Încheierea penală nr. 19/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.19/C/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 16 februarie 2013
Instanța este compusă din: JUDECĂTOR: I. N. B.
GREFIER: C. B.
S-a luat spre examinare propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj de arestare preventivă a inculpatului:
M. D. G., fiul lui F. G. și A., ns. la data de_ în mun.
C. -N., jud. C., dom. în mun. C. -N., str. G-ral Eremia Grigorescu nr.37- 39, jud.C., posesor al C.I. seria KX nr. 8., fără antecedente penale, CNP 1.
, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. și ped. de art.197 al.1 și 3 teza I C.pen., cu aplic. art. 99 al.3 C.pen.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă inculpatul minor M. D.
G., aflat în stare de reținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. I.
M., cu împuternicire avocațială la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj reprezentat prin PROCUROR: C. RĂȘCANU.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a adus la cunoștința inculpatului, conținutul cererii introductive și motivele pentru care s-a solicitat luarea măsurii arestului preventiv, infracțiunea pentru care s-a solicitat arestarea și încadrarea juridică, precum și drepturile sale procesuale.
Inculpatul învederează instanței că, este de acord să fie asistat de avocatul din oficiu; de asemenea arată că, nu suferă de boli psihice și nu a fost internat în vreo clinică de neuropsihiatrie.
La întrebarea instanței, inculpatul arată că, nu mai dorește să dea declarație, ci își menține cele declarate în fața organelor de urmărire penală.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea propunerii de arestare preventivă.
Reprezentantul Parchetului susține propunerea astfel cum a fost formulată în scris, solicitând instanței să dispună arestarea preventivă a inculpatului minor pe o durată de 19 de zile, începând cu data de 16 februarie 2013 și până la data de 06 martie 2013, arătând că, sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., întrucât, există probe și indicii temeinice care conturează bănuiala legitimă că inculpatul minor a săvârșit infracțiunea ce i-a
fost reținută în sarcină, și că, pentru această infracțiunea legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că, lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspecte care, de altfel, rezultă, atât din declarația victimei, a unui martor din cadrul Centrului de Primire a Copilului GAVROCHE, cât și din concluziile actului emis de către medicul legist care a examinat obiectiv victima.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică dacă inculpatul minor ar fi lăsat în libertate, apreciată că, existența pericolului concret pentru ordinea publică este generată de pericolul social pe care îl prezintă fapta comisă de către inculpat, de circumstanțele obiective în care s-a materializat și finalizat, prin constrângerea fizică a victimei minore într-un spațiu izolat de restul copiilor din centru, profitând și de o monitorizare deficitară din partea personalului care deservea unitatea la acel moment, de faptul că, era ora de masă și că ceilalți copii erau în bucătăria centrului, precum și de faptul că, minora era singură în dormitor, profitând, atât de vârsta mică a acesteia, cât și de imposibilitatea ei de a manifesta o opoziție fermă.
Apreciază că, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite de inculpat, arătând de asemenea că, toate aspectele menționate conturează un profil comportamental deviant al inculpatului și o periculozitate socială ridicată a acestuia, sens în care solicită admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului minor M. D. G. .
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului minor M. D. G., av.
I. M., solicită respingerea propunerii de arestare preventivă, având în vedere că, inculpatul este minor, nu are antecedente penale. Arată de asemenea că, așa cum reiese din declarația inculpatului minor dată în fața organelor de cercetare penală, inculpatul nu își explică ce s-a întâmplat cu el în acele momente și se angajează să nu mai comită asemenea fapte, apreciind deci că, nu există date certe că, inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât poate fi cercetat în stare de libertate.
Apărătorul din oficiu susține că măsura arestului preventiv este mult prea drastică în acest moment procesual, nu se justifică, echitabilă fiind însă o altă măsură preventivă, și anume cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Cu onorariu din F.M.J.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, arată că, indiferent de măsura ce se va lua, se angajează să nu mai comită asemenea fapte.
I N S T A N Ț A
Prin propunerea înregistrată sub nr. de mai sus, Parch. de pe lângă Tribunalul Cluj - a solicitat instanței, în conformitate cu prev. art.149/1 C.p.p. și art.160/h al.3 C.p.p., luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul minor
M. D. G. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art.197 al.1 și 3 teza I C.p., cu aplic. art.99 al.3 C.p., pe o perioadă de 19 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, arătând în motivare că,
sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri procesuale preventive față de inculpat, iar arestarea sa este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Analizând propunerea formulată, în raport cu actele dosarului de urmărire penală și cu dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
La data de_, prin rezoluția 221/P/2013 a Parch. de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale față de învinuitul M. D. G., cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art.197 al.1 și 3 teza I C.p., cu aplic. art.99 al.3 C.p.
La aceeași dată, prin ordonanța cu numărul de mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului M. D. G., pentru comiterea infracțiunii anterior amintite.
Sus-numitul a fost reținut în baza ordonanței de reținere din data de _
, pentru 24 ore, respectiv de la data de_, orele 02,00, până la data de _
, orele 22,00.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut în esență că, în data de_, în jurul orelor 18,45, în timp ce se afla în incinta Centrului de Primire a Copilului Gavroche din mun. C. -N., jud. C., str. G-ral Eremia Grigorescu nr.37-39, jud. C., cunoscând regulile instituției, întrucât, la rândul său, este instituționalizat, în scopul punerii în aplicare a hotărârii de a întreține un raport sexual cu minora M. M., în vârstă de 9 ani, ce se afla în baia aferentă camerei nr.5 a centrului, având destinația dormitor, inculpatul a profitat de absența unei monitorizări adecvate din partea personalului care deservea unitatea la acel moment, de faptul că, era ora de masă și că ceilalți copii erau în bucătăria centrului, precum și de faptul că, minora era singură în dormitor, a determinat-o prin constrângere, profitând de vârsta mică a acesteia și de imposibilitatea ei de a manifesta o opoziție fermă, să întrețină un raport sexual, care s-a consumat.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.p.p.
Instanța constată că, în speță, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.
Astfel, în cauză există indicii temeinice în sensul art.68/1 C.p.p. și chiar probe în sensul art.63 C.p.p., care fac rezonabilă presupunerea că, inculpatul este autorul pretinsei fapte reținute în sarcina lui, situație în care sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.pr.pen.
În acest sens sunt proces-verbal de depistare; proces-verbal de consemnare a denunțului oral; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto aferente; proces-verbal; proces-verbal de investigații întocmit de organele de cercetare penală; concluziile preliminare întocmite de IML C. -N. din care reiese faptul că, numita M. A. M. prezintă la examenul ginecologic semnele unei deflorări recente; leziunile pot data din data de_ ; declarațiile martorei Barna D. ; toate coroborate cu declarațiile date de inculpat.
Referitor la condițiile prevăzute la lit.f a art.148 C.p.p., legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru infracțiunea de care este învinuit
inculpatul, așa încât, cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită;
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică; probele în acest sens rezultă din gravitatea deosebită a faptei imputate, circumstanțele obiective în care s-a materializat și finalizat, respectiv prin constrângerea fizică a victimei minore în vârstă de doar 9 ani, într-un spațiu izolat de restul copiilor din centru, în condițiile unei monitorizări deficitare din partea educatorilor din cadrul centrului, profitând de incapacitatea minorei de a- și exprima în mod valid voința și de a se apăra, cu scopul de a-și satisface cu orice preț instinctele sexuale.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezidă și din sentimentul de insecuritate creat în rândul comunității, în cazul în care organele judiciare nu iau măsuri prompte împotriva celor bănuiți ca autori ai unor fapte de o asemenea gravitate.
Față de cele arătate, apreciind că, arestarea inculpatului minor M. D. G. este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art.149/1 al.9-11, art.160/h al.3 C.p.p., art.148 al.1 lit.f C.p.p., propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj urmează a fi admisă, iar instanța va dispune arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 19 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
Potrivit art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei cuvenit av. I. M., ce se va avansa din FMJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art.149/1 al.9-11 C.p.p., art.160/h al.3 C.p.p., art.148 lit.f C.p.p., dispune arestarea preventivă a inculpatului:
M. D. G. , fiul lui F. G. și A., ns. la data de_ în mun.
-N., jud. C., dom. în mun. C. -N., str. G-ral Eremia Grigorescu nr.37- 39, jud.C., posesor al C.I. seria KX nr. 8., fără antecedente penale, CNP 1.
.
- pe o durată de 19 zile, începând cu data de 16 februarie 2013 și până la 06 martie 2013, inclusiv.
Potrivit art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare, rămân în sarcina statului.
În temeiul art.189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei cuvenit av. I. M., ce se avansează din FMJ.
Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR GREFIER
N. B. C. B.
PROCES-VERBAL
Prezent la pronunțare, inculpatul minor M. D. G. arată că, nu dorește să declare recurs împotriva încheierii de arestare și că, despre luarea acestei măsuri preventive împotriva sa, dorește să fie anunțat personalul Centrului de Primire a Copilului GAVROCHE.
JUDECĂTOR GREFIER
N. B. C. B.
← Încheierea penală nr. 569/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 506/2013. Propunere de arestare... → |
---|