Decizia penală nr. 75/2013. Vătămare corporală

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL

DECIZIA PENALĂ NR.75

Ședința publică de la 04 Septembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: T. C., președ. secție penală

: M. S., judecător

: Ț. D. B., judecător

: B. M., grefier

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Bogdan R., prim procuror adjunct.

S-au luat în examinare recursurile declarate de parte civilă G. Ș. M. și G. I. T. cu domiciliul procesual ales la cabinet av. C. T. din Z., str. U.

, nr. 13, C. M., etaj 1, jud. S. și asigurătorul parte civilă SC G. A. SA - B., sr. M. E., nr. 45, sector 1 contra sentinței penale nr. 82 din_ a Judecătoriei Ș. S., pronunțată în dosar penal nr._, având ca obiect vătămarea corporală (art. 181 C.p.) disjuns latura civilă din dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză, au răspuns părțile civile recurente G. I.

T. și G. Ș. M. asistați de apărător ales av. Tărău Cristian, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care; Apărătorul părților civile recurente G. I. T. și G. Ș. M., av. Tărău

Cristian, depune la dosarul cauzei dovada efectuării procedurilor de recuperare medicală și dovada cheltuielilor ocazionate cu aceste proceduri medicale (f.32-37).

Întrebat fiind, partea civilă recurentă G. I. T., declară că autoturismul său nu a fost asigurat la Allianz Ț., probabil la această societate era asigurat cel de-al treilea autoturism implicat în accident.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul părților civile recurente G. I. T. și G. Ș. M., av. Tărău Cristian, solicită admiterea recursului părților civile recurente, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând cauza modificarea sentinței cu privire la latura civilă a cauzei în sensul majorării daunelor acordate părților civile la un nivel rezonabil potrivit circumstanțelor în care s-a săvârșit fapta și practicii judiciare respectiv admiterea acțiunii civile în totalitate așa cum a fost formulată la instanța de fond. Arată că inculpatul a fost condamnat la amendă penală în cuantum de

3.000 lei și la plata unor despăgubiri în cuantum de 10.000 lei pentru partea civilă

G. T. pentru 25 zile îngrijiri medicale și în cuantum de 25.000 lei pentru partea civilă G. Ș. pentru 55 zile îngrijiri medicale. Apreciază daunele morale acordate infime și total nejustificate deși a fost vorba despre intervenții chirurgicale

cu recuperări după operație având în vedere și culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului. Chiar și minorul a fost expertizat ulterior accidentului stabilindu-se că acesta are o fractură craniană în curs de refacere însă în momentul accidentului nu s-a descoperit această fractură. De la data accidentului toată familia a trecut printr-o perioadă grea atât moral cât și financiar. Cu privire la recursul asiguratorului, solicită respingerea acestuia.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea atât a recursurilor părților civile cât și a asiguratorului apreciind soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Cuantumul despăgubirilor civile acoperă suferința pricinuită părților civile, instanța de fond stabilind corect cuantumul despăgubirilor față de părțile civile.

Instanța, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința penală nr.82 din_ a Judecătoriei Ș. S., în baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 din Vechiul Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006 coroborat cu art. .54 alin.1 din Legea nr.136/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 103 din Legea nr. 71/2011, inculpatul SA, fiul lui Gheorghe și Gyongyi-Katalin, născut la data de 14 mai 1988 în Tg.Mureș jud.Mureș, domiciliat în SS str.P. nr.8, bloc M.6, ap.12 jud.S., cetățean român, necăsătorit, student la UMF Tg.Mureș- CNP 1. a fost obligat în solidar cu asigurătorul S.C. G. A. S.A., în limita plafonului legal și a contractului de asigurare, la plata următoarelor sume:

  • 3733,96 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G. Ș. -M.

    , reprezentând daune materiale incluzând și cheltuielile de judecată,

  • 63 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G. I. - T., reprezentând daune materiale,

  • 25.000,00 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G. Ș. -M.

    , reprezentând daune morale,

  • 10.000,00 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G. I. - T., reprezentând daune morale,

  • 696,93 lei către parte civilă S.C. Allianz - Ț. A. S.A., reprezentând daune materiale,

  • 1295,32 lei către partea civilă S. J. de Urgență Z., reprezentând daune materiale,

  • 469,20 lei către partea civilă S. de A. J. S., reprezentând

daune materiale (cu partea civilă G.

Ș.

- M. ).

S-a respins cererea părții civile S.

J.

de Urgență Z.

de acordare a

sumei de 127,18 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă Berecz E. Tunde.

S-a respins cererea părții civile S. J. de A. S. de acordare a cheltuielilor de transport și servicii medicale pentru partea civilă Berecz E. Tunde.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.235/_ a Judecătoriei SS inculpatul S.

A. a fost condamnat în baza art. 184 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 3201

alin. 7 Cod procedură penală și art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. f) Cod penal, la pedeapsa de 3.000,00 lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (partea civilă G. Ș. M.

):în baza art. 184 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 3201penal alin. 7 Cod procedură penală și art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit.

f) Cod penal, la pedeapsa de 2.000,00 lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (partea civilă G. I. T. ).

În baza art. 33 lit. b) Cod penal s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat au fost săvârșite în concurs ideal, astfel că în baza art. 34 alin. 1 lit.

c) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea 3.000,00 lei amendă penală .

În baza art. 191 alin. 1 și art. 189 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat disjunsă cauza civilă, făcând obiectul prezentului dosar.

S-a reținut în sarcina inculpatului că circula cu mașina în spatele autoturismului marca VW cu nr.de înmatriculare_ condus de către martorul

C. Ionel care la rândul său circula în spatele unui alt autoturism marca VW cu nr.de înmatriculare_ condus de către martorul P. Gheorghe I. . Acest ultim autoturism a oprit pentru a da prioritate autovehiculelor care circulau din sens opus, întrucât șoferul P. Gheorghe I. semnalizase intenția de a efectua un viraj spre partea stângă.Inculpatul nu a mai avut timpul necesar să oprească în spatele autoturismului cu nr.de de înmatriculare_ condus de către martorul C. Ionel, datorită nepăstrării distanței corespunzătoare față de acesta, astfel că a intrat în coliziune cu acesta față-spate, inculpatul fiind proiectat apoi cu mașina pe contrasens și intrând în coliziune cu autoturismul Opel Corsa cu nr.de de înmatriculare_, condus de către partea vătămată G. I. T. .In autoturismul condus de această parte vătămată se mai afla partea vătămată G. Ș. M. precum și fetița lor de 1an.

In urma accidentului a rezultat rănirea părților vătămate G. Ș. M. și

G. I. T. precum și a persoanei vătămate Berecz E. Tunde. Părțile vătămate

G. Ș. M. și Berecz E. Tunde au fost transportate cu ambulanța la S.

J. S. .

Din raportul de constatare medico legală nr.1141/II/b/106 emis de Serviciu

J. de Medicină Legală S. în data de_ a rezultat că leziunile suferite de persoana vătămată Berecz E. Tunde au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în pericol viața victimei.

Din raportul de constatare medico legală nr.1006/II/b/99 emis de Serviciu J. de Medicină Legală S. în data de_ a rezultat că leziunile suferite de persoana vătămată G. I. T. au necesitat pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în pericol viața victimei.

Din raportul de constatare medico legală nr.1005/II/b/98 emis de Serviciu J. de Medicină Legală S. în data de_ a rezultat că leziunile suferite de persoana vătămată G. Ș. M. au necesitat pentru vindecare 53-55 zile de îngrijiri medicale, incluzând și tratamentul fizico terapeutic de recuperare, și nu au pus în pericol viața victimei.

Părțile vătămate G. I. T. și G. Ș. M. au declarat că în urma accidentului, fetița lor G. Ș. S., în vârstă de1an, a suferito fractură la nivelul capului pe care au constatat-o medicii la data de_ .

Din raportul de constatare medico legală nr.1337/II/b/114 emis de Serviciu

J. de Medicină Legală S. în data de_ a rezultat că leziunile suferite de persoana vătămată G. Ș. S. nu a prezentat leziuni traumatice.

In continuare s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Institutul de Medicină Legală C. N. iar din concluziile acestei expertize cu nr.1113/II/b/15 din_ au rezultat aceleași concluzii, respectiv că în urma accidentului rutier numita G. Ș. S. nu a prezentat leziuni traumatice.

Atât inculpatul cât și partea vătămată G. I. T. au fost testați cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind zero.

Cu ocazia audierii inculpatul a declarat că în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan cu nr.de înmatriculare_ pe DN 1H din direcția Nușfalău în direcția SS și rula în spatele autoturismului marca VW cu nr.de înmatriculare_ condus de către martorul C. Ionel, autoturismul din fața lui a frânat brusc, astfel că a frânat și el, cu toate acestea nu a putut evita coliziunea cu autoturismul din față, fiind apoi proiectat pe contrasens și intrând în coliziune cu autoturismul Opel Corsa cu nr.de de înmatriculare_, condus de către partea vătămată G. I. T. .

Tot cu ocazia audierilor partea vătămată G. I. T. a arătat că în timp ce conducea autoturismul Opel Corsa cu nr.de de înmatriculare_ din direcția S.

S. spre Nușfalău, i-a apărut brusc în față autoturismul marca Dacia Logan cu nr.de înmatriculare_ care circula din sens opus într-o coloană de mașini și nu a putut evita impactul cu acesta.

Modul de prezentare a accidentului de către inculpat și partea vătămată a fost conformată și de către martorii C. Ionel, P. Gheorghe, și părțile vătămate G. Ș.

M. și Berecz E. Tunde.

Referitor la latura civilă, instanța a reținut că autoturismul condus de inculpat era asigurat la data producerii accidentului la SC G. A. SA.

La data de_ Allianz Ț. A. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 696,93 lei reprezentând contravaloarea pagubei pricinuite la data de_ (f.158 dosar nr._ ).

La termenul de judecată din_ reprezentantul părților vătămate G. I.

T. și G. Ș. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume: 639 lei cu titlu de daune materiale și 100.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile G. I. și cheltuieli judiciare (f.171) și 639 lei cu titlu de daune materiale și 200.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile G. Ș. M. și cheltuieli judiciare (f.172).

S. de Urgență Z. s-a constituit parte civilă cu suma de 1422,50 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părților vătămate G. Ș. M., Berecz Eliusabeta Tunde și G. I. T., iar S. de A. cu suma de 940,20 lei pentru numitele G. Ș. și Berecz E. Tunde(f.72 și 75 dosar u.p.).

În cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 998-999 C.Civ.: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de părțile civile, este cert (cuantumul a fost stabilit conform înscrisurilor depuse de partea civilă la dosar așa cum se va prezenta mai jos) și nereparat încă, legătura de

cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția sub forma culpei, așa cum a fost constatat prin sentința penală nr. 235/_ a Judecătoriei Ș. S. rămasă definitivă prin nerecurare.

În stabilirea despăgubirilor, instanța a ținut cont de numărul de îngrijiri medicale pe care părțile civile G. Ș. M. și G. I. le-au avut (53-55 zile, respectiv 23-25 zile de îngrijiri medicale), de tipul leziunilor și consecințele acestora, de cheltuielile materiale efectuate și dovedite cu înscrisuri depuse la dosar.

Prejudiciul moral suferit de părțile vătămate este astfel analizat din prisma efectelor pe care acțiunea de vătămare corporală din culpă a cărei victimă au fost părțile civile le-a produs și care au avut consecințe asupra desfășurării normale a vieții de familie și profesionale a acestora. În ce privește cuantumul acestor daune morale, instanța înțelege să le stabilească la un cuantum care să poată acoperi suferința provocată, dar în același timp să nu constituie o îmbogățire a părților civile.

Instanța a considerat că suma de 25000 lei (douăzecișicincimiilei), respectiv 10000 lei (zecemiilei) la care va obliga inculpatul în solidar cu asigurătorul S.C. G.

A. S.A., în limita plafonului legal și a contractului de asigurare, reprezintă o despăgubire echitabilă pentru părțile civile G. Ș. M., respectiv G. I. . Raportul de expertiză medico-legală întocmit de IMl C. -N. reiterează concluziile inițiale privind numărul de îngrijiri medicale ale părții civile G. Ș.

M., precum și faptul că incapacitatea adaptativă de 20%, cu deficiență ușoară, nu se încadrează în grad de invaliditate (f. 164-166).

Din probatoriul administrat (acte și martori - Timiș M. Ionela și G. Mircea-Florin, f. 262-263) reies elemente referitoare la suferința fiicei părților civile G. Ș. M. și G. I. (minora G. S. ), însă cum inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru vătămarea corporală a acesteia, cheltuielile materiale efectuate pentru minoră nu vor fi acordate, cu atât mai mult daunele morale provocate de suferința medicală a acesteia nu pot fi acordate părinților - părțile civile G. Ș. M. și G. I. (f. 123-125).

Partea civilă G. I. a dovedit cu acte cheltuieli materiale de 63 lei reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal (f. 127), sumă ce a fost acordată prin obligarea inculpatului la plata acesteia în solidar cu asigurătorul S.C.

G. A. S.A., în limita plafonului legal și a contractului de asigurare.

Partea civilă G. Ș. M. a dovedit cu acte cheltuieli materiale de 3733,96 lei reprezentând taxă expertiză, medicamente, onorariu avocat (f. 126 și urm.), sumă ce a fost acordată prin obligarea inculpatului la plata acesteia în solidar cu asigurătorul S.C. G. A. S.A., în limita plafonului legal și a contractului de asigurare.

Părțile civile S. de Urgență Z. și S. de A. S. au inclus în constituirea de parte civilă și cheltuielile de spitalizare, respectiv transport și medicamente ale numitei Berecz E. Tunde, însă inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru vătămarea corporală a acesteia, urmând ca instanța să respingă cererea în pretenții sub acest aspect. Va acorda doar cheltuielile efectuate în interesul părților civile G. Ș. M. și G. I. (f. 137).

Cum în urma accidentului, autovehiculul părții civile G. I. a suferit avarii care au necesitat reparații în cuantum de 696,93 lei, instanța a obligat inculpatul în

solidar cu asigurătorul S.C. G. A. S.A., la plata acestei sume (f.108, 158 dosar up) către partea civilă S.C. Allianz - Ț. A. S.A.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile civile G. T. și G. Ș.

M. și SC G. A. SA.

În motivele de recurs formulate de către părțile civile s-a arătat că daunele morale acordate au fost infime și total nejustificate deși a fost vorba despre intervenții chirurgicale cu recuperări după operație având în vedere și culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului. De asemenea s-a arătat că părțile vătămate au un copil mic, care a fost și el implicat în accident dar care nu a suferit leziuni care să atragă răspunderea penală a inculpatului și pentru această faptă, însă a rămas cu traume psihice, fiind o greutate a familiei în creșterea acestuia.

Societatea de asigurări a arătat că societatea de asigurări nu răspunde în solidar cu inculpatul, având calitatea de asigurator RCA, iar cuantumul despăgubirilor trebuie să reprezinte o compensare echitabilă a prejudiciului suferit de către părți.

Examinând recursurile declarate tribunalul a reținut că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr.235/_ a Judecătoriei Ș. S. inculpatul S.

A. a fost condamnat în baza art. 184 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 3201alin. 7 Cod procedură penală și art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. f) Cod penal, la pedeapsă de 3.000,00 lei amendă penală, pentru

comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (partea civilă G. Ș. M.

):în baza art. 184 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 3201penal alin. 7 Cod procedură penală și art. 74 alin. 1 lit. a) și c) Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit.

f) Cod penal, la pedeapsă de 2.000,00 lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (partea civilă G. I. T. ).

În baza art. 33 lit. b) Cod penal s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat au fost săvârșite în concurs ideal, astfel că în baza art. 34 alin. 1 lit.

c) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea 3.000,00 lei amendă penală .

În baza art. 191 alin. 1 și art. 189 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a disjuns latura civilă a cauzei formându-se prezentul dosar, în care instanța de fond a administrat în mod legal și temeinic o serie de probe pentru dovedirea pretențiilor civile.

S-a reținut în fapt, că răspunderea civilă delictuală există, ca urmare a faptei penale, constând în aceea că inculpatul circula cu mașina în spatele autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare_ condus de către martorul C. Ionel care la rândul său circula în spatele unui alt autoturism marca VW cu nr. de înmatriculare_ condus de către martorul P. Gheorghe I. . Acest ultim autoturism a oprit pentru a da prioritate autovehiculelor care circulau din sens opus, întrucât șoferul P. Gheorghe I. semnalizase intenția de a efectua un viraj spre partea stângă. Inculpatul nu a mai avut timpul necesar să oprească în spatele autoturismului cu nr. de înmatriculare_ condus de către martorul C. Ionel, datorită nepăstrării distanței corespunzătoare față de acesta, astfel că a intrat în coliziune cu acesta față-spate, inculpatul fiind proiectat apoi cu mașina pe

contrasens și intrând în coliziune cu autoturismul Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, condus de către partea vătămată G. I. T. . În autoturismul condus de această parte vătămată se mai afla partea vătămată G. Ș. M. precum și fetița lor de 1an.

Se reține că părțile vătămate G. T. și G. Ș. M. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 639 lei cu titlu de daune materiale și 100.000 lei cu titlu de daune morale G. I. și cheltuieli judiciare (f.171) și 639 lei cu titlu de daune materiale și 200.000 lei cu titlu de daune morale în G. Ș. M. și cheltuieli judiciare (f.172).

Instanța de fond, în urma probatoriului administrat a reținut sub aspectul pretențiilor materiale ca cele două părți civile ar fi îndreptățite la 3733,96 lei reprezentând taxă expertiză, medicamente, onorariu avocat (f. 126 și urm.) G. M. și la 63 lei G. I. . Însă, din actele existente la dosar se reține, în privința părții vătămate G. M. ca aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 639 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor,drumurilor efectuate la C., depunând în acest sens chitanțe,bonuri fiscale,taxa de achitare a expertizei medicale, astfel încât suma acordată de către instanță de 733,96 lei este nejustificată, constituind o majorare a pretențiilor solicitate. Suma de 3000lei o reprezintă cheltuielile cu avocatul ,respectiv onorarul acestuia.

În privința cuantumului daunelor morale se apreciază de către tribunal ca acesta este prea mic,în cazul ambelor părți civile,instanță de fond nu a avut în vedere nr. mare de zile de îngrijiri medicale acordate părții vătămate G. M.

,faptul că aceasta are un copil mic ,care a fost și el implicat în accident,care a rămas cu traume psihice,și nu în ultimul râd,faptul că în urma accidentului i-a fost fracturata mâna dreaptă,fiindu-i foarte greu în aceste condiții să se ocupe de fetiță de doar 1 an. Suferința atât fizică cât și psihică a părții vătămate a fost mult mai mare, aceasta neputând fi descrisă în cuvinte,însă poate fi compensată parțial prin acordarea unor daune morale care au menirea de a suplini această suferință,la fel ca și în cazul părții vătămate G. I., impunându-se majorarea cuantumului daunelor morale de la 25000lei la 60000lei pentru partea vătămată G. M. și de la 10000lei la 15000lei pentru partea vătămată G. I. .

Examinând motivele invocate de asigurator, se reține pe de o parte că într- adevăr, potrivit legislației în vigoare și practicii judiciare în materia asigurărilor, asiguratorul de răspundere civilă RCA nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, acesta fiind citat în procesul penal alături de inculpat, pentru opozabilitatea hotărârii, urmând a fi obligat alături de el și nu în solidar, urmând a se înlătura astfel obligația solidară a acestora.

De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 696,93 lei, în solidar cu asigurătorul S.C. G. A. S.A., (f.108, 158 dosar up) către partea civilă S.C. Allianz - Ț. A. S.A,reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului aparținând părții vătămata G. I. .Dar,analizând actele depuse de către S.C. Allianz - Ț. A. S.A,fila 158-161 dosar penal se constată că despăgubirile solicitate privesc un alt autoturism decât cel aparținând părții civile,respectiv un autoturism cu numere de B., marca Toyota. Din declarația părții civile s-a reținut că aceasta nici nu era asigurată la S.C. Allianz - Ț. A. S.A, motiv pentru care suma acordată de către instanță în sarcina inculpatului și asiguratorului este nefondată,urmând a fi înlăturată.

În mod corect au fost acordate despăgubiri către S. de A. S. și au fost respinse pretențiile civile ale unităților spitalicești pentru îngrijirile medicale acordate altor părți care nu au calitatea de părți vătămate în procesul penal,urmând a se menține aceste dispoziții, precum și cele care nu au fost modificate în recurs.

Pentru aceste considerente, în baza art.385/15 pct.1 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de societatea de asigurări, de părțile civile G. T. și G. Ș. M. în privința laturii civile a cauzei, pe care o modifică în parte astfel:

-majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile G. M. Ș. de la 25.000 lei la 60.000 lei;

-majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile G. T. de la

10.000 lei la 15.000 lei;

-diminuează despăgubirile civile acordate părții civile G. M. Ș., de la 3.733,96 lei la 3.639 lei;

-înlătură obligarea inculpatului în totalitate la plata sumei de 696,93 lei despăgubiri către SC Allianz Ț. A. ;

-înlătură obligarea solidară a asigurătorului, urmând ca inculpatul să fie obligat alături de societate de asigurări SC G. A. SA la plata tuturor despăgubirilor stabilite prin sentința atacată, așa cum au fost modificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de societatea de asigurări, de părțile civile G. T. și G. Ș. M. în privința laturii civile a cauzei, pe care o modifică în parte astfel:

-majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile G. M. Ș. de la 25.000 lei la 60.000 lei;

-majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile G. T. de la

10.000 lei la 15.000 lei;

-diminuează despăgubirile civile acordate părții civile G. M. Ș., de la 3.733,96 lei la 3.639 lei;

-înlătură obligarea inculpatului în totalitate la plata sumei de 696,93 lei despăgubiri către SC Allianz Ț. A. ;

-înlătură obligarea solidară a asigurătorului, urmând ca inculpatul să fie obligat alături de societate de asigurări SC G. A. SA la plata tuturor despăgubirilor stabilite prin sentința atacată, așa cum au fost modificate.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi, 4 septembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

T.

C.

M.

S. Ț. D.

B.

B. M.

Red.TC/_

Dact.BM/_

Ex.2

Jud. fond/S. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 75/2013. Vătămare corporală