Decizia penală nr. 286/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal ::3184

DECIZIA PENALĂ NR.286/R/2013

Ședința publică din 4 septembrie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: I. B.

Judecător: M. L. Judecător: L. F. Grefier: M. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul S. I., împotriva încheierii penale nr. 372/_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Turda, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulat de inculpat.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. I., asistat de apărătorul ales, av. Alb Traian, cu delegație avocațială la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ-PRODAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței, inculpatul declară că își menține recursul declarat.

Apărătorul ales al inculpatului depune la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 12400 către partea vătămată Rus Dan-E. ian, dovada plății sumei de

10.000 de lei către partea vătămată Rus E. și o declarație a inculpatului S. I. privind anularea amiabilă a unor contracte de împrumut.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, învederează instanței faptul că inculpatul recunoaște și regretă fapta comisă, dorește finalizarea laturii civile a cauzei, va solicita aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art.320/1 C.pr.pen.

Solicită instanței să aibă în vedere faptul că inculpatul a restituit o parte din sumele de bani părților vătămate, a reziliat contractele de împrumut. Nu există indicii că acesta ar putea zădărnicii aflarea adevărului. Inculpatul mai are de restituit suma de 1600 de lei, urmând să rezilieze și acel contract. Mai există contracte care vor fi reziliate. Inculpatul nu are antecedente penale, încadrarea faptei prevede o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani. Pentru alte infracțiuni alți inculpați sunt cercetați în stare de libertate, inculpatul are 2 copii, iar scopul său este recuperarea prejudiciului.

La data de 29 august 2013 inculpatul a formulat o cerere de liberare pe cauțiune, dar a renunțat la ea pentru a plăti părțile vătămate.

La dosarul cauzei sunt interceptări pe care inculpatul nu le contestă, considerând că inculpatul nu poate influența părțile vătămate. Inculpatul a dorit să restituie și suma de 1600 de lei, dar nu au fost de găsit părțile vătămate.

Solicită instanței admiterea recursului formulat de inculpat, având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, încadrarea juridică a faptei prevede o pedeapsă mică și inculpatul își recunoaște fapta.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței respingerea recursului formulat de inculpat, consideră că instanța de fond corect a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Dosarul de urmărire penală nu este finalizat. Solicită instanței să aibă în vedere modalitatea de comitere a faptei, multiplele acte, impactul social al faptei, gravitatea faptei de care este bănuit inculpatul, durata arestării preventive, inculpatul intrând în sfera ilicitului prin comiterea unor fapte grave. Temeiurile arestării preventive au fost reevaluate, solicitând instanței respingerea recursului formulat de inculpat.

Apărătorul inculpatului, în replică, învederează instanței faptul că apărarea anterioară nu a făcut nimic privind latura civilă a cauzei, din data de 28 august 2013 când a preluat el cauza s-au făcut pași importanți. Raportat la cele întâmplate după data de 28 august 2013, consideră că trebuie analizată încadrarea juridică a faptei, atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că nu are antecedente penale și a restituit o parte din sume părților vătămate.

Inculpatul S. I., având ultimul cuvânt, declară că regretă fapta, solicită să fie cercetat în stare de libertate pentru a-și putea rezolva problemele și se obligă să nu influențeze părțile din dosar.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea penală nr.372/_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._, în baza art.160/8a alin.6 C.pr.pen. s-a respins cererea de liberare provizorie sun control judiciar formulată de inculpatul S. I. , fiul lui

I. și M., născut la data de_ în loc. Ceanu Mare, jud. C., cercetat pentru săvârșirea a patru infracțiuni de șantaj, prev. de art.194 alin.1 C.pen. și a unei infracțiuni de cămătărie, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.216/2011, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., în motivare arătându-se în esență că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, iar cererea este și neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul

S. I. care a criticat-o ca fiind netemeinică, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în motivare arătând în esență că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens, întrucât nu posedă antecedente penale, recunoaște săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui (intenționând să solicite aplicarea dispozițiilor art.320/1 C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției) și a recuperat în cea mai mare parte

prejudiciile cauzate părților vătămate, urmând ca în scurt timp să achite în totalitate acest prejudiciu.

Analizând recursul formulat de inculpat, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că este nefondat.

Aceasta deoarece, chiar dacă în cauză sunt îndeplinite, în parte, condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv cele prev. de art.160/2 alin.1 și 2 teza a II-a C.pr.pen., tribunalul apreciază, pe de o parte, că nu este îndeplinită în speță condiția prev. de art.160/2 alin.2 teza I C.pr.pen. pentru admisibilitatea cererii, respectiv cea referitoare la existența unor date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească noi infracțiuni, iar pe de altă parte că cererea este neîntemeiată, lăsarea inculpatului în libertate prezentând în continuare un pericol concret pentru ordinea publică (inclusiv prin prisma existenței riscului săvârșirii unor infracțiuni similare de către inculpat), probele în acest sens rezultând, în principal, din gradul de pericol social concret, foarte ridicat, al faptelor comise - șantaj și cămătărie, numărul mare al acestora, modalitatea de comitere a faptelor (mai multe acte materiale, față de mai multe persoane, prin proferarea de amenințări), cuantumul ridicat al prejudiciului creat (este adevărat, recuperat în cea mai mare parte de către inculpat) și consecințele faptelor asupra stării materiale și personale a părților vătămate, respectiv rezonanța socială a faptelor comise.

De asemenea, la aprecierea riscului de a comite noi infracțiuni și, implicit, al pericolului social concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în stare de libertate, o deosebit de mare relevanță o prezintă datele referitoare la persoana sa, care nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat în trecut și pentru comiterea altor infracțiuni (fals și participație improprie la tentativă de înșelăciune) și care, contrar propriilor susțineri, a adoptat drept mod de viață împrumuturile cu cămătărie și recuperarea banilor prin violență și șantaj - interceptările autorizate a convorbirilor telefonice purtate de inculpat fiind relevante în acest sens, aspecte ce denotă perseverența infracțională și periculozitatea deosebită a acestuia.

Pentru aceste motive, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. I., împotriva încheierii penale nr.372/2013 a Judecătoriei Turda.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. I., fiul lui I. și M., născut la data de_ în loc. Ceanu Mare, jud. C., CNP 1., împotriva încheierii penale nr.372/_ a Judecătoriei Turda.

Obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

I.

B.

M.

L.

M. B.

L. F.

Red. M.L./B.C.

2 ex./_

Jud. fond: C. P.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 286/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar