Decizia penală nr. 66/2013. Coruptie

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.66/A/2013

Ședința publică din 9 aprilie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: I.

M.

, judecător

JUDECĂTORI

: V.

V.

A.

G.: L.

C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. - reprezentat prin PROCUROR -

  1. MĂRINCEAN

    S-a luat spre examinare apelul formulat de inculpatul H. D., împotriva sentinței penale nr.45/_, pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J., - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. - Biroul Teritor ial B., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.și ped.de art. 257 alin.1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată.

    La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul H. D. personal, asistat de apărător ales, av.Blăjan I., din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație avocațială depusă la dosar.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

      1. făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului depune la dosar o serie de acte care să fie avute în vedere la soluționarea cauzri precum și motivele de apel.

        Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

        Apărătorul inculpatului, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțând o nouă hotărâre, să se rețină că, în principal, hotărârea este nelegală deoarece în mod greșit s-a reținut că fapta comisă de inculpat constituie infracțiunea de trafic de influență și nu infracțiunea de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1 C.penal. În subsidiar, hotărârea este netemeinică deoarece nu au fost reținute circumstanțe atenuante prev.de art.74 lit.a C.penal iar in terțio, a se aprecia că pedeapsa este disproporționată în raport de criteriile prev.de art.72 C.penal iar modalitatea aleasă nu realizează cerințele prevenției speciale și generale. Astfel, consideră că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de înșelăciune deoarece nu a fost, în discuțiile purtate, nominalizat funcționarul și nici instituția la care urma să se facă intervenția. De asemenea, este dovedită lipsa antecedenței, evoluția profesională și raporturile exemplare atât în cadrul colectivului cât și mai ales în cadru social. Consideră că dacă s-ar menține calificarea stabilită de procuror și însușită de judecător, individualizarea unei sancțiuni în raport de scopoul pedepsei în condițiile art.81 C.penal este posibilă cu atât mai mult cu cât inculpatul a făcut demersuri de pensionare astfel că măsurile impuse de art.86/1 C.penal nu s-ar mai justifica. Apreciază că pedeapsa este disproporționată în raport de modalitatea, circumstanțele, limitele de pedeapsă, împrejurările comiterii faptei, gravitatea

        acesteia și scopul și cuantumul folosului astfel că se impune aplicarea unei pedepse sub minimul general.

        Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Apreciază că toate criticile formulate de apărare sunt netemeinice deoarece instanța a apreciat corect că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.257 C.penal și nu art.215 C.penal. Solicită a se avea în vedere că inculpatul i-a promis denunțătoarei că o va ajuta la obținerea cetățeniei române astfel încât activitatea infracțională se circumscrie infracțiunii de trafic de influență. De asemenea, atât pedeapsa aplicată de prima instanță cât și modalitatea de executare, constituie o sancțiune aptă să contribuie la reeducarea inculpatului. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

        Inculpatul H. D., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului achiesând concluziilor puse de apărătorul său.

        C U R T E A

        Prin sentința penală nr. 45 din 22 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal, formulată de inculpat, prin apărător.

        În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul: H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la data de_ în sat Ciumulești, județul Suceava, domiciliat în B. M., str.P. R., nr.3/1,

        județul Maramureș, arestat preventiv, cetățenia română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori în întreținere, șeful Biroului pentru Imigrări Maramureș, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de:

        - trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.3201alin. 7 Cod procedură penală la pedeapsa de 2 ani închisoare;

        Conform art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului H. D. pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862Cod penal.

        Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se va face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.

        În baza art. 863al. 1 Cod penal inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

        1. se va prezenta, la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă T.

  2. M., desemnat cu supravegherea lui;

      1. va anunța în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

      2. va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

      3. va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra art. 864al.2 Cod penal, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 al.2 și 5 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și s-a dispus

suspendarea executării lor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv începând cu data de_, la zi.

Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr. 629/_ a T. ui Maramureș, iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 145 ind. 1 Cod procedură penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a prezentei.

În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 și 145 alin. 1 ind. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

a. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b.să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de Tribunalul Maramureș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c.să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

d.să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv a înlocuirii cu măsura arestării preventive a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor instituite de instanță.

S-a constatat restituirea către denunțătoarea O. Marishkutsa a două sticle cu băuturi alcoolice (cognac de proveniență ucraineană).

În baza art. 913alin. 7 Cod procedură penală s-a dispus păstrarea suporturilor magnetice înregistrate la poziția nr. 35/2012 din Registrul privind evidența CD-urilor de la Tribunalul Maramureș până la rămânerea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la

5.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 18 decembrie 2012 în dosarul nr. 112/P/2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., - Direcția Națională Anticorupție

- Serviciul Teritorial C. - Biroul Teritorial B. M. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.și ped.de art. 257 alin.1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată.

S-a reținut în cuprinsul actului de sesizare al instanței că la data de _

, inculpatul H. D. a fost prins în flagrant după ce a primit suma de 300 euro în două plicuri și două sticle de cognac de proveniență ucraineană în valoare de 3.170,88 lei de la denunțătoarea O. Marishkutsa pentru a interveni pe lângă funcționari publici din București asupra cărora se bucura de influență sau a lăsat să se creadă că se bucură de influență, în vederea obținerii de către aceasta a cetățeniei române. Bunurile primite au fost pretinse de către inculpat în ziua de

10 decembrie 2012 cu ocazia întâlnirii pe care acesta a realizat-o cu denunțătoarea la restaurantul "Maroni"; din B. M., întâlnire care a fost înregistrată ambiental ca urmare a autorizării date de Tribunalul Maramureș.

Din probele administrate în faza de urmărire penală au rezultat următoarele:

Inculpatul H. D. este ofițer de poliție - șeful Biroului pentru Imigrări Maramureș cu gradul de comisar șef, iar în această calitate a cunoscut-o pe denunțătoarea O. Marishkutsa care este cetățean ucrainean cu rezidență în România.

Printre atribuțiile de serviciu ale inculpatului sunt și cele de coordonare a activității de reglementare a situației juridice a străinilor care își stabilesc reședința sau domiciliul în raza de competență, în conformitate cu prevederile legale, aprobă anulare/revocarea/refuzul prelungirii dreptului de ședere a străinilor, în condițiile legii, coordonează activitatea de înregistrare a rezidenței cu o durată mai mare de 3 luni și aprobă cererile de acordare a dreptului de rezidență permanentă pentru cetățenii statelor membre ale uniunii europene, spațiul economic european, Confederației Elvețiene, precum și pentru membrii de familie ai acestora și propune încetarea dreptului de ședere pe termen lung în condițiile legii.

Deoarece în mod repetat inculpatul H. D. i-a solicitat diverse sume de bani și bunuri pentru faptul că "a ajutat-o"; în vederea prelungirii rezidenței, denunțătoarea a formulat două denunțuri pentru infracțiunea de luare de mită, iar la data de 7 decembrie 2012 un denunț pentru infracțiunea de trafic de influență, arătând că inculpatul i-a solicitat diverse sume de bani pentru cunoștințe de-ale ei, de cetățenie ucraineană, în vederea obținerii rezidenței în România și pentru a o ajuta să obțină cetățenia română.

La data de 11 decembrie 2012, inculpatul H. D. s-a întâlnit în restaurantul "Maroni"; din municipiul B. M. cu denunțătoarea O. Marishkutsa și aceasta i-a predat două plicuri conținând fiecare suma de câte 150 euro, pe care inculpatul le-a introdus în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat, precum și două plase cu două sticle de cognac în valoare de aproximativ 3.170,88 lei pe care inculpatul le-a depozitat după barul localului, loc de unde au fost ridicate și predate ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial C. .

Referitor la sumele de bani și bunurile pretinse cu o zi înainte, între inculpatul H. D. și denunțătoare, s-a purtat, anterior prinderii în flagrant a inculpatului, o discuție în localul arătat mai sus, discuție ce a fost înregistrată în mediu ambiental.

Cu ocazia întâlnirii din data de_ înregistrată ca urmare a autorizării emise de Tribunalul Maramureș, inculpatul H. D. i-a promis denunțătoarei că o ajută în vederea obținerii cetățeniei române după ce aceasta își va depune dosarul, intervenind pe alte căi la funcționarii publici care au atribuțiuni în acest sens.

La întâlnirea avută cu denunțătoarea în data de 10 decembrie 2012, în timp ce se afla în incinta localului "Maroni"; din B. M. inculpatul i-a pretins denunțătoarei suma de 300 euro (două plicuri cu suma de câte 150 euro) și două sticle de cognac de proveniență ucraineană pentru a interveni pe lângă funcționarii publici din București asupra cărora se bucură de influență, în vederea obținerii de către aceasta a cetățeniei române.

Faptul că inculpatul H. D. a făcut demersuri pentru a câștiga încrederea denunțătoarei O. Marishkutsa rezultă și din redarea convorbirii telefonice purtată cu aceasta la data de_ când îi comunică adresa și numerele de telefon unde se poate interesa în cât timp îi poate fi acordată cetățenia română (f.218-220 dosar urmărire penală).

Inculpatul conștientiza ilicitul pe care îl săvârșea prin pretinderea de sume de bani și bunuri cu prilejul fiecărei întâlniri cu denunțătoarea, având un comportament de protecție dus la extrem, având în vedere și calitatea de polițist

pe care o avea, ceea ce denotă faptul că realiza activitatea infracțională în care era implicat.

În rechizitoriu se reține că, în drept, fapta inculpatului H. D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 257 alin.1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată.

La primul termen de judecată, din data de 15 ianuarie 2013, prezent în instanță, inculpatul a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală, precizând totodată că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, că nu solicită administrarea de probe, că-și însușește probele administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște. La același termen de judecată, inculpatul a solicitat instanței, prin apărătorul său, a dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal.

Potrivit art. 3201Cod procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, evident, cu precizarea că recunoașterea trebuie să vizeze toate faptele reținute în rechizitoriu.

Întrucât inculpatul H. D. a solicitat în mod expres a i se face aplicarea dispozițiilor anterior menționate, potrivit alin. 7 al art. 3201Cod procedură penală, au fost reduse cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea ce s-a reținut în sarcina acestuia, respectiv cea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa de pedeapsa de 2 ani închisoare.

Condamnarea inculpatului s-a raportat la infracțiunea de trafic de influență, iar nu la cea de înșelăciune (în cauză s-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 257 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 215 Cod penal) deoarece a pretins și a primit de la denunțătoare diverse sume de bani lăsând-o să creadă că are influență asupra unor funcționari din Ministerul Justiției, cu atribuții în acordarea cetățeniei române. Relevante sunt redările discuțiilor dintre inculpat și denunțătoare din datele de_ și_, ce cuprind aspecte necontestate de H. D. . Mai mult, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 257 Cod penal este necesar ca cel care trafică influența să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar; nu interesează dacă acesta a precizat sau nu numele funcționarului asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influență, fiind suficient doar să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. În speță, inculpatul a făcut vorbire de 2 funcționari din cadrul M. ui Justiției, creându-i astfel denunțătoarei și convingerea că actul pentru care s-a făcut intervenția intră în atribuțiile de serviciu ale acestora. Pornind de la aceste argumente, instanța a apreciat că nu poate fi primită susținerea apărătorului inculpatului potrivit căreia, în cauză, nu s-ar regăsi elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență ci ar fi vorba de o infracțiune de înșelăciune, astfel că s-a dispus respingerea cererii formulate în acest sens.

Pedeapsa stabilită de instanță, de 2 ani închisoare, a fost apreciată ca fiind suficientă pentru că reflectă gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului (fără antecedente penale) și poziția sinceră a acestuia.

Cu privire la modalitatea de executare, instanța a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și, chiar fără

executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni, astfel că s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862Cod penal.

Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se va face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, urmând ca, în baza art. 863al. 1 Cod penal, inculpatul să respecte măsurile de supraveghere menționate în dispozitivul prezentei.

În baza art. 359 Cod procedură penală, instanța i-a atras atenția inculpatului asupra art. 864al.2 Cod penal, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 71 al.2 și 5 Cod penal i-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și s-a dispus suspendarea executării lor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Ca urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul art. 88 Cod penal instanța a dedus din aceasta perioada arestului preventiv începând cu data de_, la zi.

Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală instanța a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr. 629/_ a T. ui Maramureș, iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s- a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 145 ind. 1 Cod procedură penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a prezentei, perioadă în care acesta este obligat să respecte dispozițiile instanței astfel cum sunt menționate în prezenta.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv a înlocuirii cu măsura arestării preventive a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor instituite de instanță.

S-a constatat restituirea către denunțătoarea O. Marishkutsa a două sticle cu băuturi alcoolice (cognac de proveniență ucraineană).

În baza art. 913alin. 7 Cod procedură penală s-a dispus păstrarea suporturilor magnetice înregistrate la poziția nr. 35/2012 din Registrul privind evidența CD-urilor de la Tribunalul Maramureș, până la rămânerea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H. D. solicitând desființarea sentinței penale apelate și pronunțând o nouă hotărâre, să se rețină că, în principal, hotărârea este nelegală deoarece în mod greșit s-a reținut că fapta comisă de inculpat constituie infracțiunea de trafic de influență și nu infracțiunea de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1 C.penal. În subsidiar, hotărârea este netemeinică deoarece nu au fost reținute circumstanțe atenuante prev.de art.74 lit.a C.penal iar in terțio, a se aprecia că pedeapsa este disproporționată în raport de criteriile prev.de art.72 C.penal iar modalitatea aleasă nu realizează cerințele prevenției speciale și generale. Astfel, consideră că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de înșelăciune deoarece nu a fost, în discuțiile purtate, nominalizat funcționarul și nici instituția la care urma să se facă intervenția. De asemenea, este dovedită lipsa antecedenței, evoluția profesională și raporturile exemplare atât în cadrul colectivului cât și mai ales în cadru social. Consideră că dacă s-ar menține calificarea stabilită de procuror și însușită de judecător, individualizarea unei sancțiuni în raport de scopul pedepsei în condițiile art.81 C.penal este posibilă cu atât mai mult cu cât

inculpatul a făcut demersuri de pensionare astfel că măsurile impuse de art.86/1 C.penal nu s-ar mai justifica. Apreciază că pedeapsa este disproporționată în raport de modalitatea, circumstanțele, limitele de pedeapsă, împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia și scopul și cuantumul folosului astfel că se impune aplicarea unei pedepse sub minimul general.

Analizând sentința atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.și ped.de art. 257 alin.1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată.

De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.pr.pen.

Raportat la solicitarea de schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune,Curtea o va respinge ca nefondată, raportat la calitatea în care a acționat inculpatul,la compartimentul unde-și desfășura activitatea,respectiv Biroul pentru Imigrări Maramureș și la promisiunile pe care i le-a făcut denunțătoarei ,toate acestea având legătură directă cu specificul atribuțiilor sale de serviciu (respectiv obținerea rezidenței în R. ia și ajutor în vederea obținerii cetățeniei române),astfel că împrejurarea că nu a menționat numele funcționarilor din cadrul M. ui Justiției ,nu are nicio relevanță.

Doctrina este de altfel constantă în acest sens,pentru existența infracțiunii de trafic de influență fiind suficient ca făptuitorul să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar,neinteresând dacă acesta a precizat sau nu numele funcționarului asupra căruia are sau a lasat să se creadă că are influență ,fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia.Ceea ce interesează este ca influența reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției,ceea ce este și cazul în speță.

Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei cât și circumstanțele personale ale inculpatului respectiv gradul de pericol social al infracțiunii ,modalitatea de comitere,dar și lipsa antecedentelor penale ale acestuia,instanța analizând temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.

Inculpatul a săvârșit o infracțiune de corupție ,în calitatea sa de ofițer de poliție în contextul în care fenomenul corupției a luat la noi în țară proporții

îngrijorătoare ,în toate rapoartele Comisiei Europene România fiind menționată negativ la acest capitol.

Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora.

Prin urmare,în baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul inculpatului.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, din perioada 11 decembrie 2012 - 22 ianuarie 2013.

Va stabili în favoarea Baroului de Avocați C. - suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul H. D. împotriva sentintei penale nr. 45 din 22 ianuarie 2013 a T. ui Maramureș.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, din perioada 11 decembrie 2012 - 22 ianuarie 2013.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

  1. M. V. V. A.

G. ,

L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M 4 ex./_

Jud.fond. S. L. Ramona M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 66/2013. Coruptie