Decizia penală nr. 83/2013. Vătămare corporală
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 83/R/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. -A. C.
Judecător R. M. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA și inculpatul T. F. A.
împotriva sentinței penale nr.1374 din_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, privind pe inculpatul T. F. A., având ca obiect vătămate corporală (art.181 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2013, încheiere c e face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr. 1374/_ a Judecătoriei C. -N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a din C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. e din C.p.p. cu aplicarea art. 44 alin. 2 C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului T. F. A. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C. pen.;
în temeiul art. 14 și 15 C.p.p. rap. la art. 346 alin. 2 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 C. civ. în vigoare înainte de data de 1 octombrie 2011, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. V. C., și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 de lei reprezentând daune morale;
în temeiul art. 189 alin. 1 C. proc. pen. onorariul avocatului din oficiu d- nul Mincic C. în sumă de 200 de lei a fost avansată din fondurile M. ului Justiției;
în temeiul art. 192 alin. 3 cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în cursul anului 2009 partea vătămată D. V. C. a fost angajată de martorul Papuc I. Iovian ca și cioban la oile care acesta din urmă le deținea. În data de_ ,
pentru că proprietarul ovinelor avea nevoie de ajutorul pății vătămate la strânsul fânului, oile au fost lăsate în grija numitului Ocsi.
În seara acelei zile, în jurul orelor 21- 22, partea vătămată și martorul D. Papuc I. Iovian s-au deplasat la stână pentru a mulge oile. Odată ajunși la stână au constata că oile nu se aflau în staul, ceea ce a cauzat o stare de puternică nervozitate părții vătămate. În acest moment, cei doi au hotărât să se deplaseze la o stână vecină, unde cioban era inculpatul Trip F. A., pentru a se interesa de oi. Acolo i-au găsit pe numitul Ocsi și pe inculpat, acesta din urmă spunându-le că oile s-au amestecat din greșeală, așa că a hotărât să le bage pe toate în staul la el, fiind noapte, urmând să le aleagă dimineață.
Partea vătămată, aflată încă în stare de nervozitate, a intrat într-o altercație verbală cu inculpatul, context în care i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul. În cele din urmă, s-a convenit ca toate oile să fie duse la staulul martorului Papuc I. Iovian unde urmau să fie alese în timp ce vor fi mulse, operațiune la care inculpatul nu s-a împotrivit. După aproximativ 10 minute cei 4 au ajuns la stâna martorului Papuc I. Iovian, unde a continuat altercația verbală dintre partea vătămată și inculpat. În acest context tensionat, la un moment dat, partea vătămată a luat o furcă din metal și a îndreptat-o spre inculpat încercând să-l lovească în zona abdomenului, moment în care acesta a prins furca cu mâna stângă, iar cu bâta ce o avea în mâna dreaptă i-a aplicat pății vătămate o lovitură în partea dreaptă a capului. În urma loviturii partea vătămată a căzut la pământ, pierzându-și cunoștința timp de aproximativ 15-30 minute. După ce partea vătămată a căzut la pământ inculpatul a fugit în sat la numitul Ignat M., proprietarul turmelor pe care le păstorea. Conform certificatului medico-legal aflat la dosarul cauzei, leziunile provocate părții vătămate au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale.
Instanța de fond a înlăturat declarațiile date în etapa de urmărire penală de martorul Papuc I. Iovian și de partea vătămată D. V. C. conform cărora că în timp ce se aflau la stâna inculpatului acesta ar fi aruncat după partea vătămată cu un topor și cu o furcă. Aceste declarații nu se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză, iar, mai mult, partea vătămată și martorul au revenit asupra celor declarate. Astfel, în declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din data de_, partea vătămată, referindu-se la inculpat, a declarat că nu știe ca inculpatul să-l fi lovit sau să fi încercat să-l lovească cu un alt obiect decât cu bâta, mai arătând totodată faptul că nu ține minte să fi declarat în faza de urmărire penală despre vreo furcă. De asemenea, în declarația dată în fața instanței la termenul din data de_ martorul Papuc I. Iovian a arătat că la momentul în care a început scandalul nu a văzut ca inculpatul să fi avut ceva în mână pentru că era întuneric, și că nu a văzut topoare și furci, că pur și simplu cei doi s-au lovit.
Instanța de fond a înlăturat de asemenea și declarația martorului Papuc I. Iovian, care a arătat că nu ține minte ca la momentul acțiunii violente a inculpatului partea vătămată să fi avut ceva în mână, declarație din care ar rezulta că nu a existat un atac al părții vătămate. În primul rând, din declarațiile coroborate ale inculpatului și ale părții vătămate rezultă cu certitudine că la momentul în care a avut loc fapta de lovire ce constituie obiectul prezentului
dosar la stâna numitului Papuc I. Iovian exista o furcă de metal precum cea descrisă de inculpat. În al doilea rând, faptul că partea vătămată avea în mână o furcă în momentul în care se afla la stâna martorului reiese din declarația dată de aceasta în etapa de urmărire penală. Astfel, aceasta arată că i-ar fi spus inculpatului să-și vadă de treabă că este la el la staul, și că are posibilitatea să-l lovească cu furca. Or, este evident faptul că partea vătămată nu ar fi invocat un atare lucru decât în situația în care ar fi avut furca asupra sa, iar nu și-n situația în care furca ar fi fost pe undeva prin stână. Totodată, în cursul urmăririi penale partea vătămată a declarat că inculpatul l-a atacat mai întâi cu o furcă de care a reușit să îl dezarmeze. Chiar dacă partea vătămată a revenit asupra împrejurării că inculpatul l-a atacat inițial cu o furcă, totuși din coroborarea declarațiilor rezultă că partea vătămată a avut în mână la un moment dat o furcă, împrejurare care a rămas în subconștientul părții vătămate și a fost relevată în cursul urmăririi penale. De asemenea, instanța de fond a reținut că este puțin probabil ca în lipsa unei noi acțiuni violente din partea părții vătămate inculpatul să fi ales să acționeze, dat fiind că acesta a rămas în pasivitate într-un moment anterior în care partea vătămată i-a aplicat acestuia un pumn, deși încă se afla la stâna sa, fapt ce ar fi putut să-i ofere o relativă încredere și siguranță în a reacționa.
În tot cursul urmăririi penale și în declarația dată în fața instanței de fond inculpatul a invocat existența stării de legitimă apărare arătând faptul că acțiunea sa violentă se datorează încercării părții vătămate de a-l lovi cu furca, acesta nefăcând altceva decât să se apere.
În ceea ce privește legitima apărare, art. 44 alin. 2 C. pen. prevede faptul că
,,este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc."; De asemenea, alin. 3 al aceluiași art. prevede faptul că ,,este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul";.
Rezultă astfel că pentru a fi în prezența legitimei apărări trebuie să fie îndeplinite unele condiții cu privire la atac și cu privire la apărare.
În ceea ce privește atacul, acesta trebuie să fie material, direct, imediat și injust și să fie îndreptat împotriva uneia dintre valorile protejate de art. 44 alin. 2, respectiv persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Apărarea trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea penală, să fie necesară și să fie proporțională cu atacul.
Instanța de fond a reținut că există un atac constând în încercarea părții vătămate de a-l lovit pe inculpat cu furca în zona abdomenului.
Atacul este unul material atunci când este realizat prin mijloace fizice și este îndreptat împotriva existenței fizice a valorilor ocrotite de legea penală. Atacul este prin excelență material atunci când pentru efectuarea lui se recurge la violență fizică. În ceea ce privește prezenta cauză, atacul îndeplinește condițiile pentru a fi calificat ca fiind unul material, acțiunea de lovire îndreptată de către partea vătămată împotriva inculpatului fiind de natură a produce consecințe cu privire la integritatea corporală a acestuia.
Pentru a avea un caracter direct, atacul trebuie să pună în concret în pericol valorile sociale care pot forma obiectul legitimei apărări. În privința caracterului direct al atacului, instanța de fond a reținut că analizând întreaga dinamică a faptelor și această condiție este îndeplinită. Astfel, în contextul conflictului verbal dintre cele două părți, partea vătămată având asupra sa furca metalică, a încercat
să-l lovească cu aceasta pe inculpat. Între partea-vătămată și inculpat nu exista niciu obstacol de natură a obstrucționa eficacitatea atacului.
De asemenea, atacul a fost unul imediat, acesta fiind în desfășurare când a avut loc acțiunea de lovire a inculpatului. Altfel spus, tentativa părții vătămate de a-l lovi pe inculpat cu furca și acțiunea de lovire a inculpatului au fost contemporane.
Atacul este injust atunci când acesta nu are la bază un temei legal care să-l legitimeze sau un fapt care să-l justifice. În ceea ce privește caracterul injust al atacului, s-a reținut că partea vătămată a inițiat acțiunea de lovire în contextul conflictului verbal pe care-l avea cu inculpatul. Cu toate acestea, simpla altercație verbală dintre părțile implicate nu este de natură a conferi atacului o natură justă. Astfel, din întreg probatoriu administrat în cauză rezultă că întreg conflictul s-a iscat urmare a stării de nervozitate în care se afla partea vătămată. Mai mult, acest conflict a fost agravat de lovitura de pumn pe care aceasta i-a aplicat-o inculpatului, pe când părțile se aflau încă la stâna acestuia din urmă. Așa fiind, nu se poate susține faptul că acțiunea părții vătămate a fost determinată de comportamentul inculpatului. Faptul că acesta i-a adresat la rândul său părții vătămate mai multe injurii nu este de natură a transforma atacul în unul just.
De asemenea, atacul a fost îndreptat împotriva inculpatului și era de natură să pună în pericol grav persoana acestuia. Caracterul grav al atacului se apreciază în funcție de urmările pe care acesta le poate produce. Raportat la prezenta cauză, gravitatea atacului rezultă atât din obiectul utilizat în atac de partea vătămată cât și din zona corporală vizată. Astfel, prin utilizarea unei furcii metalice se poate cauza în mod indiscutabil subiectului pasiv al atacului leziuni de natură a pune într-un pericol grav integritatea corporală a acestuia ori de-ai periclita viața. Totodată, zona vizată de lovitura părții vătămate era abdomenul inculpatului. Or, îndreptându-se împotriva acestei zone a corpului uman, partea vătămată ar fi putut să-i cauzeze inculpatului prin străpungere leziuni grave la nivelul organelor interne, punându-i astfel în pericol viața.
În privința apărării, aceasta trebuie în primul rând să constituie o faptă prevăzută de legea penală, dat fiind că în lipsa unei fapte tipice nu se pune problema verificării antijuridicității și implicit nici problema analizei unei cauze justificative.
Referitor la această condiție, instanța de fond a reținut că prin acțiunea sa inculpatul a cauzat părții vătămate leziuni ce au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale. Totodată, acesta a avut cunoștință de existența atacului și a acționat pentru înlăturarea acestuia, astfel încât fapta a fost săvârșită cu intenție. Toate aceste elemente încadrează acțiunea de apărare în prevederile art. 181 alin. 1 C. pen., motiv pentru care condiția privitoare la tipicitate este îndeplinită.
În ceea ce privește necesitatea, instanța de fond a reținut că apărarea a intervenit în intervalul de timp cât atacul era în desfășurare, aceasta s-a îndreptat
împotriva agresorului, iar acțiunile întreprinse de inculpat au avut caracter idoneu, dat fiind că prin lovitura aplicată părții vătămate inculpatul a reușit să îndepărteze atacul.
Una dintre condițiile cele mai importante ce trebuiesc analizate este caracterul proporțional al apărării cu atacul. În această privință, instanța de fond a reținut că este deosebit de importantă circumstanțierea contextului în care a avut loc atacul și în care s-a manifestat apărarea. Astfel, după ce din neglijență s-a produs amestecarea celor două turme de oi, partea vătămată, aflată într-o de puternică nervozitate, s-a prezentat, în jurul orei 22.00 la stâna unde inculpat era cioban. Aici, de față cu martorul Papuc I. Iovian și numitul Ocsi, a avut loc un conflict verbal între cele două părți, context în care partea vătămată i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul. De la stâna inculpatului părțile s-au deplasat la stâna martorului Papuc I. Iovian, unde a avut loc atât atacul cât și apărarea.
Trebuie avut în primul rând în vedere faptul că dacă atâta timp cât se afla la stâna sa inculpatul putea avea sentimentul unei relative siguranțe, odată părăsit acest spațiu acest sentiment s-a transformat în unul de teamă în momentul în care a ajuns la stâna unde lucra partea vătămată. Este evident că dacă partea vătămată a avut curajul să-i aplice acestuia un pumn cât încă se afla la stâna unde el lucra, acțiunea acesteia de a încerca să-l lovească cu furca nu putea părea decât una foarte serioasă. Totodată, acest sentiment de teamă putea fi amplificat și de faptul că întreaga manifestare a evenimentelor a avut loc noaptea, în câmp, de față cu martorul Papuc I. Iovian, persoana pentru care partea vătămată lucra, și numitul Ocsi, care-o înlocuise în ziua respectivă pe partea vătămată. Cele două persoane nu puteau fi percepute de către inculpat decât ca fiind aliați ai părții vătămate, augmentându-se astfel sentimentul de teamă.
Condiția proporționalității din materia legitimei apărări vizează existența unui echilibru între pericol pe care îl reprezintă atacul și consecințele produse de apărare. Altfel spus, nu trebuie să existe o disproporție între consecințele pe care le-ar fi produs atacul dacă acesta s-ar fi derulat până la final, și consecințele pe care le-a produs în concret apărarea. Aplicând acest algoritm la prezenta cauză rezultă că trebuie verificat dacă leziunile pe care ar fi putut cauza partea vătămată inculpatului prin străpungerea cu furca în zona abdomenului sunt cel puțin la fel de grave ca și cele suferite de aceasta în urma loviturii aplicate de inculpat. Așa cum s-a arătat anterior, prin raportarea la zona vizată și obiectul folosit, atacul părții vătămate ar fi putut conduce la vătămarea gravă a integrității corporale a inculpatului ori chiar la periclitarea vieții acestuia. Pentru acest motiv, apărarea inculpatului prin care s-au cauzat părții vătămate leziunii ce au necesitat, conform certificatului medico-legal nr. 5536/I/a/1162, 45-50 de zile de îngrijiri medicale, îndeplinește condiția proporționalității.
Totodată, apărarea inculpatului s-a rezumat strict la ceea ce era necesar în vederea înlăturării atacului provenit de la partea vătămată. Această concluzie reiese din faptul că odată ce atacul a fost înlăturat, partea vătămată pierzându-și cunoștința în urma loviturii aplicate, inculpatul a fugit de la stână. Rezultă așadar că singurul scop al acțiunii violente a inculpatului a fost acela de apărare, respectiv de înlăturare a atacului material, direct și imediat îndreptat împotriva sa. Instanța de fond a înlăturat partea din declarația martorului dată în fața instanței
referitoare la împrejurarea că inculpatul ar fi intenționat să-i mai aplice și alte lovituri părții vătămate dacă nu ar fi intervenit martorul, pe de o parte pentru că o astfel de împrejurare nu a fost relatată în cursul urmăririi penale deși era foarte relevantă (mai mult martorul spunând că imediat i-a acordat primul ajutor părții vătămate), iar pe de altă parte pentru că este indubitabil că inculpatul a fugit imediat, gest specific unei atitudini defensive.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 44 C. pen., rap. la art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. 1 lit. e C. proc. pen. instanța de fond a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C. pen..
Prin declarația dată în fața organelor de urmărire penală, partea vătămată a arătat că înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal, iar prin declarația dată în fața instanței în data de_ a arătat că solicită daune în cuantum de 5000 de lei, fără însă a preciza natura acestora, ori a depune vreun scripte în acest sens.
Art. 14 alin. 1 și 2 C. proc. pen. prevede că acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și că aceasta poate fi alăturată acțiunii penale prin constituirea de parte civilă, iar art. 15 alin. 1 C. proc. pen. prevede că partea vătămată se poate constitui parte civilă împotriva învinuitului sau inculpatului.
Conform art. 346 alin. 2 C. proc. pen. ,, când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. b ind. 1 ori pentru că instanța a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau pentru că lipsește vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile."; Rezultă din normele indicate că partea vătămată poate cere repararea prejudiciului suferit în cadrul procesului penal, iar instanța este chemată să se pronunțe asupra unei cereri chiar și atunci când a dispus achitarea inculpatului pe
motivul existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
Temeiul răspunderii civile delictuale, raportat la epoca faptelor, îl constituie art. 998 C. civ., conform căruia ,,orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, să-l repare";.
Fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 de lei reprezentând daune morale.
Conform art. 192 alin. 3 C. proc. pen., în lipsa unuia dintre cazurile prevăzute la alin. 1 și 2 din același articol, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Cum prezenta cauză nu se regăsește în niciuna dintre situațiile cuprins la art. 192 alin. 1 și 2 C. proc. pen., instanța de fond a reținut incidența art. 3 din același articol.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile M. ului Justiției, conform prev. art. 191 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și inculpatul T. F. A., declarațiile fiind înregistrate la Judecătoria Cluj-Napoca la datele de_ și respectiv la_ .
În motivarea recursului Parchetului de pe lângă Judecătoria C. N. a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică, deoarece se bazează pe o eronată interpretare a probelor, instanța de judecată înlăturând neîntemeiat declarațiile singurului martor ocular ce a putut fi audiat în cauză.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală, sub aspectul soluției date laturii civile a cauzei, deoarece a fost admisă constituirea de parte civilă în condițiile în care a fost precizată după citirea actului de sesizare.
T. ul constată că recursurile au fost promovate în termenul de 10 zile prev. de art. 3853al. 1 Cod Procedură P. ă, termen ce a curs, atât pentru inculpatul recurent cât și pentru reprezentantul Parchetului, de la pronunțarea soluției, și anume de la data de_ .
Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de recurs invocate în cauză, se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție greșită. Astfel, cu toată că instanța de fond a administrat un probatoriu exhaustiv, în condițiile concrete date, când identificarea și citarea celui de al doilea martor ocular nu a fost posibilă, însă a procedat la interpretarea eronată a acestui probatoriu, înlăturând declarațiile din faza de urmărire penală date de partea vătămată și de către martorul Papuc I. Iovian, fără să justifice temeinic această înlăturare, în schimb a dat credit excesiv declarațiilor inculpatului, care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Făcând o analiză solidă și interdependentă a probelor de la dosar, reiese că la data de_, între inculpat și partea vătămată a avut loc un conflict, cele două părți adresându-și una alteia cuvinte jignitoare, inculpatul și martorul Papuc Iovian susținând că, pe fondul acestor discuții, cele două părți s-au îmbrâncit reciproc, context în care este posibil ca partea vătămată să fi aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul. Spunem că este posibil că se fi întâmplat astfel, numai bazat pe starea de nervozitate manifestată de partea vătămată pe parcursul acelei seri, determinată de amestecarea oilor din cele două turme, dar care posibilitate nu este susținută material de nici un alt mijloc de probă, cu excepția declarației inculpatului, deoarece martorul ocular Papuc I. Iovian nu susține această versiune, iar inculpatul nu a justificat existența unor oarecare leziuni determinate de o astfel d e lovitură sau vreo urmare de orice natură asupra integrității fizice a inculpatului.
Dând o interpretare unitară a probelor de la dosar, este necesar să subliniem că evenimentul din seara zilei de 25 iulie 2009, a generat două momente critice, și anume unul constând într-un conflict verbal, urmat de o îmbrâncire între inculpat și partea vătămată și unul ulterior, constând din lovirea părții vătămate de către inculpat, cu o bâtă, în zona feței, acțiune în urma căreia partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 45-50 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, este cert că cele două momente au fost separate ca loc și timp, primul dintre acestea având loc la stâna inculpatului, unde partea vătămată s-a deplasat împreună cu martorul Papuc pentru a-și lua oile, iar cel de-al doilea a avut loc la stâna părții vătămate, și sunt separate în timp de un anumit interval de timp, de circa 10 minute.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond în sensul că partea vătămată ar fi avut în mână o furcă cu care ar fi intenționat să-l lovească pe inculpat în
zona abdomenului, sunt de făcut mai multe precizări. Astfel, observând chiar declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată, și care este singurul și principalul mijloc de probă care a condus instanța la soluția pronunțată, acesta susține că, partea vătămată a venit la el cu o furcă și l-a înțepat în mâna dreaptă, iar atunci inculpatul s-a apărat aplicându-i la rândul său părții vătămate o lovitură, în zona capului, cu o bâtă. Prin urmare partea vătămată nu îndrepta furca spre abdomenul inculpatului, așa cum susține instanța de judecată pe tot parcursul considerentelor sale. Ulterior inculpatul revine și spune că partea vătămată s-a apropiat cu furca îndreptată spre el, fără să spună ce zonă a corpului era vizată, iar când a încercat să-l lovească, inculpatul a prins furca cu mâna, moment în care s-a rănit la mână, și atunci a avut acea "reacție de apărare";, și l-a lovit pe partea vătămată. Din această declarație reiese că la momentul la care inculpatul a prins furca părții vătămate cu mâna, și chiar s-a rănit, deși nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, atacul părții vătămate nu mai avea materialitate, fiind oprit prin intervenția promptă a inculpatului, astfel încât nu se justifica lovirea părții vătămate.
Din cele mai sus reținute, tribunalul apreciază că nu ar putea fi vorba, așadar de legitimă apărare, ci doar, eventual de depășirea limitelor legitimei apărări, determinată de temerea sau de tulburarea pe care inculpatul ar fi resimțit-
o. Apreciem de asemenea că inculpatul nu era nici tulburat nici nu se afla sub imperiul unui sentiment de teamă. Astfel, din chiar susținerile inculpatului, la ultimul cuvânt, în fața instanței de recurs a declarat că până la acel moment era prieten cu partea vătămată. Prin urmare nu avea cum să-i fie frică de partea vătămată, chiar dacă era noapte, în condițiile în care îl știa pe acesta de mult timp, și nu-l cunoștea ca pe o persoană violentă. În plus cele două persoane care îl însoțeau pe partea vătămată, unul, respectiv numitul Ocsi, se pare că era în relații mai apropiate cu inculpatul decât cu partea vătămată, iar în privința martorului Papuc I. Iovian, acesta a manifestat pe întreg parcursul incidentului o atitudine împăciuitoare, spunându-le celor doi combatanți "să fie cuminți";, și chiar a intervenit între ei.
În sensul reținerii anterioare a interpretării greșite, de către instanța de fond, a materialului probator de la dosar, nu putem să nu observăm că declarațiile martorului Papuc I. Iovian au fost înlăturate de către instanța de fond fără a oferi o justificare rezonabilă pentru ce îl consideră lipsit de credibilitate pe martorul mai sus amintit.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 827/2004, arătând că este greșit a înlătura declarația unui martor doar pentru că nu confirmă o stare de fapt, fără a indica vreun motiv pentru care credibilitatea acestuia a fost pusă la îndoială, cu atât mai mult cu cât poziția martorului din pricina de față a fost constantă în tot cursul procesului penal, neexistând nici un interes al acestuia de a-1 incrimina pe inculpat.
Chiar admițând că partea vătămată ar fi avut în mână o furcă, ceea ce nu reiese decât din declarațiile inculpatului, pe care instanța de fond a înțeles să le îmbrățișeze în totalitate, acest simplu fapt nu poate conduce și la concluzia intenției de folosire a acelui instrument. Prin urmare în speța de față, raportat la
materialul probator de la dosar, nu avem îndeplinite condițiile legale necesare pentru a conchide că inculpatul a acționat în legitimă apărare.
Prin urmare nu există nici una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, iar activitatea inculpatului T. F. A., care în seara zilei de_, în jurul orelor 21:00 a aplicat părții vătămate D. V. o lovitură cu o bâtă în zona feței, cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 45-50 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 Cod P., sens în care în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod Procedură P. ă tribunalul va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva sentinței penale nr. 1374/_ a
Judecătoriei C. -N., pe care o va casa cu privire la soluția dată laturii penale a cauzei și față de modul de suportare a cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Rejudecând în limitele mai sus arătate, este de reținut că în cauză nu se poate reține nici starea de provocare sub imperiul căreia inculpatul ar fi comis fapta, în condițiile în acre ar fi vorba în cauză, ținând seama de cele două momente ale incidentului de mai sus, de provocare la provocare, adică practic toată situația a fost declanșată de atitudinea neglijentă a inculpatului care a condus la amestecarea celor două turme de oi, cu consecințe neplăcute pentru activitatea cotidiană a fermei la care lucra partea vătămată, iar îmbrâncelile și înjurăturile dintre părți s-au succedat.
La dozarea și individualizarea sancțiunii aplicabile în cauză instanța va ține seama de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului P. pentru această infracțiune, și anume închisoare de la 6 luni la 5 ani, de gradul de pericol social al faptei concretizat în modul în care inculpatul a acționat, pe fondul unui conflict născut între el și partea vătămată determinat de neglijența sa în păstorirea unei turme de oi, conflict spontan, în faptul că între cele două părți existau anterior acestui incident relații de prietenie, pe faptul că și partea vătămată a demonstrat o nervozitate mult prea mare raportat strict la incidentul ce a declanșat apoi conflictul dintre inculpatul și partea vătămată. De asemenea gradul de pericol social al faptei este conturat și de urmările faptei, care au constat în vătămarea sănătății și integrității corporale a unei persoane, vătămare materializată în leziuni vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale. De asemenea trebuie să reținem și criteriile de individualizare referitoare la persoana inculpatului, din datele de la dosar reieșind că acesta nu a fost condamnat anterior, însă a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
În concluzie, tribunalul apreciază că o sancțiune orientată înspre minimul prevăzut de lege și anume de 10 luni închisoare este aptă să realizeze reeducarea inculpatului și să îndeplinească și scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod P., șți anume evitarea comiteri de noi fapte, atât de către cel în cauză cât și de către terțe persoane ce ar fi tentate să comită alte fapte penale.
În temeiul art. 71 al. 1 și 2 Cod P. tribunalul va interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod P.
.
Având în vedere că inculpatul nu a mai suferit anterior condamnări, că pedeapsa ce i s-a aplicat este închisoare sub 3 ani, și ținând seama de vârsta
acestuia, putem aprecia pedeapsa își va atinge scopul chiar și fără executare, sens în care i se va acorda inculpatului șansa de a executa pedeapsa în libertate, prin suspendarea condiționată a executării acesteia. așadar, fiind îndeplinite condițiile art. 81 Cod P., tribunalul va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod P. și anume acela de 2 ani și 10 luni.
În temeiul art. 359 Cod Procedură P. ă va atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 83 Cod P. .
În baza art. 71 al. 5 Cod P. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 191 al. 1 Cod Procedură P. ă va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 550 lei, ocazionate de judecata în fond a pricinii.
Se vor menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În privința recursului inculpatului, este de menționat că partea vătămată a declarat, încă din cursul urmăririi penale, că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza în fața instanței de judecată, iar la termenul de judecată din data de_, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 5000 lei, acesta fiind considerentul pentru care, în declarația dată, partea vătămată a precizat ce reprezintă această sumă.
Este real că precizarea efectivă a cuantumului pretențiilor părții vătămate s- a realizat la termenul de judecată din data de_, după citirea actului de sesizare, citire care se face doar în situația în care inculpatul este de față, prezent, ori la acel termen de judecată, inculpatul a lipsit. Oricum instanța trebuia să-i pună în vedere părții vătămate, înainte de verificarea regularității actului de sesizare, și deci înainte de citirea actului de sesizare, că are dreptul să formuleze pretenții civile sau să-i solicite părții civile, constituită parte civilă din faza de urmărire penală, precizarea exactă a acestor pretenții, ceea ce nu s-a realizat în cauză. De altfel, precizarea cuantumului pretențiilor părții vătămate s-a realizat anterior audierii inculpatului și prin urmare anterior citirii actului de sesizare, deoarece, din prevederile art. 322 Cod Procedură P. ă reiese că cercetarea judecătorească debutează cu citirea actului de sesizare numai atunci când inculpatul participă la judecată. În celelalte cazuri, când inculpatul nu este prezent la judecată, se dispune inversarea cercetării judecătorești, așa cum s-a întâmplat și în cauza de față, când partea vătămată a fost audiată înaintea inculpatului. Chiar admițând că a avut loc citirea actului de sesizare și abia după acest moment partea vătămată a formulat constituirea de parte civilă, ceea ce nu este real, o astfel de încălcare a normelor de procedură penală este sancționată numai cu nulitatea relativă, nulitate ce trebuia invocată de către apărătorul inculpatului, prezent la acel termen, de îndată.
Apreciem că în raport de cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond în sarcina inculpatului, s-a pronunțat o soluție temeinică, avându-se în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate precum și faptul că acesta a necesitat chiar o spitalizare de pe urma agresiunilor a căror victimă a fost.
Sintetizând cele mai sus reținute, tribunalul, în baza art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură P. ă va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul T. F. A. împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 20o lei, sumă ce se va avansa din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului C. - av. Moșteanu C. .
În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură P. ă va obliga inculpatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, iar în temeiul art. 192 al. 3 Cod Procedură P. ă celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod Procedură P. ă admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva sentinței penale nr. 1374/_ a Judecătoriei C. -N., pe care o casează cu privire la soluția dată laturii penale a cauzei și față de modul de suportare a cheltuielilor judiciare avansate de stat și rejudecând în aceste limite:
Condamnă pe inculpatul T. F. A. , fiul lui Teodor și MAria, născut la data de_ în localitatea S., județul Mureș, CNP 1., cetățean român, necăsătorit, studii 4 clase, cioban, cu domiciliul în loc. sărmașu, str. P. nr. 16, jud. Mureș, fără antecedente penale:
în temeiul art. 181 Cod P., la pedeapsa de :
- 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În temeiul art. 71 al. 1 și 2 Cod P. interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod P. .
În baza art. 81 Cod P. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod P. și anume acela de 2 ani și 10 luni.
În temeiul art. 359 Cod Procedură P. ă atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 83 Cod P. .
În baza art. 71 al. 5 Cod P. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 191 al. 1 Cod Procedură P. ă obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 550 lei.
Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură P. ă respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul T. F. A. împotriva aceleiași
sentințe penale.
În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 20o lei, sumă ce se avansează din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului C. - av. Moșteanu C. .
În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură P. ă obligă inculpatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, iar în temeiul art. 192 al. 3 Cod Procedură P. ă celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în .ședința publică din data de 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. -A. C. | R. | M. | I. -M. L. |
GREFIER
L. B.
Red. 2 ex./L.A.C./D.M.
_
Jud.fond:L. M. n
| ← Decizia penală nr. 245/2013. Vătămare corporală | Decizia penală nr. 65/2013. Vătămare corporală → |
|---|
