Decizia penală nr. 68/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 68/D/2013

Ședința publică din 12 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: C.

I., judecător

GREFIER

: G.

I. -B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin

procuror V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - plângerea formulată de petenta P. I. , împotriva rezoluției procurorului din 14 martie 2013, dată în dosar nr. 13/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. P. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prev.de art.217 alin.1 C.pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 C.pen., soluție menținută prin rezoluția procurorului general din cadrul aceluiași Parchet, din data de 03 aprilie 2013, dată în dosar nr.221/II/2/2013.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa petentei. Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin plângerea înregistrată sub numărul de mai sus, petenta P. I. a solicitat în baza art.278/1 alin.8 lit.b C.pr.pen. să se dispună desființarea rezoluției din 14 martie 2013, dată în dosar nr.13/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținută prin rezoluția din 3 aprilie 2013 a procurorului general de la același parchet, cu consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale în ceea ce-l privește pe executorul judecătoresc B. P., pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, prev.de art.217 alin.1 C.pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen.

În motivarea plângerii, s-a arătat că, deși din dispozitivul sentinței civile nr.901/2009 a Judecătoriei Dragomirești, devenită titlu executor lipsește o formulare prin care să se instituie în sarcina petentei obligația explicită de a preda reclamantei folosința magazinului alimentar din I. și chiar mai mult, se face precizarea expresă că se respinge ca inadmisibilă acțiunea în evacuare, totuși executorul judecătoresc B.

P., abuzând de funcție și de prerogativele pe care le avea în calitate de organ de executare silită, a procedat la ruperea lacătului pus pe ușa exterioară de acces în incinta magazinului, a intrat în această incintă și a inventariat marfa acolo existentă, precum și sumele de 11.000 lei și 500 euro existenți în casieria magazinului, indisponibilizând prin sigilare atât marfa existentă, cât și sumele de bani găsite și actele din contabilitate ale magazinului.

În consecință abuzul executorului judecătoresc constă în aceea că a sigilat fără drept magazinul în care se afla marfă și o sumă de bani a petentei, nu a luat măsurile de conservare a mărfii perisabile, a împiedicat accesul petentei în incinta magazinului în care se afla marfa indisponibilizată, a împiedicat exercitarea comerțului de către petentă timp de mai multe luni, cauzându-i un prejudiciu, a compromis imaginea de comerciant și a îndepărtat clientela, indisponibilizând și sumele de bani precizate, fără a mai putea fi utilizate de către petenta P. I. .

Analizând plângerea petentei, precum și actele și lucrările dosarului nr.13/P/2013, Curtea reține următoarele:

Prin rezoluția procurorului din 14 martie 2013, dată în dosar nr. 13/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. P. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, prev.de art.217 alin.1 C.pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen.

Pentru a pronunța această rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Numita P. I. a formulat plângere penală împotriva executorul judecătoresc B.

P. pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate.

Procedându-se la efectuarea de acte premergătoare, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 901/2009 a Judecătoriei Dragomirești în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea de revendicare imobiliară promovată de Societatea Cooperativa de Consum I. și alte persoane, în contradictoriu cu mai mulți pârâți, printre care și numita P. I., aceștia fiind obligați să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților, imobilele situate în comuna leud la nr. 148, nr. 167, nr. 184.

La data de_ reclamanta - Societatea Cooperativă de Consum I. a depus cerere de executare silită la Biroul executorului judecătoresc B. P., care în cursul aceleași zile a și solicitat încuviințarea executării silite. La data de_, prin încheierea nr. 390/2011, dosar nr._, Judecătoria Dragomirești a încuviințat cererea formulată de creditoare și a dispus încuviințarea executării silită a sentinței civile nr. 901/2009. La data de_ executorul judecătoresc a încheiat procesul- verbal privind cheltuielile de executare, a emis somație și a comunicat prin poștă debitoarei, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Debitoarea a comunicat în scris că este nemulțumită de somația executorului judecătoresc, care i-a și răspuns prompt că se poate adresa Judecătoriei Dragomirești, care este instanța de executare.

La data de_, la dosarul execuțional format în acest sens 77/2011, debitoarea a depus prin avocatul Pop Coman, o minută eliberată de Judecătoria Dragomirești, în dos. nr._, prin care s-a suspendat provizoriu executarea silită până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite de către instanță. Ulterior, prin sentința civilă nr. 650 din 2011, din dos. nr._ al Judecătoriei Dragomirești s-a respins ca nefondată contestația la executare, formulată de contestatoare, sentința rămânând irevocabilă prin decizia civilă 225/R/_ a Tribunalului Maramureș.

La data de_, executorul judecătoresc a somat-o pe debitoare să predea imobilul, fixând termen pentru executare la data de_, între orele 09:00-11:00. Datorită faptului că la data stabilită de executorul judecătoresc debitoarea nu a fost prezentă la fața locului, la solicitarea creditorului, executorul judecătoresc a fixat un nou termen pentru data de_ .

La data de_, SC MONYELLASA SRL Baia Mare, în calitate de mandatară a reclamantei, a depus la dosarul execuțional o cerere de reluare a executării silite, precum și procura încheiată la data de_ de Biroul Notarial Dragoș, pentru

punerea în executare a sentinței civile nr. 901/2009, inclusiv preluarea în custodie a mărfii existente în imobilul Alimentara I. nr. 167.

Un nou termen pentru predarea imobilului a fost fixat pentru data de_, dată la care a fost prezentă și pârăta, ocazie cu care aceasta a arătat că nu este de acord cu hotărârea și că nu va ieși din spațiul respectiv, întrucât este dreptul său, pentru că lucrează în spațiul respectiv încă din anul 1981. În urma discuțiilor purtate cu pârâta, s-a stabilit în acord cu reclamanta și s-a acordat pârâtei un nou termen, pentru data de_, dată până la care pârâta să-și rezolve problemele în legătură cu eliberarea spațiului de marfă, marfă care aparținea furnizorilor potrivit declarațiilor acesteia.

La data de_ executorul judecătoresc a emis adresă către pârâtă, prin care îi comunică acesteia, data la care trebuie predat spațiul, respectiv data de_ . La data de_, orele 09:10, executorul judecătoresc însoțit de reclamantă prin împuternicită, organe de poliție și jandarmerie, s-au deplasat la imobilul situat în I. nr. 167 Alimentara I., unde au constatat că pârâta nu este prezentă și nici nu a eliberat spațiul de marfă, așa cum s-a angajat prin procesul-verbal, încheiat în data de_, motiv pentru care executorul judecătoresc a procedat la predarea imobilului, conform sentinței civile nr. 901/2011, și a bunurilor inventariate, în custodia reclamantei prin împuternicită, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal, care s-a comunicat prin poștă pârâtei.

Având în vedere cele de mai sus, s-a apreciat că executorul judecătoresc B. P. a procedat în mod corect respectând prevederile Codului de procedură civilă în materia executării silite, fără a săvârși vreo infracțiune, motiv pentru care a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.

Prin rezoluția din 3 aprilie 2013 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petenta P. I., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 14 martie 2013, dată în dosarul nr. 13/P/2013, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, apreciindu-se că executorul judecătoresc a procedat în conformitate cu legea, debitoarea neeliberând spațiul, așa cum se angajase la_, bunurile găsite au fost

inventariate și predate în custodia reclamantei, având în vedere că debitoarea nu s-a prezentat la data punerii în executare a hotărârii judecătorești.

Curtea apreciază că plângerea formulată de petentă împotriva soluției procurorului este nefondată, întrucât executorul judecătoresc a procedat în mod corect, respectând dispozițiile în materia executării silite în ceea ce privește punerea în executare a sentinței civile nr.901/2009 a Judecătoriei Dragomirești, prin care s-a admis acțiunea de revendicare imobiliară promovată de societatea Cooperativa de Consum I. împotriva pârâtei P. I., aceasta fiind obligată să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilele situate în com.I. la nr.148, 167 și nr.184.

Prin hotărârea mai sus menționată, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în evacuare, avându-se în vedere că aceasta are ca scop recăpătarea posesiei imobilelor revendicate, scop îndeplinit prin admiterea acțiunii în revendicare și a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.248/R/2010 a Tribunalului Maramureș, prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate în cauză, în considerente apreciindu-se că prin admiterea acțiunii în revendicare, care are ca efect inclusiv recăpătarea posesiei imobilelor revendicate, o acțiune în evacuare este inadmisibilă.

În baza cererii de executare silită formulată de reclamanta Societatea Cooperativă de Consum I. la data de 16 iunie 2011, adresată Biroului executorului judecătoresc B. P., la 22 iunie 2011, prin încheierea nr.390/2011 în dosar _

, Judecătoria Dragomirești a încuviințat cererea formulată și a dispus încuviințarea executării silite, astfel că la 27 iunie 2011 executorul judecătoresc a emis somația, la care petenta a reacționat în sensul că nu este de acord cu aceasta și a formulat contestație la executare.

Prin sentința civilă nr.650 în dosarul_ a Judecătoriei Dragomirești s-a respins ca nefondată contestația la executare, această hotărâre rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr.225 din 21 martie 2011 a Tribunalului Maramureș, apreciindu-se că cele invocate de contestatoare sunt apărări pe fond, iar acestea au avut posibilitatea în dosarul având ca obiect revendicare să dovedească justețea ocupării spațiilor respective, iar nu în cadrul contestației la executare, care este o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale.

În consecință, în virtutea titlului executoriu, intimatul B. P. a acționat conform acestuia, și în baza dispozițiilor legale care reglementează predarea silită a bunurilor imobile, nefiind necesară o dispoziție expresă de evacuare, în condițiile în care a fost admisă acțiunea în revendicare și s-a dispus ca pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilele respective.

Astfel, la 15 mai 2012 executorul a somat debitoarea să predea imobilul fixând termen pentru executare la 20 iunie 2012 și cum aceasta nu a fost prezentă la fața locului, s-a fixat un nou termen pentru 21 august 2012. În cele din urmă, la cererea mandatarei reclamantei, SC Monyellasa SRL, s-a stabilit un nou termen pentru punerea în executare a sentinței civile nr.901/2009 pentru 29 noiembrie 2012 când, la cererea pârâtei, s-a mai acordat un termen pentru 11 decembrie 2012 dată până la care aceasta urma să-și rezolve problemele legate de eliberarea spațiului de marfă. Cum aceasta nu s-a întâmplat, la 11 decembrie 2012, executorul judecătoresc a procedat la predarea imobilului în favoarea reclamantei, inventariind bunurile existente în magazin, conform procesului verbal din_ în dosar execuțional 77/2011.

Potrivit art.898 din noul Cod de procedură civilă, în vigoare la_, dacă executarea privește un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării și pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredința aceste bunuri în păstrarea unui administrator sechestru care poate fi chiar creditorul cu cheltuiala debitorului.

Prin urmare, față de cele de mai sus, executorul judecătoresc B. P. nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, acționând conform Codului de procedură civilă și

întocmai cu dispozițiile din titlul executoriu pentru care s-a solicitat executarea silită, acesta dând posibilitatea debitoarei să se apere și eventual să ridice bunurile din

imobilul revendicat, însă aceasta nu s-a conformat și nu a eliberat nici spațiul de bunăvoie, situație în raport de care plângerea formulată apare ca fiind nefondată, iar rezoluțiile date în cauză sunt legale și temeinice urmând a se proceda la respingerea acesteia în conformitate cu art.278/1 pct.8 lit.a C.pr.pen.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 2781pct.8 lit.a C.pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta P. I., cu domiciliu în Sat I., Com.I., nr.764, jud. Maramureș,

împotriva rezoluției din data de 14 martie 2013 dată în dosar nr. 13/P/2013 al Parchetului de pe lângâ Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul B. P., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 din C.pen și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev de art. 246 C.pen., menținută prin rezoluția nr. 221/II/2/ 03 aprilie 2013 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. I. G. I. B.

red.C.I./A.C.

3 ex. - _

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 68/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată