Încheierea penală nr. 17/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.17 /C

Ședința Camerei de consiliu de la 17 mai 2013 Completul compus din:

Președinte: M. S., judecător

: B. M., grefier

P. de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Corda Liviu Tiberiu, procuror.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind propunerea P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj, având ca obiect propunerea arestării preventive a inculpatului H. D. - în prezent deținut în Arestul I.P.J. S. .

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul H. D. - în stare de reținere - asistat de apărător desemnat din oficiu av. P. M. în substituirea apărătorului titular av. P. Mihaela (delegație f.4).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța procedează la identificarea inculpatului H. D. și i se aduce la cunoștință acestuia motivul pentru care se află în fața instanței, respectiv faptul că P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a formulat propunere de arestare

preventivă pe numele său, pentru comiterea infracțiunii de viol.

De asemenea, i se aduc la cunoștință inculpatului învinuirea și încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina sa, limitele de pedeapsă, precum și prevederile art.70 Cod procedură penală.

Instanța procedează la audierea inculpatului H. D., potrivit dispozițiilor art.150 (1) Cod procedură penală, cele declarate de acesta fiind consemnate în declarația de inculpat atașată dosarului cauzei.

Reprezentantul parchetului susține oral propunerea de arestare preventivă așa cum aceasta a fost formulată și în scris, solicitând admiterea acesteia cu consecința arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile. Arată, în esență, că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.136, 146, 148 lit.f Cod procedură penală, iar raportat la gravitatea faptei, împrejurările săvârșirii acesteia, vârsta victimei, se impune luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.

Apărătoarea inculpatului H. D., av. P. M. a, arată că fapta inculpatului este gravă iar instanța de judecată în urma analizării pieselor și lucrărilor dosarului să dispună în consecință. Consideră îndeplinite prevederile art.148 lit.f Cod procedură penală. Solicită acordarea onorariului pentru apărarea din oficiu a inculpatului pentru apărătorul titular.

Inculpatul H. D., având cuvântul, declară că nu este vinovat de fata reținută în sarcina sa, arată că nu a agresat și nu a sechestrat victima ci aceasta a venit singură la el iar ușa locuinței a fost deschisă în permanență aceasta putând ieși din casă când dorea.

Instanța, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L :

Prin propunerea înregistrată sub nr._, P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a solicitat instanței, în temeiul art.148 lit. f Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului H. D. , cercetat în Dosar nr.156/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în formă agravată, faptă prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3) Cod penal, constând în aceea că în data de_, inculpatul a întreținut relații sexuale orale și a încercat să întrețină și relații sexuale normale cu partea vătămată Hăran Mara, în vârstă de 10 ani, fapta fiind întreruptă datorită apariției martorului Hăran Mihai. Prin ordonanțele date în cauză, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, începând cu data de _

orele 1230și totodată împotriva sa a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1491Cod procedură penală, referitoare la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

Astfel, pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală, respectiv să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat și să existe în mod corespunzător vreunul din cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală.

Potrivit art. 681C.p.p., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă, că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta pentru care este cercetat. În cauză sunt suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta de care este acuzat, chiar dacă nu o recunoaște, întrucât fiind testat cu aparatul poligraf, răspunsurile date

de acesta la întrebările relevante, au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat.

De asemenea în fața instanței, inculpatul a avut un comportament mai degrabă de consolare pentru situația în care se află, decât a unei persoane acuzate pe nedrept, iar în ultimul cuvânt, a invocat "lipsa de probe"; și nu "lipsa de vinovăție";. Oricum, inculpatul nu a dorit să mai dea declarații în fața instanței iar în cursul anchetei nu a reușit să explice în mod plauzibil postura în care a fost surprins de martorul Hăran Mihai, la locuința sa, în data de_, conform declarației acestuia, în care arată că ";am văzut-o pe nepoata mea Hăran Mara, așezată pe patul din bucătărie, în poziția șezut-rezemată. H. D. se afla așezat pe picioarele nepoatei mele, cu fața spre ea. H. D. s-a speriat în acel moment de prezența mea, s-a ridicat brusc în picioare și s-a întors spre mine să vadă cine a intrat, în acel moment eu văzând că acesta are penisul scos afară prin șlițul de la pantaloni. Pe nepoata mea am văzut-o că și-a ridicat pantalonii în sus,

aceștia fiind inițial lăsați în jos, deasupra genunchilor"; (f.46-48). Această faptă a fost denunțată în aceeași zi la poliție de către mama părții vătămate, P. C., unde a relatat cele aflate de la martorul Hăran Mihai, fratele său și de la partea vătămată, (f.33-35) iar a doua zi, a fost audiată și partea vătămată, minora Hăran Mara, în vârstă de 10 ani, aceasta confirmând că a mai fost "abordată sexual"; de către inculpat încă de două ori, în anul 2012 și începutul anului 2013, fără a întreține raporturi și că în data de_, înainte de a fi surprinși de martorul Hăran Mihai, între cei doi a avut loc un raport de "sex oral"; și un început de raport sexual normal.

Din conținutul declarației date de partea vătămată mai rezultă și faptul că aceasta nu a fost constrânsă de inculpat la întreținerea acestor raporturi (f.36-38) iar raportul de constatare medico legală, din data de_ concluzionează că partea vătămată este virgină din punct de vedere anatomic, la data examinării (f.43), ceea ce nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, raportat la vârsta părții vătămate. Din caracterizarea psiho-pedagogică întocmită de Școala Gimnazială nr.1 Sînmihaiu-Almașului (f.51-53) rezultă că partea vătămată are rezultate foarte bune la învățătură, nivel de inteligență și memorie foarte bune, limbaj cu vocabular bogat, exprimare bună, imaginație bogată, reproductivă, însă fiind examinată psihiatric, prin raportul din data de_ s-a constatat o lentoare în răspunsurile legate de fapta comisă și nu a putut să-și exprime voința în mod conștient cu privire la fapta de întreținere de raport sexual și a consecințelor acesteia (f.41;42), ceea ce denotă că faptele relatate au avut loc iar partea vătămată, aflată la o vârstă fragedă din punct de vedere biologic, manifestă sentimente amestecate de jenă, pudoare și vinovăție. În sprijinul presupunerii plauzibile că faptele s-au întâmplat astfel cum a susținut inițial partea vătămată, sunt și unele împrejurări legate de persoana inculpatului: acesta nu este căsătorit, locuiește singur într-o bucătărie de vară, la domiciliul mamei sale iar în data de_ inculpatul se afla în stare de ebrietate, mama sa fiind internată în spital.

De asemenea, se constată că în speță sunt întrunite și condițiile prevăzute de art.148 lit. f) Cod procedură penală. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoare de la 10 ani la 25 ani și interzicerea unor drepturi, fiind deci sensibil mai mare de 4 ani. Totodată, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, determinat de starea de libertate a inculpatului, cercetat pentru comiterea unei infracțiuni cu grad ridicat de pericol social, pericol ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor,din atingerea adusă integrității fizice și psihice a victimei, ci și din modalitatea concretă de săvârșire a faptei: în mod insidios, prin abordarea treptată a părții vătămate, din punct de vedere sexual, stârnindu-i astfel interesul, având cunoștință și profitând de faptul că victima avea doar vârsta de 10 ani. Potrivit jurisprudenței naționale și celei a CEDO, măsura arestării preventive este una de excepție, dar, în prezenta cauză prin raportare la cele mai sus expuse, instanța reține gravitatea faptei comise, existența pericolului public rezultând și din însuși pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunii de care

este acuzat inculpatul. Gravitatea unei infracțiuni poate determina autoritățile să dispună arestarea pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei, în special antecedentele și personalitatea acuzatului fac ca riscul săvârșirii unei noi infracțiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării preventive adecvată (cauza Dumont-Maliverg c. Franței ). Nu trebuie neglijată nici prevenția generală ce are ca scop descurajarea săvârșirii unor fapte similare și deosebit de grave, cum sunt acelea ale agresării sexuale a minorilor, în general și a celor cu vârsta sub 14 ani, în special, fapte care au consecințe deosebit de negative pentru dezvoltarea psihică și morală a acestora și care cunosc o mare recrudescență în prezent, în condițiile în care accesul la materiale pornografice este practic neîngrădit, în mijloacele de comunicare în masă, în special pe rețeaua internet.

Arestarea preventivă a inculpatului este așadar în concordanță cu art. 5 din Conv.E.D.O și art. 23 din Constituție, conform cărora, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există presupuneri verosimile că s-a săvârșit o infracțiune gravă, fiind astfel necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În speță, este evident că impactul social al unei asemenea infracțiuni în comunități mici cum este localitatea în care s-au săvârșit faptele, este foarte puternic. Reacția imediată avută de martorul Hăran Mihai - care fără a ști exact ce s-a întâmplat, doar văzându-l pe inculpat în fața părții vătămate având penisul scos în fața părții vătămate, în vârstă de 10 ani - l-a lovit pe acesta de două ori cu piciorul în fund, este o reacție violentă, dar firească într- o asemenea situație. Faptele sunt cunoscute nu doar de familiile celor două părți, ci de întreaga comunitate, iar cercetarea în stare de libertate a inculpatului ar fi de natură să tulbure grav ordinea publică în localitate. Totodată, buna desfășurare a procesului penal impune în speță luarea unei măsuri preventive privative de libertate, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală, în condițiile în care, odată lăsat în libertate, acesta ar putea să influențeze martorii și în special pe partea vătămată minoră, mai ales că între părți există relații destul de apropiate de rudenie.

Față de aceste aspecte, tribunalul, văzând dispozițiile art.1491, art.148 lit.

f) și art.151 Cod procedură penală, va admite propunerea P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj și va dispune arestarea preventivă a inculpatului H. D. (fiul lui I. si V., născut la data de_ in loc. Zimbor, județul S., domiciliat in com. Sînmihaiu Almașului sat. Sînmihaiu Almașului nr.5, judetul

S., cetățenia română, CNP 1. ), cercetat în Dosar nr.156/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în formă agravată, prev. și ped. de art.197 alin.(1) și (3) Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_, orele 1230și până la data _ orele 1230. urmând a se emite mandat de arestare preventivă în acest sens.

În baza art. 189 și urm. Cod pr. pen., onorariul avocatului care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S. (av.P. M. ).

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I: H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite propunerea P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.1491raportat la art. 148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală,

dispune arestarea preventivă a inculpatului H. D. (fiul lui I. si V., născut la data de_ in loc. Zimbor, judetul S., domiciliat in com. Sînmihaiu Almașului sat. Sînmihaiu Almașului nr.5, judetul S., cetațenia română, CNP 1. ), cercetat în Dosar nr.156/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în formă agravată, prev. și ped. de art.197 alin.(1) și (3) Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_, orele 1230și până la data _ orele 1230.

În baza art.151 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, pe numele inculpatului.

Onorariul avocatului care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S. (av.P. M. ).

Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi,_, în prezența inculpatului. Președinte, Grefier,

M. S. B. M.

Red.MS/_

Dact.BM/_ 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 17/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului