Sentința penală nr. 269/2013. Infractiuni privind Fondul Funciar (Legea 18/1991)

ROMÂNIA

Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ nr. 269/2013Ședința publică din 10 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. VIOLETA - judecător

GREFIER: B. E.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. I. V.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol este soluționarea plângerii formulate de petenta V. R. , domiciliată în Târgu L., sat C. nr. 53, județul M., împotriva intimaților

P. C. TÂRGU L. și PRIMĂRIA TÂRGU LĂPUȘ, având ca obiect infracțiuni privind fondul funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Nefiind chestiuni prealabile dezbaterii plângerii, instanța dă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a plângerii formulată de petentă ca inadmisibilă întrucât nu există vreun dosar penal. Petenta a formulat prezenta plângere, făcând referire la unele infracțiuni, la instanța civilă care a apreciat ca fiind infracțiuni la Legea 18/1991, cauza fiind declinată secției penală, dar nu există vreu dosar penal. Astef, solicită respingerea plângerii ca inadmisibilă.

T.

Asupra plângerii penale de față.-

Prin sentința civilă nr.2/F/2011 a Curții de Apel C. a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții și a fost declinată competența judecării acțiunii formulate de reclamanta V. R. în contradictoriu cu pârâtele P. C. Tg. L. și P. orașului Tg. L. în favoarea T. ui

M. - Secția civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2013 a T. ui M.

- Secția I civilă pronunțată în dosarul cu numărul_ s-a dispus în temeiul

art. 99 alin. 2, Teza a II-a din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, transpunerea cauzei la Completul nr. 9 - fond, din cadrul Secției Penale a T. ui M. . Pentru a dispune astfel, s-a reținut că actul de sesizare al instanței înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel C. la data de_ este intitulat "Plângere Penală";, precizarea depusă de petenta V. R. la termenul din_ (fila 10 și fila 27), precizarea scrisă depusă pentru termenul din_ (fila 43), solicitarea scrisă depusă prin registratura instanței la data de_ (fila 57 dosar), precum și susținerile orale ale petentei din data de_ (fila 7); 11.05.201 (fila 27) și_ (fila 59) prin care aceasta susține și insistă ca înțeles să formuleze plângere penală și nu acțiune civilă împotriva Primarului Orașului Tg. L. și a membrilor Comisiei Locale Tg. L., pentru infracțiunile de abuz în serviciu, fals și uz de fals (fila 7). Instanța a apreciat că se impune transpunerea cauzei la Secția Penală din cadrul T. ui M. pentru ca sesizarea petentei să primească direcționarea corectă, respectiv soluționarea în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Pe rolul Secției penale a T. ui M. după înregistrarea dosarului, instanța a acordat trei termene de judecată pentru a da posibilitatea petentei să se prezinte în instanță și să-și exprime poziția procesuală, însă din motive medicale, dar și din motive nearătate( termenul de judecată stabilit la data de 10 aprilie 2013) aceasta nu s-a prezentat la proces.

Având în vedere manifestarea de voință exprimată anterior de petentă în cursul procedurilor judiciare atât în scris cât și o oral, tribunalul a reținut că opțiunea numitei V. R. manifestată în mod expres și explicit în cuprinsul cererii depuse la data de_, cât și ulterior a fost aceea de a fi sesizat parchetul competent a efectua cercetări cu privire la faptele și persoanele indicate în plângere.

Întrucât investigarea infracțiunilor reclamate de petentă în plângere ( abuz în serviciu, fals și uz de fals) intră în competența organului de urmărire penală, tribunalul va trimite plângerea penală formulată de petenta V. R. spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu L., cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Trimite plângerea penală formulată de petenta V. R. , domiciliată în Târgu L., str. C., nr. 53, jud. M. spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu L. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

G.

IER

A.

C. Violeta

B.

E.

Red.A.C-V. / T.red.B.E.

30 aprilie 2013 / 2 ex.

R O M Â N I A cod operator2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ * Din_

Către

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU L.

Alăturat vă trimitem dosarul nr._ * al T. ui M. privind plângerea formulată de petenta V. R., domiciliată în Târgu L., sat C. nr. 53, județul M., împotriva intimaților P. C. TÂRGU L. și PRIMĂRIA TÂRGU LĂPUȘ, având ca obiect infracțiuni privind fondul funciar, întrucât prin sentința penală nr. 269 din 10 aprilie 2013 s-a dispus trimiterea plângerii spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu L. .

Dosarul conține un număr de

file, fiind atașate dosarul nr. _

al T. ui M. - Secția 1 Civilă (conținând 59 file) și dosarul nr._ al Curții de Apel C. (conținând 63 file).

PREȘEDINTE

G.

IER

A. C. Violeta

B.

E.

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Dosar_ *

Hotărăște:

Trimite plângerea penală formulată de petenta V. R., domiciliată în Târgu L., str. C., nr. 53, jud. M. spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu L. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2013.

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 Dosar_ * Minuta

S.P. nr. 269/_

Hotărăște:

Trimite plângerea penală formulată de petenta V. R., domiciliată în Târgu L., str. C., nr. 53, jud. M. spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu L. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2013.

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 Dosar_ * COPIE - Minuta

S.P. nr. 269/_

Hotărăște:

Trimite plângerea penală formulată de petenta V. R., domiciliată în Târgu L., str. C., nr. 53, jud. M. spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu L. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2013.

s.s.indesc.

pt.conf.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 269/2013. Infractiuni privind Fondul Funciar (Legea 18/1991)