Sentința penală nr. 67/2013. Cerere de liberare provizorie pe cautiune
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 67
Ședința publică din 22 iulie 2013
PREȘEDINTE: Ț. | D. B. | , judecător |
: O. | I. -M. | , grefier șef secție penală |
D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Sălaj este reprezentat de Budușan Dan, procuror șef.
S-a luat în examinare cererea formulată de inculpatul D. B. E. , în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. B. E., în stare de arest, asistat de apărător ales av. Crihan Tudor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Întrebat fiind, inculpatul D. B. E. declară că își însușește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul său ales av. Crihan Tudor, declarația acestuia consemnându-se pe cerere. Arată, totodată, că are cunoștință de dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, potrivit disp.art. 1608
(1) Cod procedură penală, instanța procedează la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii.
Procurorul apreciază că cererea este admisibilă în principiu, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.
Apărătorul inculpatului apreciază, de asemenea, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii.
Instanța, deliberând, admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Întrebat fiind, inculpatul arată că dorește să dea o declarație, cele spuse fiind consemnate la fila 12 din dosar.
Procurorul și apărătorul inculpatului arată că nu mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi, instanța acordând cuvântul în dezbateri.
Av. Crihan Tudor susține cererea motivată aflată la filele 1-6 din dosar. În esență arată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă prin prisma disp.art.160 inc.2 alin.1 C.p.p. coroborat cu disp.art.160 ind.6 alin.1 și
2 C.p.p. Împotriva inculpatului s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mică de 18 ani iar la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să
săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În ceea ce privește cea de a doua condiție, apreciază că este îndeplinită având în vedere că la dosarul cauzei nu există absolut nici o dată din care să rezulte că lăsat în libertate inculpatul r fi predispus la săvârșirea de noi infracțiuni sau că va încerca să distrugă mijloacele de probă. Poziția procesuală a inculpatului a fost aceea de recunoaștere integrală a săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa, astfel că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă. Mai arată că inculpatul nu are antecedente penale, are studii superioare, a avut un rol extrem de redus în comiterea infracțiunii. Având în vedere ansamblul infracțional descris de procuror în rechizitoriu, trebuie făcută o diferențiere între inc. Istrate - care se află în stare de recidivă, condamnat fiind pentru infracțiuni privitoare la droguri - și inc. D. care se face vinovat de deținere de droguri, apreciind că nu se impune în concret menținerea măsurii arestării preventive. Inculpatul D. a fost un simplu depozitar și nu a avut reprezentarea faptelor sale datorită și stării de sănătate, în trecut suferind de meningoencefalită acută, boală pe care o resimte și în prezent și care a lăsat urme asupra psihicului inculpatului în sensul că acesta nu prezintă o dezvoltare psihică normală, fără a-i fi afectat discernământul, având o naivitate în ceea ce privește relațiile cu alte persoane. Mai precizează că inculpatul nu a știut de la început ce a depozitat Știer Cristian în beciul său, dar că a aflat ulterior, împrejurare în care i-a cerut acestuia să-și ia drogurile din beciul său, fără însă a sesiza organele de poliție și a preda drogurile din proprie inițiativă, împrejurare pe care o regretă enorm. Inculpatul nu a beneficiat material de pe urma acestei infracțiuni, fapt arătat chiar de coinculpați și reținut în rechizitoriu. Singura vină a inculpatului este că nu a anunțat organele de poliție. Toate aspectele invocate duc la concluzia că se poate suspenda provizoriu mandatul de arestare. Solicită instanței clemență și șansa de a se îndrepta. Pentru cele ce preced și pentru cele arătate în scris solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Depune la dosar, fila 13, o recomandare privind inculpatul.
Procurorul arată că în sarcina inculpatului D. B. E. s-a reținut, în esență, că în perioada mai - iunie 2013, acesta a ascuns în beciul său cantitatea de 900 de grame rezină de canabis, de unde inculpatul Știer Cristian Ș. an a luat în mai multe rânduri diferite cantități, pentru a le vinde prin intermediul inculpatului Istrate R. u. Mai arată că Legea nr.143/2000 prevede o multitudine de modalități de comitere a infracțiunii de trafic de droguri, pedeapsa fiind la fel, indiferent de cantitatea deținută, or inculpatul a ascuns o cantitate impresionantă de droguri de risc (900 g hașiș), din această cantitate putându-se produce aproximativ 2.000 doze de hașiș pentru consumatori. Având în vedere gradul de pericol social care este deosebit de ridicat, indiferent dacă autorul a obținut sau nu un folos de pe urma comiterii infracțiunii, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care pune concluzii de respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Inculpatul D. B. E. regretă că nu a anunțat organele de poliție când a aflat ce depozita. Regretă, de asemenea, comiterea infracțiunii și cere judecarea sa în stare de libertate, precizând că se va supune obligațiilor impuse de instanța de judecată.
T R I B U N A L U L,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de_, avocatul ales al inculpatului D. B. E. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, arătând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602al. 1 C.p.p., în sensul că pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, inculpatul se află la primul incident cu legea penală,a recunoscut cele reținute în sarcina sa,activitatea sa infracțională a fost redusă, contribuția sa constând doar în depozitarea drogurilor, nu a încercat și nu va încerca să influențeze buna desfășurare a procesului penal, iar cercetarea inculpatului în stare de libertate se impune, dat fiind caracterul de excepție al privării efective de libertate. Totodată, s- a invocat starea de sănătate a inculpatului, care a suferit de meningoencefalită acută în trecut, boală pe care o resimte și în prezent, se poate agrava pe fondul stării de stres și nervozitate provocată de starea de arest în care se află. Boala de acre acesta a suferit în trecut a lăsat urme asupra psihicului inculpatului, în sensul că acesta nu prezintă o dezvoltarea psihică normală a unei persoane de 34 de ani, fără a-i fi afectat discernământul, având însă o anumită naivitate în ceea ce privește
relațiile cu alte persoane.
La termenul din data de_, D. B. E. a arătat că își însușește cererea de liberare provizorie formulată de apărătorul său și a declarat că are cunoștință de dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii, solicitând liberarea provizorie sub control judiciar întrucât colaborat cu organele de urmărire penală, a fost sincer, regretă faptele și dorește să stea împreună cu familia sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin încheierea penală nr. 20/C/_ a Tribunalului Sălaj, a fost admisă propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul D. B. E. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000. În cauză, s-a dispus arestarea și a altor două persoane: Istrate R. u și Știer Cristian Ș. an.
În sarcina inculpatului D. B. E. s-a reținut, în esență, că în perioada mai - iunie 2013, acesta a ascuns în beciul său cantitatea de 900 de grame rezină de canabis, de unde inculpatul Știer Cristian Ș. an a luat în mai multe rânduri diferite cantități, pentru a le vinde prin intermediul inculpatului Istrate R. u. În privința participației sale la săvârșirea faptei, D. B. E. a arătat că nu a știut de la început ce a depozitat Știer Cristian în beciul său, dar că a aflat ulterior, împrejurare în care i-a cerut acestuia să-și ia drogurile din beciul său, fără însă a sesiza organele de poliție și a preda drogurile din proprie inițiativă, fără intervenția acestora.
În motivarea încheierii prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală, la luarea măsurii constatându-se că au fost îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de acest articol, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc cercetate în prezenta cauză este
mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În data de_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, pe rolul Tribunalului Sălaj înregistrându-se dos. nr._ .
Prin încheierea penală din data de_, în baza art.3001alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 160 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia
măsurii arestării preventive a inculpaților, în baza art. 3001alin.3 Cod procedură penală, fiind menținută starea de arest preventiv a acestora, recursul declarat împotriva încheierii fiind respins de Curtea de apel C. .
Față de cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de D.
B. E., instanța a constatat, potrivit art. 1608Cod procedură penală, că aceasta este admisibilă în principiu.
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Față de inculpatul D. B. E. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000,pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de
la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, în speță fiind îndeplinite astfel cerințele prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală.
Conform alin. 2 al art.1602Cod procedură penală, liberarea provizorie sub
control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este necesară, astfel încât, potrivit art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive să poată fi realizat și prin lăsarea inculpatului în libertate provizorie.
În acord cu Decizia nr.17/_ pronunțată de Înalta Curte de Casația și Justiție în recurs în interesul legii, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, instanța verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. Altfel spus, se analizează dacă, în funcție de circumstanțele cauzei, o astfel de liberare este oportună.
Pentru soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere natura și gravitatea faptei, persoana inculpatului, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, astfel încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu reprezinte un pericol concret pentru ordinea publică și să nu existe riscul săvârșirii altor infracțiuni.
În ce privește natura și gravitatea faptei pentru care inculpatul este cercetat, se reține că la dosarul de urmărire penală există indicii temeinice și probe, în sensul art. 143 C.p.p., din care rezultă presupunerea legitimă și rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta penală pentru care a fost trimis în judecată, faptă ce reliefează un grad de pericol social ridicat atât prin importanța valorilor sociale lezate prin săvârșirea acesteia, cât și prin modalitatea concretă de comitere: ascunderea, pe timp de aproximativ două luni, a unei cantități impresionante de droguri de risc (hașiș), potrivit susținerilor organelor de urmărire penală, din această cantitate putându-se produce aproximativ 2.000 doze de hașiș pentru consumatori.
Instanța va lua în considerare și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este recidivist și a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. În același timp,astfel după cum instanța a menționat și anterior, nu se poate ignora faptul că inculpatul este acuzat de deținerea unei cantități de 900 g de droguri de risc, neconștientizând gravitatea acestui gen de acțiuni și manifestând indiferență față de consecințele pe care le-ar fi putut avea acțiunea sa, motiv pentru care nu a sesizat organele de poliție atunci când și-a dat seama ce au depozitat coinculpații în beciul locuinței sale. Gradul de pericol social al unor astfel de fapte este unul real și deosebit de ridicat, indiferent dacă autorul a obținut sau nu un folos de pe urma comiterii infracțiunii, așa încât lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi oportună, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, determinat de starea de libertate a unei persoane cercetate pentru comiterea unei infracțiuni cu grad ridicat de pericol social, pericol ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor,din atingerea adusă vieții și sănătății celor cărora li se creează dependența, ci și din modalitatea concretă de săvârșire a faptei, astfel cum reținut până în prezent.
Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorante cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauzele Calmanovici împotriva României, Letellier împotriva Franței, Hendriks împotriva O. ndei).
Liberarea provizorie trebuie să asigure, potrivit art. 136 alin.2 C.p.p., scopul instituit de legiuitor pentru luarea măsurilor preventive prin art. 136 alin. 1 C.p.p, și anume, a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Potrivit aliniatului 2 al art. 160 2C.p.p., pentru a lua măsura liberării provizorii sub control judiciar, instanța trebuie să constate că nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului să săvârșească alte infracțiuni.
Având în vedere aspectele invocate mai sus și prevederile legale incidente, instanța constată că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă și, în pofida împrejurării că, formal, cererea inculpatului îndeplinește condițiile legale, pe fond solicitarea inculpatului este neîntemeiată și se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Instanța constată că, raportat la natura infracțiunii presupus a fi comisă(trafic de droguri de risc), la împrejurarea că inculpatul este tânăr, în vârstă de 34 ani, nu posedă antecedente penale, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar, ar
constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție.
Scopul măsurii arestării preventive din perspectiva CEDO este tocmai acela de a aduce în fața autorității judiciare competente persoana bănuită de comiterea unei infracțiuni, ceea ce semnifică trimiterea în judecată, iar trimiterea în judecată nu are doar o semnificație formală, ci presupune audierea inculpatului de către instanță în cadrul cercetării judecătorești.
Cât privește susținerile apărătorului inculpatului cu privire la faptul că în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, instanța reține că, pe de o parte s-a constatat că subzistă temeiurile prev. de art.148 lit.f C.p.p., la dosarul cauzei existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea legitimă și rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta penală pentru care a fost trimis în judecată, faptă ce reliefează un grad de pericol social ridicat. Pe de altă parte,atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen., instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt
excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602rap. la art.1606C.proc.pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
De asemenea, prin prisma jurisprudenței CEDO, inculpatul având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României și să nu se prezinte la proces, liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea cercetării judecătorești, să comită alte infracțiuni de același gen ori să tulbure ordinea publică.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, odată lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
În susținerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apărătorul inculpatului D. B. E. a invocat și faptul că acesta are o sănătate precară, dovedind aceasta cu documente medicale depuse la dosar.
Potrivit prevederilor art.1391C.p.p., în cazul în care, pe baza actelor medicale,se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice .
Astfel după cum s-a mai arătat, problemele medicale invocate de inculpat nu constituie motive suficiente pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, având în vedere faptul că asistența medicală necesară îi poate fi acordată în sau în afara locului de deținere.
În concluzie, deși faza de urmărirea penală este finalizată, instanța consideră că, raportat la gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, împrejurările producerii acesteia, impactul pe care acuzele aduse l-au produs asupra societății și care nu a putut fi estompat prin trecerea timpului, circumstanțele personale ale inculpatului, în special atitudinea acestuia față de fapta reținută în sarcina sa și gravitatea acesteia, pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi înlăturat decât prin menținerea stării de arest preventiv a acestuia, iar scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât asigurarea bunei desfășurări a procesului penal impune judecarea în stare de arest preventiv.
Chiar dacă în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența CEDO, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, instanța reține că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar urmează a fi evaluată la stadiul actual al procedurii, prin raportare la natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, puternica rezonanța socială negativă a acestui gen de fapte, necesitatea asigurării unei bune administrări a probelor. Durata arestului preventiv se încadrează noțiunii de termen rezonabil, această durată nefiind în măsură a înlătura pericolul concret reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului. În aceste condiții, instanța apreciază că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor măsurii arestării preventive luată față de inculpat pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
Față de aceste considerente, în temeiul art.1608aalin.6 Cod procedură penală, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D. B. E. .
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 1608aalin.6 teza a II-a Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D. B. E., fiul lui I. și P., născut la data_ în orașul Vișeu de Sus, judetul Maramureș, domiciliat în mun. Satu Mare, str. Astronauților,
bl. A15,ap.14, județul Satu Mare, CNP 1., în prezent deținut în
Penitenciarul Oradea, arestat în baza Încheierii penale nr. 20/C/_ a Tribunalului Sălaj.
Conform art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească
statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Măsura dispusă prin prezenta va fi adusă la cunoștința inculpatului de către administrația locului de detenție.
Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru inculpat.
Pronunțată în ședința publică din_, ora 15,00, la sediul Tribunalului
Sălaj.
Președinte, Grefier,
B. D. Ț. O. I. -M.
Red.ȚDB/IMO/_ / 3 ex.
← Decizia penală nr. 832/2013. Cerere de liberare provizorie pe... | Încheierea penală nr. 187/2013. Cerere de liberare provizorie... → |
---|