Încheierea penală nr. 113/2012. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR Nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.113/C/2012
Ședința camerei de consiliu din data de 05 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
Judecător: R. M.
Grefier: A. T.
Pe rol se află soluționarea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C., privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpații:
-C. A. A. , cercetat pentru infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2
C.p. și art. 14 al.1 lit. c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.2 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit. a C.pen.
- L. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal și art.33 lit.a C.pen.
- SA, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit. a C.P.
- C. D. F., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit. a C.pen.
- L. R., cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal. La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, se prezintă inculpatul
C. A. A. , aflat în stare de reținere, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Cătineanu I. ela, cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul L.
A. , aflat în stare de reținere, asistat de către av. Stăniloiu S., apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, inculpatul SA , aflat în stare de
reținere, asistat de către av. M. Gligor, apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și de către av. Iancu Denisa, apărător desemnat din oficiu, cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul C. D. F. , aflat în stare de reținere, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. C. Manuela, cu delegație avocațială depusă la dosar, și inculpatul L. R. , aflat în stare de reținere, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Ciubuș C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C., este reprezentat prin procuror A. D. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătoarea desemnată din oficiu pentru a asigura asistența juridică a inculpatului SA, av. Iancu Denisa, față de prezența apărătorului ales al inculpatului, solicită instanței a constata încetată delegația avocațială din oficiu și a se pronunța asupra onorariului avocațial parțial, pentru studiul dosarului și prezență în fața instanței, sens în care depune la dosar referatul pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției.
Instanța, față de prezența apărătorului ales al inculpatului SA, respectiv a dl. av. M. Gligor, constată încetată delegația avocațială din oficiu a doamnei av. Iancu Denisa, urmând a se pronunța asupra onorariului avocațial parțial prin minută.
Instanța a adus la cunoștința inculpaților faptul că, în această procedură, au dreptul să fie asistați de un avocat, ales sau desemnat din oficiu, drept care în cazul inculpaților L. A. și SA s-a materializat prin prezența apărătorilor aleși. Instanța întreabă inculpații C. A. A., C. D. F. și L. R., dacă sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.
Inculpații C. A. A., C. D. F. și L. R., învederează instanței, pe rând, că sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.
În continuare, instanța procedează la verificarea datelor de stare civilă a inculpaților C. A. A., L. A., SA, C. D. F. și L. R., în baza cărților de identitate prezentate de către șeful escortei, după care, întreabă inculpații dacă mai domiciliază altundeva, fără forme legale.
Inculpatul SA învederează instanței că domiciliază fără forme legale în mun. C. -N., str. Petuniei, nr.5, ap.51, jud. C. .
Instanța, aduce la cunoștința inculpaților obiectul sesizării instanței și motivul prezenței lor în fața instanței de judecată, după care, s-a adus la cunoștința acestora faptul că au dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-li-se, totodată, atenția, că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.
La întrebarea instanței, inculpatul C. A. A. învederează instanței că nu dorește să dea declarații în această fază procesuală.
Inculpații L. A. și L. R., învederează instanței că nu doresc să dea declarații, însă că își mențin declarațiile date în faza de urmărire penală.
Inculpații SA și C. D. F. învederează instanței că doresc să dea declarații suplimentare și în fața instanței de judecată.
Având în vedere consimțământul exprimat de inculpații SA și C. D. F.
, instanța procedează la ascultarea acestora, conform proceselor-verbale semnate și atașate la dosarul cauzei.
Ulterior audierii inculpaților SA și C. D. F., instanța constată că a expirat perioada reținerii inculpatului C. D. F. la ora 07:50, acum fiind ora 07:53.
Instanța, întreabă participanții dacă au cereri de formulat sau excepții de invocat, prealabile dezbaterii sesizării.
Atât reprezentanta Ministerului Public - D.I.I.C.O.T., cât și apărătorii inculpaților învederează instanței că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul participanților asupra propunerii de arestare preventivă formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C., față de inculpații L. A., SA, C. A. A., C. D. F. și L. R. .
Reprezentanta Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial C. , solicită admiterea propunerii formulată de către D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial C., și în consecință dispunerea arestării preventive a inculpaților L. A., SA ,
C. D. -F., L. R. și C. A. A., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de astăzi, apreciind că în cazul fiecăruia din inculpații prezenți astăzi în fața instanței sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se putea dispune măsura arestării preventive.
Învederează instanței faptul că, inculpatul C. A. A. , este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.2 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P. Din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă faptul că inculpatul a desfășurat o activitate complexă, pe o perioadă îndelungată, constând în oferirea și vânzarea de droguri către consumatorii din C. -
N., existând și o situație în care inculpatul a vândut droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat până la acest moment, a rezultat faptul că în perioada 2012-2013, până în prezent, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de procurare, deținere, distribuire, vânzare și oferire de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pe piața de consumatori din mun. C. -N., de deținere de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pentru consum propriu, fără drept, precum și de oferire și vânzare de droguri de mare risc - amfetamină, stabilindu-se faptul că acesta, în perioada decembrie 2012 - noiembrie 2013, a oferit și a vândut în mod repetat droguri de risc - canabis și rezină de cannabis, în cantitate totală de 11,48 grame colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, iar în datele de_ și_ a oferit și a vândut de două ori droguri de risc, respectiv cannabis, în cantitate totală de 2,4 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Chender Vlad";, activitatea de vânzare a drogurilor de risc
din data de_ fiind realizată prin intermediul numitului Domșa O. Călin Ștefan. De asemenea, în perioada reținută în cercetări, învinuitul a procurat în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, de la numitul C. D. F., fie în vederea distribuirii, oferirii și vânzării ulterioare pe piața de consumatori din mun. C. -N., fie în vederea deținerii pentru consum propriu, iar la locuința sa droguri de risc, respectiv 7,3 grame rezină de cannabis și 2,3 grame cannabis, de asemenea a procedat la distribuirea, vânzarea și oferirea drogurilor de risc - cannabis și rezină de cannabis, în perioada reținută în cercetări, unui număr ridicat de persoane, consumatori din mun. C. -N., precum și numiților Domșa O. Călin Ștefan, L. A. - minor, G. C. E. - minor și P. A. M.- minor, precum și numiților L. R. Ș. - minor, J. O. D., R. Răzvan Vlad, B. G. S. și R. A. R., aceste activități fiind desfășurate și în perioada cât era elev la liceul de Informatică din C. -N. .
Apreciază că activitatea repetată de deținere și distribuire a drogurilor de risc desfășurată de inculpat, demonstrează gravitatea faptei și conturează concluzia că acesta a desfășurat în mod constant această activitate, în scopul obținerii în mod injust a unor sume de bani.
Raportat la aceste aspecte, consideră că se impune luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C. A. A. .
Inculpatul L. A. , este cercetat în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal și art.33 lit.a C.pen.
În cazul acestui inculpat s-a reținut faptul că în două situații, respectiv la datele de_ și_, a oferit și vândut droguri de risc - cannabis, în cantitate totală de 2,6 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "R. Doru";, iar în cursul lunii iulie 2013, respectiv în data de_, a oferit și a vândut droguri de mare risc, respectiv amfetamină (un comprimat ecstasy), colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";
De asemenea, inculpatul a procedat la distribuirea, vânzarea și oferirea drogurilor de risc - cannabis și rezină de cannabis, în perioada reținută în cercetări, unui număr ridicat de persoane, consumatori din mun. C. -N., precum și numiților G. C. E. - minor, P. A. M. - minor, L. R. Ș. - minor și R. A. R. și a deținut la locuința sa, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării, cât și în vederea consumului propriu sau împreună cu alte persoane.
Cu ocazia percheziției domiciliare, la locuința acestuia au fost identificate două obiecte. Respectiv o pipă și o râșniță cu privire la care s-a stabilit că a fost identificată substanța THC.
Apreciază că, raportat la activitatea infracțională care a fost stabilită până la acest moment cu privire la inculpatul L. A., la activitatea frecventă de distribuire a drogurilor de risc pe raza mun. C. -N., faptul că acesta era cunoscut ca o persoană care deținea în mod frecvent droguri de risc, de alte persoane
interesate, precum și faptul că a implicat în activitatea sa și persoane minore, se justifică luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat.
În cazul inculpatului SA s-a reținut faptul că în cursul lunii noiembrie 2012, respectiv în data de_, a oferit și vândut droguri de risc - respectiv rezină de cannabis, în cantitate de 4,4 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod
"Chender Vlad";, această activitate fiind intermediată de către numitul D. O. C. Ș., prezent la efectuarea activității. De asemenea, s-a stabilit că învinuitul a distribuit, oferit și vândut droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, în perioada reținută în cercetări unui număr ridicat de persoane, consumatori din mun.
-N., precum și numiților D.C.V., C. L. C., B. M. n și a deținut, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc
cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării, cât și în vederea consumului propriu, sau împreună cu alte persoane, droguri care erau deținute la locuința sa.
Activitatea inculpatului SA rezultă și din coroborarea declarațiilor numitului C. M. A., care a confirmat faptul că și în cursul anului 2012 a consumat împreună cu inculpatul "iarbă";. De asemenea, declarația numitului C. se coroborează cu declarația inculpatului Boldijar care afirma că, în cursul anului 2012, i-a remis inculpatului SA o sumă de bani pentru a-i preda o cantitate de cannabis pe care ulterior să o consume, și tot acest inculpat a precizat că a participat de circa 30 de ori la situații în care a consumat droguri împreună cu inculpatul SA
.
Apreciază că, toate aceste aspecte relevă gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului SA, aceasta din urmă fiind cunoscut drept un distribuitor de droguri de risc pe raza mun. C. -N., motv pentru care și față de acest inculpat se impune luarea măsurii arestului preventiv.
Inculpatul C. D. F. este cercetat în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev. de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit. a C.pen.
În cazul acestui inculpat s-a stabilit că a desfășurat activități repetate de vânzare și oferire de distribuire, deținere, vânzare și oferire de droguri de risc, pe piața de consumatori din mun. C. -N., precum și de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, stabilindu-se că inculpatul C. D. F. a fost persoana de la care, în mod repetat, inculpatul C. A. A. a procurat în perioada 2012-2013, droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, fie în vederea vânzării ulterioare de către ultimul pe piața de consumatori din mun. C. -N., fie în vederea deținerii pentru consum propriu.
De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului C. D. F. la data de_, organele de poliție au identificat și ridicat din posesia acestuia un pachet de nailon conținând 11 bile de staniol porționate aproximativ egal în care erau împachetate substanțe solide de culoare verde oliv, încă o bilă din staniol porționată în care a fost identificată o substanță de culoare verde oliv, substanțele sus menționate fiind ridicate de organele de poliție. În urma analizării substanțelor sus menționate de către Laboratorul de Analiză și Profil
al Drogurilor din cadrul B.C.C.O C. a rezultat faptul că substanțele ridicate din posesia învinuitului C. D. F. sunt constituite din cantitatea de 10,7 grame rezină de cannabis, fiind pus în evidență tetrahidrocannabinol THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Totodată, învederează instanței faptul că, în urma cercetărilor, s-a stabilit că inculpatul C. D. F. a distribuit și vândut în perioada reținută în cercetări droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, numiților C. V. I., G. A. M., M. A. L. și G. A., pentru consumul propriu al acestora, existând însă un număr mai mare de persoane cărora inculpatul a distribuit, oferit și vândut droguri de risc- cannabis și rezină de cannabis, în perioada reținută în cercetări unui număr ridicat de persoane persoane, consumatori din mun. C. -N. și a deținut, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării, cât și în vederea consumului propriu, sau împreună cu alte persoane, droguri care erau deținute la locuința sa.
Apreciază că, raportat la toate considerentele expuse anterior, și în cazul inculpatului C. D. F. se impune luarea măsurii arestului preventiv, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de astăzi.
Inculpatul L. R. este cercetat comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
În concret, până la acest moment, în sarcina inculpatului s-a reținut că în data de_, a oferit și vândut droguri de mare risc, un număr de 3 comprimate amfetamină, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Matei Ivan";, în data de_ a oferit și vândut un număr de 5 comprimate de culoare roșie, imprimate pe una din părți cu o linie mediană și pe cealaltă parte cu o stea, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Matei Ivan";, substanțe cu privire la care s-a stabilit că sunt constituite din 5 comprimate amfetamină, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr.II la Legea nr.143/2000, iar n urma percheziției domiciliare efectuate la locuința prietenei sale, într-o borsetă, au fost identificate și ridicate un număr de 68 de comprimate și 0,2 gr. Substanță interzisă care conținea amfetamină, droguri care, în mod evident, confirmă faptul că acestea erau pregătite în vederea distribuirii pe piața de consumatori din mun. C. -N. .
De asemenea, tot în sarcina acestui inculpat s-a stabilit că, în vara anului 2013 a vândut droguri de mare risc, respectiv ecstasy, numitului Vișan Alex Flaviu și a deținut, în data de_, de droguri de mare risc - amfetamină, un număr de 68 comprimate care conțin ca substanță activă amfetamină, și o cantitate de 0,2 grame fragmente de comprimat în amestec cu pulbere care conține tot amfetamină, droguri deținute în vederea comercializării pe piața de consumatori din mun. C. -N. .
Deosebit de relevantă este și declarația numitului Leuca R. care confirmă faptul că în perioada în care s-a desfășurat festivalul Peninsula în C. -N., inculpatul a vândut unei alte persoane un comprimat extasy, aspect care confirmă faptul că inculpatul era cun pe piața de consumatori din C. -N. drept un dealer de droguri, acesta desfășurând o activitate frecventă de distribuire de droguri.
În concluzie, având în vedere toate aceste considerente, solicită instanței admiterea propunerii de arestare preventivă, și în consecință luarea măsurii arestului preventiv față de inculpații L. A., SA, C. A. A., C. D. F.
și L. R., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de astăzi, și până în data de 02 ianuarie 2013.
Apărătoarea inculpatului C. A., solicită instanței, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă formulată în cauză de către Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C., și în consecință cercetarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că din cuprinsul propunerii formulate nu rezultă nici un temei care să justifice luarea unei măsuri atât de drastice față de inculpat.
În ceea ce privește subzistența prevederilor art. 148 lit. f C.pr.pen., învederează instanței faptul că, într-adevăr, teza I a articolului nu comportă nici un fel de discuții întrucât faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, însă în ceea ce privește teza a II-a a articolului, apreciază că nu exista probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Într-adevăr, propunerea de arestare preventivă promovată în cauză este amplă, însă nu este motivată în ceea ce privește pericolul persoanei inculpatului, fiind făcute o serie de referiri cu privire la gravitatea faptelor pentru care inculpatul C. A. este cercetat, aspecte care vor fi avute în vedere de către instanță la final, în măsura în care inculpatul va fi găsit vinovat și i se va aplica o pedeapsă.
Solicită instanței a avea în vedere dispozițiile art.1491C.pr.pen., care prevăd în mod expres faptul că, propunerea de luare a măsurii arestării preventive se întocmește când se consideră că arestarea inculpatului este în interesul urmăririi
penale, ori, în cuprinsul propunerii nu a găsit nici un motiv din care să rezulte de ce este în interesul urmăririi penale ca inculpatul C. A. să fie arestat preventiv. Faptul că, cu ocazia percheziției domiciliare a fost găsită o cantitate de 11 gr. de cannabis, nu trebuie să ducă automat la concluzia că această cantitate era destinată a fi vândută pe piață, cu atât mai mult cu cât inculpatul a recunoscut că este consumator de etnobotanice și de droguri.
De asemenea, solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpatul a săvârșit un singur act de vânzare de droguri, și nu este vorba de o cantitate mare, ci de 0,6 gr. de drog de mare risc.
Pe de altă parte, învederează instanței că, scopul măsurii arestării preventive este acela de a se asigura buna desfășurare a urmării penale, sau de a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecarea cauzei. Cu privire la acest din urmă aspect, precizează că la dosar nu există date că inculpatul s-ar sustrage dacă ar fi lăsat în libertate, și nici nu s-a susținut că urmărirea penală ar avea de suferit dacă inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate.
În subsidiar, în cazul în care se va aprecia că se impune totuși luarea unei măsuri preventive față de inculpat, solicită instanței a dispune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu, cu stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor prevăzute de art.145 C.pr.pen.
Totodată, solicită instanței a avea în vedere și faptul că inculpatul C. A.
A. nu are antecedente penale, aceasta fiind prima sa confruntare cu legea penală, că se află la o vârstă tânără, precum și faptul că se bucură de sprijinul familiei, locuind în prezent cu tatăl său, mama sa fiind plecată în Italia la muncă.
Pe de altă parte, așa cum a declarat și inculpatul C. D. F., deși sunt un număr de cinci inculpați prezenți astăzi în fața instanței, aceștia nu se cunosc între ei, sens în care arată că inculpatul C. A. A. îi cunoaște doar pe doi dintre coinculpați.
Pentru aceste considerente, solicită instanței, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă formulată față de inculpatul C. A. A., iar în subsidiar, luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu.
De asemenea, depune la dosar referatul privind plata onorariilor avocațiale din oficiu, după care solicită instanței a se pronunța și asupra onorariului avocațial din oficiu avansat din F.M.J., pentru asistența juridică acordată inculpatului C. A.
A. .
Apărătoarea inculpatului L. A., solicită instanței, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de către Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C., iar în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că este necesară luarea unei măsuri preventive față de inculpat, solicită instanței a dispune măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu.
Apreciază că măsura arestării preventive este mult prea drastică față de inculpat, având în vedere faptele săvârșite de către acesta. În propunerea de arestare preventivă se face referire și reține ca și temei principal în vederea luării acestei măsuri, prevederile art.148 lit.f C.pr.pen., ori, după cum se poate observa în urma lecturării propunerii, nu se face o analiză lămuritoare a motivelor din care rezultă pericolul public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Se rețin doar anumite stări și situații cu privire la faptele săvârșite de către inculpat care, din punctul său de vedere, nu au nici o relevanță în această fază procesuală.
Face referire la Convenția Europeană drepturilor Omului și la practica
C.E.D.O. referitoare la luarea măsurii arestării preventive, sens în care arată că luarea măsurii arestării preventive nu poate fi motivată prin elemente abstracte care descriu doar gravitatea unei infracțiunii (cauza Mactus contra României). De asemenea, tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că gravitatea unei infracțiuni nu este un temei suficient în vederea luării, respectiv menținerii măsurii arestului preventiv. C.E.D.O. dispus condamnarea unor state pentru că nu au luat în considerare elemente care țin de viața personală a inculpatului.
Consideră că, în primul rând, trebuie să se răspundă la întrebarea de ce prezintă pericol public lăsarea în libertate a inculpatului L. A. .
În continuare, dorește să facă câteva precizări cu privire la actele existente la dosarul de urmărire penală.
În primul rând, din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că s-au folosit mai mulți investigatori sub acoperire care au încercat să afle informații despre deținerea acestor substanțe periculoase, însă în niciuna dintre aceste ordonanțele prin care s-a dispus folosirea investigatorilor sub acoperire nu se specifică în mod exact locațiile unde au fost descoperite persoanele care dețineau droguri.
Din punctul său de vedere, nu s-a stabilit o legătură clară între persoanele trimise în judecată și inculpatul L. A. . Inculpații nu se cunosc între ei, niciunul nu a declarat că inculpatul L. le-ar fi vândut astfel de substanțe. Mai mult, arată că inculpatul recunoaște că a consumat substanțe interzise, însă nu există indicii
temeinice din care să rezulte că el a vândut altor persoane droguri. La fila 350 a volumului 1 din dosarul de urmărire penală, se precizează că inculpatul se aprovizionează de la o persoană neidentificată cu comprimate extasy, pe care ulterior le vinde mai departe pe suma de 40 lei/comprimat. Ar dori să știe cine anume este acea persoană necunoscută de la care se aprovizionează inculpatul.
Apreciază că trebuie să se facă o diferență clară între termenul de a ";consuma împreună";, și termenul de a ";vinde";. Faptul că au consumat împreună, procurându-și fiecare drogurile de la diverși furnizori nu înseamnă automat că ei și-au vândut între ei droguri.
Totodată, solicită instanței a avea în vedere și faptul că, în urma percheziției domiciliare efectuată la domiciliul inculpatului nu au fost găsite droguri, pipa și cântarul care au fost ridicate fiind folosite de către inculpat exclusiv în vederea consumului propriu.
În final, solicită instanței a avea în vedere și persoana inculpatului, sens în care arată că acesta nu are antecedente penale, este elev în clasa a 10-a, este orfan de tată, mama sa este plecată la muncă în străinătate, inculpatul locuind cu bunica sa.
Apărătorul inculpatului SA , învederează instanței faptul că, va fi mai succint decât antevorbitorii săi, întrucât în mare parte, argumentele juridice sunt aceleași.
Inculpatul SA a fost înaintat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului C., pe o durată de 29 de zile, temeiul legal al propunerii fiind cel prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen., care, în aparență, este îndeplinit. Astfel cum a arătat anterior, doar în aparență sunt întrunite prevederile art.148 lit. f C.pr.pen., în realitate fiind îndeplinită doar primă teză a articolului, în ceea ce privește pericolul social pentru ordinea public nu este dovedit absolut deloc. Se reține în propunerea de arestare preventivă faptul că inculpatul a oferit și vândut droguri de risc și de mare risc în perioada 2012-2013 unui număr ridicat de persoane, ori pentru dânsul acest
"număr ridicat de persoane"; este un element vag care nu poate să ducă la arestarea preventivă a inculpatului.
În concret, sunt indicate trei persoane cărora inculpatul le-ar fi vândut droguri, și anume numiții D.C.V., C. L. C. și Boldi D. M. n. A făcut referire la aceste persoane deoarece acestea nu au fost desemnate și reținute ca fiind consumatori de droguri, iar Parchetul a ajuns la aceste persoane prin acțiunea directă de recunoaștere a inculpatului. Ulterior declarațiilor inculpatului s-a extins cercetarea penală și pentru aceste acte materiale împotriva numiții D.C.V., C. L. C. și Boldi D. M. n, Parchetul profitând de sinceritatea inculpatului. Apreciază că acesta este un inconvenient pentru inculpat întrucât există riscul de a se ajunge în situația în care acesta nu poate profita de dispozițiile art.16 din legea specială, întrucât Parchetul a ajuns la aceste trei persoane în urma unui denunț formulat de către inculpat. Ulterior s-a făcut o precizare la sfârșitul propunere cum că aceste extinderi a cerce penale împotriva numiților D.C.V., C. L. C. și B. D. M. n s-a făcut în baza declarațiilor clientului său. Nu este o apreciere.
Solicită instanței respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul SA, atât pentru considerentele invocate de către colegii săi, cât și pentru cele expuse de dânsul, apreciind că nu se poate reține pericolul concret
cu privire la acesta. Ceea ce este cert este că inculpatul SA a vândut 4,4 grame de droguri unui colaborator sub acoperire, însă prin intermediul unui prieten care efectiv l-a determinat să facă această operațiune.
Totodată, solicită instanței a avea în vedere și atitudinea sinceră a inculpatului
SA, acesta din urmă recunoscând majoritatea faptelor reținute în sarcina sa, ba mai mult, a recunoscut mai multe decât cunoștea Parchetul, ceea ce, în opinia sa, a determinat formularea prezentei propuneri de arestare preventivă.
Apărătoarea inculpatului C. D. F. , solicită instanței respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de către Ministerul Public - D.I.I.C.O.T.
Serviciul Teritorial C., apreciind că achiesează la concluziile antevorbitorilor săi în ceea ce privește temeiurile de drept reținute, respectiv 148 lit. f C.pr.pen., coroborat cu art.142 C.pr.pen. și art. 143 C.pr.pen., întrucât consideră la rândul său că acestea nu subzistă în cauză.
Dorește să precizeze foarte pe scurt, raportat la poziția de recunoaștere și asumare exprimată astăzi în fața instanței de către inculpat, consideră că propunerea de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile nu se circumscrie acestui caz. Scopul procesului penal poate fi îndeplinit și cu judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât acesta a recunoscut săvârșirea faptelor (deținerea de droguri în vederea consumului propriu), și le asumă și este dispus să se confrunte cu toți martorii, respectiv cu coinculpatul C. A. A. pentru a-și dovedi nevinovăția în ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri, vânzarea.
Astfel cum a arătat și inculpatul astăzi în fața instanței, cele 24 de ore de arest au fost o lecție dură de viață pentru el și l-au determinat să conștientizeze gravitatea faptelor sale, fapte care se datorează doar teribilismului specific vârstei.
Consideră că o măsură preventivă neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu, cu obligații stricte prevăzute în sarcina sa, ar fi o măsură suficientă pentru îndreptarea comportamentului acestuia.
Instanța, constată că a încetat măsura reținerii inculpatului SA .
Apărătoarea inculpatului L. R. , în temeiul art. 149/1 alin. 9 C.pr.pen., solicită instanței respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive înaintată în cauză de către Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C., apreciind că nu sunt îndeplinite temeiurile pentru luarea acestei măsuri. În motivarea propunerii, se arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 C.pr.pen. și art. 148 lit. f C.pr.pen., însă consideră că nu există la dosarul cauzei probe concrete din care să rezulte că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Nu este suficient să se indice ca temei pentru luarea acestei măsuri natura și gravitatea infracțiunilor cercetate, și modalitatea de comitere a acestora, întrucât aceste aspecte vor fi avute în vedere de către instanță în momentul în care va proceda la individualizarea pedepselor pe care le va aplica inculpaților.
Având în vedere dispozițiile art.146 alin.11/1 C.pr.pen, solicită respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, iar în cazul în care se va considera că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în vederea dispunerii unei măsuri preventive față de inculpat, solicită instanței a dispune măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu, cu precizarea că și aceste măsuri sunt suficiente în vederea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale, având în vedere poziția inculpatului.
A se avea in vede că în sarcina inculpatului L. sau reținut doar două vânzări, activitatea infracțională a acestuia desfășurându-se în perioada noiembrie- decembrie 2013, respectiv în perioada verii anului 2012, însă cu privire la această din urmă perioadă, nu a văzut nici o probă la dosar din care sa rezulte acest aspect.
Solicită instanței a avea în vedere persoana inculpatului L. R., sens în care arată că inculpatul nu are antecedente penale, activitatea infracțională este foarte redusă iar la dosar nu există nici o probă din care să rezulte că lăsarea în libertate a acestuia ar impieta în vreun fel desfășurarea cercetărilor penale în dosar.
Prin urmare, solicită instanței, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă, cu mențiunea că achiesează la concluziile antevorbitorilor săi, iar în subsidiar, luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu, cu stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor prev. de art.145 C.pr.pen.
În replică, reprezentanta Ministerului Public - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C. , învederează instanței că dorește să facă o singură precizare raportat la extinderea cercetărilor penale față de inculpatul SA, respectiv că activitatea infracțională care a stat la baza ordonanței de extindere a cercetărilor penale cu privire la acest inculpat nu a reieșit doar din declarațiile inculpatului, ci și din declarațiile altor persoane audiate în cauză, care se coroborează atât cu interceptările telefonice existente la dosar, cât și cu declarațiile inculpatului SA .
Instanța, solicită inculpaților să desemneze câte o persoană care să fie contactată telefonic, în cazul în care se va dispune arestarea preventivă a acestora.
Inculpatul C. A. A., solicită instanței ca în cazul în care se va dispune arestarea sa, să fie anunțat tatăl său, numitul C. A., la numărul de telefon 0745.199.131.
Inculpatul L. A., solicită să fie anunțată bunica sa, numita Soporan Irma, la numărul de telefon 0751.274.828.
Inculpatul SA, solicită să fie anunțată mama sa, numita S. R., la numărul de telefon 0746.970.535.
Inculpatul C. D. F., solicită să fie anunțată mama sa, numita C. Iulia, la numărul de telefon 0742.266.972.
Inculpatul L. R., solicită să fie anunțată mama sa, numita L. E., la numărul de telefon 0264.563.981.
I N S T A N Ț A
Prin sesizarea înregistrată sub nr. de mai sus, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C., în dosarul nr.204 /D/P/2012, a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile față de inculpații
C. A. A. - fiul lui A. și A. Florica, născut la data de_ în C. -N., jud.C., domiciliat în C. -N., str. Primăverii, nr.4, ap.17, jud.C., posesor al CI seria KX nr. 8. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1., cercetat pentru infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.2 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată,
prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P.; L. A., fiul lui A. Francisc și D. R., născut la data de_ în C. -N., jud. C., domiciliat în C. -N., str.Mehedinți, nr.30- 32, ap.126, jud.C., posesor al CI seria KX nr. 7. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2
C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal și art.33 lit.a C.P.; SA - fiul lui G. ă și R. E., născut la data de_ în C.
-N., jud. C., domiciliat în C. -N., str. B., nr.9, ap.20, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 8. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P.;
C. D. F. - fiul lui Tanasie și Iulia, născut la data de_ în C. -N., jud.C.
, domiciliat în C. -N., str. L. P., nr.26, ap.12, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 7. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P.; L. R.
- fiul lui Ștefan și E., născut la data de_ în C. -N., jud. C., domiciliat în
C. -N., str. Mehedinți, nr.2, bl.G1, ap.22, jud. C., CNP 1., cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal., arătând în motivarea propunerii că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136, art.143, și art.148 lit.f C.p.pen.
În sarcina inculpaților s-a reținut în esență că inculpatul C. A. A. , în perioada 2012-2013, până în prezent, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de procurare, deținere, distribuire, vânzare și oferire de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pe piața de consumatori din mun. C. -N., de deținere de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pentru consum propriu, fără drept, precum și de oferire și vânzare de droguri de mare risc - amfetamină, stabilindu-se faptul că acesta, în perioada decembrie 2012 - noiembrie 2013: a oferit și a vândut în mod repetat droguri de risc - canabis și rezină de cannabis, în cantitate totală de 11,48 grame colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, respectiv în data de _ , a oferit și vândut droguri de risc - cannabis, în cantitate de 2,1 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod
"Benche A. ";, în data de _ , oferit și vândut droguri de risc - rezină de cannabis, în cantitate de 1,1 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, în data de _ , a oferit și vândut droguri de risc - cannabis, în cantitate de 0,8 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, în data de _ , a oferit și vândut droguri de risc - cannabis, în cantitate de 1,3 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, în data de _ , a oferit și vândut droguri de risc -
rezină de cannabis, în cantitate de 1,1 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, în data de _ , a oferit și vândut droguri de risc - cannabis, în cantitate de 0,90 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, în data de _ , a oferit și vândut droguri de risc - cannabis, în cantitate de 3,68 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, în data de _ , a oferit și vândut droguri de risc - rezină de cannabis, în cantitate de 0,5 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, iar în datele de _ și_ a oferit și a vândut de două ori droguri de risc, respectiv cannabis, în cantitate totală de 2,4 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Chender Vlad";, activitatea de vânzare a drogurilor de risc din data de_ fiind realizată prin intermediul numitului D. O. C. Ș.; în data de _ a oferit și vândut droguri de mare risc - amfetamină, un număr de 3 comprimate, în cantitate de 0,6 grame colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. ";, drogurile de risc - cannabis și rezină de cannabis, precum și drogurile de mare risc - amfetamină, menționate mai sus fiind deținute în vederea comercializării și de asemenea, în perioada reținută în cercetări, învinuitul a procurat în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, de la numitul C. D. F., fie în vederea distribuirii, oferirii și vânzării ulterioare pe piața de consumatori din mun. C. -N., fie în vederea deținerii pentru consum propriu; în data de_ a deținut la locuința sa droguri de risc, respectiv 7,3 grame rezină de cannabis și 2,3 grame cannabis, de asemenea a procedat la distribuirea, vânzarea și oferirea drogurilor de risc - cannabis și rezină de cannabis, în perioada reținută în cercetări, unui număr ridicat de persoane, consumatori din mun.
C. -N., precum și numiților D. O. C. Ș., L. A. - minor, G. C. E. - minor și P. A. M.- minor, precum și numiților L. R. Ș.
- minor, J. O. D., R. R. V., B. G. S. și R. A. R. și a deținut la locuința sa, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării frecvente, cât și în vederea consumului propriu sau împreună cu alte persoane.
În sarcina inculpatului L. A. s-a reținut faptul că, în perioada 2012- 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de de procurare, distribuire, deținere, vânzare și oferire de droguri de risc - cannabis și rezina de cannabis și droguri de mare risc-amfetamină, pe piața de consumatori din mun. C. -N., precum și de deținere de droguri de risc - cannabis și rezina de cannabis, pentru consum propriu, fără drept, stabilindu-se faptul că acesta, în cursul lunii octombrie 2012, la datele de_ și_, a oferit și vândut droguri de risc
- cannabis, în cantitate totală de 2,6 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod
"R. Doru";; în cursul lunii iulie 2013, respectiv în data de_, a oferit și a vândut droguri de mare risc, respectiv amfetamină (un comprimat ecstasy), colaboratorului autorizat cu nume de cod "Benche A. "; și de asemenea acesta, în perioada reținută în cercetări, a procurat în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis de la numitul C. A. A., fie în vederea distribuirii, oferirii și vânzării ulterioare pe piața de consumatori din mun. C. -N., fie în vederea deținerii pentru consum propriu; a procedat la distribuirea, vânzarea și oferirea drogurilor de risc - cannabis și rezină de cannabis, în perioada reținută în cercetări, unui număr ridicat de persoane, consumatori din mun. C. -N., precum și numiților G. C. E. - minor, P.
A. Mihai - minor, L. R. Ș. - minor și R. A. R. și a deținut
la locuința sa, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării, cât și în vederea consumului propriu sau împreună cu alte persoane.
În sarcina inculpatului SA s-a reținut faptul că, în perioada 2012-2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de distribuire, deținere, vânzare și oferire de droguri de risc- cannabis și rezină de cannabis, pe piața de consumatori din mun. C. -N., precum și de deținere de droguri de risc- cannabis și rezină de cannabis, pentru consum propriu, fără drept, stabilindu-se faptul că acesta, în cursul lunii noiembrie 2012, respectiv în data de _
, a oferit și vândut droguri de risc - respectiv rezină de cannabis, în cantitate de 4,4 grame, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Chender Vlad";, activitatea fiind intermediată de către numitul D. O. C. Ș., prezent la efectuarea activității, și de asemenea învinuitul a distribuit, oferit și vândut droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, în perioada reținută în cercetări unui număr ridicat de persoane, consumatori din mun. C. -N., precum și numiților D.C.V., C. L. C., B. D. M. n și a deținut, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării, cât și în vederea consumului propriu, sau împreună cu alte persoane, droguri care erau deținute la locuința sa.
În sarcina inculpatului C. D. F. s-a reținut faptul că, în perioada 2012- 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de distribuire, deținere, vânzare și oferire de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pe piața de consumatori din mun. C. -N., precum și de deținere de droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, pentru consum propriu, fără drept, stabilindu-se faptul că acesta, în mod repetat, a distribuit și vândut în perioada reținută în cercetări droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, numitului C.
A. A., fie în vederea vânzării ulterioare de către ultimul pe piața de consumatori din mun. C. -N., fie în vederea deținerii pentru consum propriu și tot învinuitul, în data de_ a deținut la locuința sa droguri de risc, respectiv cantitatea de 10,7 grame rezină de cannabis și de asemenea învinuitul în mod repetat, a distribuit și vândut în perioada reținută în cercetări droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, numiților C. V. I., G. A. M., M. A. L. și G. A., pentru consumul propriu al acestora și de asemenea a distribuit, oferit și vândut droguri de risc- cannabis și rezina de cannabis, în perioada reținută în cercetări unui număr ridicat de persoane persoane, consumatori din mun. C. -N. și a deținut, în perioada reținută în cercetări, în mod repetat droguri de risc - cannabis și rezină de cannabis, atât în vederea comercializării, cât și în vederea consumului propriu, sau împreună cu alte persoane, droguri care erau deținute la locuința sa.
În sarcina inculpatului L. R. s-a reținut faptul că în mod repetat, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de deținere, oferire și vânzare de droguri de mare risc - amfetamină, respectiv în data de_, a oferit și vândut droguri de mare risc, un număr de 3 comprimate amfetamină, colaboratorului autorizat cu nume de cod "Matei Ivan";, în data de_ a oferit și vândut un număr de 5 comprimate de culoare roșie, imprimate pe una din părți cu o linie mediană și pe cealaltă parte cu o stea, colaboratorului autorizat cu nume de cod
"Matei Ivan";, substanțe cu privire la care s-a stabilit că sunt constituite din 5 comprimate amfetamină, substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr.II la Legea
nr.143/2000, și de asemenea, acesta a vândut în vara anului 2013 droguri de mare risc, respectiv ecstasy, numitului Vișan Alex Flaviu și a deținut, în data de_, de droguri de mare risc - amfetamină, un număr de 68 comprimate care conțin ca substanță activă amfetamină - substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr.II la Legea nr.143/2000 și o cantitate de 0,2 grame fragmente de comprimat în amestec cu pulbere care conține tot amfetamină, droguri deținute în vederea comercializării pe piața de consumatori din mun. C. -N.
Propunerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 136, 143 și art.148 lit. f C.pr.pen.
Analizând actele existente în dosarul de urmărire penală, instanța reține următoarele:
Prin Rezoluția nr. 204/D/P/2012 din data de_ a D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial C., s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții C. A. A.
, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.2 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P., L. A. , pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal și art.33 lit.a C.P., SA , pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P., C. D. F. , pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P., L. R. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Prin ordonanța din data de_ s-a dispus față de învinuitul C. A. A. extinderea cercetărilor și a urmăririi penale sub aspectul comiterii și a altor acte materiale ce intră în componența infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și a infracțiunii deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, cercetările față de învinuit fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.2 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P.
Prin ordonanța din data de_ s-a dispus față de învinuitul L. A. extinderea cercetărilor și a urmăririi penale sub aspectul comiterii și a altor acte materiale ce intră în componența infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și a infracțiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, cercetările față de învinuit fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal și art.33 lit.a C.P.
Prin ordonanța din data de_ s-a dispus față de învinuitul SA extinderea cercetărilor și a urmăririi penale sub aspectul comiterii și a altor acte materiale ce intră în componența infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și a infracțiunii deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, cercetările față de învinuit fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P.
Prin ordonanța din data de_ s-a dispus față de învinuitul C. D. F. extinderea cercetărilor și a urmăririi penale sub aspectul comiterii și a altor acte materiale ce intră în componența infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și a infracțiunii deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, cercetările față de învinuit fiind efectuate sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P
Prin ordonanța din data de_ s-a dispus față de învinuitul L. R. extinderea cercetărilor și a urmăririi penale sub aspectul comiterii și a altor acte materiale ce intră în componența infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, cercetările față de învinuit fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p.
Prin ordonanțele din datele de_, respectiv_ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații C. A. A., pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.2 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P., L. A., pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și art. 14 al.1 lit.c din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc,
în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal și art.33 lit.a C.P., SA, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P., C. D. F., pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art.2 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de risc, în vederea consumului, fără drept, în formă continuată, prev.de art.4 al.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 al.2 C.P., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.P., L. R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
Prin Ordonanțele cu nr.39-43 din data de_ a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C. s-a dispus reținerea învinuiților pe o perioadă de câte 24 de ore, cu începere din data de_ orele 00,30 și până la data de_ orele 07,50.
Având în vedere dispozițiile art. 136, 143, 148 lit. f C.pr.pen., instanța apreciază că propunerea formulată de organele de urmărire penală este întemeiată.
Potrivit art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a crede că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind astfel necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Potrivit art. 149 ind.1 C.pr.pen. rap. la art.148 al.1 C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 C.pr.pen. și există vreunul dintre cazurile prev. de lit. a- f ale aceluiași articol.
Potrivit art.143 C.pr.pen. coroborat cu art.148 al.1 C.pr.pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că învinuita a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Potrivit art.68 ind. 1 C.pr.pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Astfel, față de actele de la dosarul cauzei respectiv procesele verbale de investigații, procesele verbale de efectuare a cumpărărilor autorizate ,declarațiile martorilor și învinuiților din cauză: Domșa O. Călin, L. A., G. C. E. ,
P. A., L. R. Ș., J. O. D., R. R., B. G., Rafa A.
, D.C.V., C. L., Boldi D., C. V. I. uț, G. Amer, Morar A., G. A., Vișan Alex Flaviu, procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, Rapoartele de constatare tehnico - științifică, convorbirile telefonice interceptate autorizat și transcrise la dosarul cauzei, instanța constată că față de inculpatul A. Constantin există indicii temeinice în sensul art.143 C.pr.pen respectiv suspiciuni în măsură să convingă un observator
obiectiv și imparțial, în sensul art. 5 parag.1 lit.c din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din care rezultă presupunerea rezonabilă că este posibil ca acesta să fi săvârșit infracțiunea de comiterea căreia este învinuit, astfel cum aceasta a fost mai sus expusă.
În acest sens, în ceea ce îl privește pe inculpatul C. A. A., instanța reține ca fiind deosebit de relevante cumpărările autorizate realizate de la acest inculpat în perioada decembrie 2012 - noiembrie 2013, în număr de 11 și totalizând circa 11 gr. cannabis și rezină de cannabis precum și 3 comprimate conținând droguri de mare risc - amfetamină. În plus, cu ocazia percheziției domiciliare în posesia aceluiași inculpat s-a găsit cantitatea de circa 9 gr. de cannabis și rezină de cannabis.
Relevante sunt de asemenea și declarațiile martorilor L. R. Ș., U.
O., J. O. D., R. R., Sârb A., B. G. Septimiu, Tegrean D., Refa A., din cuprinsul cărora rezultă date legate de consumul, respectiv distribuirea de droguri de risc în cursul anilor 2012- 2013, atât gratuit cât și contracost, de către inculpatul C. A. A., precum și de către coinculpatul L.
A. . Cu privire la acesta din urmă, sunt de reținut în plus și declarațiile învinuiților
P. A. și Groza Cezar care confirmă distribuirea drogurilor de risc de către inculpat dar și existența în posesia acestuia, în cursul verii 2013, a pastilelor ecstasy, aspect care se coroborează de altfel cu cumpărarea autorizată din data de_, de la acest inculpat a unei pastile conținând amfetamină. La percheziția domiciliată, în posesia inculpatului L. A. s-au găsit o pipă și o râșniță ce ulterior au fost examinate de specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și profil al drogurilor, fiind evidențiat THC, cannabis.
În raport de inculpatul SA, există indicii temeinice de comitere a faptelor reținute în sarcina sa, față de procesul-verbal de efectuare a unei cumpărări autorizate, în data de_ a unei cantități de 4,4 gr. precum și față de declarațiile martorilor D.C.V., C. L. C. și B. D. M. n. În ceea ce îl privește pe inculpatul C. D. F., incidența în cauză a art.143 C.p.p. rezultă atât din declarația coinculpatului C. A. A. cât și din declarațiile martorilor C. Vlad Dănuț, G. A. M., M. A. L. și G. A. coroborat cu procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare din care rezultă că la data de_, acest inculpat deținea cantitatea de circa 10 gr. rezină de cannabis. Susținerile inculpatului C. D. F. făcute cu ocazia declarației din fața judecătorului sesizat cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, în sensul că acea cantitate de rezină de cannabis găsită la domiciliul său a fost procurată de la o persoană necunoscută într-un bar și că era destinată propriului consum, nu pot fi reținute. Pe de o parte, însăși modalitatea de procurare a drogurilor, descrisă în cuprinsul declarației apare ca puțin plauzibilă, subliniind în fapt nesinceritatea inculpatului. Pe de altă parte, cantitatea de rezină de cannabis găsită la domiciliu era deja porționată în 12 doze acoperite cu staniol, scopul distribuirii acestora, și nu al consumului, fiind evident.
În fine, în raport de inculpatul L. R., indiciile temeinice de comitere a infracțiunii reținute în sarcina sa rezultă de asemenea din cumpărările autorizate din datele de_ și_, prin care acesta a pus la dispoziția colaboratorului autorizat cu nume de cod "Matei Ivan";, trei respectiv cinci comprimate conținând amfetamină. De asemenea, relevantă în cauză cu privire la activitatea acestuia de distribuire a drogurilor de mare risc este declarația martorului Vișan Alex precum și
procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare care atestă în posesia acestuia, la data de_, a unui număr de 68 comprimate conținând amfetamină. Apărarea acestuia, în sensul că acestea i-ar fi fost lăsate la domiciliu de o persoană necunoscută, spre păstrare, apare ca fiind lipsită de substanță, față de cumpărările autorizate având ca obiect pastile similare precum și declarația martorului sus- indicat, care confirmă că a cumpărat de la acest inculpat, în vara anului 2013, contra sumei de 50 lei, o pastilă de culoare roz cu privire la care inculpatul a arătat că este ecstasy.
În ceea ce privește existența temeiului de arestare preventivă prev. de art.148 lit.f C.p.p., instanța de judecată apreciază că acesta este incident în cauză doar față de inculpații C. A. A., L. A., C. D. F. și L. R., propunerea formulată fiind sub acest aspect întemeiată doar în parte.
Astfel, în ceea ce privește pericolul social concret pe care îl prezintă acești inculpați prin lăsarea lor în libertate, acesta rezultă în mod special din activitatea efectiv desfășurată, intervalul de timp în care aceștia au acționat, numărul persoanelor atrase în consumul și trafic de droguri, unele minore, mobilul comiterii faptelor, uneori pentru obținerea de foloase materiale, împrejurarea că aceștia erau implicați în activități ilegale la momentul demarării procedurilor legale, gravitatea infracțiunilor comise atât prin raportare la aprecierea legiuitorului decurgând din limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare cât și în concret, prin efectele absolut nefaste asupra sănătății persoanelor implicate, atât consumatorii cât și chiar asupra inculpaților. Este adevărat că acești inculpați sunt fără antecedente penale, însă această împrejurare, singulară, nu este în măsură să estompeze aspectele sus arătate, legate de intervalul de timp în care au acționat, cantitatea drogurilor traficate ori descoperite la percheziție ca fiind deținută în vederea distribuirii.
De altfel, reținerea cu preponderență a datelor legate de fapta comisă, la aprecierea pericolului social, este acceptat chiar de practica CEDO ca fiind suficientă într-o primă etapă pentru dispunerea privării de libertate.
În ceea ce îl privește pe inculpatul SA, raportat la intervalul de timp în care a fost implicat în traficul de droguri, activitatea efectiv desfășurată precum și cantitatea drogurilor traficate, instanța apreciază că măsura arestării preventive pe un termen de 29 de zile este excesivă, acesta neprezentând prin activitatea desfășurată un pericol social concret în cazul cercetării sale în stare de libertate.
Astfel, în raport de acest inculpat există o singură cumpărare autorizată de 4,4 gr. rezină de cannabis realizată în luna noiembrie 2012 iar martorii C. L. C. și D.C.V., au arătat că în cursul anului 2012 au consumat împreună droguri de risc, aspecte ce fac probabilă susținerea inculpatului că în prezent nu mai are nici o legătură cu drogurile. De altfel, la percheziția domiciliată, nu au fost găsite nici un fel de substanțe interzise în posesia sa. În plus nu poate fi reținută susținerea organelor de urmărire penală legată de activitatea intensă desfășurată respectiv împrejurarea că era cunoscut pe piața de consumatori ca fiind
un distribuitor important, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, activitatea acestuia este în legătură cu trei persoane, dintre care una fiind prietena acestuia din perioada liceului, iar furnizarea de droguri către consumatori s-a făcut cu titlu gratuit, fiind în fapt mai degrabă vorba de un consum de droguri în cercul apropiat de prieteni ai inculpatului. Coroborând aceste date legate de activitatea imputată cu persoana
acestuia care este fără antecedente penale, a manifestat o atitudine de colaborare cu organele judiciare, a recunoscut și regretat fapta iar în prezent este student, instanța de judecată apreciată că față de acest inculpat o măsură preventivă neprivativă de libertate, subsumată mai multor obligații instituite de art.145 C.p.p., este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Față de cele de mai sus, tribunalul va admite in parte propunerea formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C., în dosarul nr.204 /D/P/2012 și în consecință va admite in parte propunerea formulată de către Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C., în dosarul nr.204 /D/P/2012 iar în temeiul art.149/1 C.pr.pen. rap. la art.148 alin.1 lit. f C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpaților C. A. A., L. A., C. D. F. și L. R. .- pe o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de 5 decembrie 2013 și până la data de 02 ianuarie 2013 inclusiv.
.
În temeiul art. 149 ind.1 al 12 C.pr.pen., art.146 al. 10 și al. 11 ind. 1 C.pr.pen. raportat la art. 145 C.pr.pen. va dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, față de inculpatul SA pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 05 decembrie 2013 și până la data de 3 ianuarie 2014 inclusiv.
Inculpatul SA are domiciliul in loc. C. N., str. B., nr.9, ap.20, jud.
, si reședința în loc.C. - N., str.Petuniei, nr.5, ap.51, jud. C. ,
În temeiul art.145 al.1 ind.1 C.pr.pen., inculpatul SA va fi obligat să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază de competență locuiește, conform programului de supraveghere stabilit de către aceasta sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art.145 alin.1 indice 2 lit.c C.pr.pen. inculpatul SA va fi obligat să nu se apropie de martorii si coinculpații din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În temeiul art. 145 al 2 ind.2 C.pr.pen. va atrage atenția inculpatului SA că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de câte 200 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului C., d-nelor av. C. Cuibuș, av. C. Manuela, av. Cătineanu I. ela.
În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial al
apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului C., d-nei av.Iancu Denisa.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite in parte propunerea formulată de către Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C., în dosarul nr.204
/D/P/2012 și în consecință:
În temeiul art.149/1 C.pr.pen. rap. la art.148 alin.1 lit. f C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpaților :
C. A. A. - fiul lui A. și A. Florica, născut la data de_ în C. -N., jud. C., domiciliat în C. -N., str. Primăverii, nr.4, ap.17, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 8. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1. .
L. A., fiul lui A. Francisc și D. R., născut la data de_ în C. -N., jud. C., domiciliat în C. -N., str. Mehedinți, nr.30-32, ap.126, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 7. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1. .
C. D. F. - fiul lui Tanasie și Iulia, născut la data de_ în C. -
, jud. C., domiciliat în C. -N., str. L. P., nr.26, ap.12, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 7. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1. .
L. R. - fiul lui Ștefan și E., născut la data de_ în C. -N.
, jud. C., domiciliat în C. -N., str. Mehedinți, nr.2, bl.G1, ap.22, jud. C., CNP 1.
.
pe o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de 5 decembie 2013 și până la data de 02 ianuarie 2014 inclusiv.
În temeiul art. 149 ind.1 al 12 C.pr.pen., art.146 al. 10 și al. 11 ind. 1 C.pr.pen. raportat la art. 145 C.pr.pen. dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, față de inculpatul :
- SA - fiul lui G. ă și R. E., născut la data de_ în C. -N.
, jud. C., domiciliat în C. -N., str. B., nr.9, ap.20, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 8. eliberată de SPCLEP C. -N., CNP 1. .
- pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 05 decembrie 2013 și până la data de 3 ianuarie 2014 inclusiv.
Inculpatul SA are domiciliul in loc. C. N., str. B., nr.9, ap.20, jud.
, si reședința în loc.C. - N., str.Petuniei, nr.5, ap.51, jud. C. ,
În temeiul art.145 al.1 ind.1 C.pr.pen., inculpatul SA este obligat să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază de competență locuiește, conform programului de supraveghere stabilit de către aceasta sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art.145 alin.1 indice 2 lit.c C.pr.pen. inculpatul SA este obligat să nu se apropie de martorii si coinculpații din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În temeiul art. 145 al 2 ind.2 C.pr.pen. atrage atenția inculpatului SA că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de câte 200 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului C., d- nelor av. C. Cuibuș, av. C. Manuela, av. Cătineanu I. ela.
În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului C., d-nei av.Iancu Denisa.
Cu drept de recurs in termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 05 decembrie 2013, ora 09,30 .
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. A. T.
Red.R.M./C.B./4 ex.
← Încheierea penală nr. 37/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 17/2013. Propunere de arestare... → |
---|