Decizia penală nr. 1351/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a6
DECIZIA PENALĂ NR.1351/R/2013
Ședința publică din data de 18 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | C. | I., judecător |
JUDECĂTORI | : I. | C. M. |
: V. | C. | |
GREFIER | : G. | I. -B. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror TRĂISTARU V.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul T. V. G. împotriva încheierii penale din data de 09 octombrie 2013 a T. S. prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj nr.176/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit. i C.pen, art. 321 alin.1 C.pen totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. V. G., în stare de arest, asistat de către apărător ales - avocat Mircea P. din cadrul Baroului S. cu delegație avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care
Inculpatul T. V. G. arată că își menține recursul formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului T. V. G., arată că au înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii penale din data de 09 octombrie 2013 a T.
S. prin care s-a dispus în baza art.3002C.pr.pen. rap. la art.160balin.3 C.pr.pen. menținerea arestării preventive a inculpatului, considerându-se că temeiurile care au determinat inițial luarea măsuri arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatul T. V. G. . În cuprinsul încheierii s-a reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare, că fapta a fost comisă de inculpatul T. V. G. alături de alți doi coinculpați și având în vedere natura faptei săvârșite lăsarea în libertate a inculpatului T. V. G. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
D. probele obiective și subiective administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul T. V. G. a cauzat moartea victimei prin lovitura sa. Cu privire la coinculpații O. C. și M. D., arată că aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.1 C.pen., deși nu există niciun criteriu obiectiv prin care să fi delimitat consecințele agresiunilor săvârșite asupra victimei de către cei trei inculpați sub aspectul rezultatelor și sub aspectul zilelor de îngrijiri medicale pe care le-ar fi avut în urma loviturilor aplicate de cei doi inculpați. D. probele existente la dosar reiese în mod clar că au lovit victima în mod repetat, în cap, ambii inculpați cât și martorul C. A. .
Totodată, arată că s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.180 alin.1 C.pen. în infracțiunea prev. de art.175 C.pen. în ceea ce îi privește pe cei doi coinculpați O. C. și M. D., deoarece nu exista nicio probă din care să rezulte că lovitura pe care aceștia au aplicat-o victimei nu a cauzat o leziune care să necesite zile de îngrijiri medicale.
În completarea raportului de constatare medico-legală se reține că, moartea victimei a fost determinată de loviturile aplicate în cap acesteia cu o sticlă de șampanie, ipoteză care însă nu a fost confirmată de probele existente la dosarul cauzei, astfel că procurorul a abandonat o astfel de stare de fapt. A doua ipoteză viza loviturile aplicate victimei în cap cu cheile autoturismului. Într-adevăr în calota craniană a victimei s-a descoperit un orificiu de câțiva milimetri, iar în completarea raportului de constatare medico-legală se retine că nu există o leziune a creierului corespondentă a acelui orificiu și dacă ar fi existat o asemenea leziune era nu putea fi tanatogeneratoare, iar moartea victimei s-a produs datorită bilacerării creierului prin loviturile aplicate în regiunea tempo- pronto-parietal-occipitală.
În acest sens, apreciază că există un dubiu cu privire la raportul de cauzalitate între acțiunea inculpatului T. V. G. și rezultatul cauzat, și acțiunile celorlalți inculpați inclusiv a martorului C. A., care a fost văzut spălându-se de sânge pe mâini în dimineața acelei zile, lăudându-se cât de bine a reușit să lovească victima încât aceasta a și căzut la pământ.
Raportat la cele expuse apreciază că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate, întrucât durata rezonabilă a fost depășită. Se poate dispune luarea față de inculpat a uneia dintre măsurile prev. de art.136 lit.b și c C.pen., respective cele prevăzute la art.145 și art.1451C.pen., apreciind că și în acest mod scopul prev. la art.136 lit.d C.pen. poate fi realizat.
În concluzie, solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii penale recurate și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Reprezentanta M. ui P. solicită respingere recursului ca nefondat pentru considerentele avute în vedere de prima instanță. Astfel, solicită instanței să aibă în vedere declarațiile date de inculpat în fața instanței de judecată precum și ansamblul întregului material probator readministrat în fața instanței sub toate aspectele complexității sale și să constate că nu au intervenit modificări în ceea ce privește situația necesității și temeiniciei măsurii arestului preventiv luată față de acest inculpat.
Consideră că, evoluția probatoriului și conținutul probelor administrate în fața instanței așa cum reține și prima instanță nu aduce elemente care să conducă la concluzia modificării nici a temeiurilor și nici a necesității privării de libertate, măsura preventivă fiind una legală. Sub aspectul temeiniciei din prisma bunei derulări a acestei faze procesuale, cât și sub aspectul duratei rezonabile apreciază ca fiind îndeplinite condițiile legale.
Raportat la cele expuse apreciază că soluția primei instanțe este temeinică și legală, sens în care solicită respingerea recursului declarat de către inculpat ca nefondat.
În replică, apărătorul ales al inculpatului, arată că, arestarea din punctul său de vedere a avut la bază afirmațiile parchetului cum că inculpatul ar fi provocat moartea victimei printr-o fractură craniană, lovind-o pe aceasta cu o sticlă de șampanie în cap.
În replică, reprezentanta M. ui P., precizează că ne aflăm într-o altă fază procesuală, instanța la acest moment a efectuat o cercetare judecătorească amplă pe baza unui rechizitoriu care cuprinde o descriere a stării de fapt la care trebuie să ne raportăm, iar orice interpretare dată probelor prin prisma apărării
inculpatului nu poate fi avută în vedere deoarece s-ar atinge fondul cauzei și s-ar pronunța o soluție cu privire la vinovăție.
Inculpatul T. V. G. având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
C U R T E A :
Prin încheierea f.n. din 9 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a T. S., în baza art.3002Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul T. V. G., prin încheierea penală nr.18/C/2012 a T. S. .
În baza art.3002rap. la art. 160balin.3 Cod procedură penală, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului T. V. G. (fiul lui G. și I., născut la data de_ în C., jud. S., domiciliat în C., nr.446, jud. S., CNP 1.
) și în consecință s-a menținut măsura arestării preventive luată față de acesta.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost trimis în judecată inculpatul T.
V. G. fiind cercetat în dosar nr.176/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 174 al.1, art. 175 al. 1 lit. i Cod penal, art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La Tribunalul Sălaj a fost înregistrat dosarul nr._ procedându-se din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art.300/1 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
La acest termen de judecată, procedându-se în conformitate cu dispozițiile art.160/b, 160/h raportat la art.300/2 Cod procedură penală, s-a constatat că și la această dată, temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului T. V. G. .
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este închisoare mai mare de 4 ani, iar din probele existente la dosarul cauzei rezultă indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală că inculpatul, împreună cu alți doi coinculpați, a săvârșit aceste fapte față de care s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului T. V. G. ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă și din natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea și împrejurările comiterii lor. Faptele așa cum s-a arătat mai sus, prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații grave sunt judecate în stare de libertate.
Astfel, s-a constatat că la această dată subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, acestea nu au încetat, dimpotrivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului atât pentru buna desfășurare a procesului penal cât și pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni.
Astfel, potrivit art. 139 Cod procedură penală, o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă atunci când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea a arestării, s-au schimbat. Înlocuirea măsurii trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpatului sau a
faptelor săvârșite de acesta, ceea ce în prezenta cauză, până în acest moment, nu s-a constatat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T. V. G. .
S-a motivat că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul recurent a cauzat moartea victimei, mai ales că cei doi coinculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe; s-a apreciat că nu există niciun criteriu obiectiv care să delimiteze consecințele agresiunilor săvârșite asupra victimei de către cei trei inculpați dovadă că a fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev de art.180 alin 1 Cod penal în infracțiunea de omor calificat, prev de art 175 Cod penal și pentru ceilalți doi inculpați.
S-a precizat că există un dubiu cu privire la raportul de cauzalitate între acțiunea recurentului și moartea victimei și datorită faptului că o a treia persoană, martorul C. A. a fost auzit lăudându-se cât de bine a reușit să lovească victima.
S-a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile de înlocuirea măsurii arestării preventive, durata rezonabilă a arestării fiind depășită.
Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 3856 alin 3 Cod procedură penală, Curtea de A. constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut că inculpatul recurent a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal și de ultraj contra bunelor moravuri și ordinii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal.
Motivele de recurs invocate de către inculpat împotriva încheierii de menținere a arestării preventive în cursul judecății constituie de fapt apărări pe fondul cauzei în sprijinul tezei existenței dubiului săvârșirii faptei doar de către inculpat.
Art. 160balin 1 Cod procedură penală prevede că, în cursul judecății, dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate dispune revocarea arestării și punerea de îndată a inculpatului, însă în alin.3 prevede că atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.
În speță, nu s-au invocat motive de nelegalitate a arestării preventive, ci s-a susținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat însă această afirmație nu se sprijină și pe probele administrate în cursul judecății.
Astfel, pentru menținerea arestării preventive este suficientă persistența indiciilor temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta; din declarațiile unor martori audiați în cursul cercetării judecătorești (f.170, f. 225, f.226 și f.227) se poate presupune că inculpatul alerga prin discotecă după partea vătămată și ar fi lovit-o cu pumnul în față.
În același manieră, din concluziile actelor medico-legale de la dosar rezultă presupunerea, învederată de către apărare și în acest recurs, că moartea victimei s-a datorat loviturilor pe care le-a primit în zona capului.
Ca atare, motivele invocate în recurs nu sunt de natură, în acest moment, să atragă concluzia că au încetat motivele arestării inculpatului, astfel cum prevede textul de lege menționat.
Curtea nu va primi afirmația că s-a depășit durata rezonabilă a arestării preventive din cauză că în dosar nu a fost identificată nicio întrerupere a procesului penal, ci în intervalul arestării preventive a avut loc urmărirea penală,
s-a dispus trimiterea în judecată, iar în prezent se efectuează cercetarea judecătorească.
Înlocuirea arestării preventive nu este dezirabilă nici datorită faptului ce rezultă din declarația unui martor, pentru că la dosar există declarația unui martor (f.227) care a primit un sms pentru a fi determinat să declare altfel, astfel încât există riscul influențării declarațiilor martorilor prin simpla punere în libertate a inculpatului.
Așa fiind, în baza art. 38515pct 1 lit b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. V. G. aflat in prezent in Penitenciarul Gherla împotriva sentintei penale f. nr. din 9 octombrie 2013 a T. S. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
C. I. | I. | C. | M., V. | C. |
GREFIER
G. I. B.
Red. C.V./M.N.
3 ex./_
Jud.fond.-C. N. C.
| ← Decizia penală nr. 273/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 273/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
