Încheierea penală nr. 15/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ nr.15/2013
Ședința publică din 06 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător GREFIER: DS
Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin procuror: ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul ROB F. , trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prev.de art.257 alin.1 C.pen. cu aplic.art.6 și 7 alin.3 din Legea 78/2000.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în A. IPJ
B., asistat de apărător ales, av.Neamț Mihai, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind inculpatul arată că-și însușește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul ales.
Totodată, inculpatul arată că în situația în care cererea va fi admisă, cunoaște obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească pe perioada liberării provizorii sub control judiciar, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosar (f.17).
Curtea constată că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii, prev.de art.160/2 alin.1 C.pr.pen., având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu depășește 18 ani închisoare și acordă cuvântul pe temeinicia cererii formulate.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. Susține că la dosar nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. La o astfel de cerere se pornește de la ideea că măsura arestării preventive este legală și temeinică și că subzistă temeiurile care au determinat luarea ei, însă ar putea fi înlocuită prin liberarea provizorie sub control judiciar. În comparație cu înlocuirea măsurii arestării preventive, în cazul liberării există obligații suplimentare care pot fi impuse în sarcina inculpatului de către magistrat. Măsura liberării provizorii sub control judiciar este preocupată de ceea ce face persoana pe perioada existenței acestei măsuri, în comparație cu arestarea preventivă și este o măsură ce poate fi verificată în orice moment. Depune la dosar ca practică judiciară, o decizie a Curții de Apel Cluj în care a subliniat anumite aspecte ce au fost judicios analizate în privința acestei instituții. Trebuie să se aibă în vedere scopul măsurii preventive, scopul procesului penal și persoana supusă măsurii. Sunt situații în care o astfel de cerere a fost admisă la 3 zile după luarea măsurii arestării preventive, prin urmare liberarea provizorie nu poate fi circumscrisă asupra timpului de arestare preventivă. Aceasta poate interveni chiar a doua zi de la
arestare, fără a prejudicia procesul penal sau mandatul. Solicită a se constata că cererea este admisibilă dar și întemeiată, raportat la art.136 alin.8 C.pr.pen., având în vedere că inculpatul este ofițer de poliție, timp de 18 ani activând în poliția judiciară și apoi la BCCO O., iar în întreaga sa carieră a primit calificative foarte bune, neexistând sesizări pentru abuzuri sau cu privire la comiterea unor alte infracțiuni de corupție.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat ca neîntemeiată. Susține că cererea este prematur formulată la acest moment, în condițiile în care urmărirea penală a fost finalizată, de abia fiind sesizată instanța de judecată. Se impune cercetarea inculpatului în stare de arest pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Este adevărat că trebuie să se aibă în vedere persoana inculpatului - acesta nu are antecedente penale și a avut o anumită funcție, dar de aceasta s-a folosit pentru comiterea faptei penale, ceea ce agravează răspunderea penală. Aspectele ce țin de persoana inculpatului vor fi avute în vedere la momentul individualizării pedepsei. Este adevărat că nu a mai avut abateri, dar dacă ar fi avut, atunci probabil că nu mai avea calitatea care să atragă competența Curții de Apel.
Solicită a se avea în vedere argumentele expuse cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și anume că măsura a fost luată exclusiv pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale, dar este întemeiată și pentru buna desfășurare a procesului penal, care este într-o fază incipientă, abia fiind sesizată instanța de judecată. La dosar există probe certe de vinovăție, fiind astfel îndeplinite condițiile cerute de art.143 C.pr.pen. Raportat la fapta comisă, la învinuirea ce i se aduce inculpatului prin actul de sesizare, respectiv săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, apreciază că sunt incidente disp.art.148 lit.f C.pr.pen. Fapta reținută în sarcina inculpatului este gravă atât prin modul de comitere, cât și datorită faptului că inițiativa de săvârșire a
infracțiunii aparține exclusiv inculpatului, că prin comiterea faptei s-a adus atingere prestigiului activității judiciare, nefiind permisă o astfel de conduită din partea unui inculpat cu o astfel de profesie, acesta fiind chemat tocmai să concure la respectarea legii. Pericolul pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este indiscutabil și se desprinde din probele administrate în cauză.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea cererii și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul inculpatului arată că trebuie să se aibă în vedere că inculpatul are 18 ani de carieră, 18 ani în care a sprijinit însăși sistemul judiciar. Nu înțelege care este iminența avarierii procesului penal, ce se pierde dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate. Inculpatul are un copil și este unul din cei doi întreținători ai familiei, iar veniturile familiei sunt sub rata creditului, astfel că există riscul ca familia lui să ajungă pe drumuri.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în libertate pentru a putea să participe la bugetul familiei.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Curții de Apel Cluj inculpatul Rob Florin a solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar.
Inculpatului Rob Florin la termenul din judecată de_ când au avut loc dezbaterile pe fond a cauzei, i s-a luat o declarație prin care acesta a arătat că își însușește cererea de liberare sub control judiciar formulată în numele său de apărătorul ales, iar în situația în care o asemenea cerere va fi admisă, cunoaște
dispozițiile legale referitoare la obligațiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească pe perioada liberării sub control judiciar (f.17).
De asemenea, inculpatul personal a semnat cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în numele său prin apărătorul ales Nastea Alin din cadrul Baroului B. (f.2 dosar nr._ al Curții de Apel O. ).
Prin sentința penală nr.8 din_ a Curții de Apel O. a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de inculpatul Rob Florin în favoarea Curții de Apel Cluj.
În motivarea cererii inculpatul prin apărătorul ales al acestuia și concluziile scrise depuse la dosar a arătat că la dosar nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului .
La o astfel de cerere se pornește de la faptul că măsura arestării preventive este legală și temeinică, iar temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri subzistă în continuare, însă această măsură poate fi înlocuită prin liberarea provizorie sub control judiciar, care stabilesc anumite obligații pe care inculpatul trebuie să le îndeplinească.
Liberarea provizorie sub control judiciar trebuie să țină seama de persoana supusă acestei măsuri, care poate fi liberată la puțin timp după arestarea preventivă, fără a împiedica buna desfășurare a procesului penal, că această cerere este admisibilă raportat la art.136 alin.8 C.p.p. având în vedere calitatea inculpatului de ofițer de poliție pe o perioadă de 18 ani, că în întreaga sa carieră a primit calificative foarte bune, neexistând sesizări pentru abuzuri sau pentru comiterea unor fapte de corupție.
Curtea constată că cererea formulată de inculpat îndeplinește condițiile privind admisibilitatea în principiu prev. de art.160/2 alin.1 C.p.p. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu depășește 18 ani închisoare, sens în care urmează să fie analizată doar temeinicia acesteia.
Cererea formulată de inculpat urmează să fie respinsă, ca nefiind întemeiată pentru următoarele motive.
Din analiza prevederilor art.1602C.pr.penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infractiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606alin.2 C.proc.pen.fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia.
Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602 și 160/6 C.proc.pen.,
ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.
În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602raportat la art.1606C.proc.pen.reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s- ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5 C.proc.pen., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că
lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună.
Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, instanța consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
În cauză, inculpatul Rob F. a fost arestat prin încheierea penală nr.154 din 17 ianuarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Înaltei Curți de C. și
Justiție pe o perioadă de 29 de zile în baza art.1491alin.9-11 C.proc.pen., temeiul de arestare fiind cel vizat de art.143 și art.148 lit.f C.proc.pen, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus a fi comisă de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din probele administrate în cauză până la data luării măsurii arestării preventive s-a reținut că rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a solicitat luarea acestei măsuri, respectiv autodenunțul și declarațiile martorului Mihuț Janos, autodenunțul și declarațiile martorului Szilagyi Iosif, declarațiile martorei Mihuț E., ale martorei Mihuț Eniko, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice și de verificare în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor din cadrul M. ui Administrației și Internelor.
Referitor la cea de-a doua condiție prev. de art.148 lit.f C.p.p. s-a reținut că textul acestui articol nu trebuie interpretat ad literam, pentru că o asemenea interpretare ar conduce la concluzia că în nicio situație nu ar putea fi luată măsura arestării preventive în baza acestui temei, deoarece este imposibil să existe probe asupra unor comportamente viitoare.
Pericolul pentru ordinea publică reprezintă o predicție, o apreciere pe care judecătorul o face asupra comportamentului viitor al inculpatului.
În lipsa unor dispoziții legale, care să indice existențele în funcție de care se stabilește pericolul pentru ordinea publică, criteriile de evaluare ce stau la baza aplicării, dacă punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, nu poate fi decât gravitatea concretă a faptei comise, ce nu trebuie confundată cu pericolul social al infracțiunii săvârșite, care este relevat în pedeapsa prevăzută de lege și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv antecedentele penale, atitudinea acestuia față de faptă și urmările faptei.
În cadrul acestei aprecieri unul dintre cele două criterii poate avea un rol determinant, astfel încât uneori spre exemplu, gravitatea extremă a faptei săvârșite justifică prin ea însăși luarea măsurii preventive, chiar dacă circumstanțe personale ale inculpatului nu o impun.
Acest pericol pentru ordinea publică nu se rezumă la eminență săvârșirii unor acte de violență, așa cum susține apărătorul ales al inculpatului pentru că dacă ar fi așa, legea ar limita posibilitatea luării măsurii arestării preventive doar
în situația comiterii unor infracțiuni contra persoanei.
Pericol pentru ordinea publică reprezintă temerea că odată pus în libertate, inculpatul ar comite alte fapte penale, ori ar declanșa puternice reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta săvârșită de acesta și de starea sa de libertate.
Jurisprudența CEDO stabilește că pentru luarea măsurii arestării preventive este suficientă existența unor suspiciuni rezonabile că s-a săvârșit o infracțiune, riscul de fugă sau cel privind comiterea unor alte infracțiuni fiind necesar doar pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
Referitor la gravitatea faptei Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că fapta pentru care este cercetat inculpatul în prezenta cauză este de natură să ateste pericol pentru ordinea publică.
S-a reținut în sarcina inculpatului că la începutul anului 2012 acesta a pretins de la numiții Mihuț Janos și Zsilagyi Josef suma de 1000 euro pentru a-și exercita influența asupra judecătorilor care compuneau completul de judecată la Curtea de Apel O., investit cu judecarea recursului în cauza privind pe cei doi denunțători, astfel încât să le fie reduse pedepsele.
Tot în sarcina inculpatului s-a reținut că acesta a solicitat denunțătorului Mihuț Janos ca fiica acestuia din urmă să întrețină relații sexuale cu un
judecător de la Curtea de Apel O., tot pentru reducerea pedepselor celor doi denunțători.
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea de Apel Cluj reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, instanța de fond constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că nu s-a început cercetarea judecătorească, fiind fixat termen în cauză pentru citirea actului de trimitere în judecată pentru data de_ .
Curtea reține că în îndeplinirea datoriilor de serviciu, de către organele de poliție sau orice alt funcționar, nu trebuie să fie influențați de interese materiale, de obținerea unor foloase ce nu li se cuvin pentru sine sau pentru alții. Aceștia sunt ținuți să-și îndeplinească atribuțiile în mod corect, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricăror acte care intră în competența acestora nu trebuie să fie determinată de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu și a respectării legalității.
Inculpatul Rob F. este cercetat în prezenta cauză pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență faptă de o gravitate sporită, atât prin prisma relațiilor sociale afectate, cât și prin circumstanțele concrete ale comiterii faptei, lipsa de responsabilitate de care a dat dovadă inculpatul, care profitând de poziția sa de ofițer de poliție a urmărit obținerea unei sume de bani și a unor servicii sexuale pentru o altă persoană, asupra căreia urma să-și traficheze influența.
În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptei presupus a fi comise de inculpatul Rob F., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, Curtea apreciază că în această fază a procesului penal, în pofida
împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Or, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de trafic de influență, ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpatul din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor, punând la îndoială capacitatea de ripostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.
Potrivit dispozițiilor art.136 alin.2 C.proc.pen. liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a
fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C.proc.pen., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunea de trafic de influență pentru care este acuzat, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică.
Dată fiind natura infracțiunii presupus a fi comisă de către inculpat, împrejurările în care aceasta ar fi fost săvârșită, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive.
Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 17 ianuarie 2013, nu este oportună pentru buna desfășurare a procesului penal, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin
influențarea martorilor care ar urma să fie audiați de către instanța de fond.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Or, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă.
Circumstanțele personale ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale, că a desfășurat o perioadă de 18 ani o activitate meritorie în cadrul organelor de poliție, că este căsătorit, iar familia acestuia are probleme materiale, datorită lipsei veniturilor pe care le aducea inculpatul, nu pot fi analizate în această fază a procesului de soluționarea a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Toate aceste aspecte referitoare la persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, pregătirea profesională, activitatea desfășurată ca ofițer de poliție urmează să fie luate în considerare la o eventuală circumstanțiere a pedepsei, dacă inculpatul va fi găsit vinovat pentru fapta reținută în sarcina acestuia.
Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1602alin.2 C.p.p. referitoare la temeinicia cererii de punere în libertate sub control judiciar, în baza art.160/8a alin.6 C.pr.pen. urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul ROB F., aflat în prezent în A. IPJ B. .
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul urmează să plătească statului suma 300 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
În temeiul art.160/8a alin.6 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul ROB F., fiul lui
F. și F., născut la_, în comuna Batăr, jud.B., domiciliat în O., str.N. Jiga nr.21 ap.1 jud.B., CNP 1., aflat în prezent în A. IPJ B.
,
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. G. DS
Red.V.G./S.M.D.
3 ex./_
| ← Decizia penală nr. 113/2013. Cerere de liberare provizorie sub... | Decizia penală nr. 69/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
