Decizia penală nr. 69/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a6 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.69
Ședința publică de la 19 august 2013 Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător
: K. M., președinte Tribunal
: C. D., judecător
: B. M., grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Stana Pompilia, procuror.
S-a luat în examinare recursul formulat de inculpatul recurent P. S. C., în prezent deținut în Arestul I.P.J. S., împotriva încheierii penale din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z., având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză, a răspuns inculpatul recurent P. S. C.
, în stare de arest, asistat de apărător ales av. Balog Roberth (delegație f.3).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța, în baza prevederilor art.38513Cod procedură penală acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent P. S. C., av. Balog Roberth, solicită admiterea recursului inculpatului recurent P. S. C. cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Consideră că raportat la circumstanțele reale ale cauzei și persoana inculpatului acesta poate fi judecat și în stare de libertate. Arată că pe fondul cauzei inculpatul dorește să uzeze de procedura simplificată a recunoașterii motiv pentru care consideră că în acest moment inculpatul nu mai poate să influențeze în vreun fel bunul mers al procesului penal. Consideră că perioada petrecută de inculpat în detenție, 3 luni, este suficientă pentru ca acesta să realizeze gravitatea și consecințele faptelor sale. Invocă prevederile art.5 paragraful 3 din CEDO.
R. a parchetului arată că inculpatul recurent este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, ucidere din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului. Consideră că soluția instanței de fond este legală și temeinică motiv pentru care solicită respingerea recursului inculpatului ca fiind nefondat.
Inculpatul recurent P. S. C., având cuvântul, declară că regretă faptele sale, arată că a greșit când a părăsit locul accidentului fiind în stare de șoc. Dorește să fie alături de familia sa având în întreținere și un copil în vârstă de 2 ani.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea penală din_ a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 1608a alin. 1, 6 C.p.p. s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. S.
C. , fiul lui M. și M., născut la data de_ în municipiul Z., jud.S., cetățean român, studii gimnaziale, fără ocupație și loc de muncă, căsătorit, stagiul militar neîndeplinit, recidivist postexecutoriu, cu domiciliul în municipiul Z., str. Tudor Vladimirescu nr. 38, bl. Dalia, sc. A, ap. 3, jud. S., C.N.P.1. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Inculpatul P. S. C. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art.178 alin.2 Cod penal, art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal
În esență s-a reținut că inculpatul P. S. C. în data de_ în jurul orei 23:15 a condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu număr de înmatriculare_ pe b-dul M. Viteazu din Z. fără a deține permis de conducere, iar la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj transversal, din zona Piața Astralis, nu a acordat prioritate de trecere victimei T. Marinică P. în vârstă de 56 de ani care s-a angajat în traversarea străzii în mod regulamentar, accidentând-o, victima decedând la S. J. S. la data de_ . În urma producerii accidentului inculpatul a părăsit locul accidentului lăsând victima fără a- i acorda primele îngrijiri medicale, fără a o transporta la cel mai apropiat spital și fără a anunța producere evenimentului, ulterior încercând să se sustragă urmăririi penale prin încercarea de a părăsi teritoriul României, fiind însă reținut în data de_ la orele 22:15 în P.T.F. Borș.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_ din dosar nr.1006/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului P. S. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, părăsirea locului accidentului, prevăzută de art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal. Prin ordonanța din_ s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art.178 alin.2 Cod penal, art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal.
În cauză s-a emis ordonanță de reținere a inculpatului pentru 24 de ore de la data de_ ora 22.15 până la data de_ ora 22.15, însă prin ordonanța din_ de la ora15:30 s-a infirmat ordonanța de reținere dispunându-se punerea de
îndată în libertate a învinuitului. Ulterior inculpatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 zile, în baza încheierii nr.26/A din data de_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Z., măsura arestării preventive fiind menținută în prezent.
În analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a reținut că admisibilitatea unei astfel de cereri presupune îndeplinirea anumitor condiții, prevăzute de art. 1602alin. 1 C.p.p. (cu privire la declanșarea procesului penal, să existe un inculpat față de care să fie dispusă măsura arestării, iar infracțiunea pentru care este cercetat, în cazul în care este intenționată, să nu fie sancționată de lege cu o pedeapsă mai mare de 18 ani închisoare).
Totodată se prevăd și condițiile cuprinse în dispozițiile art. 1602alin. 2
C.p.p. din care rezultă că liberarea nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Aceste condiții se verifică succesiv cu ocazia admiterii în principiu a cererii de liberare, cât și cu ocazia analizării pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Instanța, analizând întregul probatoriu existent până la această dată, precum și condițiile enumerate mai sus, a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune menținerea împrejurărilor legale care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, dar în procedura liberării organul judiciar poate aprecia că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
În sens larg dreptul inculpatului de a fi judecat în libertate chiar și restricționată (habeas corpus) este un drept esențial al său, care poate fi cenzurat numai după o atentă evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c. Italiei, hotărârea din 14 ianuarie 1997; cauza Dinler c. Turciei, hotărârea din 31 mai 2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier c. Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).Instanța de contencios european a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
Instanța a reținut că, în esență, acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o înlocuire a măsurii privative de libertate, respectiv cea a arestării preventive, cu o măsură neprivativă de libertate, însă păstrând temeiurile care au justificat măsura arestării preventive. Totodată, soluționarea cererii de liberare pe control judiciar implică faptul că rațiunile juridice care au impus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive încă subzistă, de aceea analizarea prezentei cereri nu se va face raportat numai la condițiile formale și substanțiale care impun măsura arestării preventive.
Conform art. 160^2 al. 1 din C.p.p. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Instanța a reținut că inculpatul P. S. C. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art.178 alin.2 Cod penal, art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 și art.89 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal; în cauză condiția privind limita pedepselor fiind îndeplinită.
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este admisibilă dacă în cauză există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, inculpatul îndeplinește și aceste condiții de admisibilitate deoarece nu există date din care reiese necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte asemenea fapte și acesta a optat pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.p.p., astfel încât în cauză nu se va mai efectua cercetarea judecătorească.
In al doilea rand nu se poate face abstracție nici de condițiile referitoare la temeinicia cererii în conformitate cu art 160 indice 8a alin 6 C. proc. penala și care face necesară observarea condițiilor ce se impun a fi întrunite în momentul luării măsurii arestării preventive și menținerii acesteia, ori în cauză există suficiente probe care să formeze bănuiala legitimă a unui observator obiectiv și independent că au fost comise fapte prevăzute de legea penală, existând presupunerea verosimilă că persoana respectivă -inculpatul- a comis fapte prevazute de legea penală.
S-a procedat la verificarea cererii sub aspectul condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 C.p.p., cu privire la formularea acesteia în cadrul unui proces penal declanșat, la persoana care poate fi subiectul unei astfel de cereri, respectiv un inculpat față de care să fie dispusă măsura arestării și cu privire la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, în speță este vorba de două infracțiuni intenționate și una din culpă, respectiv pedeapsa închisorii care să nu fie mai mare de 18 ani. Instanța a reținut că sunt îndeplinite aceste condiții.
În cadrul condițiilor de admisibilitate au fost analizate și dispozițiile art. 160 indice 2 alin. 2 C.p.p., care prevăd cazurile în care liberarea sub control judiciar nu se poate acorda, instanța constatând că în privința inculpatului nu există
date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
La aprecierea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar instanța a avut în vedere atât aspecte legate de persoana inculpatului, cât și aspecte legate de faptele pentru care este cercetat.
Conform deciziei date în Recursul în Interesul Legii nr. 17/2011 instanța de judecată, în cadrul examinării temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului. Instanța a reținut că luarea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia în cursul judecății, nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului procesului, adică și asupra vinovăției inculpatului, ci numai asupra legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate, astfel încât nu este afectată prezumția de nevinovăție.
Fără a se prejudeca fondul cauzei instanța reține că inculpatul P. S. C. în data de_ în jurul orei 23:15 a condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu număr de înmatriculare_ pe b-dul M. Viteazu din Z. fără a deține permis de conducere, iar la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj transversal, din zona Piața Astralis, nu a acordat prioritate de trecere victimei T. Marinică P. în vârstă de 56 de ani care s- a angajat în traversarea străzii în mod regulamentar, accidentând-o, victima decedând la S. J. S. la data de_ . În urma producerii accidentului inculpatul a părăsit locul accidentului lăsând victima fără a-i acorda primele îngrijiri medicale, fără a o transporta la cel mai apropiat spital și fără a anunța producere evenimentului, ulterior încercând să se sustragă urmăririi penale prin încercarea de a părăsi teritoriul României, fiind însă reținut în data de_ la orele 22:15 în P.T.F. Borș.
Instanța a reținut faptul că inculpatul a fugit inițial de la locul accidentului iar ulterior a încercat să părăsească țara cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală și judecată, nefiind plauzibile justificările inculpatului că a procedat astfel din cauza stresului, a influenței unor prieteni și datorită faptului că nu a conștientizat gravitatea faptelor. În condițiile în care inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind cercetat în mai multe dosare penale, finalizate cu condamnări definitive, potrivit fișei de cazier, acesta cunoaște mersul procesului penal, obligațiile pe care le are făptuitorul, inclusiv importanța prezenței sale în fața organelor judiciare pentru stabilirea adevărului în cauză, dar și influența unei atitudini sincere și cooperante asupra angajării răspunderii penale și individualizării pedepsei. În ce privește apărarea inculpatului că ar fi fugit stăpânit de starea de șoc în care se afla, o asemenea apărare poate fi reținută ca verosimilă doar în ce privește plecarea imediată producerii accidentului, dar nu și ulterior, când din modul de acțiune și discuțiile purtate la telefon rezultă clar că nu acționează în virtutea stării de șoc în care se află, ci cu scopul precis de a nu fi găsit și a nu-i fi angajată răspunderea penală, fiind preocupat de acest aspect, de ancheta poliției și de posibilitatea de a fi ascuns adevărul în cauză.
Recunoașterea faptelor de către inculpat și optarea pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.p.p., după cunoașterea probatoriului administrat în cauză nu poate fi reținută ca o garanție a prezentării acestuia la proces și a faptului că a renunțat la ideea inițială de a se sustrage de la răspundere penală. Ba chiar mai mult în aceste condiții, cunoscând antecedența sa penală și gravitatea crescută a faptelor, inculpatul prefigurând posibilitatea aplicării unei pedepse cu executare, este și mai crescut riscul ca acesta să își pună în aplicare intenția inițială de a se sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Prin urmare, raportat la persoana inculpatului, instanța a reținut perseverența infracțională extrem de crescută a acestuia, faptul că pedepsele aplicate și perioada executată în regim de detenție nu au avut nici un rol de reeducare a acestuia și nu au fost măcar un avertisment pentru inculpat. Faptul că a fost condamnat anterior și eliberat din executarea pedepsei închisorii, cu doar un an în urmă, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, nu l-a împiedicat pe inculpat să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă deși nu deținea permis de conducere. O asemenea conduită recurentă a inculpatului creează convingerea că inculpatul are o totală lipsă de respect față de ordinea de drept și valorile sociale, fiindu-i total indiferent posibilitatea că poate să genereze oricând o stare de pericol pentru viața persoanelor participantei la traficul rutier.
Pornind de la aspectele reliefate anterior, instanța a apreciat că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, împrejurare de natură a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO, secția I, hotărârea Al Akidi versus Bulgaria, 31 iulie 2003, 35825/97), reținerea unei persoane în detenție pe o perioadă lungă de timp trebuie să fie justificată de probe temeinice de vinovăție și de pericolul dispariției inculpatului.
Lăsarea în libertate a inculpatului menționat anterior ar reprezenta și o evidentă încurajare în săvârșirea unor fapte similare de către acesta, iar o astfel de măsură a organelor judiciare, similară tolerării unor fenomene antisociale, este de natură a știrbi autoritatea organelor judiciare și de a atrage, mai ales la nivelul percepției comunități, un sentiment de insecuritate.
Au fost expuse succint aspectele legate de starea de fapt conturată până la acest moment al cercetărilor, deoarece la analizarea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar nu se poate face abstracție de natura faptelor pentru care este cercetat inculpatul, din perspectiva gravității acesteia și a rezonanței sociale. Instanța apreciază că faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt de o gravitate ridicată, iar urmările acestora sunt de necontestat.
Toate aspectele menționate anterior cu privire la natura faptelor care se presupune că au fost săvârșite de inculpat și la comportamentul acestuia ulterior săvârșirii lor, justifică concluzia că se impune cercetarea sa în stare de arest, o eventuală admitere a cererii de liberare sub control judiciar neputând fi întemeiată exclusiv pe aspectele pozitive care caracterizează persoana inculpatului, de genul situația familială, dorința sa de a repara prejudiciul cauzat părților civile.
Analiza si verificarea conditiilor prevăzute de articolul 160 indice l Cod de procedură penală, nu echivalează cu o nouă soluționare a propunerii de arestare
preventivă. În afara condițiilor de fond prevăzute de art. 160 indice 2, alineatele 1 și 2, Cod de procedură penală, instanța a verificat problematica subzistenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, or, acestea se mențin și în prezent.
Instanța a reținut ca pericolul social concret al inculpatului trebuie analizat în această procedură, în caz contrar orice inculpat urmând a fi liberat automat în momentul în care s-ar face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2, alin. 1 și 2, Cod de procedură penală, instanța nemaiavând vreun drept de apreciere asupra consecințelor pe care le-ar avea lăsarea inculpatului în libertate pentru ordinea publică; o astfel de situație este una inacceptabilă, inculpatul având doar o vocație de a fi liberat provizoriu sub control judiciar, îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală neputând duce automat la punerea sa în libertate.
Raportat la gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, modalitatea concretă de comitere a acestora, inclusiv comportamentul avut ulterior săvârșirii faptelor, urmările grave produse -decesul victimei T. Marinică P., sentimentul de insecuritate creat în rândul membrilor comunității, instanța a considerat că cererea inculpatului este neîntemeiată.
Instanța a apreciat că nu sunt încălcate dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la durata rezonabilă a detenției preventive, având în vedere că măsura arestării preventive a fost luată în data de_ și menținută succesiv, iar până la acest moment procesual s-a urmărit crearea cadrului legal de desfășurare a procesului penal cu luarea în considerare a intereselor părților civile, interese care trebuie deopotrivă a fi protejate în egală măsură cu drepturile inculpatului. Totodată instanța reține că de la data ultimei soluționări a cererii anterioare de liberare sub control judiciar formulată în cauză,_, nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la acel moment. Astfel nu se poate aprecia că detenția provizorie dispusă în privința inculpatului s-a prelungit nejustificat dincolo de limite rezonabile, pentru a se impune admiterea cererii și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Față de situația familială pe care inculpatul a relevat-o, instanța a reținut că privarea sa de libertate are o influență negativă atât asupra situației materiale a familiei, cât și asupra celei afective, însă aceste împrejurări existau încă înainte de data săvârșirii faptelor pentru care este cercetat și înainte de începerea procesului penal, iar inculpatul trebuia să le aibă în vedere încă de la început.
Prin urmare în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de temeinicie pentru ca o asemenea cerere să fie admisă, astfel că, în temeiul art 160 indice 8a alin. 1, 6 C. proc. penala instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul P. S. C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P. S. C., solicitând admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
În motivele de recurs susținute oral de către apărătorul său ales, s-a arătat că raportat la circumstanțele reale ale cauzei și persoana inculpatului acesta poate fi judecat și în stare de libertate. Arată că pe fondul cauzei inculpatul dorește să uzeze de procedura simplificată a recunoașterii motiv pentru care consideră că în acest moment inculpatul nu mai poate să influențeze în vreun fel bunul mers al procesului penal. Consideră că perioada petrecută de inculpat în detenție, 3 luni,
este suficientă pentru ca acesta să realizeze gravitatea și consecințele faptelor sale. Invocă prevederile art.5 paragraful 3 din CEDO.
Examinând motivele de recurs formulate tribunalul a reținut că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
În data de_ în jurul orei 23.15 inculpatul P. S. C. în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ proprietatea lui Bircina N. A., pe b-dul M. Viteazu din mun. Z., în condițiile în care nu deținea permis de conducere, nu a acordat prioritate de trecere victimei T. Marinică P., ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni din zona Astralis, acroșând victima cu partea din față dreapta a autoturismului, victima fiind preluată pe parbriz, apoi căzând pe carosabil. Inculpatul a oprit autoturismul a coborât s-a îndreptat spre victimă pentru a-i vedea starea, apoi s-a urcat în autoturism și a plecat fără a acorda primele îngrijiri victimei și fără a anunța producerea accidentului rutier. Inculpatul a încercat ulterior să părăsească teritoriul României, fiind reținut în data de_ ora 22.15 în punctul de trecere a frontierei Borș. În urma accidentului victima T. Marinică a suferit leziuni traumatice, fiind transportat la S. J. Z. pentru îngrijiri medicale, unde în data de_ a decedat.
A fost începută urmărirea penală față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere, prev. de art. 184 alin.1 și 3 C.p., art.
86 alin.1 și art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep, cu aplicarea art. 33 lit.a C.p,ulterior schimbată încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 178 alin.2 C.p., art. 86 alin.1 și art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a cp,având în vedere că victima a decedat.
Inculpatul a fost reținut la data de_ de către Poliția municipiului Z. pentru 24 de ore din data de_ ora 22.15 până la data de_ ora 22.15, iar prin ordonanța din_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din dosar nr.1006/P/2013 a fost revocată această măsură preventivă, în temeiul art.1401alin.3 Cod procedură penală, dispunându-se punerea de îndată în libertate a învinuitului la ora 15.30.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă de către Judecătoria Zalău prin încheierea nr. 26/A din data de_ dosar_, pe o durată de 29 zile, începând cu data de_ până la data de_ inclusiv.
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului P. S. C. au fost cele prevăzute de art.148 alin.1 lit.
a) și f) Cod procedură penală. Judecătorul a reținut că inculpatul a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organului de poliție, intenționând să părăsească teritoriul țării, acesta fiind de altfel localizat și reținut la punctul de trecere a frontierei Borș, existând așadar riscul ca acesta să se sustragă de la urmărire penală sau judecată, impunându-se ca atare, în baza art.148 lit.a), luarea unei măsuri preventive privative de libertate față de acesta. Existența pericolului public se reține că rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul și din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către altă persoană în absența unei reacții ferme față de cei suspectați ca fiind autori ai unor asemenea fapte. De asemenea urmările faptelor inculpatului, de o gravitate
necontestată, dar și atitudinea acestuia de a se urca la volan în condițiile în care nu deține permis de conducere, se apreciază de către judecător că sunt de natură a avea valoarea unor probe suficiente care să justifice pericolul concret pentru ordinea publică.
Instanța de fond în mod corect a avut în vedere conduita anterioară a inculpatului, care a mai fost condamnat pentru o faptă de conducere fără permis, aflându-se în termenul de încercare al suspendării condiționate aplicate pentru acea faptă, și cu toate acestea s-a urcat la volanul autoturismului conducând din nou,dar de această dată accidentând mortal o persoană,reținând astfel ca nefiind astfel îndeplinită cerința prevăzută de art.160/1alin.2 Cod procedură penală, potrivit căreia liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni.
De asemenea, fiind incident temeiul de arestare prevăzut de art.148 lit.a Cod procedură penală, respectiv faptul că inculpatul a fugit, în scopul de a se sustrage de la urmărire penală, inculpatul trebuie să prezinte garanții temeinice care să justifice convingerea că lăsarea sa în libertate este oportună.
Având în vedere toate circumstanțele cauzei, persoana inculpatului, conduita acestuia, tribunalul reține că hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod penal, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de inculpatul P. S. C. împotriva încheierii penale din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 august 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
C. N. C. | K. | M. C. | D. | B. | M. |
Red.CNC/_ | ||
Dact.BM/_ | ||
Ex.3 | ||
Jud. fond/B. | T. | G. |
| ← Încheierea penală nr. 15/2013. Cerere de liberare provizorie... | Decizia penală nr. 49/26. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
