Decizia penală nr. 887/2013. Furt calificat
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.887/R/2013
Ședința publică din 18 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. V. A.
JUDECĂTORI: L. H.
: I. M.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, împotriva sentinței penale nr.76/_, pronunțată în dosar nr._ * al Judecătoriei S. M., privind pe inculpatul C.
N., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1492/P/2007 din data de_ al Parchetului de pe lângă Judecatoria S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. g și i Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 iunie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 76 din 7 februarie 2013 a Judecătoriei S. M., pronunțată în dosarul nr._ *, în temeiul art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 alin. 1 litera c din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului C. N.
, născut la data de 16 aprilie 1988 în localitatea P. de sub M., județul Maramureș, fiul lui M. și al M., cetățean român, cu șapte clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, cu antecedente penale, CNP 1., cu domiciliul în P. de sub M. str. Z. nr. 461, județ Maramureș, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. g și i cod penal.
În temeiul art. 346 alin. 3, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă C.R. R. , cu domiciliul în localitatea S. M., str. I. nr. 5, ap.37, județ M. .
S-a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 191 alin. 1 Cod proc. pen. pentru acordarea cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1492/P/2007 din data de_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecata a inculpatului C. N. , născut la data de 16 aprilie 1988 în localitatea P. de sub M., județul Maramureș, fiul lui M. și al M., cetățean român, cu șapte clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, cu antecedente penale, CNP 1.
, cu domiciliul în P. de sub M. str. Z. nr. 461, județ Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. g și i cod penal.
În actul de sesizare a instanței a fost reținută următoarea situație de fapt:
În noaptea de 9 noiembrie 2007, partea vătămată C. R. R. și-a parcat autoturismul proprietatea sa, marca Audi, în aproprierea blocului de pe strada Unirii din localitatea S. M. unde locuiește.
Pe timpul nopții inculpatul C. N. a forțat portiera din partea stânga față și din autoturism a sustras radiocasetofonul auto marca Sony și o pereche de ochelari.
Cu ocazia cercetării locului faptei s-a constatat că lucrurile din interiorul autoturismului au fost răvășite, iar de pe carcasa unui DVD a fost prelevată o urmă papilară care conform raportului de constatare tehnico-științifică a fost creată de degetul inelar de la mâna stângă a inculpatului.
În rechizitoriu s-a susținut că situația de fapt este sprijinită de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 5), planșa cu fotografii judiciare (filele 7-10), declarațiile părții vătămate Covacinszkiy R. R. (filele 11-12), raportul de constatare tehnico-științifică (filele 16- 21).
Prin sentința penală nr. 173 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de_ în dosar nr._, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapa de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 literele g și i C.pen., anularea suspendării executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 208 din 29 mai 2008, stabilindu-se în sarcina inculpatului obligația executării pedepsei de trei ani închisoare.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel inculpatul soluționat prin respingerea acestuia în baza Deciziei penale nr. 219-A pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de 28 octombrie 2010.
Această decizie penală a fost atacată la rândul ei cu recurs promovat de inculpat. Prin Decizia penală nr. 36-R emisă de Curtea de Apel Cluj la data de 17 ianuarie 2011, s- a dispus casarea sentinței penale nr. 173 din_ și a deciziei penale nr. 219 din 28 octombrie 2010 și rejudecarea cauzei de către Judecătoria Sighetu Marmației.
În considerentele instanței superioare, s-a apreciat necesitatea audierii părții vătămate și a martorei Turda F. (care a participat ca și martor asistent la cercetarea la fața locului și la prelevarea urmelor papilare), verificării în ce măsură faptul că a fost prezent doar un singur martor asistent a fost de natură să provoace o vătămare intereselor legitime ale inculpatului, efectuării unei expertize tehnică-științifice la INEC.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub dosar nr._ din_ .
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele aspecte:
Acordând eficiență principiilor aflării adevărului și nemijlocirii, instanța a procedat la audierea inculpatului și a părții vătămate.
Nu a fost lipsit de relevanță faptul că părții civile Covacinsky R. Paul, (conform declarației acesteia, atașată dosarului cauzei-fla 104) i-a fost comunicată identitatea autorului actelor de sustragere a obiectelor din propriul autoturism de către organele de poliție, partea civilă nedeținând cunoștințe și informații nemijlocite cu privire la subiectul activ al infracțiunii de furt calificat.
Cât privește poziția procesuală manifestată de inculpat, instanța a reținut că acesta a negat săvârșirea faptei, învederând împrejurarea conform căreia la data la care se presupune că a fost comisă infracțiunea, se afla în Portugalia. Această aserțiune este sprijinită sub aspectul veridicității prin depozițiile martorilor C. M. (fila 105), C. I. (fila 106), C. Anton (fila 107).
De asemenea, instanța a reținut că prin înscrisul tradus (fila 133) ce emană de la avocatul Domingos Mendes Madruga, cu sediul în Almancil, s-a confirmat prezența inculpatului în Portugalia, în perioada 6, 15, 20 și 29 noiembrie 2007.
Este adevărat că acest înscris nu include și ziua comiterii faptei (respectiv 9 noiembrie 2007), însă o justă interpretare autorizează doar concluzia conform căreia la data comiterii infracțiunii de furt calificat, inculpatul nu s-a prezentat la sediul avocatului, fără a exclude posibilitatea ca în ziua respectivă să se afle în Portugalia.
Audiat nemijlocit de către instanță, martorul asistent al procesului verbal de cercetare la fața locului, numitul Turda Florea, a susținut că nu a fost solicitat să participe la o cercetare la fața locului privind autoturismul părții civile C. R. R., contestând apartenența semnăturii ce figurează în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului.
În raport de această precizare, instanța a constatat privind modalitatea de întocmire a procesului verbal de cercetare la fața locului, nerespectarea prevederilor art. 92 C.proc.pen., conform cărora, când legea prevede că la efectuarea unui anumit act procedural este necesară prezența unor martori asistenți, numărul acestora trebuie să fie cel puțin doi.
Neîndoielnic, această eludare a dispozițiilor legale este de natură să provoace o vătămare a intereselor legitime ale inculpatului.
Chiar dacă, în speță cazurile de nulitate absolută sunt limitativ prevăzute iar nerespectarea dispozițiilor art. 92 C.proc.pen. nu se integrează prevederilor art. 197 alin. 2 C.proc.pen., instanța a apreciat aplicabilitatea situației excepționale vizate de art. 197 alin. 4 potrivit căreia, instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Analiza probațiunii administrate în cauză ilustrează emiterea și fundamentarea actului de inculpare și de sesizare a instanței pe existența unei singure probe reprezentată de raportul de constatare tehnico-științifică nr. 113.082 din_ (f. 17 d.u.p).
Se observă astfel atribuirea unei forțe probante exclusive și absolute unei singure probe, conferindu-se raportului de constatare tehnică științifică maximă independență și deplină autarhie, ceea ce nu poate fi primit.
Este real că în cuprinsul acestui raport sunt inserate concluziile conform cărora, fragmentul de urmă digitală ridicat cu ocazia cercetării la fața locului de pe carcasa dvd- ului aflat pe fotoliul din partea dreaptă față a fost creat de degetul inelar de la mâna stângă a numitului C. N. .
Devine oportun a se preciza că aceste concluzii au fost precedate de realizarea unei operațiuni de comparare, ce a avut la bază două elemente și anume, fișa dactiloscopică A.F.I.S cu impresiunile digitale prelevate de la numitului C. N. și respectiv fragmentul de urmă digitală ridicat de pe carcasa unui dvd aflată în interiorul autoturismului.
Dacă primul element nu suscită obiecțiuni, cel de-al doilea element al comparației nu este la adăpost de critici, discuții și observații, în condițiile în care procedura de ridicare și examinare a urmei papilare digitale nu este tocmai fidelă dispozițiilor legale.
Pe de altă parte, se impune a menționa că, prin adresa nr. 4. din_ emisă de Poliția municipiului S. M. (fila 42), s-a învederat că, din interiorul autoturismului părții civile, cu prilejul efectuării cercetării la fața locului din data de_, s-a prelevat o urmă digitală de pe carcasa unui CD, urmă ridicată și fixată prin fotografiere metrică, ilustrată în planșa fotografică ce însoțește procesul verbal de cercetare la fața locului, precizându-se în mod expres că nu s-a procedat la ridicarea carcasei CD. Această ultimă precizare, sub aspectul relevanței și consecințelor legale se impune a se analiza din perspectiva prevederilor art. 94 C.proc.pen., ce stipulează că obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, sunt mijloace materiale de probă.
În contextul dispozițiilor legale enunțate, carcasa CD constituie un mijloc material de probă. Cât privește lipsa ridicării acestui mijloc material de probă (confirmată și prin adresa nr. 4. din_ eliberată de Poliția S. M. - fila 52), instanța a constatat nesocotirea prevederilor art. 96 C.proc.pen., conform cărora organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația de a ridica obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
Pe de altă parte, adresa nr. 393.711 din_ eliberată de Poliția municipiului S.
M. (fila 130), nu atestă că inculpatul a fost amprentat în anul 2007.
În acest context, instanța apreciază că incertitudinile ce planează asupra celui de- al doilea element al comparației se răsfrâng asupra exactității și veridicității concluziilor finale expuse în raportul de constatare tehnico științifică mai sus menționat.
Instanța a reținut că prevederile art. 63 alin. 2 cod procedură penală dispun în sensul că, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Elocvente sunt și dispozițiile art. 66 alin. 2 cod procedură penală, conform cărora, în cazul în care există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În speță, instanța a constatat că s-a probat lipsa de temeinicie a raportului de constatare tehnico-științifică nr. 113.082 din_, în lumina argumentelor ce preced.
Întreaga probațiunea administrată în cauză nu conduce infailibil, dincolo de orice dubiu la concluzia conform căreia inculpatul este autorul infracțiunii de furt calificat.
Această ultimă constatare antrenează aplicabilitatea art. 10 lit. c C.proc.pen., ce stipulează că, în situația în care fapta nu a fost săvârșită de inculpat, exercitarea acțiunii penale este împiedicată iar soluția care se impune este cea de achitare în lumina prevederilor art. 11 punctul 2 lit. a C.proc.pen.
În soluționarea prezentei cauze, esențiale se dovedesc a fi și dispozițiile art. 52 C.proc.pen. care statuează că " orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre definitivă";.
În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete și există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului. Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C.proc.pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile neputându-și forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, soluția care s-ar impune ar fi de achitare.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 lit. c C.proc.pen.
De asemenea, instanța a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 191 alin. 1 Cod proc. pen. pentru acordarea cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut că, în speță, partea civilă C. R. R. , cu domiciliul în localitatea S. M., str. I. nr. 5, ap.37, județ M., a formulat cerere de constituire parte civilă având ca obiect sumele de 425 euro ce reprezintă contravaloarea bunurilor sustrase și respectiv de 500 lei ce reprezintă costurile ocazionate de efectuarea reparațiilor portierei autoturismului din interiorul căruia au fost sustrase obiecte.
În lumina prevederilor art. 346 alin. 3 cod procedură penală, ce dispun în sensul că, nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există ori că nu a fost săvârșită de inculpat, instanța a respins în integralitate acțiunea civilă promovată în contradictoriu cu inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, criticând solutia instantei de fond ca nelegală și netemeinică si a solicitat casarea acesteia si pronunțarea unei decizii prin care să se dispună în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea expertizei, iar în subsidiar, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea reținută prin actul de sesizare.
În motivarea apelului s-a arătat că, în pofida argumentației instanței de fond, probele de la dosarul cauzei duc la o soluție contrară celei adoptate de prima instanță. S- a sustinut că este nelegală înlăturarea concluziilor raportului de constatare tehnico-
științifică si a constatărilor din procesul verbal de cercetare la fata locului deoarece realitatea operațiunilor efectuate, respectiv ridicarea acelor urma papilare, este dovedită cu și cu alte probe, respectiv declarațiile părții vătămate care atestă că s-au ridicat urme papilare de pe anumite obiecte din autoturism. Pe de altă parte, actele depuse de avocatul din Portugalia nu acoperă perioada infracțională, iar declarațiile martorilor care susțin că inculpatul a fost în Portugalia în acea perioadă, trebuie privite cu circumspecție cu atât mai mult cu cât acestea sunt contradictorii. S-a mai invocat faptul că instanța de fond nu s-a conformat îndrumărilor date d einstanța de control judiciar în sensul efectuării unei expertize dactiloscopice.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că este nefondat.
La pronunțarea unei condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure și certe. Atunci când probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a da eficiență principiului "in dubio pro reo"; care constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C.proc.pen., se regăsește în materialul probațiunii.
Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze în hotărârile pe care le pronunță pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă este fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor
Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, Curtea reține că în mod corect instanța de fond și tribunalul au constatat că în cauză nu există probe indubitabile, în sensul celor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului.
Singurul mijloc de probă care l-ar indica pe inculpat ca având legătura cu săvârșirea faptei este raportul de constatare tehnico-științifică nr. 113.082 din_ cu privire la urmele papilare menționate ca fiind ridicate din autoturismul părții vătămate.
În privința raportului de constatare tehnico-științifică Curtea constată că valoarea probatorie a acestuia, pe lângă faptul că nu se coroborează cu alte mijloace de probă, este afectată pe de o parte de aspectele legate de procedura de ridicare a urmelor papilare, iar pe de altă parte de contradicțiile care există cu privire la obiectele indicate ca fiind purtătoare a acestor urme.
În legătură cu primul aspect, se observă că activitatea desfășurată de organele de poliție cu ocazia cercetării la fața locului s-a realizat în prezența unui singur martor asistent, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 2 C.proc.pen. coroborate cu art. 92 C.proc.pen. potrivit cărora pentru efectuarea cercetării la fața locului sau oricărui act procedural pentru care legea prevede prezența martorilor asistenți, aceștia trebuie să fie cel puțin doi, nefiind justificată nici imposibilitatea de asigurare a numărul martorilor cerut de dispozitiile legale. Or, legiuitorul a prevăzut instituția martorului asistent tocmai ca o garanție a legalității activității desfășurate de organul judiciar și a exactității aspectelor consemnate.
Aspectul care prezintă relevanță în cauză din cadrul cercetării la fața locului este cel legat de ridicarea urmelor papilare din autoturismul părții vătămate. Pe lângă faptul că nu au fost prezenți doi martori asistenți la fața locului, martorul Turda Florea a negat participarea sa la momentul in care s-au ridicat amprente si a contestat semnătura de pe procesul-verbal de cercetare la fata locului.
Chiar dacă partea vătămată a menționat faptul că organele de poliție au ridicat urme papilare din interiorul autoturismului, prezența părții vătămate în momentul prevalării urmelor nu acoperă cerințele legale și nu suplinește lipsa martorilor. Această instituție, din considerente de imparțialitate, a fost creată tocmai pentru a certifica legalitatea
operațiunilor desfășurate în procedura cercetării la fața locului și exactitatea aspectelor consemnate în actul procedural. Or, partea vătămată este parte în proces și o persoană interesată astfel că nu poate avea și calitatea de martor și nici nu poate fi reținută declarația sa pentru a se dovedi aspecte ce trebuie să fie atestate de un martor asistent.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 92 alin. 2 C.proc.pen. persoana interesată în cauză nu poate fi martor asistent.
Raportat la aspectele menționate în legătură cu efectuarea cercetării la fața locului și la activitățile desfășurate de organele de poliție, prin nerespectarea dispozițiilor procedurale referitoare la prezența martorilor asistenți, apar dubii în legătura cu exactitatea celor constatate în cuprinsul procesului verbal.
Astfel desi în procesul verbal de cercetare la fata locului se consemnează că au
fo st rid icate trei u rm e a p te p en tru co mp a ra ție de pe CD -u rile af lat e în m a șină (f. 5 dos.u.p.), în cuprinsul mențiunilor care însoțesc planșele foto (f. 153 și urm. dos.fond) se menționează ridicarea unei singure urme papilare de pe carcasa unui DVD. Totodată, în cuprinsul Rportului de constatare tenico științifică se face vorbire doar de o singură urmă pusă la dispoziție pentru examinare.
La fel, prin adresa nr. 4. din_ emisă de Poliția municipiului S. M. (f. 42 dos.fond), s-a învederat că s-a p re leva t un f ragm en t d e u rm ă d igita lă u rm ă d igita lă de pe carcasa unui CD, urmă ridicată și fixată prin fotografiere metrică, ilustrată în planșa fotografică ce însoțește procesul verbal de cercetare la fața locului, precizându-se în mod expres că nu s-a procedat la ridicarea carcasei CD, fiind încălcate astfel prevederile art.
94 C.proc.pen., ce stipulează că obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, sunt mijloace materiale de probă.
Apoi, prin adresa nr. 40248 din_ emisă de Poliția municipiului S. M. (f. 52 dos.fond), se precizează că au fost prevalate cu pulbere magnetică trei fragmente de urme papilare de pe carcasa unui CD, din care două au fosr excluse în urma efectuării comparațiunii dactiloscopice, iar una a fost înaintată Serviciului Criminalistic pentru implementarea în sistemul AFIS.
Cu toate acestea, din informațiile furnizate de Poliția S. M. prin adresele nr. 393.711 din_ (f. 130 dos.fond) și nr. 394.532 din_ (f.144 dos.fond) rezultă că în anul 2007 inculpatul nu a fost amprentat, că a fost amprentat în anul 2006 când fișa dactiloscopică a fost introdusă în Sitemul Afis 2000, neputând fi confirmat faptul că urmele ridicate de la locul comiterii actului de sustragere ar fi fost înanintate spre comparatie în anul 2007.
Toate aceste încălcări procedurale si inadvertente pun la îndoială procedura de ridicare a urmelor papilare și, în final, exactitatea concluziei finale expuse în raportul de constatare tehnico științifică mai sus menționat, în sensul că una dintre urme a fost creată de inculpatul C. N. .
Chiar dacă nu ar exista neregulile menționate anterior și s-ar admite că urma papilară ar fi fost creată de inculpat, Curtea constată că raportul de constatare tehnico- științifică nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, pentru a rezulta dincolo de orice îndoială că inculpatul a comis actull de sustragere astfel că, exclusiv pe baza acestui raport, nu se poate reține vinovăția inculpatului in săvârșirea infracțiunii de furt calificat in dauna părții vătămate.
Analizând celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate și ale martorilor audiati, se constată că nici unul dintre acestea nu oferă elemente probatorii în sensul stabilirii autorului actului de sustragere în persoana inculpatului. Mai mult există probe care converg spre concluzia ca data la comiterii faptei inculpatul nu se afla pe teritoriul României.
Raportat la toate aspectele menționate, instanța de fond a concluzionat corect că in prezenta cauza in favoarea inculpatului operează principiul ";in dubio pro reo"; si a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. c C.proc.pen.
achitarea inculpatului C. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g si i C.pen.
Nefiind stabilit legatura de cauzalitate între actul ilicit cauzator de prejudiciu si vinovătia inculpatului, în mod corect s-a respins actiunea civilă formulată în cauză.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că soluția atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate ca atare, astfel că în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr. 76 din 7 februarie 2013 a Judecătoriei S.
M. .
Inculpatului i s-a asigurat asistență juridiciă din oficiu astfel că în temeiul art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj-Napoca suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.
Potrivit art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuirlile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr. 76 din 7 februarie 2013 a Judecătoriei S.
M. .
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_
Jud.fond. Petrariu M. -Roxana
| ← Decizia penală nr. 384/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 73/2013. Furt calificat → |
|---|
