Încheierea penală nr. 53/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal:3184
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 53/C/2013
Ședința din Camera de Consiliu din 10 iunie 2013 Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. -N. B. GREFIER: M. S.
Pe rol fiind soluționarea propunerii Ministrului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul
I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 C.pen., art. 176 alin. 1 lit. e C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă inculpatul D. I.
, aflat în stare de reținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Oprean Patricia, cu delegație la dosar.
Ministrul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror TODORUȚ O. .
Procedura de citare este îndeplinită legal. S-a făcut referatul cauzei,
S-a adus la cunoștința inculpatului obiectul sesizării instanței și motivul prezenței sale în instanță, faptele care formează obiectul cauzei și încadrarea lor juridică, respectiv faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat luarea față de el a măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile.
De asemenea, i se aduce la cunoștință dreptul de a fi asistat de un apărător, drept materializat prin prezentarea doamnei avocat Patricia Oprean, desemnată din oficiu.
La întrebarea instanței, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, declară că nu a suferit și nu suferă de boli neuropsihice și nu a fost internat în vreo clinică de psihiatrie.
În continuare, se aduce la cunoștința inculpatului învinuirea, precum și faptul că, prin ordonanța din data de_ a Parchetului de pe Tribunalul Cluj, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de persoana sa.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că în procedura arestării preventive este obligatorie ascultarea inculpatului, ascultare care se circumscrie dreptului procesual prevăzut de art. 70 alin. 2 C.pr.pen., respectiv dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că tot ceea ce declară va putea fi folosit și împotriva sa.
Instanța întreabă inculpatul dacă dorește să dea declarație.
Inculpatul D. I. arată că dorește să dea declarație în fața instanței.
Având în vedere poziția manifestată de către inculpat, instanța pune în vedere acestuia să declare tot ce știe cu privire la faptele și la învinuirea care i se aduce, procedându-se la audierea sa, în temeiul art. 150 alin. 1 C.pr.pen., în prezența apărătorului desemnat din oficiu, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei, după citire și semnare de către inculpat.
În continuare, instanța întreabă participanții dacă au cereri de formulat sau excepții de ridicat prealabile dezbaterii propunerii.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al inculpatului învederează instanței că nu au cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a propunerii de arestare preventivă a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public susține propunerea Parchetului, astfel cum a fost formulată în scris, cu temeiurile indicate, și solicită admiterea ei și să se dispună luarea măsurii arestării preventive a inculpatului D. I. pe o durată de 29 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 C.pen., art. 176 alin. 1 lit. e C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.
Consideră că, astfel cum s-au petrecut lucrurile între inculpat și victimă, relatate în propunerea scrisă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, relevă gravitatea faptei. Consideră că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă tocmai din această gravitate a faptei, din modul concret în care aceasta a fost săvârșită, solicitând a se observa concluziile preliminare ale specialiștilor din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj- Napoca, concluzii care, în opinia sa, nu pot fi contrazise. Menționează faptul că, până la acest moment raportul medico-legal nu a putut fi finalizat.
Față de aceste considerente, solicită admiterea propunerii și să se dispună arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile.
Apărătorul din oficiu al inculpatului arată că, din punctul său de vedere, indiferent de cazierul judiciar al inculpatului și de încadrarea juridică a faptei comisă de acesta, la acest moment procesual nu se impune luarea măsurii arestării preventive, care este o măsură cu caracter excepțional. Precizează faptul că, singura probă din dosar este declarația inculpatului, care, în opinia sa, este prematură, întrucât, nu se cunoaște la acest moment nici măcar dacă a fost sau nu pusă în primejdie viața victimei. De asemenea, arată că, nu s-a luat în dosar nici măcar declarația victimei, pentru a se putea contura starea de fapt. Apreciază că, singur, punctul de vedere al inculpatului nu este în măsură să atragă luarea măsurii arestului preventiv, iar declarația acestuia pare a fi credibilă, în condițiile în care există doi martori, respectiv proprietarii curții în care este amenajată rulota în care locuiau inculpatul și victima, și care au arătat că între cei doi nu existau relații tensionate, că se înțelegeau bine.
Consideră că urmărirea penală poate continua și cu inculpatul în stare de libertate, instanța având la dispoziție și alte măsuri procesuale, care sunt în măsură a asigura buna desfășurare a procesului penal. Față de toate aceste aspecte, solicită respingerea propunerii de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpatul D.
I. .
Inculpatul D. I., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, învederând instanței faptul că, nu are cine să aibă grijă de fetița sa de 6 luni și trebuie să plătească și o datorie la curent, fiind posibil ca proprietarii curții în care este amplasată rulota, să îi dea afară.
T R I B U N A L U L
Prin sesizarea înregistrată sub numărul de mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a propus instanței, în conformitate cu prevederile art.149¹ C.pr.pen., luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul D. I. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20 C.p. rap. la art.174, 176 al.1 lit.e C.pen., cu aplic. art.37 lit.a C.pen., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_, arătând în motivare că, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri procesuale preventive față de inculpat, iar arestarea sa este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Analizând propunerea formulată, în raport cu actele dosarului de urmărire penală și cu dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
La data de_, prin rezoluția 711/P/2013 a Parch. de pe lângă Trib. Cluj, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva numitului D. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20 C.pen. rap. la art.174, 176 lit.e C.pen., cu aplic. art.37 lit.a C.pen., reținându-se în fapt că, în data de_, în vecinătatea imobilului nr. 330 A din satul Mera, com.Baciu, jud. Cluj, într-o rulotă folosită ca locuință, a lovit-o în piept - zona toracic anterior paramedian stâng - cu un obiect înțepător - tăietor (cuțit) pe numita Balha Elisabeta, concubina lui, care este în stare de graviditate (10 săptămâni), consumând astfel un impuls nervos de moment datorat unei insatisfacții domestice, apărute spontan între cei doi.
La data de_, prin ordonanța cu același număr anterior indicat, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii mai sus-menționate.
Inculpatul a fost reținut prin ordonanța de reținere nr. 11 din data de_, pe o durată de 24 ore, de la_, orele 16,20 până la data de_, orele 16,20.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa; pentru fapta comisă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4
ani, iar lăsarea acestuia în libertate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța constată că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.
Astfel, în cauză există indicii temeinice în sensul art.68/1 C.pr.pen., care fac rezonabilă presupunerea că, inculpatul este autorul pretinsei fapte reținute în sarcina lui, situație în care sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.pr.pen.;
În acest sens sunt procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto aferente; constatările preliminare formulate de I.M.L. Cluj-Napoca; procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală în urma discuției purtate cu persoana vătămată Balha Elisabeta; toate coroborate cu cele declarațiile inculpatului care recunoaște parțial comiterea faptei în materialitatea ei, invocând în apărare faptul că, vătămarea concubinei sale a fost un accident, în sensul că, nu a avut intenția de a lovi cu cuțitul, ci acesta i-a alunecat din mână.
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului 148 C.pr.pen., inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 7,5 la 12,5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică; probele în acest sens rezidă mai întâi din gravitatea faptei imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care a fost comisă; respectiv, pe motiv că, numita Balha Elisabeta, concubina sa, nu a terminat de gătit mâncarea, s-a enervat spontan și i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul într-o zonă vitală - zona toracic anterior paramedian stâng -, așa cum rezultă din procesul verbal (f.23) întocmit de organul de cercetare în urma discuției avute cu persoana vătămată, după ce a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj - Clinica Chirurgie - și care se coroborează cu constatările preliminarii întocmite de IML Cluj, respectiv leziunea traumatică s-a putut produce prin lovire cu corp înțepător-tăietor (de ex. cuțit), iar direcția de aplicare a loviturii a fost dinspre anterior spre posterior, de sus în jos și dinspre medial spre lateral stâng.
De precizat este faptul că, sus-numita este și însărcinată, aspect pe care inculpatul îl neagă că l-ar fi cunoscut la momentul altercației părților, aspect ce urmează a fi elucidat de către organele de urmărire penală, inclusiv prin audierea persoanei vătămate; la fel și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării persoanei vătămate și respectiv dacă i-a fost pusă în primejdie viața, după comunicarea raportului de constatare medico-legală dispus în cauză; însă, la acest moment, încadrarea juridică a faptei nu are nici o relevanță, în speță, existând indicii temeinice că, inculpatul este pretinsul autor al loviturii aplicate victimei,
întrucât și pentru infracțiunile prevăzute de art.181-182 C.pen., 20 rap. la art.174 C.pen., se poate dispune arestarea preventivă.
De asemenea, pericolul concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică rezidă și din antecedența acestuia, fiind multirecidivist, anterior fiind condamnat în mai multe rânduri pentru infracțiuni comise împotriva patrimoniului, inclusiv prin violență; precum și din starea de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului ce s-ar crea în rândul comunității în situația în care, acestea nu ar lua măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.
În consecință, apreciind că arestarea inculpatului D. I. este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art. 149/1 al.9- 11, art.148 lit.f C.pr.pen., propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj urmează a fi admisă, iar instanța va dispune arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_ .
În temeiul art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Oprean Patricia I., se va avansa din F.M.J.
Potrivit art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza art.149/1 al.9-11 C.pr.pen. și art.148 lit.f C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului:
D. I., fiul lui Zoltan și Elisabeta, ns. la data de_ în com. Baciu, jud. Cluj, cetățenie română, dom. în com. G., sat G. nr. 1052, jud. Cluj, f.f.lg. în com. Baciu, sat Mera nr. 330 A, jud. Cluj, fără ocupație și loc de muncă, CNP 1.
, recidivist,
- pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 10 iunie 2013 și până la data de 08 iulie 2013.
În temeiul art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Oprean Patricia I., se avansează din F.M.J.
Potrivit art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR GREFIER
I. N. B. M. S.
PROCES-VERBAL
Încheiat azi, _
După pronunțarea minutei Încheierii penale nr. 53/C/_ în ședință publică, inculpatul D. I. declară oral recurs împotriva soluției pronunțate.
Totodată, întrebat fiind de către instanță, acesta arată că, dorește să fie înștiințată despre măsura luată față de el mama sa, domiciliată în mun. Cluj- Napoca, str. Traian nr. 61, ap. 8, jud. Cluj, reprezentantul organului de cercetare penală arătând că vor face ei această înștiințare.
JUDECĂTOR GREFIER
N. B. M. S.
Red.2 ex./I.N.B./M.S.
_
← Încheierea penală nr. 1767/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 299/2013. Propunere de arestare... → |
---|