Decizia penală nr. 832/2013. Cerere de liberare provizorie pe cautiune
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a2
DECIZIA PENALĂ NR.832/R/2013
Ședința publică din 10 iunie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: L. M.
M. Ș.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin
PROCUROR: ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. T. împotriva încheierii penale f.n. din data de 4 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, având ca obiect cerere de liberare provizorie pe cauțiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. T., în stare de arest, asistat de către apărători aleși av.Ban Tiberiu și av.Jitaru D., ambii avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul M. T. arată că își menține recursul declarat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului M. T., av.Ban Tiberiu, solicită admiterea recursului și, în consecință, a se dispune punerea în libertate a inculpatului pe cauțiune conform prevederilor art.160/1 al.2 C.pr.pen.
În susținerea recursului arată că, pornind de la analiza considerentelor încheierii atacate, o primă constatare care se impune este aceea că, prima instanță atunci când s-a pronunțat asupra cererii a avut în vedere în primul rând elemente care nu au legătură cu cerințele prevăzute imperativ de Codul de procedură penală, care ar fi justificat respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri. S-a arătat că există un puternic impact social și mediatic. Al prezentei cauze. Subliniază că o asemenea practică este în dezacord cu jurisprudența CEDO, potrivit căroia judecătorul primei instanțe trebuie să ignore impactul mediatic și să se limiteze la analiza soluției și probelor care justifică aprecierea că, lăsat în libertate, inculpatul ar prejudicia corecta derulare a procesului penal.
Constată că prima instanță, deși face referire pasageră la atitudinea corectă a inculpatului anterior comiterii faptei și la caracterizările depuse la dosar, totuși nu justifică care sunt adevăratele motive pentru care s-a respins această cerere.
Susține că nu s-a avut în vedere nici decizia nr.17/2011 a I.C.C.J., pronunțată în recurs în interesul legii, care deși este amintită în considerentele încheierii atacate, nu este luată în considerare, în sensul că instanța investită cu această cerere trebuie să verifice în ce măsură buna derulare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.
Din lecturarea încheierii recurate nu se observă nici un argument și nu s-a invocat nici o probă concretă, care să conducă la concluzia că această cerere este neîntemeiată și că lăsat în libertate, inculpatul ar perturba judecarea cauzei penale.
Solicită a se constata că prima instanță face referire la gravitatea pedepsei la care inculpatul s-ar expune și nu la alte aspecte concrete.
De altfel, solicită a se reține că în mod constant inculpatul a recunoscut primirea sumei de 10.000 lei și dorește să se prevaleze de disp.art.320/1 C.pr.pen. De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpatul este căsătorit, își câștigă mijloacele de existență în mod licit, nu are antecedente penale, iar faptul că a avut o comportare ireproșabilă este confirmat de caracterizările depuse la dosar. Astfel, apreciază că inculpatul nu s-ar sustrage procesului penal.
În al doilea rând, pericolul de tulburare a ordinii publice, este motivat în încheierea atacată exclusiv pe rezonanța pe care ordinea publică a resimți-o prin punerea în libertate a inculpatului. Solicită a se mai reține că nici riscul de
influențare a procesului penal nu subzistă. De altfel, inculpatul a fost eliberat din funcția de director al Direcției Silvice Cluj, începând cu data de_ .
Pentru toate aceste motive și cele arătate și precizate pe larg în motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare pe cauțiune, arătând că inculpatul se va conforma întru totul cerințelor impuse de instanță.
Apărătorul ales al inculpatului M. T., av.Jitaru D. , arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii formulată de către inculpat.
Apreciază că în mod greșit prima instanță a reținut că inculpatul nu poate fi pus în libertate în acest moment, întrucât există o reacție adversă a societății.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a cântărit reacția opiniei publice prin prisma materialelor de presă apărute. Susține că se ajunge la o situație relativ ciudată pentru că orice judecător din țară dorește la un moment dat să judece o cauză, neținând cont neapărat de presă.
Având în vedere că inculpatul urmează a se prevala de disp.art.320/1 C.pr.pen., apreciază că buna desfășurare a procesului penal nu ar fi tulburată, prin punerea sa în libertate.
Reprezentantul M. ui P. , în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cale de atac, apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că, prima instanță a efectuat o corectă verificare a condițiilor de temeinicie, ulterioare celor care vizează admisibilitatea în principiu a unei cereri de liberare, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune, cum este cazul în speță, iar această verificare a temeinicei s-a făcut potrivit practicii judiciare cristalizată la nivelul întregii țări și, de altfel, reflectată și în decizia pronunțată de I.C.C.J., în recursul în interesul legii.
Decizia în interesul legii a fost necesară pentru motivul că, în general,persoanele private de libertate au apreciat că odată îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a unei cereri de liberare provizorie, instanțele se află în situația de a admite în mod obligatoriu o astfel de cerere. Ori, instanța are obligația de a verifica în ce măsură o astfel de cerere admisă fiind, lăsarea în libertate a inculpatului va impieta sau nu, asupra bunei desfășurări a procesului penal și dacă, o astfel de cerere este compatibilă cu incidența temeiului avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Apreciază că acestea sunt cele două elemente care trebuie analizate la o astfel de cerere de liberare provizorie și astfel a procedat și instanța fondului, motiv pentru care nu apreciază justificată critica adusă hotărârii primei instanțe.
S-a arătat că instanța de fond nu s-a aplecat deloc în a verifica dacă există vreo bănuială legitimă de a considera că inculpatul s-ar putea sustrage de la judecată, că ar putea influența administrarea probatoriului, însă astfel de elemente nici nu mai trebuie discutate în momentul analizării temeiniciei cererii de liberare provizorie pe cauțiune, întrucât ele se circumscriu noțiunii de admisibilitate în principiu potrivit art.160/2 al.2 C.pr.pen., care prevede în mod expres că în astfel de situații cererea de liberare provizorie nu se poate acorda. Iată de ce instanța a considerat că este admisibilă în principiu o astfel de cerere de liberare, numai că trebuie să facă referiri la posibilitatea concretă și nu la posibilitatea de a influența în vreun fel buna desfășurare a procesului penal sub aspectele arătate.
Rămâne a analiza instanța dacă este incident temeiul de la arestare preventivă și dacă în continuare, este atât de actual și de important pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, încât această modalitate procesuală pe care o alege, chiar și liberarea provizorie pe cauțiune este sau nu, în detrimentul acelui scop care este urmărit prin luarea măsurilor arestării preventive.
În consecință, apreciază că în mod corect s-a reținut că este actual pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului și pentru a concluziona astfel, face analiza pe care, de asemenea, întreaga practică judiciară a cristalizat-o ca fiind oportună în astfel de cereri de liberare provizorie sub control judiciar. Se analizează ce înseamnă conceptul de ordine publică, dacă este sau nu proporțională măsura arestării preventive, raportat la interesul general și la interesul personal al inculpatului, dacă a trecut o durată nerezonabilă de timp de la momentul luării măsurii arestării preventive pentru a putea concluziona că, deși nu s-a estompat în totalitate pericolul concret pentru ordinea publică, acesta s-a diminuat substanțial, astfel încât, s-ar putea lua măsura liberării provizorii pe cauțiune, așa cum se solicită în prezenta cauză.
Ori, pentru a justifica incidența acestui temei, instanța face referiri inclusiv la reflectarea în mass media a faptei săvârșite de inculpat și a stării de arest a acestuia, dar nu este o hotărâre întemeiată pe mass media și nu este o hotărâre dispusă la presiunea mas media.
Dacă elementele ce circumstanțiază persoana inculpatului trebuie avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, ele trebuie avute în vedere și când se concluzionează cu privire la factorul pe care l-au reprezentat aceste elemente pozitive în conduita inculpatului. Ori, probele administrate în cauză atestă faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune de corupție gravă, a procedat la vânzarea funcției importante pe care o deținea, cu impact asupra unei categorii largi sociale, pentru că nu doar asupra subordonaților din cadrul Direcției Silvice Cluj are impact fapta săvârșită de inculpat, ci cu privire la o plajă foarte largă de cetățeni, dat fiind dezastrul în care se află în prezent fondul forestier la nivelul Direcției Silvice Cluj.
Concluzionând, apreciază că nu ne aflăm în prezența unei hotărâri netemeinice, care să justifice admiterea căii de atac, fixarea unei cauțiuni în sumă de 15.000 lei și plata unei astfel de sume nefiind o garanție suplimentară pentru a putea justifica punerea în libertate la acest moment procesual a inculpatului M. T. .
Inculpatul M. T. , având ultimul cuvânt, arată că recunoaște fapta comisă. Solicită judecarea sa în stare de libertate.
C U R T E
Prin încheierea penală f.n. din data de 4 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, în temeiul art.160/8 alin.6 C.pr.pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul M. T. (fiul lui A. și F., născ. la_, deținut în Penitenciarul Gherla).
În temeiul art.160/5 al.4 lit.f C.pr.pen., s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 15.000 lei RON consemnată prin recipisa nr.791338/1 din_, pe numele inculpatului M. T., plătită la CEC BANK prin chitanța nr.6093830/1 din_ .
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de liberare provizorie pe cauțiune, inculpatul M. T., a solicitat ca după constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și de admisibilitate în principiu a acesteia, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii și liberarea sa provizorie pe cauțiune, fiind conștient de obligațiile pe care eventual i le-ar stabili instanța.
Din actele dosarului instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Prin Încheierea penală nr. 39/C/A/_ a Tribunalului Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. T., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, măsura preventivă fiind luată potrivit art. 143 rap. la art. 148 lit.f Cod Procedură Penală, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 al.1 Cod Penal rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000.
Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut prin încheierea prin care s-a luat această măsură preventivă că, în perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, în calitate de director al Direcției Silvice Cluj, inculpatul a pretins de la numiții Tomoș Voicu, Bîlc Călin și M. V. angajați ai aceleiași instituții în calitate de pădurari, sume cuprinse între 4.000 și 10.000 euro pentru ca, în calitatea pe care o deține ca șef al instituției, încălcându-și atribuțiile de serviciu, să le asigure stabilitatea în funcții, avizarea favorabilă a controalelor dispuse în cantoanele, în care aceștia își exercită activitatea și neaplicarea măsurilor de sancționare disciplinară în pofida neregulilor constatate de echipele de control. Totodată, în data de_ făptuitorul M. V. s-a deplasat la domiciliul inculpatului M. T. căruia i-a remis, în numele său personal precum și pentru denunțătorii Tomoș Voicu și Bâlc Călin, suma de 10.000 lei, pentru ca acesta din urmă, în calitatea sa de director al Direcției Silvice Cluj, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să-i asigure lui M. V., angajat ca pădurar în cadrul aceleiași direcții, stabilitate pe funcția deținută și rezultate favorabile la controalele efectuate bianual privind modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu precum și pentru a nu dispune sancționarea celor doi denunțători.
Potrivit art.1604al.1 și 2 Cod Procedură Penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În speța de față, s-a constat că prima condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că inculpatul este cercetat pentru o faptă pedepsită de lege cu închisoare de la 3 la 12 ani, și interzicerea unor drepturi, nesuscitând nici un fel de discuții. De asemenea, și cea de a doua condiție este îndeplinită având în vedere că la dosar nu există date concrete în sensul încercării zădărnicirii aflării adevărului, de către inculpat, ori a necesității de a-l împiedica să comită alte infracțiuni.
Practica judiciară a fost cea care a consacrat ideea că pe lângă analizarea condițiilor de legalitate mai sus pomenite, acordarea liberării provizorii pe cauțiune, trebuie să aibă în vedre și aspecte de temeinicie și oportunitate. Pentru uniformizarea jurisprudenței în această materie s-a pronunțat Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, dată în recurs în interesul legii, prin care se stabilește că în cadrul examenului de temeinicie al cererii de liberare provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune, în cazurile în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, instanța investită cu o asemenea cerere trebuie să verifice în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Cum în prezenta cauză, temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, deoarece la dosar există indicii și chiar probe care conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, după cum există și date din care să rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, este necesar
așadar să se stabilească în ce măsura punerea în libertate a inculpatului ar împiedica buna desfășurare a procesului penal. Ori, instanța de fond a apreciat că, având în vedere impactul social și cel mediatic al unei fapte de acest gen, buna desfășurare a procesului penal ar fi tulburată, prin cercetarea inculpatului în stare de liberare provizorie, opinia publică percepând că în astfel de cauze, organele judiciare sunt mai blânde și mai puțin prompte în aplicarea legii, ceea ce este de natură a atrage perturbări la nivelul disciplinei publice și a respectului față de lege. Aici trebuie subliniată importanța temeiului care stă la baza luării unei măsuri a arestării preventive, precum și necesitatea ocrotirii interesului general al societății, în detrimentul interesului particular al unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni. În acest sens, s-a făcut trimitere la m art.
5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în care se arată că, este suficient pentru luarea măsurii arestării preventive și pentru privarea de libertate a unei persoane, o anumită perioadă de timp, faptul că acesta este bănuită cu temei, pe baza unui presupuneri rezonabile, de săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate, încât să determine oricărui observator obiectiv convingerea că lăsarea în libertate a acestei persoane ar fi de natură a aduce atingere ordinii publice.
Ținând seama de probele de la dosarul de urmărire penală, de gravitatea presupusei faptei de comiterea căreia este bănuit inculpatul, de impactul social al faptei pentru care acesta este cercetat, de limitele de pedeapsă în care s-ar încadra sancțiunea pe care inculpatul o riscă, în situația în care ar fi trimis în judecată și condamnat, de durata arestului preventiv, de persoana inculpatului, care deși este o persoană educată și fără antecedente penale, s-ar părea că a intrat în sfera ilicitului penal, nepăstrând standardele de conduită ce l-au caracterizat până în acel moment, de vârsta lui, inculpatul fiind în etate de 57 de ani, ca și de starea de sănătate a acestuia, în limite normale pentru vârsta inculpatului, instanța de fond a apreciat că nu este oportună liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului.
De asemenea, elementele care caracterizează favorabil persoana inculpatului și care au fost analizate la fiecare termen, de fiecare instanță și în
fiecare situație la care s-a pus în discuție starea de libertate a inculpatului, apreciindu-se că acestea nu au fost de natură a inhiba comportamentul infracțional al inculpatului, conduc la ideea că nu există motive, temeiuri, care să justifice temerea că inculpatul va săvârși noi infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, pentru că atunci ar fi existat temeiuri de arestare preventivă diferite și ar fi făcut inadmisibilă această cerere de liberare provizorie pe cauțiune.
Având în vedere admisibilitatea în principiu a cererii și îndeplinirea condițiilor prev. de art.1604C.pr.pen., acestea dau naștere doar vocației la liberarea provizorie pe cauțiune, iar nu și la obligația sau la dreptul absolut al instanței de a admite liberarea provizorie. De asemenea, trebuie analizat dacă momentul procesual, stadiul procesual, etapa procesuală parcursă este de natură a fi luată în considerare ca un argument pentru necesitatea liberării provizorii a inculpatului și dacă fapta concretă comisă de acesta, de la momentul săvârșirii și până în prezent s-a estompat în ceea ce privește ecoul în cadrul opiniei publice. În opinia instanței, s-a considerat că nu este îndeplinită nici una dintre aceste condiții, pe de o parte, durata arestării preventive luată față de inculpat, până la acest moment, este rezonabilă, întrucât au trecut în jur de 45 zile de la luarea măsurii, s-a finalizat integral urmărirea penală, ceea ce înseamnă că, din acest
punct de vedere, autoritățile au desfășurat activități susținute și într-un termen absolut rezonabil de timp, iar cauza se află în fața instanței de judecată, urmând să debuteze cercetarea judecătorească.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că este imperios necesar să se mențină la acest moment măsura arestării preventive, pentru realizarea celor două scopuri, măsura nefiind disproporționată față de faptele concrete săvârșite de inculpat și de urmările pe care acestea le-a produs, având în vedere că nu s-a depășit o durată rezonabilă de timp. De asemenea, nu există nici un argument pentru lăsarea în libertate provizorie a inculpatului, astfel cum a susținut și la cererea de liberare provizorie anterioară, formulată de inculpat, decât acela că îndeplinește condițiile prevăzute de textul legal. În acest moment procesual, nu se impune modificarea condițiilor privării de libertate, întrucât scopurile acestei măsuri preventive sunt în continuare incidente și actuale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul M. T. solicitând casarea acesteia și, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie și punerea inculpatului în libertate provizorie, fiind îndeplinite în cauză toate condițiile legale.
În motivarea recursului s-a arătat în primul rând, că în mod greșit prima instanță și-a întemeiat soluția, exclusiv pe impactul social și mediatic al prezentei cauze, practică care însă este în dezacord cu jurisprudența CEDO, potrivit căreia judecătorul trebuie să ignore impactul mediatic și să se limiteze la analiza probelor care justifică aprecierea că, lăsat în libertate, acuzatul ar prejudicia corecta derulare a procesului penal.
Deși face referire pasageră la atitudinea corectă a inculpatului anterior comiterii faptei și la caracterizările depuse la dosar, instanța nu le valorifică în niciun fel, după cum nu a ținut seama nici de decizia nr.17/2011 a I.C.C.J., pronunțată în recurs în interesul legii, în sensul că instanța învestită cu o astfel de cerere trebuie să verifice în ce măsură, buna derulare a procesului penal este sau nu, împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.
Instanța nu aduce nici un argument care să ducă la convingerea că lăsat în libertate, inculpatul ar perturba buna desfășurare a judecării cauzei penale.
Totodată, s-a arătat că inculpatul a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa, dorește să se prevaleze de disp.art.320/1 C.pr.pen, este căsătorit, își
câștigă mijloacele de existență în mod licit, nu are antecedente penale, a avut o comportare ireproșabilă, nu mai poate nicicum tulbura ordinea publică sau desfășurarea procesului penal, fiind eliberat din funcția de director al Direcției Silvice Cluj, începând cu data de_ .
Cât privește reacția adversă a societății, privită prin prisma materialelor de presă apărute - invocată de prima instanță - s-a arătat că aceasta nu trebuie avută în vedere pentru că, orice magistrat profesionist dorește judece o cauză, fără a ține seama neapărat de presă.
Ver if ic ând înche iere a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune - art.160/2 alin.1,2 C.pr.pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie și, respectiv, inexistența condițiilor negative, care impun respingerea cererii - creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea.
În cauză, într-adevăr, judecătorul fondului a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii, prev. de art.160/2 alin.1 și 2 C.pr.pen., în sensul că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul face parte din categoria celor pentru care se poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune ( este vorba de o infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani) respectiv, nu există date la dosar din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Cu toate acestea, deoarece în cauză temeiul prev. de art.148 lit.f C.pr.pen. care a determinat arestarea inculpatului impune în continuare privarea de libertate a acestuia, simpla îndeplinire formală a condițiilor prev. de 160/2 alin.1,2 C.pr.pen. nu determină admiterea automată a cererii de liberare provizorie, aprecierea temeiniciei și oportunității unei astfel de cereri fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, prin raportare atât la elemente ce privesc faptele pentru care inculpatul este cercetat, dar și la datele care circumstanțiază persoana acestuia și, în funcție de aptitudinea pe care instanța consideră că o va avea liberarea provizorie de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive prev. de art.136 alin.1.2 C.pr.pen. (în acest sens, s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia nr.17/2011 dată în recursul în interesul legii, în aplicarea dispoz. art.160/8a alin.2 teza II și alin.6 teza II C.pr.pen.).
Așa cum s-a arătat la momentul arestării, pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului rezultă atât din natura și gravitatea faptelor presupus comise, cât și din rezonanța socială negativă produsă în comunitate, în contextul amplificării fenomenului infracțional de corupție.
Într-adevăr, așa cum statuează și instanța supremă, gravitatea unei acuzații ori reacția opiniei publice, prin ele însele, în mod singular, nu pot justifica privarea de libertate, dar, coroborate datele din speță cu privire la fiecare dintre aceste aspecte și cu toate circumstanțele cauzei, nu poate fi ignorată existența
unor riscuri relativ la afectarea ordinii publice și necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.
Este vorba în cauză de o infracțiune de corupție, cu un grad ridicat de pericol social, apreciat nu numai prin raportare la limitele de pedeapsă și la amploarea actuală a fenomenului infracțional, dar și prin prisma calității pe care inculpatul o deținea - director al Direcției Silvice Cluj - și în virtutea căreia, trebuia să vegheze la respectarea legii în instituția pe care o coordona și nu să
încurajeze încălcarea ei, chiar să instige la acest lucru - aducând, în acest fel atingere nu numai imaginii instituției pe care acesta o reprezenta, dar și o perturbare a activității acesteia, prin faptul că, se pare că încuraja comportamentul ilegal al subordonaților, fără riscul sancționării corespunzătoare. Este adevărat că, potrivit și practicii CEDO, la menținerea detenției unei persoane trebuie avute în vedere nu numai gravitatea faptelor, ci și elemente legate de persoana acuzatului, însă, prevalența unuia sau altuia dintre acești factori, va fi apreciată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în
parte.
În cauză, legat de persoana inculpatului, sunt date că aceasta nu are antecedente penale, că a avut o atitudine corespunzătoare înainte de a fi confruntat cu legea penală în prezenta cauză, că s-a bucurat de respect și apreciere la locul de muncă și în societate (conform înscrisurilor depuse în circumstanțiere la dosar).
Cu toate aceste referințe favorabile inculpatului apreciem totuși că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei (presupusă faptă de corupție, comisă de o persoană cu funcție de conducere într-o instituție importantă a statului) - există indicii evidente cu privire la un interes public real (avut în vedere și de jurisprudența CEDO - Cauza Labita c. Italiei din 6 aprilie 2000, Cauza Neumeister c. Austrii din 27 iunie 1968) și care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării inculpatului în stare de libertate.
Mai avem în vedere și intervalul scurs de la data arestării - 18 aprilie 2013
- care nu este unul mare, pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică ori a interesului public față de acest caz, în care se așteaptă reacții prompte, ferme, din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive.
Față de natura și gravitatea activității infracționale, prin prisma celor de mai sus, se poate aprecia că sentimentul de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic, ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și a descuraja comiterea unor astfel de fapte, de către alți potențiali făptuitori.
Chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea unui acuzat: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică.
În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces, în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul liberării provizorii, legea instituie anumite obligații în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea liberării și arestarea din nou a acestuia.
Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, am arătat anterior că nu există date la dosar, pentru motivele, mai
sus expuse. În plus, în privința temerii de repetare a faptelor, instanța europeană a arătat că, pe lângă gravitatea inculpării, mai este nevoie ca circumstanțele cauzei și, mai ales antecedentele și personalitatea acuzatului să facă plauzibil pericolul (cauza Clooth c. Belgiei - 12 noiembrie 1991). Ori, în cauză, inculpatul nu are antecedente penale și, nici nu sunt date concrete la dosar care să contureze astfel de riscuri - să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni.
În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, reiterăm argumentele anterior expuse, în sensul că această tulburare a fost evidentă și certă în primele faze ale anchetei, și chiar dacă, ca și în jurisprudența CEDO, considerăm că o astfel de tulburare nu mai poate legitima detenția după un anumit timp, apreciem totuși că în cauză, și la acest moment - tocmai din perspectiva elementelor, anterior expuse, ca fiind cele care caracterizează pericolul pentru ordinea publică - această ordine continuă să fie efectiv amenințată, inculpatul fiind arestat doar de o lună și jumătate, ecoul negativ al faptelor nu s-a estompat câtuși de puțin, comunitatea fiind încă afectată, prin prisma neîncrederii induse de modul de comportare al celui care, se afla în fruntea unei instituții a statului și trebuia să o conducă și, nu să o perturbe .
Față de toate aceste considerente, prin raportare și la exigențele prev. de art.136 C.pr.pen., Curtea constată, la fel ca și judecătorul fondului, că nu este oportună punerea în libertate a inculpatului petent la acest moment când, cercetarea judecătorească nu a debutat ( fiind irelevantă, sub acest aspect, poziția procesuală pe care inculpatul dorește să o adopte; de altfel, judecata a fost amânată chiar la cererea inculpatului), impunându-se evitarea amplificării stării de perturbare a ordinii publice, a tensiunii și sentimentului de îngrijorare la nivelul comunității - aspecte de fapt care, alături de altele, contribuie și ele la asigurarea bunei desfășurări a procesului penal în continuare.
Din această ultimă perspectivă - a amplificării perturbării ordinii publice - Curtea apreciază că liberarea provizorie, chiar prin obligațiile impuse de instanță inculpatului, nu ar asigura realizarea finalității avute în vedere de legiuitor, adică, buna desfășurare a procesului penal.
Aserțiunile apărării în sensul că admiterea cererii se impune cu necesitate în virtutea dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi primite de instanță, pentru simplul motiv că dispozițiile invocate nu instituie o obligație a instanțelor în acordarea liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, ci un drept, o vocație a oricărui acuzat, care însă trebuie analizată, în raport de toate circumstanțele cauzei, ceea ce, s-a și realizat prin prezenta.
În consecință, pentru motivele mai sus arătate, se constată legală și temeinică încheierea atacată, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie, astfel că recursul inculpatului se privește ac nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul să plătească 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. T., fiul lui A. si F., născut la_, aflat în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale din 4 iunie 2013 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 10 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
ANA C. | L. | M. | M. | Ș. |
GREFIER
M. B.
Red./Tehnred. A.C. 3 ex./_
Jud. fond: A.I.
| ← Încheierea penală nr. 186/2013. Cerere de liberare provizorie... | Sentința penală nr. 67/2013. Cerere de liberare provizorie pe... → |
|---|
