Încheierea penală nr. 325/2013. Inlocuirea masurii preventive
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR Nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr.325/D/2013
Ședința publică din_ Instanța este constituită din: Președinte: A. I.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol se află soluționarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C. V. , cercetat în dosarul penal nr.71/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunilor, după cum urmează:
- pentru săvârșirea a 2 (două) infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, precum și 2 (două) infracțiuni de spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal (constând în ajutorul dat pentru săvârșirea de acțiuni repetate de evaziune fiscală și participarea la acțiuni repetate de spălare de bani, în legătură cu activitatea S.C. "Ralcom Link"; S.R.L. Gherla și S.C.
"Auto Viomar"; S.R.L. Gherla);
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul C. V., aflat în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul ales, av. Cioloboc E., cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror G. PRUNEAN.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, inculpatul arată că își însușește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de către apărătorul său ales.
Apărătorul inculpatului arată că prezenta cerere a fost formulată în data de_ și înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de_, vizând practic înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse cu o altă măsură neprivativă de libertate, dar întrucât în data de_ a fost formulată o cerere de prelungire a măsurii arestării preventive, cerere ce a fost admisă de instanța de fond, iar hotărârea a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel Cluj pronunțată în data de ieri, solicită instanței a se constata în aceste condiții că cererea de revocare se solicită raportat la perioada de prelungire a măsurii arestării preventive, respectiv din data de 25 iulie 2013 până la 28 august 2013.
În continuare, instanța întreabă participanții dacă au cereri de formulat ori excepții de ridicat, prealabile acordării cuvântului în dezbaterea judiciară a cauzei.
Atât reprezentanta Ministerului Public, cât și apărătorul inculpatului, învederează instanței că nu au cereri de formulat ori excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul participanților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul inculpatului arată că inculpatul este cercetat într-un dosar penal în care materialul probator va fi administrat în timp, astfel că se impune cercetarea lui în stare de libertate, eventual în principal înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Arată că inculpatul este trimis în judecată pentru 2 infracțiuni de spălare de bani și pentru 2 infracțiuni de evaziune fiscală, fiind cercetat de către Poliția Județeană Cluj și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj într-un dosar în care coinculpata este numita Lador Zina, în sarcina inculpatului reținându-se că aceasta ar fi întocmite acte fictive pentru societatea coinculpatei. Solicită instanței a se avea în vedere că toate actele întocmite nu sunt fictive, ci sunt viabile fiind întocmite în mod corect. Arată de asemenea că acele
declarații fiscale nu au fost depuse la timp, ci ulterior.
Pentru a nu se depăși perioada de 180 de zile prevăzută în Codul de procedură penală, referitor la durata maximă a menținerii stării de arest preventiv, solicită a se lua față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Brăhășești, sat Toflea județul Galați.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate cele 4 condiții pentru ca acesta să poată beneficia de revocarea măsurii arestării preventive, inculpatul obligându-se să respecte toate condițiile ce îi vor fi impuse de către instanța de judecată, urmând a respecta planul de supraveghere ce va fi întocmit, nu va influența martorii din dosar și nici urmărirea penală.
Consideră că această solicitare reprezintă cea mai viabilă modalitate de a controla libertatea inculpatului, astfel că trebuie avută în vederea prezumția de nevinovăție și principiul consarcat din aceasta.
Apreciază că doar în stare de libertate, inculpatul își poate face o apărare bună, dar trebuie avut în vedere și că acesta este singurul întreținător al familiei sale, soția, copilul și nepotul său nelucrând. Consideră că inculpatul dacă ar fi lăsat în stare de libertate ar putea să își susțină material familia.
În subsidiar, dacă instanța de judecată va considera necesar, se poate lua față de inculpat în principal măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în subsidiar măsura obligării de a nu părăsi țara, inculpatul obligându-se să respecte toate obligațiile ce îi vor fi impuse.
Reprezentanta Parchetului, cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, solicită respingerea ei ca nefondată.
Așa cum rezultă din prevederile art.139 alin.1 C.pr.penală, înlocuirea măsurii arestării preventive se poate dispune doar în situația în care temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive nu mai subzistă, ori s-au schimbat. Solicită a se avea în vedere că în prezentul dosar, temeiurile pentru care s-
a dispus arestarea preventivă a inculpatului respectiv prev. art.148 lit.c, d și f C.pr.penală subzistă, lucru constatat de instanța de fond la data de 19 iulie 2013 prin hotărârea dată.
Consideră că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă în cauză, astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură.
Arată că nu va insista foarte mult asupra prezentei cereri, întrucât la dosar, mai există o cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.
La întrebarea instanței, apărătorul inculpatului arată că a depus la dosarul cauzei și o cerere de liberare provizorie sub control judiciar odată cu cererea de revocare formulată.
Instanța atrage atenția părților că cererea de liberare provizorie nu poate fi soluționată de către acest complet investit doar cu soluționarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, motiv pentru care dispune dezacvirarea de la dosar a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și trimiterea acesteia la Serviciul Registratură în vederea înregistării unui nou dosar.
Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților în continuare.
Reprezentanta Parchetului, în continuare, arată că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, făcând referire la art.148 lit.c C.pr.penală, din care rezultă că există dată potrivit cărora inculpatul ar pregăti săvârșirea unei noi infracțiuni, lucru relevat de convorbirile telefonice dispuse în cauză între inculpat și coinculpata.
De asemenea apreciază că sunt îndeplinite și prevederile art.148 lit.d C.pr.penală, întrucât inculpatul se află în stare de recidivă post executorie, întrucât a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, cercetat tot pentru comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală.
Consideră că în cauză sunt întrunite și prevederile art.148 lit.f C.pr.penală, referitor la prima condiție, arată că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate ar prezenta un real pericol pentru ordinea publică deoarece s-ar crea în rândul comunității un sentiment de insecuritate, având în vedere că acesta a comis mai multe infracțiuni după o temeinică pregătire, dând chiar dovadă de perseverență infracțională.
Din modul în care inculpatul a activat, rezultă că acesta împreună cu coinculpata din dosar, și-au făcut un mod de viață din sustragerea TVA-ului de la stat. Apreciază că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare menținerea stării de arest a inculpatului.
Referitor la cele invocate despre situația familială a inculpatului, arată că toate acestea pot eventual a fi avute în vedere drept circumstanțe atenuante, însă prin menținerea măsurii arestării preventive nu se încalcă principiul nevinovăției și nici principiul egalității și echității armelor în procesul penal, inculpatul beneficiind de o apărare calificată efectuată de către apărătorul său ales.
Apreciază că este oportună și necesară menținerea inculpatului în stare de arest preventiv pentru buna desfășurare a urmării penale, întrucât la dosar mai trebuie administrat un vast probatoriu motiv pentru care solicită respingerea cererii formulate.
Apărătorul inculpatului în replică, solicită a se avea în vedere că stare de normalitate este cea de libertate și nu cea de menținere a inculpatului arestat preventiv întrucât la dosar mai trebuie administrat un probatoriu vast.
Nu se poate invocă prevederile art.148 lit.f C.pr.penală deoarece acest articol nu este reglementat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind inclus și rămas doar în Codurile penale ale României și ale Bulgariei, deși acestea trebuiau schimbate raportat la jurisprudența Curții.
Arată că inculpatul, întrucât se află în România, se va putea prezenta ori de câte ori va fi chemat, și își va respecta toate condițiile ce îi vor fi impuse. Consideră că acesta nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică, deoarece la dosarul cauzei nu există nici probe și nici indicii temeinice din care să rezulte acest lucru.
Solicită a se avea în vedere instanței, că inculpatul este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de natură comercială, astfel că nu vede ce pericol pentru ordinea publică ar putea prezenta acest inculpat. Consideră că activitatea inculpatului la societatea comercială a fost una legală, acesta având atât facturi achitate cât și facturi neachitate.
Solicită a se lua față de inculpat o altă măsură neprivativă de libertate, întrucât apreciază că nu se pot invoca doar prevederile art.148 lit.f C.pr.penală deoarece trebuie să există la dosar dovezi, ori probe, înscrisuri în acest sens și nu simpla susținere.
Reprezentanta Parchetului, în replică arată că măsura arestării preventive a fost luată nu doar strict la prevederile art.148 lit.f C.pr.penală ci și pentru prevederile art.148 lit.c și d C.pr.penală.
Apărătorul inculpatului, în replică, apreciază că nu există principiul egalității armelor în procesul penal, deoarece în situația în care se va admite cererea, împotriva acestei încheieri există cale de atac, dar în situația în care se va respinge cererea, hotărârea devine definitivă.
Inculpatul, având ultimul cuvânt arată că își însușește atât cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate cât și cererea de liberare provizorie formulată. Arată că este de acord cu apărătorul său și dorește să fie lăsat în libertate pentru a-și putea dovedii nevinovăția. Arată că există acte de proveniență și că nu a depus acea declarația, respectiv formularul nr.300 referitor la plata TVA-ului, decât ulterior. Arată că este cercetat într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, dar de câte ori a fost citat s-a prezentat. Solicită a se avea în vedere că în anul 2011 s-a spus că i s-a anulat certificatul de plătitor de TVA, astfel că pentru a-și putea dovedii nevinovăția, trebuie să fie cercetat în stare de libertate. Arată că dacă va fi găsit vinovat, urmează a i se aplica o pedeapsă, dar până atunci solicită să fie cercetat în libertate.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, inculpatul C. V. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu una neprivativă de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, susținând că sunt îndeplinite toate cerințele legii penale în materie.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Inculpatul C. V. este cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea a două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, precum și a două infracțiuni de spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal (constând în ajutorul dat pentru săvârșirea de acțiuni repetate de evaziune fiscală și participarea la acțiuni repetate de spălare de bani, în legătură cu activitatea S.C. "Ralcom Link"; S.R.L. Gherla și S.C. "Auto Viomar"; S.R.L. Gherla).
Reținerea acestui inculpat s-a făcut la data de_, pentru 24 ore, urmând apoi arestarea sa pentru o perioadă de 29 zile.
În cauză, instanța constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se mențin, astfel că înlocuirea acestei măsuri nu se justifică pentru că din economia textului art.139 alin.1 C.pr.penală, înlocuirea măsurii arestării preventive se poate dispune doar în situația în care temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive nu mai subzistă ori s-au schimbat.
Astfel, temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului respectiv prev. art.148 lit.c, d și f C.pr.penală subzistă, lucru constatat de instanța de fond la data de 19 iulie 2013 prin hotărârea dată. Temeiul prev. de art.148 lit.c C.pr.penală, din care rezultă că există date potrivit cărora inculpatul ar pregăti săvârșirea unei noi infracțiuni, lucru relevat de convorbirile telefonice dispuse în cauză între inculpat și coinculpata, este prezent în cauză. Din aceste convorbiri telefonice rezultă în mod indubitabil că inculpații continuă săvârșirea unor acte infracționale asemănătoare și pregătesc intens și detaliat comiterea unor infracțiuni noi. Astfel, reiese că inculpații plănuiesc înființarea sau dobândirea prin cesiune a părților sociale ale unor noi societăți comerciale pe raza județelor Brașov, Ilfov și Olt (firme cu comportament de tip "fantomă";), pe care să le utilizeze în activitatea infracțională, pentru scurte perioade de timp, pentru a nu fi prinși.
În cauză se mențin și prevederile art.148 lit.d C.pr.penală, întrucât inculpatul se află în stare de recidivă post executorie, întrucât a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, cercetat tot pentru comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală.
Deasemenea, în cauză se mențin și prevederile art.148 lit.f C.pr.penală, referitor la prima condiție, pentru că infracțiunile pentru care este cercetat
inculpatul, sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate ar prezenta un real pericol pentru ordinea publică deoarece s-ar crea în rândul comunității un sentiment de insecuritate, având în vedere că acesta a comis mai multe infracțiuni după o temeinică pregătire, dând chiar dovadă de perseverență infracțională. Din modul în care inculpatul a activat, rezultă că acesta împreună cu coinculpata din dosar, și-au făcut un mod de viață din sustragerea TVA-ului de la stat. Referitor la cele invocate despre situația familială a inculpatului, trebuie menționat faptul că toate acestea pot eventual a fi avute în vedere drept circumstanțe atenuante, însă prin menținerea măsurii arestării preventive nu se încalcă principiul nevinovăției și nici principiul egalității și echității armelor în procesul penal, inculpatul beneficiind de o apărare calificată efectuată de către apărătorul său ales.
Pe cale de consecință, este oportună și necesară menținerea inculpatului în stare de arest preventiv pentru buna desfășurare a urmării penale, întrucât la dosar mai trebuie administrat un vast probatoriu. Astfel va fi respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv privind pe inculpatul C. V. .
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., inculpatul va fi obligat să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv privind pe inculpatul C. V., fiul lui C. și P., născ. la data de_, CNP 1.
, reținut în Arestul IPJ Cluj.
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
A. I. DP O.
Red.A.I./Dact.A.I.
_, 2 ex.
← Sentința penală nr. 48/2013. Inlocuirea masurii preventive | Decizia penală nr. 285/20013. Inlocuirea masurii preventive → |
---|