Decizia penală nr. 57/2013. Consum de droguri (Legea 143/2000)
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.57/A/2013
Ședința publică din 26 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. H. ,judecător
JUDECĂTOR | : V. | V. | A. |
GREFIER | : L. | C. |
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C. - reprezentat prin PROCUROR - DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare apelul formulat de inculpatul G. M. A., împotriva sentinței penale nr. 464/_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 69/P/2011 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T - S.T. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 14 lit. c din Legea nr. 143/2000; deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.; totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.C. u N. S., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind G. M. A. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a C.pr.pen., întrucât nu s-a dovedit comiterea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Martorii audiați la instanța de fond au dat declarații nuanțate, aceștia au susținut că au consumat substanțe etnobotanice cu inculpatul dar nu știau că acesta consumă sau oferă spre vânzare droguri. Dintre martori, doar numitul Postelnicescu V. a susținut că a cumpărat droguri de la inculpat ori, consideră că declarația acestui martor nu constituie o probă veridică întrucât acesta este un consumator de droguri și luat în evidență la spital de psihiatrie. Mai mult, declarațiile martorilor constituie un mijloc de probă esențial însă pentru a fi o probă credibilă, declarațiile acestora trebuie să fie caracterizate prin sinceritate și credibilitate, ori, martorii au avut declarații oscilante. Prima
instanță nu a ținut cont de declarațiile inculpatului care a recunoscut că a consumat droguri din cauza unor probleme medicale survenit în urma unui accident de mașină și că acesta nu a oferit spre vânzare. În subsidiar, având în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale și ținând cont de referatul de evaluare psiho socială, solicită reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare în sensul aplicării unei pedepse cât mai reduse cu aplicarea art.81 C.penal. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, în temeiul art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică, legală și judicios motivată a hotărârii atacate. Susține că atât starea de fapt cât și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza unor probe certe și legal administrate. Încadrarea juridică dată faptelor este corectă iar pedeapsa aplicată atât în cuantum cât și ca modalitate de executare, corespunde criteriilor de individualizare prev.de art.72 C.penal. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 464 pronunțată la data de 29 noiembrie 2012 de Tribunalul Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului G. M. A., fiul lui
și Atena, născut la data de_ în mun. C. -N., jud. C., cetățean român, dom. în C. -N., str. Lăcrămioarelor nr. 9, ap. 25, jud. C., fără antecedente penale, CNP 1., la pedepsele de:
1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr.143/2000 cu art. 14 lit. c din Legea nr. 143/2000 și cu art. 41 al. 2 C.pen. și art. 74 lit. a C.pen. și art. 76 lit. c C.pen. și
5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000 cu art. 41 al. 2 C.pen. și art. 74 lit. a C.pen. și art. 76 lit. e C.pen.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen. s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C.pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În temeiul art.86/1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare stabilit conform art.86/2 C.pen., respectiv acela de 3 ani și 4 luni.
În temeiul art.86/3 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supune următoarelor măsuri de supraveghere date în competența Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj conform programului stabilit de acest serviciu; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Potrivit art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 86/4 C.pen.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, s-au suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 17 al. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a cantității totale de 1 gram rezină de cannabis, rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator, ambalată și sigilată cu sigiliul MI 35953.
În temeiul art. 18 al. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate, iar în temeiul art. 17 al. 2 din aceeași lege s-a dispus
confiscarea specială de la inculpat a sumei de 540 lei, obținută din vânzarea drogurilor.
În baza art. 189 C.p.pen. s-a stabilite în favoarea Baroului de Avocați C. suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, cuvenit av. Lăzăreanu L., care se avansează din FMJ.
În baza art.191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1800 lei, în care s-a inclus și suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de_ lucrători din cadrul BCCO C. -N. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de sex masculin "M. "; deține în vederea consumului propriu, oferă, distribuie și comercializează, pe raza municipiului C.
-N., la diferiți consumatori, droguri de risc, pe care le primește din străinătate sau din țară de la persoane neidentificate până în prezent, cauza fiind declinată în favoarea DIICOT - ST C. .
În cauză a fost autorizată începând cu data de_, pentru 60 de zile (până la data de_ ), folosirea investigatorului sub acoperire cu nume de cod
"Valer A. " și a colaboratorului cu nume de cod "P. A. " în vederea completării probatoriului sub aspectul existenței infracțiunilor și identificării tuturor persoanelor față de care există indicii temeinice că le-au săvârșit, precum și procurarea/cumpărarea de către investigator și colaboratorul acestuia a 1 kg cannabis, de la numitul "M. " precum și de la persoane din cercul de suspecți (f.6-11). La data de_ au fost delegați lucrători din cadrul BCCO C. în vederea efectuării de activități în cauză (f. 12-14).
La data de_ s-a întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul BCCO C. -N., în baza delegării procurorului procesul-verbal din care a rezultat faptul că A.N. "M. " locuiește în municipiul C. -N., jud. C., iar persoane din anturajul săi i se adresează cu apelativul "ELIZEU".
În data de 0_, investigatorul acoperit "Valer A. " a cumpărat, cu ajutorul colaboratorului "P. A. ", contra sumei de 70 lei, de la numitul "M. " o substanță de culoare verde - oliv (f. 16).
Conform R.C.T.S. nr. 3. din data de_ s-a stabilit faptul că proba înaintată este constituită din 1,0 grame cannabis, substanță care face parte din tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000 (f. 19-20).
In baza delegării procurorului s-a încheiat la data de_ procesul- verbal prin care a fost identificat A.N. "M. " în persoana lui G. M. A., poreclit "ELIZEU" (f.26).
În cauză a fost autorizată începând cu data de_, pentru 30 de zile (până la data de_ ), folosirea investigatorului sub acoperire cu nume de cod
"Valer A. " și a colaboratorului cu nume de cod "P. A. " în vederea completării probatoriului sub aspectul existenței infracțiunilor și identificării tuturor persoanelor față de care există indicii temeinice că le-au săvârșit, precum și procurarea/cumpărarea de către investigator și colaboratorul acestuia a 1 kg cannabis și 1 kg rezină de cannabis, de la numitul G. M. A., precum și de la persoane din cercul de suspecți (f.28-30).
În data de_, investigatorul acoperit "Valer A. " a cumpărat, cu ajutorul colaboratorului "P. A. ", contra sumei de 120 lei, de la numitul "M. " o substanță de culoare verde - oliv (f.31).
Conform R.C.T.S. nr. 3. din data de_ s-a stabilit faptul că proba înaintată privind pe G. M. A. este constituită din 1,4 grame cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000. Cantitatea de 1,0 grame rezină de cannabis rămasă din proba înaintată în urma analizelor chimice
de laborator, ambalată și sigilată cu sigiliul MI nr. 35953 a fost predată organelor de cercetare penală (f.63).
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că inculpatul G.
M. A., începând cu primăvara anului 2011, a oferit, pus în vânzare, vândut efectiv și desfășurat alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc (procură, cumpără, deține), existând indicii temeinice în sensul că furnizează cannabis și rezină de cannabis - care sunt înscrise pe tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000 mai multor consumatori (Șrotiș C. an, Szilagyi Ervin, Grosz Ștefan-M. -Iosif, Pivaru M. - N., Postelnicescu V. Și Ștefan M. -Șerban) și alții.
De asemenea, a rezultat faptul că inculpatul G. M. A. a vândut/oferit droguri de risc (cannabis) colaboratorului sub acoperire autorizat în cauză, la datele de_ și_ .
In urma coroborării probelor administrate în faza de urmărire penală, procurorul a stabilit faptul că inculpatul G. M. -A., poreclit "ELIZEU", locuiește în municipiul C. -N. iar din declarațiile martorilor audiați în cauză (Ștefan M. -Șerban, M. A. -A., P. Norbert, Fulop G., etc), rezultă că inițial acesta a fost consumator al unor substanțe etnobotanice, din cursul anului 2010 și până în prezent, a consumat și comercializat către diferiți consumatori cannabis sau rezină de cannabis, substanță înscrisă pe tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000.
In acest context, începând cu primăvara anului 2010, inculpatul a început să dețină, în vederea propriului consum, fără drept și droguri ilegale de risc, respectiv cannabis sau rezină de cannabis. De asemenea, tot începând cu primăvara anului 2010, fără a se putea preciza cu exactitate datele, inculpatul
G. M. - A. a început să furnizeze personal droguri de risc, respectiv cannabis sau rezină de cannabis (substanțe înscrise pe tabelul nr. III anexă a Legii 143/2000), mai multor tineri din municipiul C. -N. . Persoanele cărora inculpatul le furniza droguri de risc, respectiv cannabis sau rezină de cannabis, proveneau în principal din cercul său de prieteni sau tineri care frecventau parcul I.L.Caragiale din municipiul C. -N., ajungând să fie de notorietate faptul că inculpatul posedă și, respectiv, distribuie, cu titlu gratuit sau oneros aceste tipuri de droguri.
Menționăm că în faza de urmărire penală inculpatul a refuzat să facă orice fel de declarații cu privire la învinuirea care i se aduce, însă a fost audiat în faza cercetării judecătorești, ocazie cu care a negat săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, susținând că, în realitate, a consumat doar substanțe etnobotanice începând cu anul 2011 pe fondul durerilor provocate de un accident de circulație din data de_, fără a consuma ori trafica altfel de substanțe, de natura celor despre care se vorbește în rechizitoriu. Inculpatul nu a recunoscut nici actele de vânzare către colaboratorul autorizat din datele de 0_ și_, totuși, a precizat că cunoaște persoanele care au fost audiate în prezentul dosar în faza de urmărire penală în calitate de martor.
În faza de urmărire penală au fost audiați martorii Ștefan M. -Șerban, f.53; Pivaru Vlad-N., f. 54; Deac S. - Cosmin, f. 55; P. Norbert, f. 56; M.
-A., f. 57; Șrotiș C. an, f 58; Fulop G., f. 59; Postelnicescu V., f. 60; Szilagyi Ervin, f 61; Tudose Olivia, f. 62, dintre care în faza cercetării
judecătorești, au fost reaudiați martorii Pivaru Vlad-N., f.69, Fulop G., f. 82, Szilagyi Ervin, f 95, M. A. -A., f.96, Postelnicescu V., f. 109, precum și colaboratorul sub acoperire cu nume de cod P. A. și investigatorul sub acoperire cu nume de cod Valer A. .
Coroborând toate aceste mijloace de probă tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului a fost dovedită, activitatea infracțională a acestuia s-a
derulat pe parcursul câtorva luni de zile începând cu primăvara anului 2010, fără a se putea stabili cu exactitate data primului act material de "oferire" sau
"vânzare" a drogurilor de risc, activitate infracțională concretizată în următoarele:
Activitatea inculpatului G. M1HA1-A. raportat Ia colaboratorul sub acoperire cu nume de cod "P. A. ".
In cauză a fost autorizată începând cu data de_, pentru 60 de zile (până la data de_ ), folosirea investigatorului sub acoperire cu nume de cod
"Valer A. " și a colaboratorului cu nume de cod "P. A. " în vederea completării probatoriului sub aspectul existenței infracțiunilor și identificării tuturor persoanelor față de care există indicii temeinice că le-au săvârșit, precum și procurarea/cumpărarea de către investigator și colaboratorul acestuia a 1 kg cannabis, de la numitul "M. " precum și de la persoane din cercul de suspecți.
În data de 0_, investigatorul acoperit "Valer A. " a cumpărat, cu ajutorul colaboratorului "P. A. ", contra sumei de 70 lei, de la inculpatul G.
M. - A. o substanță de culoare verde - oliv. Conform R.C.T.S. nr. 3. din. data de_ s-a stabilit faptul că proba înaintată privind pe "M. " este constituită din 1,0 grame cannabis. Cannabisul face parte din tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000.
In cauză a fost autorizată începând cu data de_, pentru 30 de zile (până la data de_ ), folosirea investigatorului sub acoperire cu nume de cod
"Valer A. " și a colaboratorului cu nume de cod "P. A. " în vederea completării probatoriului sub aspectul existentei infracțiunilor și identificării tuturor persoanelor față de care există indicii temeinice că le-au săvârșit, precum și procurarea/cumpărarea de către investigator și colaboratorul acestuia a 1 kg cannabis și 1 kg rezină de cannabis, de la inculpatul G. M. A., precum și de la persoane din cercul de suspecți.
În data de_, investigatorul acoperit "Valer A. " a cumpărat, cu ajutorul colaboratorului "P. A. ", contra sumei de 120 lei, de la numitul "M. " o substanță de culoare verde - oliv. Conform R.C.T.S. nr. 3. din data de_ s-a stabilit faptul că proba înaintată privind pe inculpatul G. M. A. este constituită din 1,4 grame rezină de cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000. Cantitatea de 1,0 grame rezină de cannabis rămasă din proba înaintată în urma analizelor chimice e laborator, ambalată și sigilata cu sigiliul MI nr. 35953 a fost predată organelor de cercetare penală.
Deși inculpatul a negat existența celor două acte de vânzare de cannabis, respectiv rezină de cannabis, considerăm că probele administrate în cauză susțin teza acuzării, în acest sens fiind relevante declarațiile investigatorului sub acoperire și ale colaboratorului autorizat, precum și concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică întocmite de IGPR - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate Brigada C. -N., Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor.
În legătură cu aceste două cumpărări autorizate, în apărarea inculpatului s-a invocat faptul că prelungirea autorizării folosirii investigatorului sub acoperire s-a făcut în condiții nelegale, deoarece nu a existat continuitate, respectiv că după expirarea la data de_ a celor 60 de zile stabilite prin ordonanța din_, procurorul a dispus prelungirea autorizării printr-o ordonanță din data de_ . Considerăm că raționamentul este unul greșit, deoarece legea nu condiționează acordarea prelungirii de existența unei continuității temporale, ci de existența unor motive temeinic justificate care să motiveze o eventuală prelungire, ceea ce se apreciază de către procuror în
funcție de informațiile deținute la un moment dat pe parcursul efectuării actelor premergătoare. În legătură cu lipsa semnăturii inculpatului de pe înscrisul aflat
la fila nr. 63 d.u.p., precizăm că actul se referă la predarea cantității de 1,0 grame rezină de cannabis rămasă din proba înaintată în urma analizelor chimice de laborator, ambalată și sigilata cu sigiliul MI nr. 35953 și care a fost predată organelor de cercetare penală, context în care este firesc să lipsească semnătura inculpatului. Nici lipsurile proceselor verbale întocmite de subcomisarul Plitea A. aflate la filele 17 și 31 ale dosarului, nu pot afecta valabilitatea acestora, fiind vorba despre acte încheiate de polițiști folosiți ca și investigatori acoperiți în condițiile art. 22 din Legea nr. 143/2000, în baza autorizării procurorului, fiind evident motivul pentru care nu pot cuprinde descrierea locului unde a avut loc cumpărarea autorizată, respectiv pentru a se evita deconspirarea colaboratorului autorizat.
Activitatea inculpatului G. M. -A. raportat la martorul Postelnicescu V. - consumator .
Martorul Postelnicescu Vlad-V. îl cunoaște pe inculpatul G. M. -
A. din cursul anului 2010, cunoscându-1 pe acesta prin intermediul altor persoane sub porecla Elizeu, aflând de la acestea despre faptul că inculpatul are de vânzare cannabis.
În acest context în cursul anului 2010, martorul Postelnicescu Vlad-V. a cumpărat cannabis de la inculpatul G. M. -A. de aproximativ 4-5 ori câte un gram.
Conform propriilor declarații, martorul Postelnicescu V. a fost internat de mai multe ori la U.P.U. pentru consum de medicamente, întrucât acesta încerca să obțină o stare euforică abuzând de acest gen de substanțe. Martorul a declarat, totodată, faptul că știe că au mai fost și alte persoane care au cumpărat cannabis de la G. MIHA1-A., printre acestea aflându-se și numitul Pivaru Vlad - N. .
S-a menționat faptul că martorul Postelnicescu V., cu ocazia audierii sale de către judecător și-a menținut declarațiile anterioare.
Activitatea inculpatului G. M. -A. raportat la martorul Ștefan M.
-Șerban - consumator.
Martorul Ștefan M. -Șerban îl cunoaște pe inculpatul G. M. - A. de la începutul anului 2010, cunoscându-l pe acesta prin intermediul unor persoane care frecventează parcul de role I.L.Caragiale. Tot prin intermediul unor cunoștințe martorul Ștefan M. - Șerban a aflat despre faptul că G.
M. -A. are de vânzare cannabis.
În cursul anului 2010, fără a se putea preciza cu exactitate datele, martorul Ștefan M. - Șerban, în timp ce se afla în parcul I.L.Caragiale din municipiul C. -N., a primit de aproximativ 3 ori țigări cu cannabis, spre propriul consum, de la inculpatul G. M. -A. . Țigările au fost ulterior consumate de către martorul Ștefan M. -Șerban și de către inculpatul G.
M. -A. . Inculpatul nu i-a solicitat martorului nici o sumă de bani în schimbul țigărilor cu cannabis oferite.
În aceeași perioadă, respectiv în cursul anului 2010, inculpatul G. M.
-A. l-a întrebat în repetate rânduri pe martorul Ștefan M. -Șerban, dacă nu cunoaște persoane cărora să le vândă "iarbă" - cannabis cu sume cuprinse între 60 - 70 lei/gram. Martorul însă nu i-a recomandat vreo persoană inculpatul și nici nu a cumpărat de la acesta cannabis, întrucât i s-a părut că suma solicitată de către acesta este prea mare.
Activitatea inculpatului G. M. -A. raportat la martorul Szilagyi Ervin - consumator.
Martorul Szilagyi Ervin îl cunoaște pe inculpatul G. M. -A. de aproximativ 5-6 ani, fiind prieteni. La începutul anului 2011 martorul a aflat de la un prieten că inculpatul G. M. -A. are "iarbă" - cannabis de vânzare
cu sume cuprinse între 60 - 70 lei/gram. În acest context, martorul 1-a contactat telefonic pe învinuit și i-a solicitat acestuia un gram de cannabis, însă inculpatul i-a spus că nu are cu acea ocazie, însă i-a promis că-i va face rost. Cu toate acestea, inculpatul nu 1-a mai contactat pe martor pentru a-i vinde acest gen de substanțe.
Audiat fiind în faza cercetării judecătorești, martorul deși a susținut că își menține declarația anterioară, a ținut să facă unele precizări referitoare la relația sa cu inculpatul, precizând că a cumpărat de la acesta substanțe etnobotanice și că în realitate nu a obținut de la acesta decât o singură țigară conținând un cannabinoid sintetic, nu 4-5, cum s-a consemnat în declarația dată în faza de urmărire penală iar în legătură cu convorbirea telefonică avută cu inculpatul în sensul achiziționării de "iarbă"; de la acesta, martorul a precizat doar că nu a fost vorba despre așa ceva, deși declarația anterioară este foarte clară sub acest aspect.
Activitatea inculpatului G. M. -A. raportat la martorul M. A.
- A. - consumator.
Martorul M. A. -A. îl cunoaște pe inculpatul G. M. - A., poreclit "ELIZEU" de aproximativ trei ani de zile, cunoscându-1 pe acesta prin intermediul unor prieteni comuni.
În perioada în care se comercializau droguri legale, martorul a aflat despre inculpat că este consumator de astfel de substanțe. Cei doi au consumat o singură dată o țigară cu "iarbă" - cannabis, care a fost pusă la dispoziție de către inculpatul G. M. -A., pentru care martorul nu a plătit vreo sumă de bani.
În fața instanței martorul și-a nuanțat declarațiile, susținând că a consumat împreună cu inculpatul doar substanțe etnobotanice și într-o împrejurare, o țigară despre care i s-a spus că ar conține cannabis, fiind vorba despre o substanță de culoare verde. De asemenea, în legătură cu convorbirile telefonice purtate cu inculpatul, (cu titlu exemplificativ fila 97) martorul a susținut inițial că se referă la substanțe etnobotanice iar în fața judecătorului că este vorba despre tutun obișnuit, ceea ce ridică semne de întrebare asupra onestității acestui martor.
Activitatea inculpatului G. M. -A. raportat Ia martorul P. Norbert - consumator.
Martorul P. Norbert îl cunoaște pe inculpatul G. M. -A. de aproximativ doi ani de zile, știind despre acesta că este consumator de droguri.
La sfârșitul anului 2010 - începutul anului 2011, martorul P. Norbert a declarat că a consumat de două ori cannabis împreună cu inculpatul G.
M. -A., droguri care au fost puse la dispoziție de către acesta din urmă, fără însă a plăti vreo sumă de bani în schimbul acestei substanțe. Este de menționat faptul că, la data când inculpatul G. M. A. i-a oferit drogurile martorului, spre consum, acesta din urmă era minor.
Activitatea inculpatului G. M. -A. raportat la martorei Fulop G.
- consumatoare.
Martora Fulop G. îl cunoaște pe inculpatul G. M. -A. din primăvara anului 2011, în perioada în care frecventa barul Ema din municipiul
C. -N. . În cursul verii anului 2011, în timp ce martora se afla la barul mai sus menționat, inculpatul G. M. -A. a confecționat o țigară cu cannabis și i-a oferit spre consum martorei acea țigară. După ce martora a inhalat fum din acea țigară i s-a făcut rău și nu a mai fumat.
În faza de judecată, martora Fulop G. audiată fiind, a precizat că țigara respectivă a fost pusă la dispoziție de către inculpat, fiind confecționată
dintr-o substanță vegetală de culoare verde, dar că a crezut că era vorba despre substanțe etnobotanice.
Ca atare, raportat la declarațiile acestor martori, persoane care erau cunoscute de către inculpatul Gheorghieș, aflate în anturajul acestuia, rezultă desfășurarea de către acesta a unor operațiuni privind circulația drogurilor de risc, raportat la persoanele menționate mai sus, dar și față de cele două vânzări autorizate ce au avut loc în perioada amintită.
Relevante în cauză, sub aspect probatoriu sunt și procesele verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire iar din interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpat de la postul telefonic cu nr. 0743-7., interceptări și înregistrări autorizate de către Tribunalul Cluj - Secția penală, rezultă în mod evident activitatea acestuia în domeniul traficului de droguri de risc.
Din coroborarea proceselor-verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpat cu diferite alte persoane și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă faptul că inculpatul a desfășurat activități privind circulația drogurilor de fisc, fără drept, comercializând acest tip de substanțe personal, vinovăția sa fiind dincolo de orice îndoială.
Activitatea inculpatului G. M. -A. raportat la consumul de droguri de risc - cannabis (substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr.III al Legii nr.143/2000):
Inculpatul G. M. -A. a consumat cannabis (substanță care face parte din Tabelul nr. III, anexă al Legii nr. 143/2000), începând cu anul 2010 fără a se putea preciza cu exactitate datele actelor materiale de consum, deținând în acest sens pentru consum propriu, fără drept, droguri de risc, respectiv cannabis.
Acest aspect rezultă din declarațiile martorilor Ștefan M. - Șerban, Postelnicescu V., Szilagyi Ervin, M. A. - A., Fulop G. și P. Norbert care au recunoscut mia mult sau mai puțin faptul că au consumat cannabis împreună cu inculpatul G. M. -A., în perioada menționată mai sus, respectiv începând cu anul 2010 și până în vara anului 2011.
Având in vedere declarațiile acestor persoane, apreciem că rezultă dincolo de orice îndoială vinovăția inculpatului G. M. -A. și pentru săvârșirea, în mod continuat, a infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului fără drept, prev. de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
Așadar, raportat la materialul probator administrat pe tot parcursul procesului penal, tribunalul apreciază că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită sub aspectul infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, acesta urmând a răspunde penal pentru acestea.
S-a impus precizarea că prin rechizitoriu s-a reținut că activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat în perioada dintre primăvara anului 2010 și până la data întocmirii actului de sesizare, reținându-se că nu se pot stabili cu exactitate datele actelor materiale ale infracțiunilor în discuție, însă analizând declarațiile martorilor audiați și celelalte mijloace de probă, rezultă că în realitate, actele de oferire sau vânzare de droguri de risc și cele de deținere în vederea consumului propriu reținute în sarcina acestuia au avut loc începând cu primăvara anului 2010 și până în vara anului 2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G. M. A. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună, în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.
11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.penală, iar în subsidiar,
reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului și a suspendării condiționate a executării
În motivarea apelului s-a arătat că nu sunt dovedite faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, că cei mai mulți martori au dat declarații nuanțate și oscilante, în sensul că nu știau că inculpatul consumă sau oferă spre vânzare droguri, că instanța nu a ținut cont de apărările inculpatului care a recunoscut că a consumat droguri din cauza unor probleme medicale și de circumstanțele personale ale acestuia (lipsa antecedentelor penale) și concluziile referitoare la evaluare.
Apelul declarat în cauză este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Astfel, din declarațiile colaboratorilor cu nume de cod "P. A. "; și investigatorul sub acoperire "Valer A. "; rezultă că în zilele de 08 martie 2011 și respectiv 16 iunie 2011, inculpatul le-a vândut 1 gr.de cannabis și 1,4 gr. rezină de cannabis contra sumei de 70 lei și respectiv 120 lei, iar natura substanțelor a fost confirmată prin concluziile rapoartelor de constatare științifică întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil a Drogurilor din I.G.P.R.
Apoi, martorul Postelnicu Vlad V. a declarat că a aflat prin intermediul unei persoane (poreclită Elizeu) că inculpatul are de vânzare cannabis și a cumpărat în cursul anului 2010 de la inculpat de 4-5 ori câte un gram din această substanță.
Mai mult, martorul Ștefan M. Șerban a arătat că în cursul anului 2010, după ce inculpatul i-a dat de 3 ori țigări cu cannabis, a fost întrebat de inculpat în repetate rânduri dacă nu cunoaște persoane cărora să le vândă "iarbă"; cu sume cuprinse între 60 - 70 lei/gram.
În fine, martorul Szilagyi Ervin (consumator) a declarat că la începutul anului 2011 a aflat de la un prieten că inculpatul G. M. A. are "iarbă"; (cannabis) de vânzare cu sume cuprinse între 60 - 70 lei/gram, l-a contactat pe inculpat în sensul cumpărării unui gram de cannabis, iar inculpatul i-a spus că nu are cu acea ocazie, însă i-a promis că-i va face rost.
Pe de altă parte, din declarațiile martorilor M. A. -A., P. Norbert, Fulop G., Ștefan M. -Șerban și Postelnicescu V. rezultă fără putință de tăgadă deținerea și consumul în mod repetat de cannabis de către
inculpat, singur sau împreună cu alte persoane.
În aceste condiții, nu se poate reține că în cauză faptele nu există sau că nu există probe din care să rezulte vinovăția inculpatului, astfel încât cererea de achitare a acestuia apare ca nefondată.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, atât în ce privește cuantumul acesteia cât și în privința modalității de executare.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei, oferirea de droguri unor minori, atitudinea nesinceră a inculpatului, urmăririle produse de faptele inculpatului, Curtea apreciază că nu se impune a se da o eficiență și mai mare circumstanțelor personale ale inculpatului în sensul reducerii mai accentuate a pedepsei și schimbării modalității de executare a acesteia din suspendare sub supraveghere în suspendare condiționată.
Așa fiind, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge apelul inculpatului ca nefondat, obligându-l, potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.penală, la 800 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. M. A. împotriva sentinței penale nr. 464 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului C.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 26 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
L. H. | V. | V. | A. L. | C. |
Red.V.V.A./_ .
Dact. H.C/4 ex./_ . Jud.fond. A. Ț. .
← Decizia penală nr. 218/2013. Consum de droguri (Legea 143/2000) | Decizia penală nr. 193/2013. Consum de droguri (Legea 143/2000) → |
---|