Încheierea penală nr. 569/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. M.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ cod operator 2618
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 569
Ședința din 2 octombrie 2013 Camera de Consiliu
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. O. M.
GREFIER: M. E.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror: C. D. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind soluționarea propunerii formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ în dosarul penal nr. 513/P/2013, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C. C. N. , fiul lui C. și M., născut la data de_ în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, CNP 1., domiciliat în B. M., str. E. nr. 6/80, județul M., fără forme legale în B. M., str. Arieșului, nr.12 jud.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 și alin. 3 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen.
La apelul nominal se prezintă inculpatul C. C. N., în stare de reținere, asistat de avocatul ales G. A. din cadrul Baroului M. .
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care :
S-a procedat la verificarea identității inculpatului și i s-a adus la cunoștință motivul prezentării în fața instanței în urma propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen.
De asemenea, i se pune în vedere inculpatului că are dreptul să nu facă declarații, iar ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul C. C. N. arată că dorește dea declarație.
Se procedează la audierea inculpatului C. C. N., susținerile acestuia fiind consemnate într-un proces-verbal separat care s-a atașat la dosar după semnare.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului nu au cereri de formulat.
Nefiind alte cereri instanța a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru susținerea propunerii de arestare preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea propunerii de arestare formulată și în consecință, luarea măsurii arestării preventive față de inculpat pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ până la data de_ . Inculpatul este cercetat pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 din C.penal, cu aplicarea art. 37 lit.a C.penal. Arestarea preventivă a acestuia este întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit.d și f C.pr.penal, iar în sarcina sa se reține faptul că a întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu partea vătămată minoră Gați Virginica Selina în vârstă de 14 ani și 2 luni, elevă în clasa a VII-a la Scoala generală "M. l Sadoveanu"; din B.
M., la locuința de pe str. Arieșului nr.12, unde locuiește fără forme legale. Inculpatul a negat săvârșirea faptei. Inculpatul are vârsta de 32 de ani și s-a cunoscut cu partea vătămată într-o stație de autobuz, când acesta aflându-se într- un autoturism cu numere străine, a abordat-o insistent, iar partea vătămată a acceptat să facă cunoștință cu el, inculpatul indicându-i numărul său de telefon de la care ulterior s-au purtat mai multe discuții telefonice. Primul apel al inculpatului a fost interceptat de mama părții vătămate care i-a spus că fiica ei are doar 14 ani cerându-i să o lase în pace. Ulterior inculpatul a mai luat legătura telefonic cu partea vătămată care a acceptat să iasă cu el la un suc la motelul Căprioara, însă fiind prea departe, partea vătămată a refuzat.
La data de_ partea vătămată și martora R. Mădălina au fost invitate de inculpat la un suc, ambele au urcat în autoturismul cu numere străine (care nu a putut fi identificat), însă martora a coborât în zona Gold Plaza, iar partea vătămată a rămas în autoturism. Inculpatul a oprit la un magazin situat pe str. Mărășești de unde a cumpărat dulciuri și sub pretextul că trebuie să dea de mâncare la doi câni a invitat-o pe partea vătămată la locuința sa situată pe str.
Arieșului. Ajunși la locuința arătată, inculpatul a încercat să o sărute pe partea vătămată și să o atingă ân zonele intime, însă aceasta realizând că se află în
pericol i-a cerut să o lase în pace însă inculpatul a prins-o de mâini și a trântit-o pe saltea, apoi, în ciuda opoziției părții vătămate a întreținut cu ea un raport sexual. Datorită violenței acestui act, partea vătămată a sângerat puternic. Fiind speriată de hemoragia pe care o avea, partea vătămată i-a cerut inculpatului să o ducă acasă însă acesta a lăsat-o în zona carierei, de unde aceasta s-a deplasat pe jos până acasă.
Față de hemoragia puternică prezentată de partea vătămată, mama acesteia a transportat-o la spital, unde s-a constatat că prezintă rupturi vaginale, intervenindu-se chirurgical și a fost spitalizată. Pentru că nu se știa decât că inculpatul se numește "A. "; partea vătămată a condus organele de poliție pe traseu, iar în urma cercetărilor efectuate s-a reușit identificarea acestuia și
găsirea lui după câteva zile, fiind recunoscut din grup de către partea vătămată și alte persoane.
Raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. B. M. a concluzionat că leziunile suferite de partea vătămată s-au putut produce prin comprimare cu degetele. Aceasta a prezentat și excoriații la nivelul labiilor care s-au putut produce prin zgâriere cu unghiile.
Urmărirea penală nu este finalizată fiind solicitate listingurile telefonice de la Orange întrucât inculpatul a negat faptul că i-ar fi dat numărul său de telefon părții vătămate. Solicită instanței a avea în vedere și faptul că inculpatul, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare dat în dosarul nr. 3117/P/2010 a fost trimis în judecată pentru fapte similare, din care rezultă același mod de abordare al părților vătămate.
Inculpatul a fost expertizat medico-legal psihiatric concluzionându-se că acesta prezintă "Tulburare mixtă a personalității"; care nu îi afectează discernământul.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea propunerii de arestare preventivă.
Apărătorul inculpatului C. C. N., avocat ales G. A., solicită respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet și cercetarea acestuia în stare de libertate. Se întreabă pe ce se bazează parchetul când solicită arestarea preventivă? Pe declarațiile părții vătămate și a probelor indirecte? Nimeni nu a afirmat că i-ar fi văzut împreună, este o înscenare prin care se încearcă să se obțină foloase materiale. Partea vătămată nu a putut descrie nici interiorul locuinței inculpatului și nu a fost identificată vreo mașină cu care se susține că acesta ar fi abordat-o pe partea vătămată. Inculpatul nu a comis fapta pentru care este cercetat, iar în cauză operează prezumția de nevinovăție. Până când se va dovedi cu probe certe că acesta este vinovat, nu se poate lua această măsură față de el. In zona unde se susține că s-a comis fapta se lucrează la canalizări și e plin de muncitori. Pe simpla declarație a părții vătămate și a mamei sale apreciază că nu se poate lua o măsură atât de restrictivă. La această dată, consideră că nu sunt probe că inculpatul ar fi comis infracțiunea. Cu privire la rechizitoriul menționat de reprezentanta parchetului solicită instanței a avea în vedere faptul că hotărârea dată în cauză nu este definitivă.
Inculpatul C. C. N. la ultimul cuvânt, arată că numărul de telefon indicat de reprezentanta parchetului îi aparține, însă telefonul l-a pierdut. La telefon a vorbit cu mai multe persoane, însă a fost sunat și de pe numere ascunse, vorbindu-i-se urât. Solicită respingerea propunerii de arestare preventivă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Asupra propunerii de față:
Prin cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. 513/P/2013 s-a solicitat instanței arestarea preventivă a inculpatului C.
C. N. , pentru o perioadă de 29 de zile, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 și alin. 3 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen.
În motivarea propunerii de arestare preventivă Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a învederat următoarele:
Prin rezoluția din_ s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul C. C. N. pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 din C.penal, cu aplicarea art. 37 lit.a din C.pen., iar prin ordonanța din_ dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a pus în mișcare acțiunea penală față de acesta.
Inculpatul a fost reținut prin ordonanța din_ orale 12:35 pe o durată de 24 de ore, măsură care expiră la data de_, orele 12:35.
În sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de_, în jurul orelor 15 a întreținut raporturi sexuale, prin constrângere fizică, cu partea vătămată Gați Virginica Selina în vârstă de 14 ani, faptă care a avut loc în imobilul unde acesta locuiește fără forme legale, din B. M. str. Arieșului, nr.12 județul M. .
În propunerea de arestare preventivă a inculpatului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a făcut referire la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit.d și f din Codul de procedură penală, ca posibile temeiuri pentru arestarea preventivă a acestuia.
Procedând la examinarea sesizării în camera de consiliu, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din data de_ dată în dosarul nr. 513/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 din C.penal, cu aplicarea art. 37 lit.a din C.pen.
La data de_ față de inculpat s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru aceiași infracțiune și s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore.
Potrivit dispozițiilor art. 1491Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri.
Potrivit art. 681Cod procedură penală sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Din toate probele administrate până în această fază a urmăririi penale, tribunalul reține că în cauză există indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, respectiv că la
data de_, în jurul orelor 15 a întreținut raporturi sexuale, prin constrângere fizică, cu partea vătămată Gați Virginica Selina în vârstă de 14 ani, faptă care a avut loc în imobilul unde locuiește fără forme legale inculpatul, din B. M. str. Arieșului, nr.12 județul M. .
Deși inculpatul nu a recunoscut învinuirea, tribunalul a avut în vedere următoarele probe care i-au format convingerea că măsura arestării preventive se impune în cauză prin prisma acuzației aduse:
În primul rând, tribunalul reține că în raport de natura și modalitatea de comitere a unor fapte precum cea reținută în sarcina inculpatului, probele ce susțin o astfel de acuzație se definesc printr-o anumită opacitate. În cauză tribunalul are în vedere atât declarațiile martorilor R. Mădălina Nina - colega părții vătămate, Gați Virginica A. - mama părții vătămate, Zoicaș C. L., Crețu E. - asistent social, respectiv asistent medical, Micle D. - medic primar ginecolog, ale martorilor Hosu Visian C., Dicsi Ramona R., Coste S. Mirel și N. Ion, precum și declarația părții vătămate care se coroborează astfel cu celelalte probe administrate.
Astfel, se poate remarca faptul că partea vătămată deși este minoră în vârstă de 14 ani, inițial, fiindu-i jenă și teamă, a ascuns cele întâmplate, însă la spital, în prezența personalului medical și apoi a mamei sale, a relatat circumstanțele în care a fost agresată sexual de inculpat.
Pe de altă parte, actele întocmite de Serviciul medico-legal M., atât raportul de constatare medico-legală nr. 845/_, cât și foaia de observație clinică de la fila 29-35, vin în sprijinul acuzației aduse inculpatului concluzionând că minora a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce n cadrul unui act sexual cu o persoană de sex opus și necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Din toate probele și datele furnizate până în prezent de către parchet, tribunalul apreciază că acuzația adusă inculpatului este una plauzibilă, în ciuda susținerilor acestuia că nici măcar nu o cunoaște pe partea vătămată.
În raport de aceste împrejurări instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1491din Codul de procedură penală referitoare la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciind că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 din Codul de procedură penală și că există în mod corespunzător unul din cazurile prev. de art. 148 din Codul de procedură penală.
Așa fiind, se constată că în speță sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol social relevat de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, de natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat acesta.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța are în vedere împrejurările reținute drept cadru a comiterii faptelor, or, având în
vedere aceste împrejurări, lăsarea în libertate a inculpatului, în condițiile în care este acuzat, și nu pentru prima dată, de comiterea unei infracțiuni grave, ar crea un puternic sentiment de insecuritate în rândul comunității.
În raport de considerentele mai sus arătate, se va admite propunerea de arestare preventivă și se va dispune arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile, împotriva căruia se va emite mandat de arestare preventivă cu începere de la data de 2 octombrie 2013 până la data de 30 octombrie 2013, inclusiv.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și, în consecință :
În temeiul art. 1491C.pr.pen. raportat la art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatul C. C. N. , fiul lui C. și M.
, născut la data de_ în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, CNP 1., domiciliat în B. M., str. E. nr. 6/80, județul M., fără forme legale în
B. M., str. Arieșului, nr.12 jud.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 și alin. 3 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
G. | O. M. | M. | E. |
Red.O.M.G../T.red.M.E._ /3 ex.
cod operator 2618
Tribunalul Maramureș Copie - Minuta Dosar nr._ Înch.pen.569/_
Dispune
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și, în consecință :
În temeiul art. 1491C.pr.pen. raportat la art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen.
dispune arestarea preventivă a inculpatul C. C. N. , fiul lui C. și M.
, născut la data de_ în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, CNP 1., domiciliat în B. M., str. E. nr. 6/80, județul M., fără forme legale în
B. M., str. Arieșului, nr.12 jud.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 și alin. 3 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013.
Președinte, ss.indescifrabil
- pt.conformitate-
ROMÂNIA cod operator 2618
T. M.
DOSAR NR. _
din 3 octombrie 2013
C ă t r e
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ T. M.
Vă comunicăm alăturat, pentru a fi atașate la dosarul dvs. nr.
513/P/2013:
- 1 exemplar al mandatului de arestare preventivă nr. 34/U/_ emis de T. M. pe numele inculpatului C. C. N. , fiul lui C. și M.
, născut la data de_ în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, CNP 1., domiciliat în B. M., str. E. nr. 6/80, județul M., fără forme legale în
B. M., str. Arieșului, nr.12 jud.M. ;
- copia dispozitivului încheierii penale nr. 569/_ a T. ui M.
;
- copia încheierii penale nr. 569/_, pronunțată în dosarul nr. _
al T. ui M. .
Menționăm că dosarul dvs. nr. 513/P/2013 privind pe inculpatul C. C.
N. a fost înaintat la data de_ Curții de Apel C. împreună cu dosarul instanței, în vederea soluționării recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de arestare preventivă.
PREȘEDINTE GREFIER
G. O. M. M. E.
ROMÂNIA cod operator 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Dosar nr. _
D O V A D Ă
Subsemnatul, din cadrul I.P.J. M.
, azi _ , am primit un exemplar al Mandatului de arestare preventivă nr. 34/U/_ , emis de T. M., privind pe inculpatul C. C. N. , fiul lui C. și M., născut la data de_ în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, CNP 1., domiciliat în B. M., str. E. nr. 6/80, județul M., fără forme legale în B. M., str. Arieșului, nr.12 jud.M. pentru a fi predat la locul de deținere odată cu arestatul.
Semnătura,
ROMÂNIA cod operator 2618
T. M.
DOSAR NR. _
PROCES VERBAL
încheiat azi,_, ora 1524
În prezența inculpatului C. C. N. s-a făcut pronunțarea soluției dată prin încheierea penală nr. 569 din_ a T. ui M., privind arestarea sa preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
S-a făcut cunoscut inculpatului că împotriva soluției pronunțate poate declara recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare.
Inculpatul C. C. N. arată că declară recurs împotriva încheierii menționate.
I s-a înmânat inculpatului 1 exemplar al mandatului de arestare preventivă nr. 34/U/_ .
În temeiul art. 137 indice 1 alin. 2 din Codul de procedură penală inculpatul a arătat că dorește să fie încunoștințat despre măsura luată împotriva sa fratele său, C. Ionuț, la numărul de telefon 0746629571.
PREȘEDINTE | G. | IER | ||
G. | O. M. | M. | E. |
ROMÂNIA cod operator 2618
T. M.
DOSAR NR. _
NOTĂ TELEFONICĂ
încheiată azi, _
Având în vedere că inculpatul C. C. N. l-a desemnat, în temeiul art. 137 indice 1 alin. 2 din Codul de procedură penală, pe fratele său C. Ionuț care să fie încunoștințat despre măsura luată împotriva sa indicând numărul de telefon al acestuia, am procedat la contactarea telefonică a persoanei sus- menționate căreia i-am comunicat soluția dispusă împotriva inculpatului C. C.
N., de arestare preventivă pentru 29 de zile, în intervalul_ -_ .
PREȘEDINTE | G. | IER | |
G. O. M. | M. | E. |
ROMÂNIA 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
din 3 octombrie 2013
CĂTRE
CURTEA DE APEL CLUJ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ privind pe inculpatul C. C.
N. , fiul lui C. și M., născut la data de_ în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, CNP 1., domiciliat în B. M., str. E. nr. 6/80, județul M., fără forme legale în B. M., str. Arieșului, nr.12 jud.M., arestat preventiv, aflat în prezent în Arestul IPJ M., având ca obiect
propunere de arestare preventivă , în vederea soluționării recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale nr. 569 din 2 octombrie 2013 a T. ui M.
, consemnat în procesul verbal aflat la fila din dosar.
Dosarul conține un număr de
file, având atașat dosarul penal nr.
513/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
PREȘEDINTE GREFIER
G. O. M. M. E.
R O M Â N I A cod operator 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _
MA. T DE ARESTARE PREVENTIVĂ NR. 34/U
Anul 2013 , Luna octombrie Ziua 02
Judecător G. O. M. de la această instanță TRIBUNALUL
MARAMUREȘ
Având în vedere încheierea nr. 569 din 2 octombrie 2013 prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. C. N. (nume anterior Tontea) născut în anul 1980 luna noiembrie ziua 18 în Râmnicu Vâlcea județul Vâlcea, fiul lui C. și al M. CNP 1. de cetățenie română studii 12 clase ,fără ocupație, domiciliat în B.
M., str. E., nr. 6/80 județul M., fără forme legale în B. M. ,
str.Arieșului, nr.12 județul M. antecedente penale recidivist, pentru următoarele fapte:
La data de_ în jurul orelor 15 a întreținut raporturi
sexuale, prin constrângere fizică, cu partea vătămată Gați Virginica
Selina în vârstă de 14 ani, faptă care a a vut loc în imobilul unde
locuiește fără forme legale inculpatul din B. M., str. Arișeului, nr.12
județul M. .
care constituie infracțiunea de viol.
În drept, această faptă este prevăzută de art.197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și pedepsită cu închisoare
de la 10 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi .
Văzând că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, întrucât a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și
există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive,
În baza art. 148 lit. f , art.1491, art. 151 C.pr. penală
D I S P U N :
Arestarea preventivă a inculpatului C. C. N.
Organele de poliție îl vor reține și preda pe inculpatul C. C. N. la Arestul I.P.J. M. .
Administrația locului de deținere îl va primi și reține pe inculpatul C. C. N. timp de 29 zile, cu începere de la 2 octombrie 2013 mandatul fiind valabil până la data de 30 octombrie 2013 inclusiv înaintând la instanță dovada de executare a măsurii arestării preventive.
PREȘEDINTE,
Numele și prenumele G. O. M.
Semnătura și ștampila
Am primit un exemplar al mandatului Inculpat CERBU CĂTĂLIN NICOLAE
← Încheierea penală nr. 47/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 19/2013. Propunere de arestare... → |
---|