Decizia penală nr. 781/2013. Furt calificat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.781/R/2013

Ședința publică din 3 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: L. M.

L. H.

GREFIER: M. ANA B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul L. P.

C. împotriva sentinței penale nr.512 din 28 martie 2013 a Judecătoriei Gherla, pronunțată în dosarul nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.75 alin.1 lit.c C.pen. (în dauna părții vătămate M. V. ) și a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g, i C.pen. (parte vătămată K. M. ), fiecare cu aplic. art.37 alin.1 lit.a C.pen. și art.864C. pen., totul cu aplic. art.33 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. P. C., av.R. C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul L. P. C., partea civilă

M. V. și partea vătămată K. M. . Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. P. C. , solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, a se dispune reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

În susținerea recursului arată că sentința recurată este netemeinică deoarece cuantumul pedepsei aplicate este exagerat. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a săvârșit două fapte de furt, respectiv a sustras 14 saci de cereale pentru care i s-a aplicat o pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și haine pentru care aceeași instanță i-a aplicat o pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare. Raportat la acest prejudiciu și la faptele concrete săvârșite de către inculpat, apreciază că pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, sporită cu 2 luni, la care s-a mai adăugat și restul de pedeapsă, ajungându-se în final la o pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, este exagerat de mare.

La soluționarea recursului solicită a se avea în vedere că inculpatul a avut o atitudine de cooperare și dorește să achite prejudiciul cauzat în sumă de 800 lei.

Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că sancțiunea aplicată pentru faptele comise sunt nesemnificative raportat la comiterea în participație penală, de mai multe ori, în dauna aceleiași părți vătămate, sustrăgându-se aproape întreaga cantitate pe care o deținea această persoană în posesie, coroborată și cu existența concursului de infracțiuni precum și a stării de recidivă.

Apreciază că pedeapsa rezultantă a fost dozată la minimul special, pedeapsa finală fiind rezultatul aplicării corespunzătoare a unei revocări de suspendare aplicată anterior inculpatului din perspectiva faptului că instanța la data respectivă a avut elemente că inculpatul se va îndrepta. Este evident că acest lucru nu s-a întâmplat și prin urmare cumulul aplicat de instanță este prevăzut de dispozițiile legale în condițiile în care și antecedența penală a inculpatului nu denotă o persoană care, raportat și la împrejurările cauzei, să prezinte în continuare instanței convingerea legală că există posibilități de îndreptare prin reducerea excesivă cu circumstanțe atenuante a pedepsei pentru infracțiunile comise în acest dosar doar pentru a compensa această cumulare aritmetică rezultată în urma aplicării operațiunilor legale.

Prin urmare, consideră că soluția este legală, motiv pentru care solicită a fi menținută ca atare.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.512 din 28 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Gherla a fost condamnat inculpatul L. P. C.

, fiul lui Ambrozie și Ana, născut la data de_ în mun. Gherla, jud. Cluj, domiciliat în sat D. M., nr. 70, com. S., jud. Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 5., C.N.P. 1., cetățenia română, stagiul militar nesatisfăcut, studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, recidivist, la următoarele pedepse :

  1. 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. și art. 75 alin. 1 lit. c din C. pen. și art. 3201, C. proc. pen.

    În temeiul art. 864, alin. 1, C. pen., raportat la art. 83, alin. 1 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 602/2010 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._ .

    În temeiul art. 864, alin. 1, C. pen., raportat la art. 83, alin. 1 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal s-a dispus cumularea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cu pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 602/2010 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa închisorii de 4 ani și 8 luni.

  2. pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i din C. pen., cu aplicarea art. 3201, C. proc. pen.

În temeiul art. 864, alin. 1, C. pen., raportat la art. 83, alin. 1 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal s-a dispus cumularea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat, cu pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 602/2010 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa închisorii de 4 ani și 2 luni.

În temeiul art. 33, lit. a și 34, alin. 1, lit. b, C. pen. s-a contopit pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 4 ani și 8 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 4 ani și 10 luni.

În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal au fost interzise inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În temeiul art. 348, C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea vătămată K. M. a celor 15 articole de îmbrăcăminte depuse la camera de corpuri delicte a Postului de Poliție Comunal S. .

În temeiul dispozițiilor art. 189, Cod procedură penală, s-a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului L. P. -C. , d-nul avocat

B. M., la suma de 200 lei, sumă ce s-a avansat din fondurile M. ui Justiției.

În temeiul articolului 191 alineatul 1 din Codul de procedură penală, a fost oblighat inculpatul L. P. -C. la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla din data de 19 octombrie 2012 inculpatul L. P. -C. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. și art. 75 alin. 1 lit. c) din C. pen. (în dauna părții vătămate M. V. ) și a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g), i) din C. pen. (parte vătămată K. M. ), fiecare cu aplic. art. 37 alin 1 lit. a) din C. pen. și art. 864din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.

În cursul lunii februarie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale la două date calendaristice distincte (la interval de 1-2 zile), pe timp de noapte, împreună cu alte trei persoane, a luat în scopul însușirii pe nedrept, dintr-o anexă din gospodăria părții vătămate M. V., situată în satul

D. M., nr. 127, com. S., un număr total de 14 saci cu porumb boabe, în cantitate totală de circa 500 kg, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 lei.

De asemenea, la data de_, pe timp de noapte, a forțat grilajul metalic care asigura ușa de acces în magazinul alimentar aparținând PFA K.

M., din satul D. M., nr. 149, com. S., după care a pătruns într- o încăpere alăturată aflată în aceeași clădire cu magazinul, de unde a luat în scopul însușirii pe nedrept 15 articole de îmbrăcăminte second-hand aparținând părții vătămate K. M. .

În faza de judecată, fiind prezenți personal în fața instanței, inculpații au declarat că doresc soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate a judecății reglementată de dispozițiile art. 3201din Codul de procedură penală, recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor pentru care au fost

trimiși în judecată, nemaisolicitând administrarea altor probe decât cele din faza de urmărire penală pe care și le-au însușit.

Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța a reținut următoarele:

Într-o noapte din luna februarie 2011, în jurul orei 0.30 inculpatul L.

P. C. a consumat băuturi alcoolice împreună cu alte trei persoane, dintre care unul minor. Cei patru s-au hotârât să sustragă porumb din gospodăria consătenei lor M. V., cunoscând faptul că șura în care era depozitat porumbul nu era asigurată corespunzător și profitând de faptul că era o oră înaintată, iar proprietara dormea. Inculpatul L. P. C. a rămas la gardul dintre grădină și curte, iar ceilalți trei au intrat în curte pe poarta de la grădină, s-au deplasat până la șură și au pătruns în interiorul acesteia pe ușa de acces care nu era asigurată corespunzător. Folosindu-se de o găleată și de lumina unei brichete cu lanternă, cei trei au umplut 10 saci cu porumb boabe pe care l-au luat dintr-o cadă de lemn, fiecare sac având circa 30-40 kg, i-au legat cu sârmă și i-au transportat până la gardul unde îi aștepta inculpatul L. P. C., care i-a preluat peste gard și i-a așezat pe sol, în grădină. Sacii au fost transportați cu căruța unuia dintre autori furtului la locuința martorului Rotar M. el din satul D. M., nr. 107, iar în jurul orelor 02.00 i-au vândut acestuia întrega cantitate de porumb, cu suma de 0,8 lei/kg, descărcând sacii cu porumb în gospodăria acestuia. Banii astfel obținuți au fost împărțiți între inculpați.

Activitatea infracțională a celor 4 s-a repetat la un interval de 1-2 zile, în împrejurări identice celor descrise mai sus, de această dată fiind sustrași 4 saci cu porumb boabe din gospodăria părții vătămate M. V., pe care i-au vândut martorului Rotar M. el în cursul aceleiași nopți.

În noaptea de 16/_, după ce a consumat alcool la barul din localitate, inculpatul L. P. C. s-a hotărât să sustragă diverse bunuri de valoare din incinta fostului magazin aparținând PFA K. M. . În jurul orelor 00.30, inculpatul L. P. C. a pătruns pe poarta neasigurată în curtea imobilului cu nr. 149, s-a deplasat la ușa de acces în fostul magazin alimentar PFA K. M., a forțat grilajul metalic și a dislocat o bară metalică, îndoind o altă bară, cu intenția de a pătrunde în interior. În acest timp și-a amintit faptul că în încăperea alăturată K. M. a depozitat în luna decembrie 2010 mai multe articole de îmbrăcăminte second-hand, astfel că a renunțat să forțeze ușa de la magazinul alimentar. Inculpatul s-a apropiat de încăperea alăturată, a constatat că ușa de acces era închisă dar neasigurată și a pătruns în interior. Cu ajutorul lanternei de la brichetă, a căutat și a găsit în două cutii din carton mai multe obiecte de îmbrăcăminte, a ales 15 articole (geacă, cămăși, tricou, pantaloni, flanele, vestă, etc.) pe care le-a pus într-o plasă de rafie de culoare albastră găsită la fața locului și le-a transportat la domiciliu.

Fiind audiat la data de_, inculpatul a recunoscut și a declarat că regretă săvârșirea faptei. Bunurile au fost ridicate de la inculpata pe bază de dovadă și depuse la camera de corpuri delicte a Postului de Poliție S. . Nu s-a reușit restituirea către aceasta a bunurilor sustrase, deoarece pe parcursul cercetărilor partea vătămată a fost plecată în străinătate.

Pentru a reține această stare de fapt, instanța a avut în vedere declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor, procesul- verbal de cercetare la fața locului, CD imagini și planșă fotografică, plicuri cu urme materiale (f. 5-6, 7, 8-16, 17-20); declarații parte vătămată M.

V. (f. 3, 4); declarații învinuit L. P. C. (f. 49-50, 21-22); proces-

verbal de reconstituire și planșă fotografică (f. 32-33, 34-37); declarație martor Sălăgean P. (f. 42); declarație martor Cîmpean I. (f. 43-45); proces-verbal de confruntare (f. 38-39); proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 79-81); declarație martor M. M. el (f. 82); proces-verbal prezentare material de urmărire penală (f. 112).

În drept, fapta inculpatului L. P. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii februarie 2011, la două date calendaristice distincte (la interval de 1-2 zile), pe timp de noapte, împreună cu alte trei persoane, dintre care un minor, a luat în scopul însușirii pe nedrept, dintr-o anexă din gospodăria părții vătămate M. V., situată în satul D. M., nr. 127, com. S., un număr total de 14 saci cu porumb boabe, în cantitate totală de circa 500 kg, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. (2 acte materiale) și art. 75 alin. 1 lit. c) din C. pen.

Fapta inculpatului L. P. C., care la data de_, pe timp de noapte, a forțat grilajul metalic care asigura ușa de acces în magazinul alimentar aparținând PFA K. M., din satul D. M., nr. 149, com.

S., după care a pătruns într-o încăpere alăturată aflată în aceeași clădire cu magazinul, de unde a luat în scopul însușirii pe nedrept 15 articole de îmbrăcăminte second-hand aparținând părții vătămate K. M. (geacă, cămăși, tricou, pantaloni, flanele, vestă, etc.) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g), i) din C. pen.

În ceea ce privește prima faptă, sunt incidente dispozițiile art. 75, alin. 1, lit. c, C. pen., având în vedere faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea împreună cu un minor.

Învinuitul a comis faptele - intenționate și sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, înainte ca pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. 602/_ a Judecătoriei Gherla definitivă la data de_, astfel că față de ambele fapte sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a) din C. pen. privind recidiva mare postcondamnatorie.

Întrucât faptele - intenționate, au fost săvârșite în cursul termenului de încercare de 5 ani, menționat mai sus, față de fiecare dintre acestea sunt aplicabile dispozițiile art. 864din C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Inculpatul a comis faptele înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) din C. pen. privind concursul real de infracțiuni.

Potrivit art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză, instanța a constatat că sunt întrunite aceste condiții, astfel că se impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. și art. 75 alin. 1 lit. c) din C. pen. (în dauna părții vătămate M. V. ) și a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g), i) din C. pen. (parte vătămată K. M. ), fiecare cu aplic. art. 37 alin 1 lit. a) din C. pen. și art. 864din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.

În vederea individualizării judiciare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C. pen., prevederile art. 320 indice 1 alineatul 7 din Codul de procedură penală privind reducerea limitelor de pedeapsa cu 1/3, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acestora, precum și persoana inculpatului.

Persoana inculpatului prezintă un pericol real pentru societate, având în vedere faptul că nu are unu loc de muncă și a mai fost condamnat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt. A mai fost sancționat cu amenda administrativă pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de art. 321, alin. 217, alin. 1 și 193, C. pen. Deși prin ultima hotărâre de condamnare i s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, acesta nu a înțeles să își revizuiască atitudinea, și a persistat în comportamentul infracțional. A avut însă o atitudine cooperantă cu organele judiciare, recunoscând săvârșirea faptelor.

În ceea ce privește prima infracțiune de furt calificat, instanța a apreciat că aceasta are un grad ridicat de pericol social, determinat de următoarele aspecte: săvârșirea faptei în timpul nopții; săvârșirea faptei prin efracție; săvârșirea faptei de către patru persoane împreună; săvârșirea faptei împreună cu un minor; săvârșirea faptei în formă continuată. Din aceste considerente, instanța a condamnat pe inculpatul L. P. -C. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. și art. 75 alin. 1 lit. c din C. pen. și art. 3201, C. proc. pen.

Cea de-a doua infracțiune are un grad mediu de pericol social. Chiar dacă a fost săvârșită prin efracție și în timpul nopții, prejudiciul cauzat nu a fost mare. De aceasta dată inculpatul a acționat singur, nefiind ajutat de alte persoane. În consecință, a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i din C. pen., cu aplicarea art. 3201, C. proc. pen.

Având în vedere persoana inculpatului și mijloacele concrete de săvârșire a faptelor, instanța nu a putut aplica pedeapsa minimă prevăzută de lege, astfel cum a fost redusă conform art. 3201, C. proc. pen. Totuși, având în vedere poziția sinceră a inculpatului, instanța a dispus aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de art. 209, alin. 1, C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 71, alin. 2, C. pen. "Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei";.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia că se impune complinirea funcției de eliminare, specifică pedepsei privative de libertate principale, și prin îndepărtarea inculpatului, de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică ori exercițiul autorității, astfel că va interzice inculpatului exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal, precum și a dreptului prevăzut de art. 64, lit. b. Dispozițiile

art. 64, lit. c nu sunt aplicabile întrucât inculpatul nu s-a folosit de nici o activitate, funcție sau profesie pentru a săvârși infracțiunea.

Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al

M. i Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabou și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul L.

P. C. solicitând achitarea sa conform art.10 lit.b/1 Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În ședința publică din data de 3 iunie 2013 apărătorul din oficiu al inculpatului a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, susținerile acestuia fiind redate integral mai sus, în practicaua hotărârii.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514Cod procedură penală, curtea constată că recursul este fondat și îl va admite pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpatului recurent L. P. C. în comiterea acestora, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura prevăzută de art.3201Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției.

A rezultat din ansamblul probator că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii februarie 2011, la două date calendaristice distincte (la interval de 1-2 zile), pe timp de noapte, împreună cu alte trei persoane, dintre care un minor, inculpatul recurent L. P. C. a luat în scopul însușirii pe nedrept, dintr-o anexă a gospodăriei părții vătămate M.

V., situată în satul D. M., nr. 127, com. S., un număr total de 14 saci cu porumb boabe, în cantitate totală de circa 500 kg, și că la data de_, pe timp de noapte, a forțat grilajul metalic care asigura ușa de acces în magazinul alimentar aparținând PFA K. M., din satul D. M., nr. 149, com. S., după care a pătruns într-o încăpere alăturată aflată în aceeași clădire cu magazinul, de unde a luat în scopul însușirii pe nedrept

15 articole de îmbrăcăminte second-hand aparținând părții vătămate K.

M. (geacă, cămăși, tricou, pantaloni, flanele, vestă, etc.).

Prima instanță a efectuat însă o greșită individualizare a pedepsei în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal.

Instanța de fond a ținut seama de faptul că inculpatul a avut o atitudine sincera în fata organelor judiciare, de valoarea prejudiciului, de faptul că acesta a fost recuperat parțial, de atragerea în câmpul infracțional a unei persoane minore și de antecedentele penale, reținând că persoana inculpatului prezintă un pericol real pentru societate, având în vedere faptul că nu are unu loc de muncă și a mai fost condamnat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.

Curtea reține că pedeapsa trebuie individualizată luând în considerare toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, neavând preponderență doar

cuantumul prejudiciului cauzat, ori doar confruntarea anterioară cu legea penală a inculpatului.

Este adevărat că infracțiunile comise de inculpat prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acestora, cât și din împrejurările concrete de săvârșire a faptei, fiind vorba de sustragere de bunuri pe timp de noapte, prin efracție,

împreună cu alte persoane, între care și un minor, după ce inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru fapte similare, ceea ce denotă curaj și perseverență infracțională.

Totuși pedepsele de 2 ani și 8 luni închisoare, respectiv 2 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție pentru infracțiunile de furt calificat comise sunt disproporționate, inculpatul solicitând judecarea în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, manifestând disponibilitate pentru recuperarea prejudiciului cauzat părții civile M. V., gravitatea faptei urmând a fi sancționată și prin executarea în regim de detenție a pedepsei.

În consecință instanța de recurs consideră că pedeapsa de 1 an închisoare pentru prima infracțiune de furt calificat, respectiv de 8 luni închisoare pentru a doua infracțiune, sunt corespunzătoare faptelor concret comise, în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, și mai în măsură să realizeze scopul prevăzut de art.52 Cod penal.

Pentru a aplica pedepse sub limita minimă specială prevăzută de lege, redusă cu o treime ca efect al reținerii prevederilor art.320/1 Cod procedură penală, curtea a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.c și alin. ultim Cod penal, respectiv conduita sinceră a inculpatului pe parcursului procesului, felul bunurilor sustrase, valoarea scăzută a prejudiciului cauzat, disponibilitatea de recuperare a acestuia.

Pentru considerentele prezentate, în baza art. 38515pct.2 lit.d Cod procedură penală curtea va admite recursul declarat de către inculpatul L.

P. C. , domiciliat în comuna S., D. M., nr.70, jud. Cluj, împotriva sentinței penale nr. 512 din_ a Judecătoriei Gherla, pe care o va casa în parte, doar sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului și rejudecând în aceste limite va reduce pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile de furt calificat prev.de art.208, 209 lit.a, g Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit.c Cod penal și art.320/1 Cod procedură penală, reținând și art.74 lit.c și alin.ultim, art.76 lit.d Cod penal, de la 2 ani și 8 luni închisoare, la 1 an închisoare, respectiv pentru furt calificat prev.de art.208, 209 lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală, reținând și art.74 lit.c și alin.ultim, art.76 lit.d Cod penal, de la 2 ani și 2 luni la 8 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal se vor contopi pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

Se va menține revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.602/2010 a Judecătoriei Gherla, pedeapsă care se va cumula aritmetic cu pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pede aps a de 3 an i înch iso are în r eg im de de tenț ie .

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu ce se va avansa din fondul M. ui Justiției în favoarea av.R. C. . În

baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE :

În baza art. 38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul L. P. C. , domiciliat în comuna S., D.

M., nr.70, jud. Cluj, împotriva sentinței penale nr. 512 din_ a Judecătoriei Gherla, pe care o casează în parte, cu privire la individualizarea pedepsei.

Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, reduce pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile de furt calificat prev.de art.208, 209 lit.a, g Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit.c Cod penal și art.320/1 Cod procedură penală, reținând și art.74 lit.c și alin.ultim, art.76 lit.d Cod penal, de la 2 ani și 8 luni închisoare, la 1 an închisoare, respectiv pentru furt calificat prev.de art.208, 209 lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală, reținând și art.74 lit.c și alin.ultim, art.76 lit.d Cod penal, de la 2 ani și 2 luni la 8 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

Menține revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.602/2010 a Judecătoriei Gherla, pedeapsă care se cumulează aritmetic cu pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute

pede aps a de 3 an i în ch iso are în reg im de de tenț ie .

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu, av.R. C., sumă ce se va avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. Ș.

L.

M.

L.

H.

GREFIER

M. ANA B.

Red.L.M./M.N.

2 ex./_ Jud.fond:Gîlcă M. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 781/2013. Furt calificat