Decizia penală nr. 81/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 81
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: S. M.
Judecător: C. T. Judecător: I. D. H. Grefier: M. J. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Stana Pompilia din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P. M., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul P. M., asistat de av. desemnat din oficiu Șandor C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței inculpatul arată că își menține recursul declarat.
Nefiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat de inculpat.
Apărătoarea inculpatului, av. Șandor C., solicită instanței admiterea recursului formulat, casarea încheierii penale din_ și rejudecând cauza admiterea cererii de liberare provizorie formulată de inculpat. Apreciază că cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul P. M. este întemeiată, neexistând indicii din care să reiasă că odată inculpatul lăsat în libertate ar săvârși alte infracțiuni. Arestarea preventivă și-a atins scopul, astfel încât aceasta nu se mai impune. Dosarul se judecă pe fondul cauzei, iar probele necesare au fost deja administrate. Arată că inculpatul odată eliberat va respecta întru tocmai obligațiile stabilite în sarcina sa de către instanță sens în care solicită admiterea recursului formulat. Depune la dosarul cauzei un memoriu formulat de către inculpat. Cu acordarea onorariului din oficiu.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror Stana Pompilia, având cuvântul asupra recursului formulat arată că prin încheierea penală din data de_ Judecătoria Zalău a respins cererea de liberare provizorie formulată de către inculpat. Apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată, apreciind totodată că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 160, ind. 2 Cod procedură penală și lăsarea inculpatului în libertate ar împiedica desfășurarea procesului penal. Apreciază ca și corectă hotărârea pronunțată de prima instanță, sens în care solicită respingerea recursului formulat.
Inculpatul P. M., având cuvântul asupra recursului formulat solicită instanței admiterea, învederând că se va prezenta ori de câte ori va fi nevoie.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea din data de_, pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Zalău, în temeiul art.1608aalin.6 raportat la art.1602Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. M. (fiul lui I. și V., născut la data de_ în
Z., jud. S., cu domiciliul în comuna Românași, sat C., nr.146, jud. S., CNP 1. ), constatând că în cauză nu sunt întrunite cele două condiții negative cuprinse în art. 1602alin.2 C.p.p. și că lăsarea în libertate a inculpatului nu asigură, potrivit art. 136 alin.2 C.p.p, scopul instituit de legiuitor pentru luarea măsurilor preventive prin art. 136 alin. 1 C.p.p, si anume, a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penala, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Contra acestei soluții, a declarat recurs în termen inculpatul, fără motivare, iar în ședința de azi apărătorul din oficiu a susținut că nu există indicii din care să reiasă că odată inculpatul lăsat în libertate ar săvârși alte infracțiuni. Arestarea preventivă și-a atins scopul, astfel încât aceasta nu se mai impune. Dosarul se judecă pe fondul cauzei, iar probele necesare au fost deja administrate. Arată că inculpatul odată eliberat va respecta întru tocmai obligațiile stabilite în sarcina sa de către instanță sens în care a solicitat admiterea recursului formulat de inculpat.
Recursul nu este fondat, pentru cele ce urmează:
Astfel, în mod judicios și legal prima instanță a reținut în considerentele hotărârii atacate că pentru a stabili dacă cererea de liberare provizorie este întemeiată, instanța trebuie să verifice dacă este îndeplinită atât condiția pozitivă prevăzută la art. 1602alin.1 C.p.p. cât și cele două condiții negative înscrise în alin. 2 al aceluiași articol. Din coroborarea celor două texte menționate anterior rezultă caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în cele două cazuri de împiedicare prevăzute de art.1602alin.2 C.p.p.
Cu prilejul aprecierii temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se analizează dacă se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă, ci doar dacă, în funcție de circumstanțele cauzei, o astfel de liberare este oportună. În verificarea temeiniciei cererii de liberare provizorie instanța trebuie să pornească de la una din premisele esențiale ale liberării provizorii și anume subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în consecință instanța pentru a constata temeinicia liberării provizorii trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive care să justifice convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului este oportună, nu implică riscurile de la
art.1602alin.2. C.p.p. și poate asigura realizarea scopurilor măsurilor preventive prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum
și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mică de 18 ani, se constată că în speță sunt îndeplinite cerințele prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
De asemenea trebuie reținută și condiția ca prin liberarea provizorie să fie asigurată realizarea scopurilor măsurilor preventive: a asigura buna desfășurare a procesului penal și a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.
Având în vedere condițiile de mai sus, pentru verificarea îndeplinirii acestora și soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere nu numai natura și gravitatea faptelor, prejudiciul produs, ci în primul rând persoana petentului și, în ansamblu, încrederea pe care o conferă circumstanțele petentului, încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu existe riscul săvârșirii altor infracțiuni, riscul sustragerii inculpatului de la judecată sau riscul ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului.
În ce privește persoana inculpatului instanța are în vedere faptul că acesta nu are o calificare profesională, nu are un loc de muncă stabil sau o sursă de venit, potrivit fișei de cazier judiciar a fost condamnat anterior în repetate rânduri la pedeapsa închisorii cu privare de libertate, faptele pentru care este cercetat se rețin a fi comise la scurt timp de la momentul în timpul liberării condiționate, de asemenea există indicii privind atragerea de către inculpat în activitatea infracțională și a altor persoane inclusiv minori. Toate aceste aspecte sunt în măsură să conducă instanța la presupunerea rezonabilă că inculpatul aflat în stare de libertate va săvârși din nou infracțiuni contra patrimoniului, perioada de arest preventiv nefiind în măsură să constituie un avertisment suficient pentru inculpat în acest sens, în condițiile în care pedeapsa cu închisoarea executată anterior nu au avut nici un rol de reeducare și de prevenție.
Această presupunere este susținută și de numărul mare de fapte comise într-un interval foarte scurt de timp, lipsa de interes a inculpatului de a avea un loc de muncă stabil și câștigarea prin mijloace oneste a existenței și nu în ultimul rând, din descoperirea la locuința inculpatului a unor bunuri apte pentru înlăturarea sistemelor de închidere și asigurare a bunurilor, rezultând preocuparea predilectă a inculpatului pentru pregătirea și specializarea sa în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului. Nu se poate face abstracție nici de atitudinea procesuală a inculpatului care nu a colaborat cu organele judiciare nu a recunoscut faptele, declarațiile acestuia fiind astfel în discordanță cu declarațiile celorlalți inculpați, dar nici de atitudinea de sfidare a inculpatului față de organele judiciare, procesul penal. Toate acestea denotă o lipsă de respect a inculpatului față de normele legale și autoritatea statului, și nu în ultimul rând față de valorile sociale apărate de legea penală. Odată în plus fiind susținută presupunerea că odată
pus în libertate inculpatul va săvârși alte infracțiuni, cu predilecție infracțiuni contra patrimoniului.
În condițiile în care inculpatul nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa solicitând administrarea probelor în fața instanței de judecată, atitudinea refractară a acestuia din timpul ședinței de judecată manifestată față de martori audiați în ședința din data de_ și față de organele judiciare, în cauză fiind audiați doar doi din cei 13 martori propuși în actul de sesizare și încuviințați de instanță în vederea audierii, instanța apreciază că în continuare există riscul ca odată pus în libertate inculpatul să încerce împiedicarea aflării adevărului în cauză prin influențarea și intimidarea martorilor ce urmează a fi audiați.
Atitudinea procesuală constantă a inculpatului de nerecunoaștere a faptelor și contestare a veridicității probelor administrate în cauză sunt aspecte ce prezintă relevanță cu privire la neconștientizarea gravității faptelor și intenția inculpatului de a se sustrage de la răspunderea penală.
Având în vedere circumstanțele persoanele ale inculpatului, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, lipsa de respect față de normele legale, organele judiciare, martorii și persoanele vătămate din proces, instanța nu poate reține ca garanții ale prezenței inculpatului în fața organelor judiciare afirmațiile pur formale ale acestuia că nu se va sustrage judecății. Ba chiar mai mult, cunoscând antecedența sa penală și gravitatea crescută a faptelor inculpatul prefigurând posibilitatea aplicării unei pedepse, este și mai crescut riscul ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Pornind de la aspectele reliefate anterior, prima instanță a apreciat în mod judicios că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, împrejurare de natură a împiedica buna desfășurare a procesului penal, iar odată lăsat în libertate există riscul ca acesta să comită din nou infracțiuni, dar și să încerce zădărnicirea aflării adevărului în cauză, în condițiile date nefiind întrunite condițiile acordării liberării provizorii.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 5 din CEDO care prevăd nu numai dreptul de a fi judecat intr-un interval rezonabil și de a fi eliberat in cursul procesului, ci și că eliberarea poate fi condiționată de existenta unor garanții ca acuzatul se va prezenta la proces. Având în vedere jurisprudența CEDO în acest sens (c. Khudoyorov c. Rusiei) chiar dacă inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală și a recunoscut faptele, tocmai în acest context, inculpatul poate prefigura iminența aplicării unei pedepse și pentru a evita acest lucru există posibilitatea să se sustragă de la judecată și executarea unei eventuale pedepse.
În ce privește durata arestului preventiv instanța apreciază că aceasta se încadrează noțiunii de durată rezonabilă. Durata rezonabilă a arestului preventiv se apreciază în concret pentru fiecare cauză în parte prin raportare atât la complexitatea cauzei cât și la atitudinea procesuală a organelor judiciare și a inculpatului. În speță, deși cauza este una relativ complexă, ce privește trei inculpați și un număr de șapte fapte, durata procesului penal nu poate fi imputată activității organelor judiciare care au dat dovadă de celeritate, în mai puțin de o lună de la luarea măsurii arestării preventive inculpații au fost trimiși în judecată, iar în ce privește pe ceilalți doi coinculpați a fost pronunțată deja o hotărâre de către prima instanță la data de_ . Durata procesului penal în cel privește pe inculpatul P. M. este justificată de cererea inculpatului de judecare a cauzei în
procedură obișnuită și readministrare a probelor în fața instanței de judecată. În condițiile date durata procesului penal și a arestului preventiv a inculpatului P.
M. se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, așa cum este apreciat acesta și în jurisprudența CEDO
Întrucât din considerentele expuse mai sus, instanța a reținut că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, dar în același timp odată pus în libertate există riscul ca acesta să aducă încălcări normelor de conviețuire socială, prima instanță a apreciat pe bună dreptate că măsurile de control judiciar prev. de art. 1602alin.31și alin.31C.p.p. nu sunt în măsură să înlăture producerea unor asemenea riscuri, și în mod judicios a fost respinsă cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar.
Hotărârea atacată, fiind așadar temeinică și legală, tribunalul. în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. M. împotriva Încheierii penale din_ a judecătoriei Z. . Totodată va fi obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de avocați S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. M. împotriva Încheierii penale din_ a judecătoriei Z. . Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de avocați S. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, la sediul instanței, azi_ . Președinte, Judecător, Judecător,
S. M. C. T. I. D. H.
Grefier,
M. J. D.
Red.MS/_
Dact.MJD/_
Com. 1 ex.
| ← Decizia penală nr. 469/2013. Cerere de liberare provizorie sub... | Decizia penală nr. 62/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
