Încheierea penală nr. 10/5. Revocare masura preventiva
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.10 5
Ședința publică de la 18 Decembrie 2013 Completul compus din:
Președinte: T. C., președ. secție penală
: B. M., grefier
D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial S. este reprezentat de Budușan Dan, procuror șef.
S-a luat în examinare cererea formulată de inculpatul S. M. N., în prezent deținut în A. I.P.J. S., având ca obiect cerere de revocare a măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul S. M. N., în stare de arest, asistat de apărător ales av. Sas Garofița (delegație f.11).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Întrebat fiind, inculpatul S. M. N. declară că își însușește cererea revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul său ales av. Sas Garofița.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul în dezbateri.
Apărătoarea inculpatului S. M. N., av. Sas Garofița, susține oral cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului, așa cum aceasta a fost formulată și în scris, pe larg, solicitând, în principal revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului considerând îndeplinite dispozițiile art.139 alin.1 și 2 Cod procedură penală și în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului S. M. N. . Arată că dispozițiile art.139 Cod procedură penală la care apărătoarea inculpatului a făcut referire statuează că măsura arestării preventive poate fi revocată dacă au dispărut temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri, ori în cazul de față temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în prezent. Conform prevederilor art.5 CEDO măsura arestării preventive poate fi luată atunci când există motive verosimile că inculpatul a săvârșit o infracțiune ori în cazul de față din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care este cercetat. Arată că inculpatul a fost supus și testului poligraf pe care l-a picat fapt ce rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în acest sens. De asemenea, există dovezi că inculpatul în perioada în care a fost liber până la arestarea sa dispusă de Curtea de A. C. a agresat-o pe partea vătămată iar rudele inculpatului
au încercat să o determine pe partea vătămată să-și retragă plângerea. Solicită instanței a avea în vedere că pedeapsa pentru fapta de trafic de minori pentru care inculpatul S. este cercetat este închisoarea de la 10 la 20 de ani.
În replică, apărătoarea inculpatului S. M. N., av. Sas Garofița, arată că într-adevăr partea vătămată a fost agresată însă nu de către inculpatul S. ci de către inculpatul Șerban Zălin așa cum rezultă de altfel din declarația părții vătămate. De asemenea, arată că într-adevăr inculpatul S. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală însă sentința nu este definitivă.
Inculpatul S. M. N., având cuvântul, arată că nu este un pericol public, s-a prezentat de bună-voie ori de câte ori a fost chemat de organele de poliție sau de urmărire penală și s-a prezentat singur la A. IPJ în momentul în care s-a dispus arestarea sa. Arată că are familie și este singurul întreținător al acesteia și dorește să fie cercetat în stare de libertate.
T R I B U N A L U L ,
Prin încheierea penală nr.1644/R/_, pronunțată de Curtea de apel C., în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial S., împotriva încheierii penale nr.38/C din data de 26 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj, privindu-i pe inculpații Șerban Zabar Zălin și S. M. N., pe care o casează în întregime și rejudecând:
În baza art. 149 ind.1 alin. 9 C.proc.pen. admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial S. privind pe inculpații Șerban Zabar Zălin și S. M. N. și în consecință:
În temeiul art. 148 lit.b, e și f C.pr.pen . rap. la art 143 și art. 136 C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpaților: S. M. N. , fiul lui natural și Cuculeana, născut la_ în Delești jud.Vaslui, dom.în com.Grajduri jud.Iași, CNP 1., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.13 alin 1,2,3 din Legea 678/2001 raportat la art.12 alin 2 lit.a din Legea 678/2001 și art.292 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.și ȘERBAN ZABAR ZĂLIN, fiul lui Zălin și Ledenția, născut la_ în Z., jud.S., dom.în Mun.Z., str.Porolissum nr.21 bl.T1-2 sc.B ap.23, CNP 1., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.13 alin 1,2,3 din Legea 678/2001 raportat la art.12 alin 2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.37 lit.a C.pen. și art.25 rap.la art.292 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, toate cu aplic.art.33 lit.a C.pen., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă.
Constată că inculpații au fost reținuți 24 de ore la data de 25 noiembrie 2013 și dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă conform prev. art. 151 C.proc.pen.
Pentru a se pronunța în acest fel, instanța de control judiciar a reținut în fapt și în drept următoarele:
Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului acesteia, astfel cum el este determinat prin art.136 C.proc.pen., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art.143 C.proc.pen.; să existe unul din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.proc.pen. Cu referire la termenul "indicii temeinice"; legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art.68/1 C.proc.pen.
Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia. Este de observat, sub un prim aspect, că deși este tot o activitate jurisdicțională, cea de soluționare a propunerii de arestare preventivă de către judecător în cursul urmăririi penale, nu privește elementele de fond ale raportului juridic de conflict, fiind așadar o procedură excepțională, determinată prin art.146 C.proc.pen., căreia nu i se pot aplica dispozițiile generale privind judecata, prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală.
Drept urmare, apărările de fond nu pot fi examinate în această procedură, ele nefăcând obiectul examinării instanței de control judiciar. Din verificarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea parchetului și a constatat în mod neîntemeiat că nu sunt îndeplinite condițiile luării măsurii arestării preventive.
În acest sens, potrivit art.68/1 C.proc.pen. "sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta";.
Noțiunea de "probe sau indicii temeinice"; din Codul de procedură penală este echivalentă celei de "motive verosimile"; prevăzută de art.5 paragr.1 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune ca o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive reale, credibile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune. În ceea ce privește sensul sintagmei "motive verosimile"; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept plauzibil, depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă și cunoscute la momentul arestării.
Curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul Șerban Zabar Zălin este autorul infracțiunilor de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia, fapta fiind săvârșită profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința, sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, fapta fiind comisă de două sau mai multe persoane împreună prev de art 13 alin 1,2,3 din legea nr. 678/2001 raportat la art 12 alin 2 lit a din Legea nr. 678/2001 cu art. 37 lit a Cod penal și instigare la fals în declarații prev de art 25 Cod penal, raportat la art 292 Cod penal, cu art. 37 lit a Cod penal, constând în determinarea la declararea necorespunzătoare a adevărului
făcută unui organ, sau instituții de stat, ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 Cod penal, în vedere producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul, ambele cu art 33 lit a Cod penal.
În privința inculpatului S. M. N., Curtea reține că există probe și indicii temeinice conform art 143 Cod procedură penală care fac rezonabilă presupunerea că acesta este autorul infracțiunilor de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia, fapta fiind săvârșită profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința, sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, fapta fiind comisă de două sau mai multe persoane împreună prev de art 13 alin 1,2,3 din legea nr. 678/2001 raportat la art 12 alin 2 lit a din Legea nr. 678/2001 și fals în declarații prev de art 292 Cod penal, ambele cu art. 33 lit a Cod penal. Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca "un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.
Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv (judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a Regatului Unit). În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către cei doi inculpați inculpatul a infracțiunilor pentru care sunt cercetați. Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței). Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale (C.Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005). Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției - proba indicială. Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpaților Șerban și S. măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.b,e,f, C.proc.pen.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpaților li se impută săvârșirea unor infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
În consecință, dacă prin termenul "probă"; se înțelege, conform dispozițiilor art.63 C.proc.pen. ";orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";, în legătură cu termenul "indicii temeinice"; ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare. Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.
Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală. Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente "atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.
Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Raportând dispozițiile legale la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea constată că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Probele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpații Șerban Zabar Zălin și S. M. N. au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt următoarele: declarațiile părții vătămate Covaciu Otilia, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor Pășcuță E., Gale Floare, Nagy Marius R., concluziile raportului de constatare tehnico-științifică 2896950 din 13 noiembrie 2013 al INSTITUTULUI NAȚIONAL DE CRIMINALISTICĂ- IGPR. În speță, în
mod greșit judecătorul sesizării parchetului a stabilit că nu există indiciile săvârșirii unor infracțiuni, în raport de declarațiile din dosarul de urmărire penală, raportul de
constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul Național de Criminalistică- IGPR și declarațiile constante ale părții vătămate, Covaciu Otilia.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpații au comis o infracțiune, care în jurisprudența CEDO (cazul Fox, Campbell și Hartley versus U.K.) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei. În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 CEDO a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpații sunt autorii faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.
Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O";Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.
Cu prilejul audierii lor de către judecătorul tribunalului, inculpații Șerban și
S. nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați, arătând că inculpatul S. M. a aflat de la partea vătămată Covaciu Otilia că el este tatăl copilului Covaciu Marius Mădălin, sens în care s-au deplasat împreună la primărie pentru a realiza înregistrarea minorului pe numele său.
Inculpatul Șerban precizează că nu a încasat bani de la inculpatul S. iar cel din urmă arată că s-a deplasat la Consiliul Local Z. unde funcționarelor le-a comunicat că dorește să recunoască minorul, întrucât provine din relațiile sale cu partea vătămată Covaciu Otilia, însă nu era sigur cu privire la această împrejurare, nefiind efectuate încă testele ADN. Împrejurarea că inculpații nu-și asumă recunoașterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale. Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpaților.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.b, e, f C.proc.pen.
Din materialul probator atașat cauzei rezultă că, atât înainte de comiterea presupuselor fapte reținute în sarcina acestora, cât și ulterior, inculpații au exercitat presiuni, constând în acte de violență și de amenințare asupra părții vătămate Covaciu Otilia, fiind agresat chiar și minorul Covaciu Marius. Astfel, în data de 22 noiembrie 2013, după audierea părții vătămate și a inculpatului Șerban Zabar Zălin de către organele de urmărire penală, acesta a exercitat acte de violență asupra lui Covaciu Otilia, aplicându-i mai multe lovituri în zona feței, încercând să o determine pe aceasta să își schimbe declarațiile date în fața organului de urmărire penală. Mai mult, din raportul de expertiză medico-legală nr. 1402/II/a/28 din 26
noiembrie 2013 a Serviciului Județean de Medicină Legală S., rezultă că aceasta a suferit leziuni ce au necesitat 8 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice fiind produse prin lovire, cu un corp dur, zgâriere și târâre .
În 25 noiembrie 2013 în jurul orelor 18.00 după reținerea inculpatului Șerban, partea vătămată Covaciu Otilia a fost contactată telefonic de către rudele inculpatului Șerban care au amenințat-o că în cazul în care nu își retrage declarațiile date în fața organului de urmărire penală "va fi omorâtă de către aceștia";. Rezultă fără echivoc că în situația în care inculpații ar fi cercetați în stare de libertate, aceștia ar continua să exercite acte de amenințare și de violență asupra victimei Covaciu Otilia, pentru ca ea să-și schimbe declarația dată în fața procurorului.
Inculpatul Șerban Zabar Zălin a avut un rol deosebit de important în comiterea presupuselor infracțiuni pentru care sunt cercetați, întrucât partea vătămată nu a fost de acord niciodată să-și vândă copilul, aspect menționat în repetate rânduri în declarația sa din fața procurorului, în prezența avocatului din oficiu, și a consilierului de probațiune. Probele la care Curtea a făcut referire evidențiază că inculpatul Șerban a ținut legătura cu inculpatul S., fiind de acord cu propunerea acestuia de "vânzarea minorului";, negociind suma care trebuia plătită, respectiv 50.000.000 lei vechi. Inculpatul Șerban a fost cel care a obligat-o pe partea vătămată prin acte de violență și amenințare să se deplaseze la Serviciul de stare civilă, și să declare în fals aspectele evidențiate mai sus.
Partea vătămată învederează că inculpatul Șerban a primit în două tranșe suma de 1.000 lei de la inculpatul S. M. și S. Mărioara.
Inculpatul Șerban a exercitat o stare de presiune și de temere asupra părții vătămate, respectiv actele de violență și amenințare săvârșite asupra acesteia, pentru a fi obligată să cerșească în diferite centre comerciale de pe raza localității
, folosindu-se de minorul Covaciu Marius, sumele rezultate fiind predate integral acestui inculpat. În luna iulie 2013 inculpatul Șerban i-a provocat minorului Covaciu Marius, leziuni în zona feței, după care acte de violență similare le-a realizat și asupra părții vătămate Covaciu Otilia. Nu în ultimul rând, începând cu anul 2002 inculpatul Șerban a executat diferite pedepse în regim de detenție, pentru mai multe infracțiuni de furt calificat. și în prezent este liberat condiționat la data de 10 iunie 2013 din penitenciar, mai având un rest de executat de 393 zile închisoare.
În privința inculpatului S. M. N. subzistă aceleași temeiuri de arestare și Curtea va reține că acesta a fost condamnat de Tribunalul Vaslui prin sentința penală nr. 145 din 25 iunie 2013 la o pedeapsă de 5 ani închisoare prin privare de libertate, pentru evaziune fiscală, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. Inculpatul mai este cercetat în dosar nr. 117/2009 aL DIICOT IAȘI pentru spălare de bani, evaziune fiscală și constituire a unui grup infracțional organizat, dosar în care a fost arestat preventiv pe o durată de 6 luni de zile.
Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prima
condiție Curtea o apreciază ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de art.13 alin 1,2,3 din legea nr. 678/2001, raportat la art 12 alin 2 lit a din Legea nr. 678/2001, se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
În speța de față există bănuieli rezonabile că faptele pentru sunt cercetați inculpații constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin încheierea atacată, în mod greșit Tribunalul Sălaj a apreciat asupra neîndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică. Desigur, în mod firesc, Curtea va avea în vedere gravitatea infracțiunilor, rezonanța socială a unei asemenea fapte, precum și reacția publicului față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.
Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr.42250 din_ "Calmanovici c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de Tribunal și însușit de Curtea de A. . Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de CEDO în interpretarea art. 5 paragraf 3 din CEDO. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru
crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoanele inculpaților, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpații nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și traficul de minori și de persoane, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive. În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006 Curtea Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția.
Curtea apreciază că presupusa atitudine adoptată de inculpați, și descrisă în considerentele încheierii denotă un caracter și o moralitate îndoielnice, în măsură
să confirme pericolul periclitării anchetei și a ordinii publice prin lăsarea lor în libertate la acest moment procesual. Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de peste 10 ani închisoare pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina acestora, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă.
Aceste împrejurări sunt apreciate de către Curte ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpații Șerban și S. . Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1Cod procedură penală întrucât în cauză urmează a fi efectuate
investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care au fost săvârșite pretinsele infracțiuni de trafic de minori și fals în declarații în forma instigării și a autoratului.
Curtea consideră că în baza art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la urmărire penală, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către Curte. Lăsarea în libertate a inculpaților ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție. Curtea concluzionează că datele reliefate probează că, lăsarea în libertate a inculpaților Șerban și S. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerințele art. 148 lit.b, e, f Cod procedură penală și apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive față de susnumiți, existând un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a inculpaților, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.
Prin prezenta cerere, înregistrată pe rolul instanței la data de_, inculpatul S. M. N. , solicită, prin apărătorul său ales, av. Sas Garofița, revocarea măsurii arestării preventive dispusă prin hotărârea mai sus prezentată, sau înlocuirea acestei măsuri cu una mai ușoară, neprivativă de libertate (obligația de a nu părăsi localitatea sau țara), pe următoarele considerente:
Se solicită în principal revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul S. iar în subsidiar se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate respectiv măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara. Se consideră îndeplinite dispozițiile art.139 alin.1 și 2 Cod procedură penală existând temeiuri suficiente pentru a se dispune revocarea măsurii arestării preventive. Consideră că din nicio probă a dosarului nu rezultă că inculpatul ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau să zădărnicească în vreun fel bunul mers al procesului penal. Mai mult, apreciază că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că inculpatul S. a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. Arată că în cauză au fost efectuate acte de urmărire
penală, inculpații, partea vătămată și o parte din martori au fost audiați motiv pentru care consideră că în prezent nu se mai justifică menținerea stării de arest a inculpatului. De asemenea, arată că declarația părții vătămate nu se coroborează cu celelalte declarații și probe din dosar iar moralitatea părții vătămate este îndoielnică aceasta având 3 copii cu trei bărbați diferiți iar dintre cei trei copii doi sunt dați în grija statului. Consideră că în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă nejustificându-se astfel menținerea stării de arest a inculpatului.
Asupra cererii de față, instanța reține următoarele:
Potrivit art.136 alin.1 și 2 Cod procedură penală, (1) în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive:
reținerea;
obligarea de a nu părăsi localitatea;
obligarea de a nu părăsi țara;
arestarea preventivă.
(2) Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Potrivit art.139 alin.1 și 2 Cod procedură penală, (1) "măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii"; iar (2) "când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză";.
În cauza dedusă judecății temeiurile care au stat la baza arestării preventive, după cum rezultă din considerentele încheierii penale nr. 1644/R/_, pronunțată de Curtea de apel C., în dosar nr._, sunt cele prev.de art.143 rap.la art. art.68/1 C.proc.pen și respectiv art. 148 lit.b, e, f Cod procedură penală, mai precis existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat, pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, și totodată: b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă; e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta; f) există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. De la data arestării inculpatului, a trecut o perioadă scurtă de timp, de numai două săptămâni (până la data formulării cererii această perioadă fiind și mai scurtă, de numai nouă zile) astfel că, nu se poate pretinde în mod justificat, de către apărătorul inculpatului, că până la acest moment ar fi încetat sau s-ar fi schimbat temeiurile care au fost avute în vedere de instanța de control judiciar, pentru luarea acestei măsuri preventive, privative de libertate, de remarcat fiind că pentru a se putea face aplicarea art.139 alin.1 și 2 Cod procedură penală, trebuie să se schimbe sau să
înceteze toate temeiurile avute în vedere de instanță, prin prisma art.148 Cod procedură penală și nu doar unul dintre ele. În speță, nu a încetat însă nici unul din temeiurile arestării.
În acest context, singura situație obiectivă care ar putea conduce practic la revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu una mai ușoară, neprivativă de libertate (obligația de a nu părăsi localitatea sau țara), ar putea fi, ipotetic, doar dezincriminarea faptelor de care este acuzat inculpatul sau reducerea limitelor de pedeapsă, sub 4 ani închisoare (dispărând astfel condiția generală a măsurii arestării preventive, prev. de art.148 alin.2 Cod pr. pen. și art.148 alin.1 lit.f teza 1 Cod pr. pen.) în perioada scursă de la data luării măsurii de arestare preventivă și până la data soluționării cererii, ceea ce desigur nu s-a întâmplat până la acest moment procesual.
Altfel, admiterea unei astfel de cereri de către prima instanță, prin simpla reapreciere a stării de fapt și de drept reținută nu cu mult timp în urmă de instanța de control judiciar, ar conduce practic la o rejudecare a recursului promovat de către Ministerul Public, cu înfrângerea autorității de lucru judecat, de către instanța de fond, ceea ce este inadmisibil. Nu trebuie nicidecum ignorat faptul că cererea de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive, în temeiul art. 139 Cod procedură penală, este totuși o situație de excepție, în condițiile în care această măsură este luată pe un timp limitat în cursul urmăririi penale și este verificată periodic de instanță în cursul judecății, fiind dublată și de instituția liberării provizorii sub control judiciar, la care se poate oricând apela, atât în cursul
urmăririi penale cât și în cursul judecății. Aceasta împrejurare ar putea fi și unul din motivele pentru care legiuitorul a prevăzut la art.1403alin.1 teza 2 Cod pr. pen., că ";încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac";
În atare condiții, instanța va respinge cererea formulată de inculpatul S.
M. N. , având ca obiect revocarea măsurii arestării preventive, dispusă prin încheierea penală nr. 1644/R/_, pronunțată de Curtea de apel C., în dosar nr._ sau înlocuirea acestei măsuri cu una dintre măsurile prevăzute de art.
136 alin.1 lit.b și c din Codul de procedură penală (obligația de a nu părăsi localitatea sau țara), ambele solicitări fiind, prin prisma celor mai sus arătate, vădit neîntemeiate.
Conform art.192 alin. 2 din Codul procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive, În numele Legii Hotărăște:
Respinge cererea formulată de inculpatul S. M. N., având ca obiect revocarea măsurii arestării preventive, dispusă prin Încheierea penală nr.1644/R/_, pronunțată de Curtea de A. C., în dosar nr._, sau înlocuirea acestei măsuri cu una dintre măsurile prevăzute de art.136 alin.1 lit.b și c din Codul de procedură penală, (obligația de a nu părăsi localitatea sau țara).
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică la data de 18 decembrie 2013. Președinte, Grefier,
M. S. B. M.
Red.MS/_
Dact.BM/_ Ex.3
| ← Decizia penală nr. 236/2013. Revocare masura preventiva | Încheierea penală nr. 46/2013. Revocare masura preventiva → |
|---|
