Decizia penală nr. 865/2013. Delapidare
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.865/R/2013
Ședința publică din 14 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. H.
JUDECĂTORI: I. M.
G.: L. C.
: V. V. A.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, împotriva sentinței penale nr.68/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei S. M., privind pe inculpații C. I. și M. A., trimiși în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunilor de :
C. I. - delapidare prev. de art. 2151alin 1 Cod. pen.
M. A. - complicitate la delapidare prev. de art. 26 Cod pen. raportat la art. 2151alin 1 Cod. pen.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța a constatat că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 68 pronunțată la 31 ianuarie 2013 ă în dosar nr._ al Judecătoriei S. M., în temeiul art. 334 cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică privind inculpatul M. A. din complicitate la
infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 26 cod penal raportat la art. 215 indice 1 alin. 1 cod penal în instigare la infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 25 raportat la 215 indice 1 alin. 1 cod penal.
În temeiul art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 alin. 1 litera d din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului C. I. , fiul lui
I. și A., posesor al CI seria MM nr. 1., CNP 1., domiciliat în localitatea S. M., str. B. V. bloc 3, ap.49, județul Maramureș, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii delapidare prevăzută de art. 215 indice 1 alin. 1 cod penal.
În temeiul art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 alin. 1 litera d din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului M. A. , fiul lui
V. și M., posesor al CI seria MM nr. 3., CNP 1., domicicial în localitatea S. M., str. L. Ș. nr. 44, județul Maramureș, cercetat sub
aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 25 raportat la 215 indice 1 alin. 1 cod penal.
În temeiul art. 346 alin. 2 cod procedură penală coroborat cu art. 998-999 și art. 1003 cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A.I. SRL O., cu sediul în O., str. R. nr. 3-5, județ Bihor și obligă în solidar inculpații la plata de despăgubiri civile în cuantum de 11.823, 30 lei.
S-a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 191 alin.
1 Cod proc. pen. pentru acordarea cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1405/P/2009 din data de_ al Parchetului de pe lângă J. ecatoria S. M. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecata a inculpatului C. I. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 indice 1 alin. 1 cod penal și respectiv a inculpatului M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 cod penal raportat la art. 215 indice 1 alin. 1 cod penal.
În actul de sesizare a instanței a fost reținută următoarea situație de fapt:
Inculpatul C. I. a fost angajat în baza contractului individual de muncă nr. 790 din_ la SC A. I. SRL, cu sediul în O., în calitate de crupier, la punctul de lucru din localitatea S. M. .
Potrivit fișei postului, inculpatul era obligat să nu acorde impulsuri pe credit, jucătorilor la aparatele de joc din cadrul sălii de jocuri.
În seara zilei de_, inculpatul M. A. a jucat la ruletă suma de
2.000 lei pe care a achitat-o în momentul introducerii impulsurilor în aparat. După terminarea impulsurilor și nerealizând câștiguri, inculpatul M. A.
, i-a solicitat inculpatului C. I., să-i acorde impulsuri pe credit, asigurându-l că după terminarea jocului va aduce banii pentru impulsurile acordate.
În aceste condiții, inculpatul C. I. a introdus la ruletă, în mod repetat, pe timpul nopții, până dimineața, impulsuri în valoare totală de 11.823, 30 lei, fără a încasa banii de la inculpatul M. A. .
În rechizitoriu s-a susținut că situația de fapt este sprijinită de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea penală depusă de partea vătămată SC A. I. SRL O. (filele 5-6), contractul individual de muncă și fișa postului inculpatului C. I. (filele 7-9), procesul verbaș semnat de inculpatul C. I. (fila 10), registru de casă (filele 11 și 12), declarațiile martorilor Movileanu Florica (filele 17-20) Matus I. -M. (filele 23-24), declarațiile inculpatului C. I. (filele 27-28, 32), declarațiile inculpatului M.
A. ( filele 40-41), procesele verbale de prezentarea materialului de urmărire penală nr. 0650232 și 0650233 din_ .
La termenul de judecată din 24 ianuarie 2012, instanța a admis schimbarea încadrării juridice privind inculpatul M. A. din complicitate la infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 26 cod penal raportat la art. 215 indice 1 alin. 1 cod penal în instigare la infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 25 raportat la 215 indice 1 alin. 1 cod penal, în lumina considerațiilor expuse în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din_ .
Se impune a preciza că, în prezenta cauză, în baza art. 512 cod procedură penală, prin sentința penală nr. 341 din 11 octombrie 2012, instanța a constatat reconstituit dosarul de urmărire penală nr. 1405-P-2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele aspecte:
În prezenta cauză, starea de fapt se individualizează, prin introducerea de impulsuri la ruletă în sumă de 11.823,30 lei de către inculpatul C. I., la îndemnul inculpatului M. A. și în baza promisiunii acestuia din urmă de a
returna contravaloarea creditului acordat, inculpatul acționând în calitatea sa de angajat (crupier) al SC Austrien I. SRL în baza contractului individual de muncă nr. 790 din_ .
În scopul elucidării cauzei sub toate aspectele, se impune o scurtă prezentare a infracțiunii de delapidare.
În conformitate cu art. 215 indice 1 cod penal, infracțiunea de delapidare constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
Subiectul activ al infracțiunii este calificat prin calitatea de funcționar care gestionează sau administrează bunuri.
Analiza contractului individual de muncă și a fișei postului (ce instituie printre obligații interdicția de a acorda credite clienților), subliniază vocația inculpatului de a deține calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare.
Obiectul material al infracțiunii constă în bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau le administrează.
În speță, se ridică problema în ce măsură introducerea unor impulsuri la ruletă poate realiza obiectul material al infracțiunii.
Instanța a considerat că această introducere fictivă poate fi asimilată unor sume de bani (întrucât rezultatul este reprezentat de lipsa sumelor de bani ce reprezintă echivalentul sumelor necesare introducerii impulsurilor).
Cât privește elementul material al laturii obiective, instanța a constatat că acesta se realizează prin trei acțiuni alternative, de însușire, folosire sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau administrează.
Dacă însușirea bunului constă în luarea în stăpânire a acestuia, folosirea implică întrebuințarea temporară a bunului, după care acesta este readus în patrimoniul unității(situație în care, făptuitorul nu își însușește bunul, ci numai folosința acestuia, respectiv echivalentul pe care îl reprezintă această folosire), în timp ce traficarea presupune supunerea temporară a bunului unor operațiuni speculative, operațiuni în urma cărora făptuitorul își însușește profitul realizat.
Activitatea săvârșită în concret de către inculpatul C. I. nu realizează elementul material al niciuneia din acțiunile în mod alternativ prevăzute.
În speță, nu se poate vorbi de folosire, întrucât nu a existat o întrebuințarea temporară a bunului, neputându-se aprecia că suntem în prezența unei traficări, în condițiile în care nu au fost săvârșite operațiuni speculative generatoare de profit.
Nici acțiunea de însușire nu este îndeplinită, lipsind luarea în stăpânirea a obiectului material.
Referitor la latura subiectivă, aceasta implică intenția care de regulă, este directă, întrucât făptuitorul urmărește obținerea unui profit pentru sine sau pentru altul.
Raportat la condițiile de comitere ale faptei, se exclude teza obținerii unui profit pentru sine. De asemenea, nu se poate susține că a existat reprezentarea mentală a inculpatului C. I. privind obținerea unui folos în beneficiul inculpatului M. A., în condițiile în care, acordarea de impulsuri pe credite s-a făcut în baza promisiunii remiterii sumei echivalente impulsurilor acordate.
Pe de altă parte, probele administrate în cauză, nu au exclus ci chiar au conturat lipsa caracterului izolat al faptelor de acordare de credite și transformarea acestor activități în practici curente în domeniul jocurilor de noroc. Această idee a fost lansată de inculpatul C. I. (fila 26), susținută de martorul Matus I. M. (care a relatat că acordarea de credite s-a realizat și în considerarea experiențelor anterioare constând în plata sumelor de bani
echivalente creditării, de către inculpatul M. A., ulterior operațiunii de
introducere de impulsuri la ruletă, aspect ce întărește ideea lipsei intenției inculpatului C. I. de obținere a unui folos pentru sine sau pentru altul și de prejudiciere a părții vătămate) și reiterată de martorul P. Nelu.
Faptele inculpaților se impun a se analiza și din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în materia jocurilor de noroc.
Un criteriu în determinarea legislației aplicabile este reprezentat de data comiterii faptelor și anume,_ .
Instanța a constatat că la momentul comiterii faptelor activitatea jocurilor de noroc se afla sub incidența OUG nr. 69-1998 iar pentru organizarea aplicării acesteia a fost emisă HG nr. 251-1999.
Această concluzie se desprinde din interpretarea prevederilor art. 31și 32 din OUG nr. 77-2009.
Prevederile art. 31 din OUG nr. 77-2009 stipulează că intrarea în vigoare a acestei ordonanțe se realizează la data publicării în Moniforul Oficial (moment ce se identifică cu 26 iunie 2009), iar art. 32 dispune abrogarea expresă a OUG nr. 69-1998 (și indirect a HG 251-1999 privind organizarea aplicării OUG nr. 69- 1998) începând cu data intrării în vigoare a noii ordonanțe de urgență.
Instanța a reținut că prevederile art. 28 din HG nr. 251-1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc (aplicabile la data comiterii faptelor), interzic introducerea de credite pentru jucătorii, pe datorie sau pe seama unor obiecte lăsate în gaj iar nerespectarea acestei prohibiții a fost calificată contravenție prin dispozițiile art. 81 litera g din același act normativ.
Chiar presupunând că fapta inculpaților ar putea întruni elementele constitutive atât ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 indice 1 cod penal (deși analiza elementelor constitutive ale acestei infracțiunii a evidențiat concluzia lipsei atât a laturii obiective cât și a laturii subiective a infracțiunii de delapidare conform considerațiilor în precedent expuse) cât și a contravenției prevăzută de art. 81 litera g din HG nr. 251-2009 (ce nu oferă criterii de delimitare între infracțiune și contravenție), instanța apreciază că nu sunt îndeplinite exigențele art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceste exigențe impun ca legea penală să îmbrace două caracteristici, accesibilitatea și previzibilitatea.
Dacă accesibilitatea presupune ca orice persoană să poată avea acces la textul de lege ce îi este adresat, previzibilitea implică ca legea să fie redactată într-un mod suficient de clar și precis, astfel încât orice persoană, să îi poată anticipa efectele și să-și regleze conduita în mod corespunzător.
Referitor la previzibilitate, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că infracțiunile trebuie să fie în mod expres prevăzute de lege, iar această condiție este îndeplinită când individul poate să-și dea seama din interpretările anterioare ale instanțelor ce acțiuni sau omisiuni îl pun în postura de a fi găsit vinovat.
Desigur că acordarea de credite (prin introducerea de impulsuri la ruletă) constituie în esență acțiuni ilicite, se pune însă problema, cum își va da seama persoana respectivă, raportat la un caz concret, dacă va săvârși o contravenție sau o infracțiune.
Ori, în lipsa unor criterii certe de delimitare între infracțiune și contravenție, instanța a constatat încălcarea prevederilor 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevederi aplicabile cu preeminență în raport de dreptul intern.
În concordanță cu aspectele în precedent expuse, instanța a constatat că, în raport de inculpatul C. I., nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 indice 1 alin. 1 cod penal.
O concluzie similară se impune și în raport de inculpatul M. A., întrucât una din condițiile instigării este săvârșirea unei fapte penale, în speță fiind comisă o faptă ce se sustrage sferei ilicitului penal, integrându-se însă în ilicitul contravențional.
Având în vedere că faptele inculpaților nu au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, lipsind și condițiile de instigare la infracțiunea de delapidare, se impune respectarea principiului conform căruia infracțiunea reprezintă singurul temei al răspunderii penale, astfel încât nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală, dacă săvârșește alte fapte, decât cele care, potrivit legii, sunt considerate infracțiuni.
Această ultimă constatare antrenează aplicabilitatea art. 10 lit. d cod procedură penală, ce stipulează că, în situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, exercitarea acțiunii penale este împiedicată iar soluția care se impune este cea de achitare în lumina prevederilor art. 11 punctul 2 lit. a cod procedură penală.
În soluționarea prezentei cauze, esențiale se dovedesc a fi și dispozițiile art.
52 din Codul de Procedură Penală care statuează că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre definitivă";.
În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete și există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului. Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de vinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile neputându-și forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, soluția care s-ar impune ar fi de achitare.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a dispus achitarea inculpaților, în temeul art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 lit. d din Codul de Procedură penală.
De asemenea, instanța a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 191 alin. 1 Cod proc. pen. pentru acordarea cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut că, în speță SC A. I. SRL O., cu sediul în O., str. R. nr. 3-5, județ Bihor, a formulat cerere de constituire parte civilă având ca obiect suma de 11.823, 30 lei ce reprezintă contravaloarea despăgubirilor materiale produse prin comiterea faptei.
În soluționarea acțiunii civile, instanța a plecat de la prevederile art. 346 alin. 2 cod procedură penală conform cărora, când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b indice 1 ori pentru că instanța a constatat existența unei cause care înlătură caracterul penal al faptei sau pentru
că lipsește vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate oblige la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile.
În raport de data comiterii faptelor, respectiv_, instanța a apreciat că soluționarea acțiunii civile nu reclamă o analiza din perspectiva noului cod civil.
Potrivit dispozițiilor art.998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, potrivit art.999 din Codul civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din prevederile legale menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
Chiar dacă fapta celor doi inculpați, pentru motivele arătate mai sus, nu constituie infracțiuni, acestea nu se sustrag sferei ilicitului, contravenind normelor legale privind organizarea jocurilor de noroc, astfel încât situația premisă a existenței unei fapte ilicite pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este îndeplinită.
Referitor la prejudiciu, instanța a constatat că certitudinea acestuia sub aspectul existenței și întinderii este confirmată prin declarația reprezentantului părții civile, însușită de inculpatul C. I. prin încheierea procesului verbal din_ -fila 118 (inculpatul, nici în cuprinsul declarației date în fața instanței nu neagă acordarea de impulsuri pe credit în valoare de 11.823,30 lei), susținută de martorii audiați și evidențiată de înscrisurile atașate dosarului cauzei (registrul de casă, fișa de cont aferentă lunii decembrie 2009-filele132-133).
Cât privește vinovăția inculpatului C. I., această rezidă în comiterea faptei circumscrisă sferei ilicitului contravențional.
Răspunderea civilă delictuală nu condiționează antrenarea consecințelor acesteia de sancționarea în concret a celor ce săvârșesc fapte ilicite, esențială fiind constatarea caracterului ilicit al faptei comise.
Prin faptă ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
În cazul răspunderii civile, o faptă este ilicită atunci când este contrară legii sau regulilor de conviețuire socială având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau cel puțin intereselor altuia.
De asemenea, s-a apreciat că o faptă are caracter illicit și atunci când este potrivnică regulilor de conviețuire socială sau bunelor moravuri.
Chiar dacă instigarea la comiterea unei fapte contravenționale nu este incriminată și sancționată contravențional, acțiunile inculpatului M. A. (de a determina pe inculpatul C. I. să-i acorde credite urmând ca suma aferentă impulsurilor acordate pe credit să fie ulterior remisă) prezintă în mod cert un caracter ilicit. Concluzia se desprinde din definiția acordată faptei ilicite și de constatarea necondiționării răspunderii civile delictuale de sancționarea în concret (disciplinar, contravențional etc) a autorilor faptei ilicite.
Privind fapta ilicită în lumina considerațiilor anterioare, instanța a constatat că ambii inculpați au comis, cu vinovăție o faptă ilicită (ce se sustrage sferei ilicitului penal), producătoare de prejudicii părții civile, existând raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, astfel încât sunt întreunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Dând efect constatărilor expuse, în baza art. 346 alin. 2 cod procedură penală coroborat cu art. 998-999 și art. 1003 Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A. I. SRL O., cu sediul în
O., str. R. nr. 3-5, județ Bihor și a obligat în solidar inculpații la plata de despăgubiri civile în cuantum de 11.823, 30 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, solicitând în temeiul art. 38515pct. 2 lit."d" rap. la art. 3856 al.3 C.proc.pen. să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaților C. loan pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151 al.l cp. și M.
A. pentru instigare la infracțiunea de delapidare prev. de art. 25 C.pen. rap. la art. 215/1 al.l cp.
Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:
In fapt prin sentința atacată s-a dispus achitarea inculpatului C. loan în temeiul dispozițiilor art. 11 pct lit."a" rap. al art. 10 al.l lit."d" din C.proc.pen. și achitarea inculpatului M. A. în baza acelorași dispoziții legale.
În privința inculpatului-intimat M. A., actul de sesizare al instanței de judecată a vizat participația sub forma complicității la infracțiunea de delapidare în forma prev. de art. 26 rap. la art. 2151al.l cp. dispunându-se de către prima instanță schimbarea încadrării juridice a faptei în baza art. 334 C.proc.pen. în instigare la infracțiunea de delapidare prev. de art. 25 C.pen. rap. la art. 2151al.l cp.
Pentru a pronunța soluția de achitare a celor doi inculpați instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii recurate, în esență, faptul că nu sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare.
S-a arătat în acest sens faptul că sub aspectul modalităților alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare, niciuna dintre acțiunile prevăzute în mod alternativ de art. 215 al. 1 din C.pen., respectiv însușire, folosire și traficare, nu este realizată prin activitatea concretă săvârșită de inculpatul C. I. .
Instanța de fond a mai reținut împrejurarea că sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de delapidare forma de vinovăție cerută pentru existența infracțiunii este aceea a intenției, de regulă directă, făptuitorul urmărind un profit pentru sine sau pentru altul.
Prima instanță a susținut în motivarea soluției de achitare că în speță nu se poate vorbi de folosire, întrucât nu a existat o întrebuințare temporară a bunului; s-a exclus de asemenea acțiunea de însușire întrucât obiectul material nu a fost luat în stăpânire de inculpatul C. I. și s-a apreciat totodată că nici acțiunea de traficare ce presupune supunerea temporară a obiectului material unor operațiuni speculative pentru realizarea unui profit nu subzistă în speță.
Considerentele sentinței instanței de fond vizează de asemenea neîndeplinirea exigențelor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul previzibilității și accesibilității normei de incriminare, precum și incidența principiului in dubio pro reo, potrivit căruia orice îndoială operează în favoarea inculpatului.
Hotărârea suportă critici de legalitate și temeinicie pentru următoarele considerente:
Cu prioritate trebuie observat faptul că în mod greșit instanța de fond s-a referit în considerentele sentinței date la realizarea unui profit de către inculpatul
C. I. -autor al infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151al.l C.pen.
Astfel textul de incriminare mai sus amintit are în vedere ca o condiție esențială de existență a infracțiunii sub aspectul scopului, împrejurarea ca oricare dintre modalitățile alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare, să urmărească un interes al autorului ori a unui tert.
Cu alte cuvinte, instanța de fond în mod greșit a restrâns înțelesul termenului folosit de legiuitor- interes la acela de profit (folos). Atunci când legiuitorul a înțeles să se refere la folos a facut-o în mod direct și explicit, așa cum este spre exemplu în cazul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.l din C.pen.
Există spre exemplu infracțiunea de delapidare atunci când funcționarul ce are în gestiune bunuri perisabile dorind să le trafîce în scopul unor operațiuni
speculative generatoare de profit, le scoate din depozitul unității angajatoare, însă aceste bunuri se strică făptuitorul nerealizând vreun profit dar cauzând o pagubă de necontestat.
În speță inculpatul C. I. a urmărit prin introducerea de impulsuri în aparatul de joc cu câștiguri aleatorii interesul de necontestat al coinculpatului M.
A., la cererea expresă a acestuia din urmă, de recuperare a pierderilor pecuniare suferite anterior și eventual de obținere a unor câștiguri ca urmare a exploatării aparatului. Nu are importanță faptul că acest interes urmărit nu s-a realizat în fapt.
Este de asemenea evident că s-a produs un prejudiciu în dauna părții vătămate constituită parte civilă în procesul penal S. "A. I. " S.R.L O. ,
împrejurare pe care de altfel a reținut-o și prima instanță, obligând în solidar inculpați la plata de despăgubiri de către aceasta.
În privința existenței laturii obiective a infracțiunii de delapidare în cauză, trebuie precizat a priori faptul că potrivit art. 24 al.2 din H.G. nr. 251/1999
"evidența contabilă (în cazul încasărilor dar și premiilor acordate pentru toate tipurile și categoriile de mașini de jocuri de noroc n.n.) va fi ținută zilnic pe baza indexurilor contoarelor electromecanice, care vor fi marcate prin etichetare: intrări, ieșiri" .
Așadar, suplimentar argumentului instanței de fond potrivit căruia introducerea fictivă de impulsuri poate fi asimilată unor sume de bani, întrucât rezultatul imediat este însăși lipsa acelor sume de bani necesare pentru introducerea impulsurilor, urmează să se rețină că din textul normativ mai sus citat, reiese faptul că înregistrările intrărilor evidențiate de indexurile contoarelor electromecanice ca urmare a introducerii de impulsuri au corespondent direct și nemijlocit în evidența contabilă.
Chiar dacă, așa cum în mod corect instanța de fond a reținut, la data săvârșirii faptelor activitatea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc era reglementată prin O.U.G. 69/1998 și H.G. 251/1999, nu este lipsit de relevanță faptul că legiuitorul a definit în cadrul O.G. nr. 77/2009, la art. 5 "impulsurile" ca fiind mijloace financiare, permise ca instrumente de plată, ceea ce confirmă argumentele mai sus prezentate.
Raportat la cele de mai sus, se poate constata că activitatea concretă a inculpatului C. I. de a introduce impulsuri în aparatul de joc în interesul coinculpatului M. A. este de natură a realiza elementul material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare.
În privința inculpatului M. A., rezultă indubitabil din probatoriul administrat faptul că acesta în seara zilei de 14/_ a jucat la aparatul de joc tip "ruletă" impulsurile introduse în aparat de către coinculpatul C. I. și reprezentând contravaloarea sumei de 2.000 de lei achitată de cel dintâi celui din urmă, iar ulterior datorită faptului că aparatul nu i-a acordat câștiguri, epuizând impulsurile, a solicitat și 1-a determinat cu intenție pe inculpatul-intimat C. I. să îi mai introducă impulsuri în același aparat în valoare totală de 11.823,30 lei fără să achite însă contravaloarea acestora.
Prin urmare,Curtea consideră că fapta descrisă și dovedită a inculpatului- intimat M. A. întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de delapidare prev. de art. 25 C.pen. rap. la art. 2151al.l cp., neexistând niciun caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale și impunându-se tragerea la răspundere penală a acestuia.
În ceea ce privește argumentul adus de prima instanță cu referire la accesibilitatea și previzibilitatea normei penale, apreciem că acesta este lipsit de forță, de vreme ce atunci când se invocă, acesta se referă la dispozițiile ce
reglementează activitatea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, și nu la textul art. 2151al.l din C.pen.
Ori, ambii inculpați aveau reprezentarea subiectivă a faptului că acțiunile lor concrete sunt de natură a produce o daună părții vătămate constituită ulterior parte civilă, inculpatul-intimat M. A. urmărind un interes propriu, preocuparea de a obține un folos, ori de a limita cel puțin pierderea suferită de acesta, fiind susținută și de inculpatul-intimat C. I. .
Prima instanță în mod greșit a facut aplicarea principiului in dubio pro reo ca fiind incident speței, atât timp cât prin însăși declarația dată de inculpatul- intimat C. loan care se coroborează cu probele administrate, acesta a recunoscut întru totul activitatea infracțională desfășurată, iar din declarațiile martorilor Matus I. -M. și Movileanu Florica rezultă că inculpatul-intimat M.
A. 1-a determinat cu intenție pe cel dintâi să delapideze în dauna părții vătămate .
Prin urmare,Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentintei penale nr. 68 pronunțată la 31 ianuarie 2013 de Judecătoria Sighetu Marmației, pe care o va casa în latura penală, în ce privește greșita achitare a inculpaților C. I. și M. A. și rejudecând în aceste limite :
Va condamna pe inculpatul C. I. la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare prev.de art. 215 ind. 1 C dpenal.
Va condamna pe inculpatul M. A. la 1 an închisoare pentru instigare la infracțiunea de delapidare prev.de art. 25 raportat la art. 215 ind. 1 Cod penal.
Conform art. 81, 82 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor, stabilind câte un termen de încercare de 3 ani pentru fiecare inculpat.
Va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 al.1 lit.a teza a-II-a Cod penal si 71 al.5 Cod penal.
Va mentine restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili câte 300 lei onorarii avocațiale din oficiu ce vor fi suportate din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentintei penale nr. 68 pronunțată la 31 ianuarie 2013 de Judecătoria Sighetu Marmației, pe care o casează în latura penală, în ce privește greșita achitare a inculpaților C. I. și M. A. și rejudecând în aceste limite:
Condamna pe inculpatul C. I. la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare prev.de art. 215 ind. 1 C dpenal.
Condamna pe inculpatul M. A. la 1 an închisoare pentru instigare la infracțiunea de delapidare prev.de art. 25 raportat la art. 215 ind. 1 Cod penal.
Conform art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor, stabilind câte un termen de încercare de 3 ani pentru fiecare inculpat.
Atenționează inculpații asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 al.1 lit.a teza a-II-a Cod penal si 71 al.5 Cod penal.
Mentine restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește câte 300 lei onorarii avocațiale din oficiu ce vor fi suportate din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. H. I. M. V. V. A.
G. ,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 4 ex./_
J. .fond. P. M. -R.
| ← Decizia penală nr. 656/2013. Delapidare | Decizia penală nr. 1605/2013. Delapidare → |
|---|
