aplicabile și dispozițiile art.37 lit.b) Cod penal, privitoare la starea de recidivă.
- la data de_, inculpatul C. M. , în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de zi, singur sau împreună cu inculpatul
P. D. V. , prin escaladare, a încercat să sustragă și a sustras materiale de cale ferată, inclusiv componente ale instalațiilor de siguranță și dirijare a traficului feroviar, cauzând părții vătămate amintite un prejudiciu de 1.594,86 lei. Întrucât a comis fapta înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.617/2009 a Judecătoriei D., parchetul relevă că sunt aplicabile și dispozițiile art.37 lit.a) și art.61 din Codul penal, privitoare la starea de recidivă și efectele liberării condiționate.
S-a mai arătat că inculpații au recunoscut la audieri faptele săvârșite, pe care le regretă.
Partea vătămată C. N. de C. F. S. B. - Sucursala
"Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F."; C. s-a constituit parte civilă în cauză pentru prejudiciul cauzat și nerecuperat, solicitând plata sumei totale de 6.516,03 lei.
De asemenea, în dosarul Judecătoriei D. nr._, se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej din data de_ ,
dosar nr.166/P/2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul P.
D. V. , pentru a răspunde penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.e) Cod penal, parte vătămată- civilă fiind S. N. de T. a G. N. T. S. M. - prin E.
T. C. , în sarcina căruia s-a reținut următoarea stare de fapt:
- în cursul lunii ianuarie 2012, inculpatul s-a deplasat pe timp de zi în apropierea Stației PECO Petrom din municipiul D., de unde a sustras un număr de 9 rozete de la robineții conductei de gaze naturale amplasată pe câmp, 3 capace de protecție din tablă, un număr de 10 console de prindere sârmă ghimpată și cca.20 metri de sârmă ghimpată, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei în dauna societății mai sus amintite, rămas nerecuperat, cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.
Întrucât inculpatul a comis fapta după ce a fost condamnat și a executat o pedeapsă mai mare 6 luni, parchetul relevă că sunt aplicabile și dispozițiile art.37 lit.b) Cod penal, privitoare la starea de recidivă.
Cele două dosare au fost conexate pentru o mai bună înfăptuire a justiției.
Văzând că inculpații au declarat că recunosc și regretă săvârșirea faptelor imputate și au solicitat să fie judecați în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușesc în întregime, fără să aibă obiecțiuni de ridicat în dosarele conexate, instanța le-a încuviințat cererea, fiind audiați potrivit art.320^1 alin.3 Cod procedură penală.
Din analiza coroborată a probelor, instanța a constatat că situația de fapt imputată inculpaților prin cele două rechizitorii, a fost dovedită prin declarațiile de recunoaștere date de inculpați, ce se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, cu procesele-verbale de conducere la fața locului și de reconstituire, precum și cu celelalte acte depuse la dosar.
Privitor la fapta din 21 ianuarie 2012, imputată ca fiind comisă împreună, s-a constatat că cei doi inculpați au dat jos cablul de alimentare a instalației
C.F.R (de la încălzitoarele de macaz) de pe stâlpul din lemn din acea zonă aferentă Stației C.F.R. D. Călători, după care au scos cu mâinile cablul cu energie electrică din pământ până în dreptul cutiei macazului C.F.R. din fontă de culoare neagră, iar în acel loc au încercat fără succes să-l rupă, astfel că au plecat de la fața locului. Însă, în aceeași zi, inculpatul C. M. s-a întors și cu ajutorul unei pânze de bomfaier a tăiat cablul, pe care l-a ascuns în altă parte, iar după câteva zile l-a valorificat singur la un centru de colectare fier. În atare situație, inculpatului P. i se poate imputa tentativa de furt calificat, așa cum o dovedesc probele administrate în cursul urmăririi penale (dosar parchet, f.165 și urm.).
Așadar, în privința încadrării juridice dată faptelor imputate inculpatului P.
D. V. văzând actele dosarelor conexate, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.334 Cod procedură penală, în lumina cărora s-a dispus schimbarea încadrării într-o singură infracțiune de furt calificat săvârșită în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a), e), i) și g), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, la existența
infracțiunii continuate fiind irelevantă împrejurarea că acțiunea din_ a rămas în faza tentativei.
Totodată, s-a făcut aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, privind starea de recidivă postexecutorie, constatându-se că fapta de furt calificat a fost comisă după considerarea ca executată a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.291/2008 a Judecătoriei D. (cazier f.220).
În privința faptei imputate inculpatului C. M. , văzând probele dosarului, s-a constatat că în drept, fapta acestuia, care la data de 21 ianuarie 2012, împreună cu inculpatul P. D. V. , a dat jos un cablu de alimentare a
instalației C.F.R (încălzitoare de macaz) de pe un stâlp din lemn din zona aferentă Stației C.F.R. D. Călători, pentru a scoate apoi cu mâinile cablul de energie electrică din pământ pe o distanță cca.20 metri, până în dreptul cutiei macazului C.F.R., după care au plecat, pentru ca ulterior, în aceeași zi, inculpatul C. M. să-l taie cu ajutorul unei pânze de bomfaier, valorificând după câteva zile cablul sustras la un centru de colectare fier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a) și i), alin.3 lit. f) Cod penal, art.41 alin.2, art.42 Cod penal, la existența infracțiunii continuate fiind lipsită de relevanță împrejurarea că prima acțiune din_ a rămas în faza tentativei, abia a doua ajungând în starea faptului consumat.
Totodată, s-a constatat că sunt aplicabile inculpatului, pe de o parte, art.37 lit.a) privind recidiva postcondamnatorie, raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.617/_ a Judecătoriei
D., iar pe de altă parte, art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiționate din executarea acestei pedepse.
În considerarea celor expuse, făcând aplicarea art.334 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice, instanța a constatat că faptele inculpatului P. D. V. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat săvârșită în formă continuată, prev. și ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a), lit.e), g) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, respectiv art.37 lit.b) Cod penal, iar în cazul inculpatului C. M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat săvârșită în formă continuată, prev. și ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a) și i), alin.3 lit.f) Cod penal, totul cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, respectiv art.37 lit.a) și art.61 Cod penal, pentru care răspund penal, urmând să fie condamnați.
La individualizarea judiciară a pedepselor cu închisoarea ce au fost aplicate inculpaților, prin reducerea cu o treime a limitelor prevăzute de lege pentru infracțiune, potrivit art.320^1 alin.7 Cod procedură penală, s-a ținut seama de dispozițiile art.52 Cod penal, prin prisma criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv natura și gradul de pericol social concret al
infracțiunii săvârșite, urmările produse - prejudiciul cauzat fiind recuperat - de persoana și conduita acestora, constatându-se că ambii posedă antecedente penale care atrag starea de recidivă, suferind multiple condamnări inclusiv pentru fapte similare, însă de fiecare dată când au fost lăsați în libertate au reiterat comportamentul infracțional, de sfidare a valorile sociale ocrotite de lege, inculpatul P. într-o mai mare măsură raportat la faptele comise, situație în care nu se pot bucura de circumstanțe atenuante.
În raport de circumstanțele reale și personale menționate, instanța a considerat că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins față de inculpatul P. D. V. doar prin privare de libertate.
Potrivit art.71 alin.2) Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii s-a atras de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 alin.1) lit.a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Văzând Decizia de îndrumare pronunțată de instanța supremă sub nr.74/2007, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii, precum și de împrejurările concrete ale comiterii acesteia, instanța a apreciat că în speță se justifică aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului inculpaților de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
Așa fiind, instanța a dispus doar interzicerea dreptului prevăzut de art.64 alin.1) lit.a) teza a II- a, Cod penal.
Cât privește situația inculpatului C. M. , a fost menținută liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, iar raportat la circumstanțele reale și personale amintite, instanța a apreciat că scopul
prevenției generale și speciale poate fi atins față de inculpat și fără privare de libertate pentru infracțiunea de furt comisă, fapt pentru care, în baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii, pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării cerințelor impuse de lege pentru această instituție juridică, privitor la revocarea beneficiului suspendării și deci a executării pedepsei aplicate, în cazul în care va săvârși din nou o infracțiune în cursul termenului de încercare, ori dacă nu va achita despăgubirile civile.
În privința laturii civile a cauzei, văzând poziția procesuală a inculpaților, de recunoaștere în întregime a pretențiilor formulate sub acest aspect în cauză, s-a dispus, conform art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și urm. Cod civil, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 6.516,03 lei în favoarea părții civile C. N. de C. F. S. B. - Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F."; C.
, respectiv a sumei de 1.500 lei în favoarea părții civile S. N. de T. a G. N. "T. "; S. - prin E. T. C. , cu titlu de despăgubiri, consecință a faptelor ilicite de furt, săvârșită culpabil de către cei doi în dauna societăților comerciale.
Văzând și dispozițiile art.191 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă S. N. DE T. A G. "T. "; S. , solicitând admiterea recursului, casarea parțială a sentinței penale recurate și rejudecării de către instanța de recurs, în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată și în consecință obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 2.570,75 lei în favoarea acesteia, cu titlu de despăgubiri.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Recurenta și-a precizat constituirea de parte civilă în cauză pentru suma de 2.570,75 lei, conform scriptului depus la dosar (f.331),înainte de citirea actului de sesizare a instanței,conform prev.art.15 al.2 C.pr.pen. ,iar inculpatul (f.365) a recunoscut săvârșirea faptei conform procedurii prev. de art.320/1 C.pr.pen. și a fost de acord cu plata contravalorii bunurilor sustrase.
Prin urmare,prima instanță,probabil dintr-o eroare,a luat în calcul doar suma inițială cu care s-a constituit parte civilă în cauză în faza urmăririi penale, respectiv suma de 1.500 lei, soluționând astfel în mod greșit latura civilă a cauzei,întrucât partea prejudiciată prin infracțiune are posibilitatea de a-și preciza pretentțiile în fața instanței până la citirea actului de sesizare.
Recurenta s-a constituit parte civilă în cauză, în faza de urmărire penală, în temeiul art.15 C.pr.pen., prin cererea nr. ETCj/2923/_, pentru suma de 1.405,15 lei, reprezentând valoarea de înlocuire a câtorva bunuri sustrase, respectiv capac tub protecție - 1 buc., sârmă ghimpată aproximativ 240 m., console prindere sârmă ghimpată - 10 buc., capace protecție din tablă la robineți
- 2 buc., dar această cerere a fost completată cu valoarea celor 9 roți de manevra sustrase, completare care,așa cum s-a arătat mai sus, s-a făcut anterior citirii actului de sesizare, deci în termenul legal, prin cererea nr. ETCj/4689/_ pentru diferența de 1.165,60 lei, rezultând un total de 2.570,75 lei, cu titlu de despăgubiri.
Mai mult, prin precizarea nr. 31755/_ (f.355), transmisă la dosarul cauzei,partea civilă a arătat că își menține constituirea de parte civilă cu suma de 2.570,75 lei, față de inculpatul P. V. D. .
În concluzie, în mod greșit instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate sumele solicitate de recurenta în cauză și nu a admis în totalitate pretențiile civile ale acesteia,Curtea admițând sub acest aspect recursul părții civile și îl va obliga pe inculpat să plătească părții civile S. N. DE T. A G. "T. "; S.
, 2570,75 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili in favoarea Baroului C. câte 300 lei onorarii avocațiale ce vor fi suportate din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de partea civilă S. N. DE T. A G.
"T. "; S. împotriva sentinței penale nr. 352 pronunțată la 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei D. pe care o casează în latura civilă în parte, în ce privește cuantumul despăgubirilor civile acordate părții civile recurente și rejudecând în aceste limite:
Obligă pe inculpații P. D. V. si C. M. în solidar, să plătească părții civile S. N. DE T. A G. "T. "; S., 2570,75 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește in favoarea Baroului C. câte 300 lei onorarii avocațiale ce vor fi suportate din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
I. | M. | L. | H. | V. | V. A. |
GREFIER,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_
Jud.fond. I. C. G.
← Decizia penală nr. 56/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 844/2013. Furt calificat → |
---|