Decizia penală nr. 70/21. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr._ /a4

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL

DECIZIA PENALĂ NR. 70 Ședința publică de la 21 august 2013 Completul compus din:

Președinte: C. N. C., judecător

: K. M., președinte tribunal

: C. D., judecător

: B. M., grefier

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Stana Pompilia, procuror.

S-a luat în examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ZALĂU, împotriva încheierii penale din_ a Judecătoriei Z.

, dată în dosar nr._, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul intimat P. F., în stare de arest, asistat de apărător ales av. Balog Roberth (delegație f.13), inculpatul intimat K. V. G., în stare de arest, asistat de apărător ales av. Tulbure C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta parchetului susține oral recursul parchetului așa cum acesta a fost formulat și în scris, pe larg, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de fond cu consecința respingerii ca nefondată a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații intimați P. F. și K.

G. .
Apărătorul inculpatului intimat P. F., av. Balog Roberth, solicită respingerea recursului parchetului ca fiind nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. Consideră că instanța de fond a apreciat corect că inculpații odată puși în libertate nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică și există posibilitatea ca aceștia să influențeze bunul mers al procesului penal. Consideră că în cauză nu există date că inculpații odată puși în libertate vor săvârși noi fapte penale și vor încerca să zădărnicească sau să influențeze aflarea adevărului în cauză. Arată că inculpații doresc să recunoască faptele reținute în sarcina lor și să se prevaleze de dispozițiile art.320 indice 1 Cod procedură penală privind procedura simplificată a recunoașterii moment în care nu se vor mai audia martori sau experți și deci nu se va putea influența în vreun fel procesul penal. Solicită instanței să constate că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu sunt infracțiuni de violență. Consideră că parchetul s-a referit la greșit la antecedentele inculpaților câtă vreme nu există o sentință definitivă în acest sens, toate dosarele inculpaților s-au finalizat prin împăcarea părților, împăcare care duce la înlăturarea
răspunderii penale. De asemenea arată că în cauză nu există echitate între inculpați câtă vreme inculpatul C. u care este judecat pentru fapte similare se află în stare de libertate. Consideră că în acest moment nu mai subzistă pericolul concret pentru ordinea publică pe care inculpații l-ar prezenta dacă ar fi puși în libertate. Consideră că scopul măsurilor preventive este acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal ori în acest moment acest lucru se poate asigura și cu inculpații în stare de libertate. Arată că inculpații vor respecta toate obligațiile impuse de instanță.
Apărătorul inculpatului intimat K. V. G., av. Tulbure C., solicită respingerea recursului parchetului și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond și punerea în libertate a inculpaților. Consideră că din nicio probă a dosarului nu rezultă că inculpații odată puși în libertate vor săvârși noi infracțiuni. Apreciază că inculpatul K. nu poate fi considerat recidivist câtă vreme nu există o sentință de condamnare definitivă iar celelalte dosare s-au terminat cu împăcarea părților care înlătură răspunderea penală. De asemenea arată că în cauză nu există echitate între inculpați câtă vreme inculpatul C. u care este judecat pentru fapte similare se află în stare de libertate. Solicită instanței a avea în vedere că inculpatul are în întreținere un copil pe care îl îngrijește singur de la data la care soția sa a decedat și este singurul întreținător al familiei.
Inculpatul intimat P. F., având cuvântul, solicită respingerea recursului parchetului și judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul intimat K. V. G., având cuvântul, respingerea recursului parchetului, nu se consideră vinovat, nu consideră că prezintă pericol pentru ordinea publică și are în întreținere un copil minor.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea penală din data de_ a Judecătoriei Z., dată în dosar nr._, în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 C.pr.pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul P. F. zis « OLTEANU », fiul lui F. și S., născut la data de_, în localitatea Motru, jud.Gorj, domiciliat în localitatea Ș. S., str.Ialomiței, nr.53, jud.Sălaj, CNP 1. în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
În baza art. 160 ind. 8a alin. 3 C.pr.pen., rap. la art. 160 ind. 2 alin. 3 C.pr.pen., impune inculpatului, ca pe durata liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
1. să nu părăsească localitatea Ș. S. decât în condițiile stabilite de instanță
2. să se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat
3. să se prezinte la secția de poliție de care aparține, desemnat cu supravegherea îndeplinirii obligațiilor de către inculpat, potrivit programului de supraveghere stabilit sau ori de câte ori este chemat
4. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura
5. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 1 C.pr.pen., impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:

să nu se apropie de coinculpați (K. V. G., C. M. P., P.
S. ) și de martorii audiați în prezenta cauză (Gui I., Szoocs Katalin, Szatmari C., Man I. Olimpiu, Dimany Erzsebet, Lupău F., Sabău Dumitru) și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect
să nu se apropie de părțile vătămate din prezenta cauză (S. Z. G. ,

K. A. ) și de membrii familiei acestora și să nu comunice cu acestea în mod direct sau indirect

În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 2 C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 160 ind. 10 C.pr.pen. privind revocarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, cu consecința luării măsurii arestării preventive, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin.

În baza art. 160 ind. 8a alin. 2 C.pr.pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul K. V. -G. zis « CHINEZUL », fiul lui F. și F., născut la data de_, în localitatea Ș. S., jud.Sălaj, cetățean român, studii medii, văduv, stagiul militar neîndepliniti, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în localitatea Ș. S., sat C., nr.71, jud. Sălaj, CNP 1., fără antecedente penale, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar.

În baza art. 160 ind. 8a alin. 3 C.pr.pen., rap. la art. 160 ind. 2 alin. 3 C.pr.pen., impune inculpatului, ca pe durata liberării provizorii să respecte următoarele obligații:

să nu părăsească localitatea C. decât în condițiile stabilite de instanță
să se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat
să se prezinte la secția de poliție de care aparține, desemnat cu supravegherea îndeplinirii obligațiilor de către inculpat, potrivit programului de supraveghere stabilit sau ori de câte ori este chemat
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 1 C.pr.pen., impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:

să nu se apropie de coinculpați (P. F., C. M. P., P. S. ) și de martorii audiați în prezenta cauză (Gui I., Szoocs Katalin, Szatmari
C., Man I. Olimpiu, Dimany Erzsebet, Lupău F., Sabău Dumitru) și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect
să nu se apropie de părțile vătămate din prezenta cauză (S. Z. G. ,

K. A. ) și de membrii familiei acestora și să nu comunice cu acestea în mod direct sau indirect

În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 2 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 160 ind. 10 C.pr.pen. privind revocarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, cu consecința luării măsurii arestării preventive, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul P. F. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p. și art. 37 lit.a) C.p.

În esență s-a reținut că inculpatul a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată S. Z. -G., pentru a o determina să îi restituie suma de 5.000 de euro inculpatului C. M. -P., fiind ajutat cu acte de complicitate morală și materială de către inculpații K. V. -G., C. M. -P. și incuplatul P. S. .

Inculpatul K. V. G. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 C.p. rap. la art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p.

În esență s-a reținut că inculpatul K. V. G. împreună cu inculpatul

P. S. l-au ajutat prin acte de complicitate morală și materială pe inculpatul P.

F. la săvârșirea infracțiunii de șantaj împotriva părții vătămate S. Z. G. .

Prin Ordonanța Parchetului de pe Tribunalul Sălaj din data de_ din dosar nr.208/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P. F. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzute de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) și art.37 lit.a) Cod penal, respectiv

K. V. -G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) Cod penal. Inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore de la data de_ ora

00.50 inculpatul P. F., respectiv de la data de_ ora 02.30 inculpatul K.

V. G. ; din durata reținerii s-a dedus intervalului de timp în care inculpații au fost conduși la sediul Parchetului și audiați. Prin încheierea penală nr.31/A din data de_ din dosar nr._ Judecătoria Zalău a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. F. și a inculpatului K. V. G. pentru o perioadă de 29 de zile de la data de_ până la data de_ inclusiv, în temeiul art.143, 148 lit. d, f și 149/1 C.p.pen. Ulterior prin incheierea penală din_ pronunțată de J. Z. în dosarul nr.

_ s-a dispus în baza art.300¹raportat la art.139 alin.1 și alin.35 Cod procedură penală și art.145 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. F., respectiv a inculpatului K. V. G. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește -orașul Ș.

S. . Această din urmă încheierea a fost casată prin decizia penală nr. 52/R/_ a T. ui Sălaj menținându-se arestarea preventivă a inculpaților (f.28), arestare preventivă menținută apoi și prin încheierea din data de_ (f.77).

Conform art. 160/1 C.p.pen., în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiții, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracțiunilor intenționate, cum este cazul în speță, nu trebuie să fie sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani și cealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, așa cum rezultă din cuprinsul art. 160/2 al. 1 și 2 C.p.pen.

În mod indiscutabil, cerințele privitoare la limitele de pedeapsă sunt îndeplinite în prezenta cauză (inculpatul P. F. fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p. și art. 37 lit.a C.p., respectiv inculpatul K. V. G. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 C.p. rap. la art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani), discuții comportând doar îndeplinirea condiției negative, privind lipsa datelor din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau că aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Dintru început s-a reținut că inculpatul P. F. prin declarația de la fila 67, respectiv inculpatul K. V. G. prin declarația de la fila 65, au optat pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.p.p., cererea lor fiind încuviințată prin încheierea din_ (f.79).

Condiția negativă cuprinsă în art. 160 indice 2 al.2 c.p.p. arătată mai sus, se identifică în cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. c și b c.p.p. temeiuri care nici nu au fost avute în vedere la luarea măsurii arestarii preventive a inculpaților și cu atât mai mult, nu rezultă nici în prezent pe baza lucrărilor efectuate.

În plus prin "date"; în accepțiunea textului de lege nu se pot înțelege decât probe sau indicii temeinice care să confirme asemenea fapte, situații, împrejurari concrete, rezultate din dosar privind inculpatul în cauză, modul de operare, fapte propriu-zise care să justifice temerea zădărnicirii adevărului și cu privire la care organul judiciar trebuie să facă dovadă deoarece în caz contrar "temerea"; - prezumție ce ar putea fi dedusă, ar fi rezultatul unui element de subiectivism.

Această condiție negativă reglementată de textul legal, nu poate face obiectul unei aprecieri generale, ea trebuie să își găsească un suport în actele și lucrările dosarului în sens contrar ar lăsa loc arbitrariului în luarea oricărei decizii judiciare, nepermis, cu atât mai mult cu cât privește libertatea unei persoane.

În plus, un risc ipotetic în legătură cu o presupusă conduită procesuală a inculpatului în raport de martori, de coinculpați este înlaturat prin obligațiile fixate conform art. 160 indice 2 al. 3 indice 3 lit. c C.p.p., în sensul de a nu intra în legatura și comunica direct sau indirect cu persoanele respective. Totodată acest risc este înlăturat în ceea ce privește desfășurarea procesului penal în prezenta cauză prin uzarea de către inculpați de prevederile art. 320 ind. 1 C.p.p.

La aprecierea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar instanța are în vedere atât aspecte legate de persoana inculpatului, cât și aspecte legate de faptele pentru care este cercetat.

Conform deciziei date în Recursul în Interesul Legii nr. 17/2011 instanța de judecată, în cadrul examinării temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.

Pe de altă parte, instanța s-a raportat, în analizarea actualității temeiurilor de arestare preventivă, la dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale, care preved, în art. 5 paragraf 3 că "Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.";

Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menționată se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată (dies a quo) și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă (dies ad quem).

La art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană se stipulează că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa _.";

Termenul rezonabil în cazul acestei din urmă prevederi are ca moment de început (dies a quo) "formularea unei acuzații în materie penală"; a cărei semnificație a fost stabilită pe calea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Eckle c. R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982, în § 73, și anume

"notificarea oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârșit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecințe importante cu privire la situația persoanei suspectate";, iar ca moment final (dies ad quem) tot pe cale jurisprudențială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de achitare, respectiv încetare a procesului penal.

Pe de altă parte, instanța de contencios european a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Calmanovici contra României, a reținut că după o anumită perioadă de timp, instanțele naționale trebuie să ia în calcul măsuri alternative la măsura arestării preventive, în măsura în care acuzatul furnizează garanții menite să asigure prezența sa la proces.

Totodata disp. art.136 alin.2 Cpp arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Prin urmare, scopul legal al oricărei măsuri preventive - respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii de la urmarirea penală, judecată, sau executarea pedepsei se poate realiza și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu impunerea unor restricții pentru acesta, în speță, a

controlului judiciar, care prin conținutul concret al obligațiilor prevăzute de lege reprezintă o adevărată alternativă legală a unei restrângeri de libertate.

În același timp nu se poate susține cu argumente legale că liberarea provizorie sub control judiciar ar putea fi acordata numai în cazul încetarii sau schimbării temeiurilor arestării preventive, întrucât în astfel de situații sunt incidente alte instituții procesuale, respectiv cele prev. de art.139 Cpp - revocarea ori înlocuirea arestului preventiv, această instituție a liberării sub control judiciar, presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.

Analizând temeinicia cererii de liberare provizorie și în raport de motivele care au stat la baza arestării preventive a inculpaților și la baza menținerii arestării preventive, s-a reținut că măsura arestării preventive a fost dispusă în baza art.148 lit.d și f Cpp, respectiv inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune și existența unui pericol social concret pentru ordinea publica, dar pe lânga aspectele aratate mai sus, în sensul că acordarea liberarii provizorii nu este împiedicata de menținerea temeiurilor inițiale, mai trebuie avut în vedere pericolul social concret al inculpatului. Acest pericol social concret trebuie analizat în această procedură, în caz contrar orice inculpat urmând a fi liberat automat în momentul în care s-ar face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2, alin. 1 și 2, Cod de procedură penală, instanța nemaiavând vreun drept de apreciere asupra consecințelor pe care le-ar avea lăsarea inculpatului în libertate pentru ordinea publică; o astfel de situație este una inacceptabilă, inculpatul având doar o vocație de a fi liberat provizoriu sub control judiciar, îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală neputând duce automat la punerea sa în libertate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c. Italiei, hotărârea din 14 ianuarie 1997; cauza Dinler c. Turciei, hotărârea din 31 mai 2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier c. Franței, hotărârea din 26 iunie 1991). Instanța reține că luarea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia în cursul judecății, nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului procesului, adică și asupra vinovăției inculpaților, ci numai asupra legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate, astfel încât nu este afectată prezumția de nevinovăție.

În cauză inculpatii au fost reținuți pentru 24 de ore de la data de_ și arestați preventiv de la data de_, măsură care s-a menținut până în prezent.

Infracținea de genul celei reținute în sarcina inculpaților are un impact puternic în rândul opiniei publice, motiv pentru care se impune o reacție promptă a autorităților care să conducă la arestarea preventivă a persoanelor bănuite de comiterea unor astfel de infracțiuni, pentru înlăturarea temerii colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituțiile statului acționează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă punerea în libertate a inculpaților, instanța urmează a avea în vedere natura și

gravitatea faptelor, modalitatea concretă de comitere a acestora, circumstanțele reale ale faptelor, caracterul relativ organizat al activității infracționale, toate acestea în contextul probelor existente la dosarul cauzei.

Sub acest aspect, instanța a reținut că inculpatul P. F. are antecedente penale, potrivit fișelor de cazier, fiind recidivist și nu are ocupație sau un loc de muncă, inculpatul K. V. G. nu este recidivist, nu are ocupație sau loc de muncă.

Instanța a reținut că rațiunea menținerii în arest preventiv a acestor inculpați nu mai subzistă, cât timp în dosar sunt cercetați în stare de libertate alți inculpați pentru săvârșirea aceluiași tip de infracțiune, contribuția fiecăruia urmând a fi stabilită de instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei. Totodată nu trebuie omis nici aspectul că inculpații au uzat de prevederile art. 320 ind. 1 C.p.p., astfel că nu există în sarcina acestora niciun interes sau posibilitate (având în vedere și dispozițiile art. 194 C.p.) de a influența mersul anchetei într-un sens care să le fie favorabil.

Pericolul social pentru ordinea publică este pe deplin dovedit prin modul de savârsire a faptelor și prin conduita inculpaților (relevant în acest sens fiind procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate), însă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpatul P. F. respectiv inculpatul K. V. G. dacă ar fi puși în libertate, se estompează suficient de mult de la data reținerii și arestării preventive a acestora până în prezent, pentru a nu mai exista în rândul societății acea stare de temere creată de sentimentul lipsei de reacție fermă din partea autorităților judiciare în fața fenomenului infracțional.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO, secția I, hotărârea Al Akidi versus Bulgaria, 31 iulie 2003, 35825/97), reținerea unei persoane în detenție pe o perioadă lungă de timp trebuie să fie justificată de probe temeinice de vinovăție și de pericolul dispariției inculpatului. Curtea admite faptul că gravitatea acuzațiilor poate justifica arestarea preventivă a unei persoane, însă, de la un moment dat, menținerea acesteia în stare de detenție nu se mai justifică pe simplul motiv al gravității faptelor de care inculpatul este acuzat.

Existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate precum și gravitatea infracțiunii săvârșite nu justifică în sine prelungirea duratei arestării preventive (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Tomasi

c. Franței, Hotărârea din 27 august 1992, parag. 85-99).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 din Convenție în situația în care instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005 ).

Din analiza acestei jurisprudențe a rezultat fără echivoc că cercetarea în stare de arest preventiv a unor persoane acuzate de savârsirea unor asemenea fapte este justificată doar de existenta unei veritabile exigențe de interes public și pentru prezervarea ordinii publice, riscul sustragerii de la anchetă sau judecată, riscul unei întelegeri secrete între coacuzați, riscul de presiuni asupra martorilor,

savârsirea de noi infracțiuni ceea ce face necesar derogarea de la regula cercetarii în stare de libertate.

Astfel, instanța învestită să decidă asupra continuării cercetării inculpaților în stare de arest preventiv trebuie să aprecieze dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impune în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care ar justifica-o, respectiv prin luarea în considerare a unui interes public care trebuie să fie protejat precumpănitor față de regula respectării libertății individuale fixate de convenție.

Totodata instanța trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile justifică privarea de libertate, având în vedere probele administrate, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publica demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpaților, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpaților, vârsta, antecedente penale etc.

Astfel, având în vedere cele expuse, în speță nu există niciun argument de fapt sau drept care să concluzioneze că prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea o stare de insecuritate publică, rezonanța socială a faptelor luată în considerare s-a atenuat prin trecerea perioadei de aproape 2 luni și jumătate de la arestare, interesând în prezent rezultatul judecății, în sens contrar, ar echivala cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest pâna la pronunțarea unei hotarâri pe fond, de catre instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii. Totodată instanța reține că alte riscuri pentru buna desfășurare a procesului penal nu pot fi identificate pe baza dosarului, respectiv nu rezultă și nu există date care să concluzioneze sustragerea de la judecată ori lezarea prevederilor art. 160 ind. 2 alin. 2 C.p.p., în condițiile în care s-a admis cererea inculpaților de a fi judecați conform dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.p.p.

Totodată gravitatea unei acuzații și antecedența penală, nu sunt prin sine însăși motive pertinente și suficiente care să justifice privarea de libertate; ca atare menținerea în stare de arest a inculpaților cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj respectiv complicitate la șantaj nu se poate justifica exclusiv pentru a exemplifica reacții ferme ale organelor judiciare în lupta împotriva infracționalității, și în niciun caz pentru o prevenție generală a societății, fără a lua în considerare circumstanțele reale ale savârșirii faptelor, modul concret de savârșire, persoana inculpaților și nu în ultimul rând stadiul procesului penal (Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, în § 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii).

Totodată analizând măsurile alternative detenției, prevăzute de codul de procedură penală, s-a reținut că măsura liberării sub control judiciar, prin care se suspendă condiționat arestarea preventivă, fiind o măsură restrictivă de libertate și drepturi, prin seria de obligații în sarcina inculpatului care pot fi stabilite de instanță și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau

încălcări ale obligațiilor fixate, se constată că este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.

Astfel, această măsură procesuală acordă posibilitatea instanței să contrabalanseze motivele care justifică arestarea, aratând că aceste motive deși sunt temeinice și subzistă, totuși nu sunt atât de grave pentru a atrage privarea de libertate, deținerea nu este absolută și inevitabil necesară, iar scopul procesului penal poate fi suficient asigurat prin obligațiile care i se impun inculpatului la liberare; art. 136 al. 2 C.p.p. prevazând în mod expres că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Ca atare, în cazul de față nu se poate reține niciun fel de argument care să explice și să justifice în concret de ce doar privarea de libertate este singura măsură care este necesară și proporțională cu buna desfășurare a procesului penal și a protecției ordinii publice.

Alte argumente în sensul că obligațiile impuse nu ar beneficia de un control suficient al aplicării acestei instituții, nu pot fi avute în vedere. În concret, o asemenea situație ar fi imputabilă direct organelor statului cu atribuții în supravegherea acestor obligații și nicidecum inculpatului, care nu poate fi privat de dreptul legal și constituțional de a beneficia de liberare provizorie din arestul preventiv.

La acest moment procesual, ținând seama că inculpații au fost reținuți și arestați preventiv de la data de_, instanța apreciază că durata măsurii arestării preventive a depășit o durată rezonabilă, raportat la natura și gravitatea infracțiunii; aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză inculpații au optat pentru judecarea potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 C.p.p.

În aceste condiții, nu se mai poate vorbi de o stare de pericol pentru ordinea publică, care presupune o rezonanță a acelei fapte în comunitate, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de insecuritate socială, și chiar dacă inculpatul P. F. în antecedența sa penală mai are condamnări aceasta nu înseamnă că arestul preventiv trebuie să se transforme într-o stare de detenție anticipând fondul cauzei, întrucât, odată cu finalizarea dosarului, în limita stabilirii vinovăției inculpatul va răspunde penal.

Față de situația familială pe care inculpatul K. V. G. a relevat-o, instanța a reținut că privarea sa de libertate are o influență negativă atât asupra situației materiale a familiei, cât și asupra celei afective, însă aceste împrejurări existau încă înainte de data săvârșirii faptei pentru care este cercetat și înainte de începerea procesului penal, iar inculpatul trebuia să le aibă în vedere încă de la început.

Așadar, după trecerea unei perioade de aproape 2 luni și jumătate, pe care inculpații au petrecut-o în arest, în condițiile în care inculpații au optat pentru judecarea potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 C.p.p., nu se mai poate susține că există pericolul ca aceștia să se sustragă de la judecată sau executarea unei eventuale pedepse, cu atât mai mult cu cât le vor fi impuse inculpaților o serie de obligații menite tocmai să asigure prezența acestora la proces.

Nu mai departe situația în ansamblul ei nu poate fi ignorată sau privită scindat și anume a lăsa de o parte participația și contribuția celorlate persoane din dosar la infracțiunea reproșată inculpaților arestați în cauză, referindu-ne la inculpatul C. M. P. care se presupune că primit de la partea vătămată suma de 4.500 de euro și a fost de acord și chiar încurajat activitatea inculpatului P. F. (convorbirea din_ ), ori tocmai pentru a păstra o proporționalitate și egalitate de regim preventiv între toti participanții se impune ca și acești inculpați să beneficieze de același regim, și anume să fie cercetați în stare de libertate.

Având în vedere cele de mai sus evocate, instanța în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 C.pr.pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul P. F. zis

« OLTEANU », fiul lui F. și S., născut la data de_, în localitatea Motru, jud.Gorj, domiciliat în localitatea Ș. S., str.Ialomiței, nr.53, jud.Sălaj, CNP

1. în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar, apreciind că obligațiile care îi vor fi impuse acestuia constituie garanții suficiente pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal, în înțelesul art. 136 C.pr.pen.

În baza art. 160 ind. 8a alin. 3 C.pr.pen., rap. la art. 160 ind. 2 alin. 3 C.pr.pen., instanța a impus inculpatului, ca pe durata liberării provizorii să respecte următoarele obligații:

să nu părăsească localitatea Ș. S. decât în condițiile stabilite de instanță
să se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat
să se prezinte la secția de poliție de care aparține, desemnat cu supravegherea îndeplinirii obligațiilor de către inculpat, potrivit programului de supraveghere stabilit sau ori de câte ori este chemat
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 1 C.pr.pen., instanța va impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:

să nu se apropie de coinculpați (K. V. G., C. M. P., P.
S. ) și de martorii audiați în prezenta cauză (Gui I., Szoocs Katalin, Szatmari C., Man I. Olimpiu, Dimany Erzsebet, Lupău F., Sabău Dumitru) și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect
să nu se apropie de părțile vătămate din prezenta cauză (S. Z. G. ,

K. A. ) și de membrii familiei acestora și să nu comunice cu acestea în mod direct sau indirect

În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 2 C.pr.pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 160 ind. 10 C.pr.pen. privind revocarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, cu consecința luării măsurii arestării preventive, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin.

Având în vedere cele de mai sus evocate, instanța în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 C.pr.pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul K. V. -G. zis

« CHINEZUL », fiul lui F. și F., născut la data de_, în localitatea Ș.

S., jud.Sălaj, cetățean român, studii medii, văduv, stagiul militar neîndepliniti, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în localitatea Ș. S., sat C., nr.71,

jud. Sălaj, CNP 1., fără antecedente penale, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar, apreciind că obligațiile care îi vor fi impuse acestuia constituie garanții suficiente pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal, în înțelesul art. 136 C.pr.pen.

În baza art. 160 ind. 8a alin. 3 C.pr.pen., rap. la art. 160 ind. 2 alin. 3 C.pr.pen., instanța a impus inculpatului, ca pe durata liberării provizorii să respecte următoarele obligații:

să nu părăsească localitatea C. decât în condițiile stabilite de instanță
să se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat
să se prezinte la secția de poliție de care aparține, desemnat cu supravegherea îndeplinirii obligațiilor de către inculpat, potrivit programului de supraveghere stabilit sau ori de câte ori este chemat
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 1 C.pr.pen., instanța va impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:

să nu se apropie de coinculpați (P. F., C. M. P., P. S. ) și de martorii audiați în prezenta cauză (Gui I., Szoocs Katalin, Szatmari
C., Man I. Olimpiu, Dimany Erzsebet, Lupău F., Sabău Dumitru) și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect
să nu se apropie de părțile vătămate din prezenta cauză (S. Z. G. ,

K. A. ) și de membrii familiei acestora și să nu comunice cu acestea în mod direct sau indirect

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău.

În motivarea recursului se arată că încheierea instanței de fond este nelegală întrucât nu s-a ținut cont de prevederile art.160 indice 2 alin.2 Cod procedură penalșă potrivit cărora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit să săvârșească alte infracțiuni lucru care se deduce din modul concret în care inculpații au acționat la momentul săvârșirii faptelor precum și raportat la antecedentele personale ale inculpaților. Se face trimitere la Decizia nr.1096/2009 a Î.C.C.J. Se arată că durata arestării preventive a celor doi inculpați nu este una excesivă aceasta fiind rezonabilă și în concordanță cu exigențele CEDO. Se arată că raportat la întreaga activitate infracțională rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Recursul parchetului este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

În mod greșit și nelegal instanța de fond a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații P. F. zis Olteanu și K.

V. G. zis Chinezul, impunându-le acestora ca pe durata liberării provizorii să respecte obligațiile stipulate de art.160 indice 8a alin.3 Cod procedură penală raportat la art.160 indice 2.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpați sunt admisibile în principiu, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile comise de inculpați având limita maximă mai mică de 18 ani și că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni și nici că aceștia vor încerca zădărnicirea aflării adevărului.

S-a mai reținut că inculpații au optat pentru procedura de judecată simplificată stipulată de art.320 indice 1 Cod procedură penală, recunoscând comiterea faptelor de care sunt acuzați, respectiv aceea de șantaj prevăzută de art.194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a Cod penal și art.37 lit.a pentru inculpatul P. F., iar pentru inculpatul K. V. G. infracțiunea de complicitate la șantaj prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a Cod penal și că rezonanța socială a faptelor comise de către inculpați s-a estompat în comunitate prin faptul că inculpații au fost arestați preventiv o perioadă de 2 luni și jumătate.

S-a reținut că inculpatul C. M. i-ar fi împrumutat părții vătămate S. Z.

G. suma de 5.000 euro în anul 2005 însă nu și-a mai recuperat această sumă deși a apelat la diferite persoane în acest scop. În data de_, inculpatul K. V. i- a comunicat inculpatului P. F. acest aspect, iar în data de_ P. F. l- a contactat pe C. M. căruia i-a propus să îi recupereze suma de 5.000 de euro, precizând că îl va amenința pe S. Z. pentru a-l determina să plătească banii. C.

M. a fost de acord cu această propunere, astfel că în data de_ P. F., însoțit de K. V. l-a căutat pe S. Z., și în aceeași zi l-a sunat pe acesta, transmițânu-i că dacă nu îi restituie lui C. M. suma de 5.000 de euro, va avea de suferit. În acest sens, partea vătămată a fost contactată telefonic de către inculpatul P. F., care a amenințat-o să-și achite datoria, intrucât în caz contrar va fi supusă unor suferințe fizice. Pentru a fi mai credibil, inculpatul P. F. a indicat și numele unor persoane din Ș. l S., ori după caz porecla acestora, cunoscute pentru implicarea în mai multe fapte de violență: Măgureanu, Chinezu, Olteanu. În unele convorbiri părții vătămate i s-a spus de către inculpatul P. F. că dacă nu va remite banii " va ajunge în sac";. Afirmația vizează în mod evident suprimarea vieții părții vămămate în cazul în care acesta nu s-ar conforma cererii de remitere a sumei de bani.

În urma acestor amenințări repetate partea vătămată a apelat la organele de poliție, astfel că în data de_ s-a organizat prinderea în flagrant a inculpaților. S-a reușit acest lucru, după momentul în care inculpatul C. a primit de la partea vătămată suma de 4.500 euro. Din imaginile și discuțiile înregistrate cu această ocazie rezultă că toți cei 3 inculpați erau la curent cu ce se întâmplă, fapt ce evidențiază cooperarea dintre aceștia. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere reiese faptul că cei trei inculpați au vrut să plece cu autoturismul imediat după ce au primit banii, iar în momentul în care organele de ploție și-au făcut apariția, au încercat să se sustragă, lovind autoturismul echipajului de poliție care a intervenit pentru prinderea lor.

În cursul judecății, inculpații P. F. și K. V. G. au formulat cereri de liberare sub control judiciar, iar prin Încheierea penală din_, Judecătoria Zalău a admis cererile acestora de liberare provizorie sub control judiciar.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă faptul că inculpații P. F. și

K. V. G. au optat pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art.320 indice 1 C.p.p., iar cererile lor au fost încuviințate. S-a făcut referire la practica CEDO în materie, potrivit căreia în cauza Calmanovici c/a României, după o perioadă de timp, instanțele naționale trebuie să ia în calcul măsuri alternative la măsura arestării preventive, în măsura în care acuzatul furnizează garanții menite să asigure prezența sa la proces.

Apreciem că încheierea instanței prin care s-a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu privire la inculpații P. F. și K.

V. G. este nelegală, instanța nu a ținut cont de prevederile art.160 indice 2 alin.2 C.P.p potrivit cărora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe invinuit să săvârșească alte infracțiuni.

Desigur că existența unor astfel de date se deduce din modul concret în care inculpații P. F. și K. V. G. au acționat la momentul săvârșirii infracțiunii, dar și din antecedentele personale ale acestora. Astfel, inculpatul P.

F. este recidivist, întrucât prin S.p. nr.268/_ a Judecătoriei Ș. S. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani încghisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni la regimul rutier. În plus, inculpatul figurează în cazierul judiciar cu alte 3 mențiuni privind punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiuni, situație în care este evidentă perseverența sa infracțională. Este limpede că acea condamnare care constituie primul termen al recidivei nu a fost de natură să conducă la autocorijarea inculpatului P. F. . Mai concret, scopul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin S.p. 268/_ nu a fost atins în condițiile arătate, inculpatul săvârșind din nou o infracțiune de șantaj, care atrage incidența prevederilor art.37 lit.a C.p. .

Inculpatul P. F. a săvârșit infracțiunea în calitate de autor, în sarcina celorlalți reținându-se complicitatea la săvârșirea infracțiunii. Relevant în acest sens este faptul că inculpatul P. F., prin modul în care a acționat, a exercitat nemijlocit amenințări cu moartea asupra părții vătămate pentru a o determina să remită suma de bani și i-a insuflat acesteia temerea reală că în cazul în care nu se va conforma solicitării, va avea de suferit.

În privința inculpatului K. V. G. a fost cel care a avut inițiativa activității infracționale, potrivit convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul P.

F., rezultă că el a aflat despre datoria părții vătămate către inculpatul C. și a propus atât abordarea mamei acestuia din urmă, cât și inițierea demersurilor de recuperare a datoriei.

Durata arestării preventive a inculpaților nu este una excesivă, aceștia fiind reținuți la data de_ și arestați preventiv la data de_ . Durata arestării este rezonabilă, fiind în concordanță cu exigențele CEDO în materia aplicării și interpretării art.5 din Convenție și cu practica instanțelor de control judiciar.

Cu toate că inculpații au optat pentru judecarea în fond a cauzei în procedura simplificată prevăzută de art.320 C.p.p prin recunoașterea vinovăției gravitatea

faptelor de care sunt acuzați inculpații, pericolul social concret pe care îl prezintă aceștia pentru ordinea publică, care rezultă din amenințările cu suprimarea vieții părților vătămate, rezonanța socială a faptelor comise de către inculpați și durata relativ redusă a arestării preventive a inculpaților conduc instanța la soluția menținerii lor în continuare în arest preventiv.

Pentru cele arătate mai sus, instanța va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău contra încheierii penale din_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosar nr._, pe care o va casa și rejudecând cauza va respinge ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații P. F. și K. V. G. .

Obligă inculpații la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău contra încheierii penale din_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosar nr._, pe care p casează și rejudecând cauza;

Respinge ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații P. F. și K. V. G. .

Obligă inculpații la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 august 2013.

Președinte,		Judecător,		Judecător,		Grefier,
C. N. C.	K.	M. C.	D.	B.	M.

Red.CNC/_
Dact. BM/_
Ex.3
Jud. fond/ B.	T.	G.

← Decizia penală nr. 958/2013. Cerere de liberare provizorie sub...		Decizia penală nr. 54/3. Cerere de liberare provizorie sub... →

Decizia penală nr. 70/21. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 70/21. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar