Încheierea penală nr. 43/2013. Prelungirea arestului preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 43/CC/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 5 iulie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: A. A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: NICOLESCU EMILIAN DRAGOȘ.
Pe rol fiind judecarea propunerii formulată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, de prelungirea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul G. A. M. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. A. M., în stare de arest preventiv, asistat de avocat din Rădăcină Sergiu, apărător ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Președintele completului de judecată aduce la cunoștința inculpatului faptul că s-a formulat, în ceea ce-l privește, propunere de prelungire, cu 30 de zile, a măsurii arestării preventive, de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu au cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită, în baza art. 155 și urm. Cod procedură penală, prelungirea cu 30 de zile, a măsurii arestării preventive, luată față de inculpatul G. A. M. . În susținerea cererii, arată că față de inculpat la data de 11 iunie 2013, s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 din C.pen. rap. la art. 174 al. (1) și (2) din C.pen., cu aplic. art. 73 lit. "b"; din C.pen., iar prin Încheierea penală nr. 39/CC/2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost a admisă propunerea procurorului și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului până la data de 9 iulie 2013.
De la data arestării preventive a inculpatului până în prezent s-a procedat la audierea martorului Buga M. I., la audierea părții vătămate M. Vlăduț D., precum și la audierea acestei din urmă persoane în calitate și de învinuit, deoarece inculpatul a formulat plângere prealabilă pentru comiterea infracțiunii de lovire, în cauză extinzându-se cercetările penale și fiind începută urmărirea penală față de M. Vlăduț D. pentru comiterea infracțiunii mai sus menționate.
Mai arată că, până la această dată urmărirea penală nu a putut fi finalizată, deoarece urmează a se dispune efectuarea unei expertize medico-legale privind pe partea vătămată M. Vlăduț D., după ce aceasta va fi externată din Spitalul
județean de urgență Bistrița, expertiza medico-legală fiind necesară pentru a se stabili starea de sănătate a victimei și urmările produse asupra acestei stări avându-se în vedere actele de spitalizare emise de spitalele din C. -Napoca și Bistrița, urmează a mai fi audiat un martor propus de partea vătămată/învinuitul M. Vlăduț D., precum și a se emite adrese către unitățile spitalicești unde a fost tratată victima pentru a fi trimise foile de observație necesare întocmirii raportului de expertiză medico-legală și pentru a comunica eventualele pretenții civile.
De asemenea, urmează a fi reaudiat inculpatul și a i se prezenta materialul de urmărire penală și având în vedere cele expuse anterior, precum și faptul că motivele ce au dus la luarea măsurii privative de libertate față de inculpat nu s-au modificat, solicită admiterea propunerii de prelungire a arestului preventiv formulată față de inculpat.
Avocat Rădăcină Sergiu, pentru inculpat, solicită respingerea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
În susținerea cererii arată că fapta reținută în sarcina inculpatului, privită la modul teoretic, este o faptă gravă, însă, dacă se vor analiza circumstanțele și modalitatea în care aceasta a fost comisă, se va stabili că inculpatul a comis infracțiunea imputată pe fondul provocării extreme, fiind provocat de partea vătămată; aceasta l-a amenințat în mai multe rânduri telefonic, că o să vină la stână pentru a-l bate. Astfel, în data de 10 iunie 2013, partea vătămată s-a deplasat la stâna unde se afla inculpatul, acesta fiind însoțit de alte trei persoane. După o altercație verbală, partea vătămată l-a lovit pe inculpat, care a fost puternic bulversat, și fiind provocat, inculpatul a ripostat, lovindu-l cu acel topor pe partea vătămată.
Mai arată că inculpatul nu are antecedente penale și nu este cunoscut în societatea de unde provine ca fiind o persoană cu probleme, acesta nu poate fi considerat un pericol social, este tânăr și nu a mai avut contact cu legea penală, în opinia sa urmărirea penală și ulterior cercetarea judecătorească se pot desfășura în cele mai bune condiții cu inculpatul aflat în libertate.
Inculpatul G. A. M., având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin referatul înaintat la această instanță și înregistrat sub nr. de mai sus, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a solicitat, în temeiul art. 155 și urm. Cod procedură penală, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului G. A. M. - fiul lui A. M. și Melania Emilia, născut la data de_ în mun. Deva, jud. HD, studii 7 clase, fără ocupație, domiciliat în com. Budacu de Jos, nr. 278, jud. BN, posesor al C.id. seria XB nr. 3., fără antecedente penale, CNP - 1., față de care se efectuează urmărirea penală sub aspectul comiterii unei tentative la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 din C.pen. rap. la art. 174 al. (1) și (2) din C.pen., cu aplic. art. 73 lit. "b"; din C.pen.
În motivarea propunerii s-a arătat că, la data de 11 iunie 2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul G. A. M. pentru comiterea infracțiunii mai sus-menționate (fila 48), reținându-se în sarcina acestuia că
în seara zilei de 10 iunie 2013, fiind provocat de atitudinea agresivă manifestată de partea vătămată M. Vlăduț D., care l-a insultat și l-a lovit cu pumnul în față, i-a aplicat acesteia o lovitură cu muchia unui topor în zona extremității cefalice, cauzându-i leziuni corporale traumatice ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 45/50 zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie (file 13 și 14). Din declarațiile martorilor oculari a rezultat că inculpatul a fost oprit cu dificultate în a mai aplica lovituri victimei, exprimându-și intenția clară de a-i suprima viața, în seara zilei de 10 iunie 2013 victima a fost transportată la Spitalul județean de urgență
C. în vederea salvării vieții acesteia.
S-a mai arătat că și inculpatul a fost examinat din punct de vedere medico- legal, stabilindu-se că prezintă leziuni corporale traumatice ce s-au putut produce la data de 10 iunie 2013 prin lovire de corp dur (fila 17).
Apreciindu-se că se impune arestarea preventivă a inculpatului G. A.
M., fiind în situația prev. de art. 148 al. (1) lit. "f"; din C.pr.pen. inculpatul comițând o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodată probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de comitere și gravitatea infracțiunii, la impactul produs asupra locuitorilor zonei în care s-a comis fapta, precum și la înclinarea evidentă spre comiterea unei fapte de natură penală de care a dat dovadă inculpatul, acesta fiind cercetat în calitate de învinuit și în dosarul nr. 3276/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, la aceeași dată de 11 iunie 2013 s-a formulat propunerea corespunzătoare instanței.
S-a menționat că prin Încheierea penală nr. 39/CC/2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost a admisă propunerea procurorului și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului până la data de 9 iulie 2013, inclusiv, hotărârea a rămas definitivă prin Încheierea penală nr. 885/R/2013 din data de_ a Curții de Apel
C. .
De la data arestării preventive a inculpatului până în prezent s-a procedat la audierea martorului Buga M. I. (file 53,54), la audierea părții vătămate M. Vlăduț D. (file 59,60), precum și la audierea acestei din urmă persoane în calitate și de învinuit, deoarece inculpatul a formulat plângere prealabilă pentru comiterea infracțiunii de lovire, în cauză extinzându-se cercetările penale și fiind începută urmărirea penală față de M. Vlăduț D. pentru comiterea infracțiunii mai sus menționate (file 55 și 61,62).
Urmărirea penală nu a putut fi finalizată, deoarece urmează a se dispune efectuarea unei expertize medico-legale privind pe partea vătămată M. Vlăduț D.
, după ce aceasta va fi externată din Spitalul județean de urgență Bistrița (ea fiind transferată la Bistrița de la Clinica de Neurochirurgie a Splitalului Clinic Județean de Urgență C. ), expertiza medico-legală fiind necesară pentru a se stabili starea de sănătate a victimei și urmările produse asupra acestei stări avându-se în vedere actele de spitalizare emise de spitalele din C. -Napoca și Bistrița, urmează a mai fi audiat un martor propus de partea vătămată/învinuitul M. Vlăduț D., precum și a se emite adrese către unitățile spitalicești unde a fost tratată victima pentru a fi trimise foile de observație necesare întocmirii raportului de expertiză medico-legală și pentru a comunica eventualele pretenții civile, urmând a fi reaudiat inculpatul și a i se prezenta materialul de urmărire penală.
Prin Încheierea penală nr. 39/CC/2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr.885/R/2013 a Curții de Apel C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G. A. M., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ .
S-a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele disp. art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, relevante fiind, din acest punct de vedere, depozițiile martorilor Bălan Silviu-D., Ciurar I. Vladimir Ionuț și M. D. C., Raportul de constatare medico-legală nr.1345/II/a/48/_ întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița- Năsăud, privind pe victima M. Vlăduț D., Raportul de constatare medico-legală nr. 1353/II/a/49/_ privind pe inculpatul G. A. M., dar și declarațiile date de inculpat în fața organelor de poliție și apoi în fața instanței, prin care a recunoscut - deși mai nuanțat - acțiunea agresivă îndreptată împotriva victimei.
S-a apreciat că pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite cumulativ și condițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, deoarece inculpatul a comis o faptă penală pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, existând totodată probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol relevat de modalitatea concretă de săvârșire a faptei (prin lovire cu toporul în zona capului), de impactul produs de ecourile săvârșirii infracțiunii în comunitatea rurală din care fac parte "protagoniștii"; incidentului, dar și de persoana inculpatului, care dă dovadă de o perseverență infracțională de nedorit, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în dosarul nr. 3276/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, dosar în care, față de cel în cauză s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a considerat totodată că, chiar dacă pericolul social al faptei comise nu poate fi confundat cu pericolul pentru ordinea publică, în analiza celui din urmă nu poate fi ignorat primul dintre acestea, un pericol social ridicat al faptei comise (caracteristic infracțiunilor contra vieții) punând în evidență un pericol sporit pentru ordinea publică, și că în condițiile în care inculpatul, în intenția de a diminua răspunderea penală a recunoscut doar nuanțat comiterea faptei, trebuie avută în vedere și posibilitatea încercării de influențare a martorilor cauzei.
Examinând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, instanța constată că există probe și indicii temeinice, în sensul art. 143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat în modalitatea descrisă în referatul înaintat de procuror, reprezentate de depozițiile martorilor Bălan Silviu-D., Ciurar I. Vladimir Ionuț și M. D. C., Raportul de constatare medico-legală nr. 1345/II/a/48/_ întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița- Năsăud, privind pe victima M. Vlăduț D., Raportul de constatare medico-legală nr. 1353/II/a/49/_ privind pe inculpatul G. A. M., dar și declarațiile date de inculpat în fața organelor judeciare, prin care a recunoscut - deși mai nuanțat
- acțiunea agresivă îndreptată împotriva victimei.
S-a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cumulativ și condițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală deoarece inculpatul a comis o faptă penală pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, existând totodată probe
că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol relevat de modalitatea concretă de săvârșire a faptei (prin lovire cu toporul în zona capului), de impactul produs de ecourile săvârșirii infracțiunii în comunitatea rurală din care fac parte "protagoniștii"; incidentului, dar și de persoana inculpatului, care nu este la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în dosarul nr. 3276/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, dosar în care, față de cel în cauză s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada schimbării temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, și date fiind aspectele reținute mai sus, s-a apreciat că luarea în acest moment procesual unei alte măsuri, mai puțin restrictive, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, ar impieta asupra actului de justiție.
Susținerile inculpatului, în sensul că a acționat în stare de provocare, nu are antecedente penale și nu este cunoscut în societatea de unde provine ca fiind o persoană cu probleme, este tânăr și nu a mai avut contact cu legea penală, sunt aspecte ce țin de fondul cauzei, urmând a fi analizate în cadrul procesual respectiv.
Dat fiind faptul că urmărirea penală nu a putut fi în mod obiectiv finalizată, întrucât în cauză urmează a se dispune efectuarea unei expertize medico-legale privind pe partea vătămată M. Vlăduț D. după ce aceasta va fi externată din Spitalul jud. de Urgență Bistrița (ea fiind transferată la Bistrița de la Clinica de Neuro-chirurgie a Splitalului Clinic Județean de Urgență C. ), expertiza medico- legală fiind necesară pentru a se stabili starea de sănătate a victimei și urmările produse asupra acestei stări, (avându-se în vedere actele de spitalizare emise de spitalele din C. -Napoca și Bistrița), urmează a mai fi audiat un martor propus de către partea vătămată/învinuitul M. Vlăduț D., a se emite adrese către unitățile spitalicești unde a fost tratată victima, pentru a fi trimise foile de observație necesare întocmirii raportului de expertiză medico-legală, pentru a fi comunicate eventualele pretenții civile, a fi reaudiat inculpatul și a i se prezenta materialul de urmărire penală, și apreciindu-se că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în baza art. 155 și urm. Cod procedură penală, va fi admisă propunerea formulată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița- Năsăud, și se va dispune prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul G. A. M., cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal, începând cu data de_ și până la data de_ .
Conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite propunerea formulată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și în consecință:
- dispune prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul G. A. M., fiul lui A. M. și Melania Emilia, născut la 10 noiembrie 1990 în Deva, jud. Hunedoara, domiciliat în Budacu de Jos, nr. 278, jud. Bistrița Năsăud, CNP - 1., cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal, începând cu data de_ și până la data de _
.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 iulie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. A. A.
Red/Dact GA/AA _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI ÎNCHEIERII PENALE NR. 43/CC/2013
Admite propunerea formulată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și în consecință:
- dispune prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul G. A. M., fiul lui A. M. și Melania Emilia, născut la 10 noiembrie 1990 în Deva, jud. Hunedoara, domiciliat în Budacu de Jos, nr. 278, jud. Bistrița Năsăud, CNP - 1., cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal, începând cu data de_ și până la data de _
.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 iulie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
G. A. | A. | A. |
Pentru conformitate cu originalul
← Încheierea penală nr. 30/2013. Prelungirea arestului preventiv | Încheierea penală nr. 1060/2013. Prelungirea arestului preventiv → |
---|