Decizia penală nr. 920/2013. Tâlhărie

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 920/R/2013

Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTORI: I. C. M.

: SS GREFIER: G. I. -B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr.272 din 06 martie 2013 a Judecătoriei C. -N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca dat în dosar nr.1170/P/2013 pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. b și c C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat -avocat Țuțu O., din cadrul baroului C. cu delegație avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind inculpatul H. A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, apreciază că pentru acest termen de judecată există un viciu de procedură întrucât s-a întors dovada de îndeplinire a citație cu inculpatul din com Apahida, sat D. nr.9, jud. C. . Raportat la acest aspect, învederează faptul că încă din cursul urmăririi penale rezultă că inculpatul înainte de a fi arestat avea domiciliu în com. Apahida și nu pe strada D. din mun. C. -N., astfel cum s-a menționat în sentința primei instanțe în mod greșit.

Reprezentantul M. ui P., apreciază că procedura de citare cu

inculpatul a fost legal îndeplinită întrucât inculpatul a fost citat la ambele adrese cunoscute.

Curtea, având în vedere că inculpatul a fost citat de la adresa din mun. C. -

N., str. D., adresă ce rezultă inclusiv din sentința civilă pe care acesta a depus-o în fața primei instanțe în momentul în care a fost audiat, iar la adresa din

D. figurează că s-a mutat, apreciază că procedura este legal îndeplinită.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul M. ui P., în baza art. 38515alin.2 lit. d C.pr.pen. și art. 3856alin.3 C.pr.pen solicită admiterea recursului formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și casarea sentinței penale nr.272 din 06 martie

2013 a Judecătoriei C. -N. în latura penală a cauzei, cu privire la greșita individualizare a pedepsei

Rejudecând cauza solicită instanței de control judiciar să dispună condamnarea inculpatului H. A. G. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1 și 2 lit.b și c C pen, în procedura simplificată reglementată de art. 3201C.pr.pen., cu înlăturarea art. 74 C.pen., referitor la circumstanțele atenuante, la pedeapsa închisorii cu privare de libertate în limitele legale.

În baza art. 88 C.pen., solicită computarea perioadei reținerii și arestării preventive din data de 05.02.-_, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Raportat la starea de fapt reținută în actul de sesizare, arată că, simpla materialitate de comitere a faptei relevă un grad sporit de pericol social al inculpatului, iar pentru realizarea scopului pedepsei, se justifică condamnarea acestuia la o pedeapsa privată de libertate, cu înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în mod nejustificat de către instanța de fond.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, solicită respingerea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în conformitate cu dispozițiile art. 38515pct.1 lit. d C.pr.pen.

Arată că, prin recursul formulat și prin motivele invocate se susține netemeinicia sentinței penale prin raportare la dispozițiile art. 79 C.pen., cu privire la cuantumul redus al pedepsei aplicate inculpatului. Raportat la acest aspect, apreciată că aceste motive trebuie respinse deoarece instanța de fond a menționat în concret care sunt circumstanțele atenuante pe care le-a reținut conform art. 74 C.pen. față de inculpat, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră a acestuia.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât cu privire la modul de executare a pedepsei conform dispozițiilor art. 861C.pen, cât și cu privire la cuantumul acesteia. Raportat la sinceritatea inculpatului, instanța de fond a respectat dispozițiile art. 79 C.pen și a dat eficiență atât prevederilor art. 3201C.pr.pen., cât și prevederilor art. 72 și 74 C.pen., motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat în cauză. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

CURTEA,

Prin sentința penală nr.272 din 6 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul H. A. G. , pentru savarsirea infractiunii de talharie, fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b si c C.penal, cu aplicarea art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului pe durata executarii pedepsei, exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a Cod penal, conform art. 71 C.penal.

Potrivit art. 861C.penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere.

In baza art. 862C.penal s-a stabilit termenul de incercare de 3 ani, termen care se adauga cuantumului pedepsei aplicate, rezultand un termen de incercare de 5 ani.

S-au instituit masurile de supraveghere prevazute de art. 863alin. 1 C.penal.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

  1. sã se prezinte, la datele fixate, la judecãtorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de P. de pe langa Tribunalul Cluj.

  2. sa anunte, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea;

  3. sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

  4. sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

S-a stabilit ca organ de supraveghere, S. de P. de pe langa Tribunalul Cluj.

In baza art. 350 C.pr.penala s-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului H. A. G. daca nu este arestat in alta cauza si potrivit art. 88 C.penal deduce din pedeapsa perioada retinerii si arestului preventiv incepand din data de_ la zi.

Conform art. 864C.penal, s-a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare prevazute de art. 83 C.penal.

In baza art.71 alin 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii aplicata inculpatului.

S-a constatat lipsa pretentiilor civile.

In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de cate 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariul aparatorului din oficiu in suma de 200 lei in favoarea av. Dubat L., onorariu ce s-a platit din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de_ în jurul orei 20.30 inculpatul a urmărit partea vătămată C. E., în vârstă de 59 ani, pe o aleea lăturalnică a străzii Padin din C. -N., unde în momentul în care a observat că în zonă nu sunt alte persoane a încercat să smulgă geanta victimei, fapt care a condus la dezechilibrarea părții vătămate și căderea la pământ, urmat de lovirea acesteaia cu piciorul în zona pieptului pentru a o determina pe aceasta să îi predea poșeta. în urma agresiunii partea vătămată a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, prejudiciul cauzat ridicându-se la suma de 300 lei.

Fiind audiat, inculpatul H. A. -G. (f.28,30) a recunoscut comiterea infracțiunii, învederând modalitatea și împrejurările săvârșirii acesteia, declarația sa coroborându-se cu declarațiile părții vătămate, cu procesele-verbale de conducere în teren, de predare-primire, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu procesul-verbal e percheziție corporală.

Inculpatul a fost judecat conform art. 320 ind. 1 C.pr.pen. privind judecarea în cazul recunoașterii vinovăției.

Starea de fapt prezentată este conformă cu probele administrate în timpul urmăririi penale.

  • proces-verbal de constatare (f. 12-13)

  • proces-verbal de conducere în teren și planșe foto (f. 14-19)

  • proces-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto(f.5-l 1)

  • declarațiile părții vătămate (f.21-22 ,24-25)

  • raport de constatare medico-legală (f.27)

  • declarațiile învinuitului/inculpatului (f.28,30)

  • înscrisuri de identificare a inculpatului (f.31-37,53)

  • procese-verbale de predare primire (f.39-41)

  • proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f.54)

Fapta inculpatului H. A. -G., care cu intenție, la data de_ în jurul orei 20.30 aflându-se pe o alee# lăturalnică a străzii Padin din C. -N. a deposedat prin violență partea vătămată C. E. de o geantă, cauzându-i acesteia 5-6 zile de îngrijiri medicale și un prejudiciu de 300 lei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b și c Cod penal.

Partea vătămată C. E. declară (f. 22) că nu se constituie parte civilă în procesul penal, prejudiciul cauzat fiind recuperat prin restituirea bunurilor.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art. 72 C.pen. l-a condamnat pe inculpatul

  1. A. G. , pentru savarsirea infractiunii de talharie, fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b si c C.penal, cu aplicarea art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.

    La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a reținut circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74,76 C.pen. având în vedere lipsa antecedentelor penale și faptul că prejudiciul este recuperat.

    Instanța a interzis inculpatului pe durata executarii pedepsei, exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a Cod penal, conform art. 71 C.penal.

    Potrivit art. 861C.penal instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, apreciind că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins și dacă pedeapsa nu va fi executată în regim de detenție, având în vedere și faptul că inculpatul a fost arestat preventiv în această cauză, perioada petrecută în arest fiind suficientă pentru a reprezenta o atenționare serioasă asupra unor fapte infracționale viitoare.

    In baza art. 862C.penal s-a stabilit termenul de incercare de 3 ani, termen care se adauga cuantumului pedepsei aplicate, rezultand un termen de incercare de 5 ani.

    Instanța a instituit masurile de supraveghere prevazute de art. 863alin. 1 C.penal.

    Pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

    1. sã se prezinte, la datele fixate, la judecãtorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de P. de pe langa Tribunalul Cluj.

    2. sa anunte, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea;

    3. sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

    4. sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

Instanța a stabilit ca organ de supraveghere, S. de P. de pe langa Tribunalul Cluj.

In baza art. 350 C.pr.penala a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului H. A. G. daca nu este arestat in alta cauza si potrivit art. 88

C.penal și a dedus din pedeapsa perioada retinerii si arestului preventiv incepand din data de_ la zi.

Conform art. 864C.penal, a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare prevazute de art. 83 C.penal.

Potrivit art.83 C.pen. instanta a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, respectiv asupra consecintelor ce rezulta din savarsirea unei noi infractini intentionate in perioada termenului de incercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detentie atat a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va hotari pentru infractiunea viitoare care nu se cumuleaza, ci se executa separat.

In baza art.71 alin 5 Cod penal a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii aplicata inculpatului.

Instanța a constatat lipsa pretentiilor civile.

In baza art.191 Cod pr. penala, a obligat pe inculpat sa plateasca statului suma de cate 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariul aparatorului din oficiu in suma de 200 lei in favoarea av. Dubat L., onorariu ce s-a platit din FMJ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună condamnarea inculpatului H. A. G. la pedeapsa închisorii în cuantum sporit fără reținerea de circumstanțe atenuante cu executare în regim de detenție.

În motivarea recursului s-a arătat că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat având în vedere atât împrejurarea că infracțiunea de tâlhărie este aspru sancționată de legiuitor cât și modul, mijloacele și împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă, persoana și conduita făptuitorului. S-a susținut că inculpatul a comis fapta pe timp de noapte, în loc public, a urmărit-o pe partea vătămată pe o aleea lăturalnică a străzii Padin din municipiul C. -N. și după ce a încercat să-i smulgă geanta de pe umăr, iar aceasta a căzut la pământ inculpatul i-a aplicat două lovituri cu genunchiul în piept reușind astfel să ia poșeta după care a fugit.

Ținând cont de scopul urmărit de făptuitor, de vârsta părții vătămate și de celelalte elemente mai sus enumerate nu se justifica reținerea unor circumstanțe atenuante mai ales că acestea nu au fost individualizate de instanța de fond iar modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este insuficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului.

Examinând probele dosarului, Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.

Instanța de fond ca urmare a poziției procesuale adoptată de către inculpat respectiv de recunoaștere a vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a cunoscut și și le-a însușit a acordat eficiență disp. art.320/1 C.p.p.

Astfel în esență s-a reținut că la data de_ în jurul orei 20.30 aflându-se pe o alee lăturalnică a străzii Padin din C. -N. a deposedat prin violență partea vătămată C. E. de o geantă, cauzându-i acesteia 5-6 zile de îngrijiri medicale și un prejudiciu de 300 lei.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 C.p. dar și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat și reduse ca efect al aplicării dispozițiilor

art.320/1 C.p.p însă raportat la împrejurările concrete în care fapta s-a comis, urmările produse și atitudinea inculpatului imediat după săvârșirea infracțiunii, în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante în favoarea sa.

De altfel instanța de fond nici nu a indicat în concret care sunt circumstanțele atenuante prev. de art.74 C.p. care se justifică a fi luate în considerare și nici nu a arătat care sunt criteriile de individualizare a pedepsei indicând doar textul prev. de art.72 C.p.

Astfel, ținând cont de starea de fapt reținută de instanța de fond, de împrejurările și condițiile concrete în care fapta s-a săvârșit, respectiv pe timp de noapte, în loc public și ferit, împotriva unei persoane de sex feminin având vârsta de 59 de ani, modalitatea de comitere prin aplicarea unor lovituri cu genunchiul după ce partea vătămată căzuse la pământ, de urmările produse și atitudinea inculpatului ulterior săvârșirii infracțiunii dar și de conduita sinceră a sa în cursul procesului, împrejurarea că nu are antecedente penale Curtea va constata că nu se justifică în favoarea inculpatului reținerea unor circumstanțe atenuante.

Având în vedere cele de mai sus, gravitatea faptei comise și persoana inculpatului, Curtea va aprecia că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia și în consecință reintegrarea socială a inculpatului implică ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.

În contextul celor expuse mai sus, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.p.p., Curtea va admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C.

N. împotriva sentintei penale nr. 272 din 6 martie 2013 a Judecătoriei C. N. pe care o va casa numai cu privire la reținerea greșită a circumstantelor atenuante în favoarea inculpatului H. A. G., precum si a modalității de executare a pedepsei aplicate și rejudecând cauza în aceste limite, va dispune condamnarea inculpatului H. A. G. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infractiunii de tâlhărie, prev. si ped. de art. 211 al.1, al.2 lit.b și c Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod penal.

Se va face aplicarea art. 71 Cod penal raportat la art. 64 lit.a și b Cod penal. Se vor înlătura disp.art. 86 ind. 1 si 86 ind. 2 Cod penal.

In baza art. 88 Cod penal va scadea din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul retinerii si arestarii reventive începând cu data de_ până la data de_ .

Se vor mentine celelalte dispozitii ale hotărârii atacate.

In baza art. 189 Cod proc.penala se va stabili in favoarea Baroului de Avocați

C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu -av. Țuțu O., ce se avansează de la FMJ.

În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. împotriva sentintei penale nr. 272 din 6 martie 2013 a Judecătoriei C. N. pe care o casează numai cu privire la reținerea greșită a circumstantelor atenuante în

favoarea inculpatului H. A. G., precum si a modalității de executare a pedepsei aplicate.

Rejudecând cauza în aceste limite, condamna pe inculpatul H. A. G., fiul lui Moloca G. si H. Speranța Florentina, născ.la_ în mun. C. -N.

, jud. C., domiciliat in C. N., str. D., nr. 197 ap.2 jud. C., f.f.legale în comuna Apahida sat D., nr. 9, jud. C., la pedeapsa de

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infractiunii de tâlhărie, prev. si ped. de art. 211 al.1, al.2 lit.b și c Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod penal.

Face aplicarea art. 71 Cod penal raportat la art. 64 lit.a și b Cod penal. Înlătură disp.art. 86 ind. 1 si 86 ind. 2 Cod penal.

In baza art. 88 Cod penal scade din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul retinerii si arestarii reventive începând cu data de_ până la data de_ .

Mentine celelalte dispozitii ale hotărârii atacate.

In baza art. 189 Cod proc.penala stabilește in favoarea Baroului de Avocați C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu -av. Țuțu O., ce se avansează de la FMJ.

In baza art. 192 al.3 Cod proc.penala cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 21 iunie 2013 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. C. I. C. M. SS

Se află în C.O. semnează Președintele instanței

V. M.

GREFIER

G. I. -B.

Red.I.C.M./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond.O. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 920/2013. Tâlhărie