Decizia penală nr. 9/2013. Ucidere din culpă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.9/R/2013
Ședința publică din 7 ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător
JUDECĂTORI: L. M.
V. C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin procuror ANEM. CIREAP
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul L. L.
G. și asigurătorul SC";A. R. - A. V. I. G. "; împotriva sentinței penale nr.359 din 3 octombrie 2012 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 al.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. L. G., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av. Gatea R. I., din cadrul Baroului C.
, cu delegația la dosar și apărător ales av.P. a Aurel, din cadrul Baroului Sălaj, cu delegația la dosar, lipsă fiind asigurătorul SC";A. R. - A. V. I. G. "; și părțile civile C. G. și S. J. de U. Z. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat prin prezența apărătorului ales al inculpatului și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță la două termene de judecată.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține recursul declarat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului L. L. G. , arată că recursul declarat de inculpat vizează un singur aspect, respectiv modificarea sentinței instanței de fond sub aspectul înlăturării obligării inculpatului la plata sumei de 4960 lei cheltuieli de judecată către părțile civile, având în vedere că acțiunea civilă a fost respinsă ca inadmisibilă. În această situație, consideră că obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată angajate de către părțile civile în fața instanței nu se mai justifică.
În susținerea recursului arată că motivarea instanței de fond în sensul că partea vătămată ar fi susținut acțiunea civilă și astfel s-ar justifica cheltuielile angajate de către aceasta în fața instanței, nu este pertinentă cauzei, cu atât mai mult cu cât prin actul autentic încheiat între părți, părțile civile arată că sunt stinse orice litigii de natură civilă sau penală și nu doresc să mai fie citați în faza de urmărire penală și instanță.
Așa fiind, apreciază că solicitarea acestor cheltuieli vizează pretenții suplimentare celor menționate anterior și au fost acordate în mod nejustificat de către instanță.
In consecință, solicită admiterea recursului și înlăturarea obligării inculpatului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea părții civile.
În ce privește recursul declarat de asigurător, arată că raportat la motivele invocate, nu se opune admiterii acestuia.
La întrebarea instanței, arată că nu solicită reducerea pedepsei aplicată inculpatului, în motivele de recurs făcând doar o referire la cuantumul pedepsei raportat la persoana inculpatului care a încercat să repare prejudiciul cauzat încă din faza de urmărire penală și la poziția de recunoaștere și regret a faptei.
Reprezentantul M. ui P. , apreciază fondat recursul declarat de către asigurător și în baza art.385/15 pct.2 lit. d C. pr. pen., solicită admiterea acestuia, înlăturarea dispoziției privind obligarea asigurătorului alături de inculpat la plata cheltuielilor judiciare, o astfel de obligație fiind în contradicție cu dispozițiile deciziei date în recursul în interesul legii în ceea ce privește calitatea și limitele în care asigurătorul participă în procesul penal.
În ce privește recursul declarat de inculpatul L. L. G., apreciază de asemenea că este fondat dar numai în parte, respectiv nu este lipsită de temeinicie motivarea instanței de fond cu privire la faptul că partea civilă în procesul penal are o dublă calitate, aceea de parte vătămată și parte civilă, alăturând acțiunea civilă acțiunii penale în procesul penal.
Este însă în mod neîndoielnic că părții civile i-a fost respinsă acțiunea civilă ca inadmisibilă față de tranzacția care a intervenit între părți anterior și de care
instanța a luat act.
Văzând însă prev.art.193 al.1 C. pr. pen., potrivit cărora în caz de condamnare instanța obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea vătămată, apreciază că se impunea doar în parte admiterea acestui capăt de cerere al părții civile și respectiv de limitare de către instanța de judecată a cuantumului ce reprezintă cheltuieli judiciare în favoarea părții civile și părții vătămate și acordarea doar parțială a cheltuielilor ce reprezintă onorariul apărătorului pe care partea vătămată l-a avut în fața instanței de fond.
Cu certitudine a fost deopotrivă susținută și latura penală și latura civilă a cauzei întrucât în mod evident partea civilă alătură acțiunea civilă laturii penale a cauzei.
Așadar, solicită admiterea în parte a recursului declarat de inculpatul L. L.
G. și a se dispune obligarea acestuia doar fracționat la cheltuielile judiciare avansate de către partea vătămată în prezenta cauză potrivit art.193 C. pr. pen., ținând seama de faptul că acțiunea civilă a fost respinsă ca inadmisibilă.
Apărătorul ales al inculpatului L. L. G., în replică, solicită a se observa că pretențiile formulate în fața instanței și la întrebarea pusă de apărare vis -a - vis de constituirea de parte vătămată, aceasta a făcut o precizare exactă că dorește suplimentar 9.000.000 RON. Față de susținerea părții vătămate în fața instanței că nu o interesează latura penală a cauzei, apreciază că acele cheltuieli au fost avansate pe latura civilă unde dorea să i se mai dea această sumă de bani. In aceste condiții, nu se justifică a se mai acorda aceste cheltuieli de judecată.
Inculpatul L. L. G. , având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate. Achiesează la concluziile apărătorului său.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 359 din 3 octombrie 2012 pronunțată de către Judecătoria Zalău, în baza art.178 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201alin. 7 Cod procedură penală, a art. 74 alin.1 lit. a) și b) Cod penal raportat la art. 76 alin.1 lit. d) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. L. G. , fiul lui G. și M., născut la data de_ în localitatea C., jud. Sălaj, cetățean român, studii medii, stagiul militar neîndeplinit, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în comuna C., sat. M., nr. 55, jud. Sălaj, CNP 1., la pedeapsa
de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani și 2 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenul de încercare.
În baza art. 14 și art. 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 998- 999 cod civil s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de părțile civile Criste G., Criste Florica și Criste Ionuț D., constatând stinsă acțiunea civilă prin voința părților civile exprimată prin înscrisul autentificat prin încheierea 8479/_ de notar public Crecan Augustin.
În baza art. 14 Cod procedură penală s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de S. J. de U. Z. cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului L. L. G. .
În baza art. 14 raportat la art. 346 alin. 4 Cod procedură penală s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de S. J. Sălaj cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanelor vătămate L. M. și Ursan Vlad Cristian.
În baza art. 193 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 50 din Legea 136/1995 inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.
R. - A. V. I. G. SA, în limita plafonului legal, la plata sumei de 4960 lei către partea vătămată C. G. reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat ).
În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din Fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu av. Ileciu Otilia.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul L. L. G. a fost obligat la plata sumei de 1350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei reprezintă onorariu parțial avansat de stat pentru apărătorul din oficiu .
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că la data de_, inculpatul L. L. G. se afla la volanul autoturismului personal marca VW cu nr. de înmatriculare_ și se deplasa din loc. Z. înspre loc. M., în autoturism aflându-se C. Cristian A. pe scaunul din dreapta față și martorii Ursan Vlad Cristian și L. M. (mama inculpatului) pe bancheta din spate.
Inculpatul a pornit din loc. Z. în jurul orelor 16:15, în condițiile în care vizibilitatea era bună, dar carosabilul era umed datorită condițiilor meteo anterioare. Deplasându-se pe DJ 191C, la km. 24, între loc. Aghireș și C., inculpatul nu a adaptat viteza autoturismului la condițiile concrete, astfel că - într-o curbă la dreapta - a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu autoturismul în șanțul din partea stângă, raportat la direcția sa de deplasare, după care autoturismul s-a răsturnat.
În urma impactului produs, victima C. Cristian A. care se afla pe locul din dreapta față și nu purta centură de siguranță, a suferit multiple leziuni traumatice și a decedat pe loc, iar martorii Ursan Vlad Cristian și L. M. au suferit leziuni minore, fără a fi necesară internarea lor.
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest de organele de poliție sosite la fața locului, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acestuia i-a fost recoltată la S. J. de U. Z. o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din conținutul buletinului de analiză toxicologică de la dosar rezultă faptul că alcoolemia inculpatului a fost zero.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 975/III/13 din data de_ întocmit de Serviciul Medical de Medicină Legală Sălaj a rezultat faptul că moartea persoanei vătămate C. Cristian A. a fost violentă și s-a datorat leziunilor meningo - cerebrale cu fractură de boltă iradiată în etajul anterior, mijlociu și posterior bazei craniului, leziunile putându-se produce în cadrul unui accident rutier, iar decesul poate data din_ - fila 52.
În drept, fapta inculpatului L. L. G. care în data de_, a condus cu imprudență autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe drum public DJ 191C, între localitățile Aghireș și C., pierzând controlul asupra direcției de mers și provocând un accident de circulație, în urma căruia victima C. Cristian A. a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, apreciat în baza art. 181alin. 2 Cod penal, persoana și conduita inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei, având în vedere forma de vinovăție reținută anterior, faptul că a nesocotit reguli privind siguranța circulației pe drumurile publice, urmările grave ale faptei - decesul unei persoane, instanța a apreciat că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social.
Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând că inculpatul este în vârstă de 35 ani, este necăsătorit, nu are un loc stabil de muncă. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut de la început o atitudine sinceră, prezentându-se în fața organelor judiciare, colaborând cu acestea și recunoscând săvârșirea faptei. Inculpatul a prezentat interes pentru despăgubirea persoanelor vătămate, astfel potrivit declarațiilor chitanță autentificate în data de_ și_ a achitat suma de 20.000 lei persoanelor vătămate C. G., C. Florica și C. Ionuț ( părinții, respectiv fratele, victimei C. Cristian A. ) și 500 lei lui Ursan Vlad Cristian pasager în autoturism care a suferit leziuni în urma accidentului dar nu a formulat plângere penală.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că s-au constituit părți civile în cauză C. G., C. Florica și C. Ionuț- părinții, respectiv fratele victimei C. Cristian A. ( filele 107,106,108): partea vătămată C. G. cu suma de 4 000 000 lei daune morale și 30.000 lei despăgubiri materiale, partea vătămată C. M. cu suma de 4 000 000 lei daune morale iar partea vătămată C. Ionuț cu suma de 1 000 000 lei daune morale. La termenul de judecată din data de_ partea civilă C. G. a precizat că renunță la pretențiile civile de 30.000 lei privind despăgubiri materiale apreciind că potrivit înscrisului autentic denumit "declarație chitanță"; semnat de cele trei părți civile în data de_ în fața notarului public a fost despăgubit integral de către inculpat cu privire la prejudiciul material produs prin moartea victimei.
Instanța a constatat că la dosarul cauzei a fost depus în copie (f. 34,161) înscrisul autentificat la data de_, denumit "declarație chitanță"; semnat de părțile vătămate C. G., C. Florica și C. Ionuț potrivit căruia părțile vătămate au primit de la inculpatul L. L. G. suma de 20 000 lei cu titlu de
desp ăgub ir i c iv ile ș i d aune mor ale cauzate de decesul fiului, respectiv fratelui, C. Cristian A., în accidentul produs în data de_, iar părțile vătămate declară că înțeleg să nu formuleze nici o pretenție civilă în legătură cu acest accident și să nu
se cons titu ie p ărț i c iv ile în dosarul penal aflat în curs; din cuprinsul declarației a rezultat că părțile au data declarația în cauză ca dovad ă a renunț ăr ii lor l a or ice
pre tenț ie de n atur ă c iv il ă sau penală.
Înscrisul autentic a fost semnat de către părțile civile la data de_, iar ulterior semnării acestui înscris, prin declarația din data de_ și-au manifestat dorința de a se constitui parți civile în cauză. Având în vedere înscrisul autentic semnat de către cele trei părți civile instanța a constatat că acțiunea civilă a acestor împotriva inculpatului L. L. G., legat de accidentul produs în data de_, care a avut ca urmare moartea victimei C. Cristian A. este stinsă. Prin declarația autentică dată de aceste părți civile s-a confirmat acoperirea integrală a prejudiciului, atât moral, cât și material produs prin fapta inculpatului, de asemenea părțile civile au declarat că renunță la dreptul de a solicita orice alte pretenții ulterioare legat de fapta inculpatului săvârșită din culpă ce a avut ca urmare decesul victimei C. Cristian A. . Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal este guvernată de principiul disponibilității, părțile civile fiind cele care pot dispune asupra exercitării, stingerii sau renunțării la acțiunea civilă.
În situația dată, părțile civile au declarat că au fost despăgubite, asupra cuantumului despăgubirii instanța nu poate face nici o apreciere în condițiile în care părțile prin voința lor au stabilit acest cuantum, iar actul autentic semnat confirmă existența unei tranzacții între inculpat și părțile civile, tranzacție care a dus la stingerea în mod definitiv a acțiunii civile. Din cuprinsul actului autentic a rezultat că părțile civile au citit actul semnat, acesta exprimă voința lor neviciată, față de înscrisul autentic părțile nu au inițiat nici o acțiune de constatare a nulității acestuia sau înscriere în fals. Pornind de la aceste aprecieri instanța respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate în procesul penal de către părțile civile C.
G., C. Florica și C. Ionuț.
De asemenea, instanța a constatat că în faza de urmărire penală, s-a constituit parte civilă S. J. de U. Z. cu cheltuielile suportate de această unitate cu spitalizarea inculpatului L. L. G. și a persoanelor vătămate L. M. și Ursan Vlad Cristian.
În cauză s-a dispus o soluție de neîncepere a urmării penale față de inculpatul
L. L. G. sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de persoanele vătămate L. M. și Ursan Vlad Cristian. Potrivit art. 14 alin. 1 și
2 Cod procedură penală acțiunea civilă poate fi alăturată c elei penale numai dacă aceasta are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului pentru prejudiciul produs altuia prin fapta prevăzută de legea penală ce face obiectul exercitării acțiunii penale. În speță este exercitată acțiunea penală numai în ce privește infracțiunea de ucidere din culpă a victimei C. Cristian A., pretențiile civile ale S. ui J. de U. Z. nu sunt în legătură cu această faptă. În cauză nu este exercitată acțiunea penală față de fapta care a produs vătămări corporale inculpatului și nici persoanelor vătămate L. M. și Ursan Vlad Cristian, în consecință nici acțiunea civilă ce privește pe aceste persoane vătămate nu poate fi exercitată în cadrul procesului penal. Astfel acțiunea civilă formulate de unitatea medicală apare ca inadmisibilă în cadrul procesului penal, partea civilă având posibilitatea recuperării cheltuielilor suportate pe calea unei acțiuni separate la instanța civilă, motiv pentru care această acțiune civilă a fost respinsă ca inadmisibilă.
Partea civilă C. G., a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu apărător în cuantum de 4960 lei, onorariu mediere 150 lei, contravaloare transport pe ruta C. -Napoca-Z., depunând înscrisuri pentru dovedirea acestor cheltuieli (f. 163-169). Având în
vedere faptul că acțiunea părții civile a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța a respins cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata sumei de 150 lei reprezentând onorariu inițiere mediere cu asiguratorul, de asemenea a respins cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata contravalorii transportului apărătorului ales din C. -Napoca la dosar nefiind nici o dovadă în sensul că a fost suportată de către partea civilă această cheltuială sau a fost inclusă în onorariul apărătorului. În ce privește onorariul apărătorului ales dovedit a fi achitat în cuantum de 4960 lei, având în vedere că partea civilă C. G. a participat și ca și parte vătămată în procesul penal susținând acțiunea penală, a admis cererea părții vătămate și în baza art. 193 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 50 din Legea 136/1995 a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A. R. - A. V. I. G. SA, în limita plafonului legal, la plata sumei de 4960 lei către partea vătămată C. G. reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat ).
Inculpatului i-a fost desemnat un apărător din oficiu av. Ielciu Otilia (f. 103) care s-a prezentat la un termen de judecată mandatul acestuia încetând la prezentarea apărătorului ales al inculpatului av. P. a Aurel. În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală a dispus avansarea din Fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu av. Ileciu Otilia.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul L.
L. G. la plata sumei de 1350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 883 lei contravaloarea raportului de constatare medico-legală, 160 lei contravaloare analiză toxicologică alcoolemie suma de 50 lei reprezintă onorariul avansat pentru apărătorul din oficiu.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs în termenul legal inculpatul L. L. G. și asigurătorul SC";A. R. - A. V. I. ";.
Recurenții au invocat același motiv de recurs constând în nelegalitatea obligării recurenților la plata cheltuielilor de judecată de 4.960 lei, reprezentând onorariu apărătorului ales, către partea civilă C. G. .
S-a motivat că acțiunea civilă a părții civile a fost respinsă ca inadmisibilă, fiind considerată stinsă definitiv prin tranzacția încheiată în forma autentică din cursul urmăririi penale, astfel încât în mod nejustificat prima instanță a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul apărătorului.
Examinând sentința atacată, potrivit art. 3856alin. 1 și 3 C. pr. pen., doar sub aspectul legalității cheltuielilor de judecată, fiindcă în fața instanței de recurs s-a precizat că recursul inculpatului nu vizează latura penală a cauzei, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a pronunțat o sentință de condamnare a inculpatului recurent la pedeapsa de 1 (un) an și 2 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a suspendării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 alin.2 C. pen. cu aplicare art. 3201alin.7 C. pr. pen. și art. 74 alin.1 lit. a și b C. pen. și a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. G., C. Florica și C. Ionuț D., constatând stinsă acțiunea prin voința părților exprimată în înscrisul autentificat la data de 22 septembrie 2011.
Într-adevăr, în cuprinsul înscrisului autentificat (f. 34) partea civilă C. G. a declarat că nu înțelege să formuleze nicio pretenție civilă, că nu se constituie parte civilă în dosarul penal aflat în curs de soluționare, iar soluționarea laturii penale rămâne la aprecierea organelor abilitate; s-a mai specificat că nu dorește să fie citat sau chemat în vederea soluționării dosarului.
Curtea constată că numitul C. G. a renunțat la calitatea de parte civilă încă din cursul urmăririi penale și nu s-a constituit nici parte vătămată în sensul art. 24 C. pr. pen. fiindcă a indicat expres că nu dorește să participe la procesul penal.
Motivarea primei instanțe prin care a justificat obligarea inculpatului și asigurătorului la plata cheltuielilor de judecată pe considerentul că partea civilă C.
G. ar fi participat ca și parte vătămată în procesul penal susținând acțiunea penală este contrazisă de concluziile din dezbateri ale părții (f. 192) care, prin avocat, a arătat că " în privința laturii penale, lasă soluția la aprecierea instanței.";
Așadar, prima instanță nu putea, în temeiul art. 193 C. pr. pen., să oblige la plata cheltuielilor de judecată fiindcă, potrivit textului legal, inculpatul este obligat să plătească părții vătămate în caz de condamnare cheltuielile judiciare făcute de aceasta, or, în cauză nu există constituirea de parte vătămată, persoana vătămată înțelegând încă din cursul urmăririi penale să nu participe la procesul penal.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct.2 lit. d C. pr. pen., va admite recursurile și, pentru motivele precizate va înlătura obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Văzând și disp.art.192 alin.3 C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de către inculpatul L. L. G. domiciliat în comuna C. satul M. nr.55 jud. Sălaj și de asigurătorul SC";A. R. - A.
V. I. "; reprezentată prin avocat Horotan V. C., cu sediul procesual ales în S. M. str. M. nr.16/2 jud. S. M., împotriva sentinței penale nr.359 din 3 octombrie 2012 a Judecătoriei Z., pe care o casează doar sub aspectul cheltuielilor judiciare, și, rejudecând :
Înlătură obligarea inculpatului L. L. G. alături de asigurător la plata sumei de 4.960 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată C. G. .
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial al apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
ANA C. | L. | M. | V. C. | M. | B. |
Red. C.V./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond. D. E. M.
| ← Decizia penală nr. 202/2013. Omor deosebit de grav | Decizia penală nr. 863/2013. Ucidere din culpă → |
|---|








