Încheierea penală nr. 98/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal:3184

ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr. 98/R/2013

Ședința publică de la 04 august 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: I. N. B.

Judecător: M. L. Judecător: L. F.

Grefier :M. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpații S. L. ,

M. P. D. și K. E., împotriva încheierii penale 8/_ a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Huedin, prin care s-a dispus admiterea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, față de inculpați.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. L., personal și asistat de apărătorul ales av. Victor Rusa, cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul M. P. D., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.G. Adela, cu delegație avocațială la dosar, inculpatul K. E., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.B. Ildiko, cu delegație avocațială la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței inculpații declară că își mențin recursul declarat, își mențin declarațiile date anterior și nu doresc să facă declarații suplimentare în fața instanței de recurs.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului M. P. D., solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale nr. 8/_ a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Huedin, casarea încheierii recurate, respingerea propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar luarea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv cea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Aparent ar fi îndeplinite prevederile art.148 lit.f C.p.p., însă consideră că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate, iar ca o măsură excesivă solicită ca inculpatul să fie judecat în stare de arest, cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului K. E., solicită instanței casarea încheierii 8/_ a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Huedin,

respingerea propunerii de arestare preventivă al inculpatului, cu consecința punerii inculpatului în libertate.

Consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art.148 lit.f C.p.p., este adevărat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani, dar prevederea privind pericolul pentru ordinea publică nu este îndeplinit, acest pericol trebuie dovedit.

Având în vedere declarațiile inculpatului, acesta recunoaște și regretă fapta și consideră că poate fi cercetat în stare de libertate, nu există motiv care ar duce la ideea că inculpatul lăsat în libertate ar tergiversa aflarea adevărului, acesta și-a recunoscut fapta, nu poate influența martorii. Solicită instanței aplicarea față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului S. L., solicită respingerea propunerii de arestare preventivă dispusă față de inculpat, să dispună punerea de îndată a inculpatului în libertate. S-a dispus arestarea preventivă al inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, pericolul pentru ordinea publică nu există, inculpatul se află la prima infracțiune, a fost atras în câmpul infracțional de ceilalți doi inculpați. Consideră că pericolul pentru ordinea publică trebuie temeinic justificat.

În încheierea atacată se arată că atitudinea inculpatului este cea care ar reclama pericolul, însă nu sunt descrise riscurile pentru societate.

Inculpatul până la vârsta de 28 de ani nu a comis nici o faptă penală, are studii superioare, conștientizează riscurile pe care și le-ar asuma dacă ar săvârși fapte noi.

Instanța de fond a considerat că aceste studii superioare ar fi trebuit să îl facă pe inculpat să se abțină de la săvârșirea infracțiunilor, dar a intrat în acest anturaj, care l-a determinat să comită faptele de care este acuzat.

Consideră că arestarea preventivă a inculpatului este o măsură excesivă față de infracțiunea de care este acuzat inculpatul, solicitând instanței să îndrepte această măsură excesivă.

Inculpatul are suportul familiei, procesul penal se poate desfășura și cu inculpatul lăsat în libertate, inculpatul urmând să se prezinte ori de câte ori va fi chemat. Instanța trebuie să motiveze de ce o altă măsură neprivativă de libertate, nu este suficientă pentru atingerea scopului procesului penal.

Locul unde s-au desfășurat faptele antisociale nu este localitatea de domiciliu al inculpatului. Consideră că se putea lua măsura preventivă de a nu părăsii localitatea, inculpatul provenind din mediul rural, nu putea să comită infracțiuni, fiind și lângă familie. Consideră că la un prejudiciu de 4400 de lei este o măsură excesivă arestarea preventivă al inculpatului. Crede că reacția justiției se poate demonstra și prin alte măsuri, solicitând instanței aplicarea unei măsuri, alta decât arestarea preventivă.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, menținerea dispozițiilor încheierii nr.8/_ a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Huedin. Consideră că

măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea prevederilor legale, sunt îndeplinite prevederile art.148 lit.f Cp.p.

Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din faptul că doi dintre inculpați au antecedente penale, având 4 condamnări pentru fapte similare. Cel de-al treilea inculpat nu are antecedente penale, are studii superioare, însă aceste studii trebuiau să îl împiedice pe inculpat să intre în asemenea anturaj. Pericolul pentru ordinea publică nu este redus, inculpații au furat combustibil din tiruri, solicitând instanței respingerea recursului formulat de inculpați.

Inculpatul M. P. D., având ultimul cuvânt, solicită instanței să fie cercetat în stare de libertate.

Inculpatul S. L., având ultimul cuvânt solicită să fie cercetat în stare de libertate, îi pare rău de ce a făcut.

Inculpatul K. E., solicită instanței aplicarea unei alte măsuri, cea de a nu părăsi țara sau localitatea, obligându-se să se prezinte ori de câte ori va fi

chemat.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului penal de față reține că prin încheierea penală nr. 8//2013 pronunțată de Judecătoria Huedin la data de_, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin și în consecință, s-a dispus arestarea preventivă, în baza art. 149¹ C. proc. pen. rap. la art. 136 alin. 5, art. 143 alin. 1, art. 148 lit. d și f C. proc. pen.- în ceea ce îl privește pe inculpatul K. E. - fiul lui Iuliu și M., născut la data de_ în Dej, jud. Cluj, posesor al C.I. seria XB nr. 3., eliberată la data de_ de SPCLEP Beclean, jud. Bistrița Năsăud, CNP 1., cu domiciliul în com. P.

R., sat Bața, nr. 154, jud. Bistrița Năsăud și respectiv art. 148 lit. f C.pr.pen.- în ceea ce îi privește pe inculpații M. P. - D. - fiul lui P. și M. -Iudita, născut la data de_ în municipiul Dej, jud. Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 4. eliberat la data de_ de SPCLEP Dej, jud. Cluj, CNP 1., cu domiciliul în com. Cuzdrioara, sat Cuzdrioara, str. S. Bărnuțiu, nr. 13, jud. Cluj și S. L. - fiul lui L. -Dani și A. -M., născut la data de_, în municipiul G. ni, jud. Harghita, posesor al C.I. seria XB nr. 1., eliberată la data de_ de SPCLEP oraș Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, CNP 1., cu domiciliul în com. P. R., sat Reteag, nr. 380, jud. Bistrița Năsăud, pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv.

În motivare s-a reținut în esență că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, art. 148 alin. 1 lit. d și f C.pr.pen., subzistând indicii temeinice că inculpații s-ar putea face vinovați de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. reținută în sarcină, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea sesizată este mai mare de 4 ani și lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul K. E., acesta ar fi săvârșit fapta cercetat fiind în stare de libertate pentru alte infracțiuni.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații K.

E., M. P. D. și S. L., solicitând instanței admiterea căii de atac, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, cercetarea lor în stare de libertate, invocând în motivare lipsa de pericol social concret pe care lăsarea lor în libertate ar prezenta-o pentru ordinea publică și lipsa oricărui interes de influențare a anchetei penale- raportat la atitudinea sinceră și de colaborare cu organele judiciare, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul S. L. și raportat la lipsa antecedentelor penale.

Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă a reținut în mod judicios că în cauză subzistă indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 68 ind. 1 C.pr.pen., care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii infracțiunii de furt calificat reținută în sarcină, constând în aceea că în perioada_ -_, pe timp de noapte, prin efracție, din locuri publice, în diferite combinații, inculpații au sustras motorină dintr-un număr de 5 tiruri parcate în parcări publice pe raza județului Cluj, sustrăgând în total aproximativ 740 litri motorină și cauzând un prejudiciu de circa 4.400 lei.

Aceste indicii temeinice sau chiar probe, constau în declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile inculpaților, proces-verbale de cercetare la fața locului din data de_, de altfel subzistența acestor indicii temeinice nu constituie obiect de dispută între participanții procesuali, dimpotrivă, inculpații fundamentându-și motivele de recurs pe atitudinea de recunoaștere adoptată în cursul cercetării penale.

În egală măsură, incidența temeiului de arestare prev. de art. 148 alin. 1 lit. d C.pr.pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul K. E. nu este contestată de apărare, acesta săvârșind faptele sesizate în timp ce era cercetat în dosarul penal nr. 45/D/P/2013 al DIICOT, S. Teritorial Bistrița Năsăud, sub incidența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

În ceea ce privește însă pericolul social concret pe care lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta-o pentru ordinea publică, tribunalul împărtășește doar parțial opinia judecătorului care a soluționat propunerea de arestare preventivă.

Astfel, sub acest aspect, tribunalul reține că în Codul de procedură penală, nu se definește noțiunea de ";pericol concret pentru ordinea publică, rolul de a decela conținutul acestei noțiuni revenind doctrinei și jurisprudenței.

Doctrina definește pericolul pentru ordinea publică drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale, ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptei ca trăsătură esențială a infracțiunii, totuși acestea prezintă puncte de interferență, astfel că practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului, cât și de datele referitoare la faptă, adică

natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, precum și rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii faptei.

Prin raportare la aceste criterii, magistratul este chemat a pune în balanță dreptul inculpatului la libertate individuală, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret pe care l-ar prezenta lăsarea acestei persoane în libertate, pe de altă parte.

Aplicând aceste criterii la situația inculpaților, tribunalul reține că pericolul social concret pe care lăsarea inculpaților K. E. și M. P. D. în libertate îl prezintă pentru ordinea publică derivă atât din pericolul social abstract al faptei reținute în sarcina acestora (acesta fiind unul ridicat ținând cont de numărul mare de acte materiale de furt calificat, aria geografică de săvârșire a faptelor și perioada îndelungată de timp în care au acționat, inculpații întreținându-se practic din săvârșirea de fapte penale îndreptate împotriva patrimoniului, aspect care denotă un total dispreț față de valorile sociale ocrotite de lege), cât și din datele care caracterizează persoana inculpaților, cunoscuți cu antecedente penale (ambii fiind recidiviști) prin săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului. Nu se poate omite nici faptul că inițiativa infracțională a aparținut inculpatului K. E., proaspăt eliberat din penitenciar la data de_, cu un rest de 253 zile închisoare, care i-a cooptat în activitatea infracțională pe cei doi coinculpați și a organizat desfășurarea activității infracționale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul S. L. însă, deși acesta a participat la un număr impresionant de acte materiale de furt calificat, atras fiind cu ușurință în activitatea infracțională de coinculpatul K. E., cu promisiunea obținerii unui câștig material facil și pe căi ilicite, vom constata că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și ares studii superioare, fiind angajat în precedent la mai multe locuri de muncă ce reflectau nivelul său de pregătire. Sub acest aspect reținem ca fiind favorabil inculpatului perspectiva obținerii de venituri materiale licite.

De asemenea, constatăm că acesta a săvârșit faptele în afara ariei localității de domiciliu, aspect care pledează în favoarea concluziei că prin consemnarea acestuia la nivelul localității de domiciliu și lipsit de anturajul care l-a atras în sfera ilicitului penal, se va abține de la săvârșirea de noi infracțiuni.

Văzând și caracterul excepțional al măsurii arestului preventiv, apreciem că luarea unei măsuri preventive restrictive de libertate este suficientă pentru asigurarea scopului bunei desfășurări a procesului penal.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală se va admite recursul declarat de inculpatul S. L. ,

fiul lui L. -Dani și A. -M., ns. la data de_, aflat în Arestul IPJ Cluj, împotriva încheierii penale nr. 8 din_ a Judecătoriei Huedin, care va fi casată în parte, numai în ceea ce privește soluția de admitere a propunerii de arestare preventivă a acestui inculpat.

Rejudecând:

Va respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului S.

L., formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin și în baza art.

146 alin. 111din Codul de procedură penală raportat la art. 145 din Codul de procedură penală va lua față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, sat Reteag, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, fără încuviințarea T. ului Cluj, pe o durată de 30 zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv.

Pe durata obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

  1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori va fi chemat

  2. să se prezinte la Poliția comunei P. R., jud. Bistrița Năsăud conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat

  3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura

  4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

  5. să nu se apropie de coinculpații M. P. D. și K. E. și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect

    Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S. L. dacă nu este arestat în altă cauză.

    Va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

    În baza art. 38515pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. P. D. și

    1. E. împotriva încheierii penale nr. 8 din_ a Judecătoriei Huedin. În baza art. 189 din Codul de procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariile în sumă de câte 100 lei, cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, av. G. Adela L.

      și av. B. Ildiko, ce se va avansa din FMJLC.

      În baza art. 192 alin. 2 și 4 din Codul de procedură penală va obliga pe fiecare dintre inculpații M. P. D. și K. E. la plata în favoarea statului a sumei de câte 150 lei cheltuieli judiciare în recurs, sume care includ și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

      În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat prilejuite de soluționarea recursului declarat de inculpatul S. L. vor rămâne în sarcina acestuia.

      PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

      DISPUNE

      1. În baza art. 38515pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală admite recursul declarat de inculpatul S. L., fiul lui L. -Dani și A. -M., ns. la data de_, aflat în Arestul IPJ Cluj, împotriva încheierii penale nr. 8 din_ a Judecătoriei Huedin, pe care o casează în parte, numai în

        ceea ce privește soluția de admitere a propunerii de arestare preventivă a acestui inculpat.

        Rejudecând:

        Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului S. L.

        , formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin și în baza art. 146 alin. 111din Codul de procedură penală raportat la art. 145 din Codul de procedură penală ia față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, sat Reteag, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, fără încuviințarea T. ului Cluj, pe o durată de 30 zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv.

        Pe durata obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

  6. să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori va fi chemat

  7. să se prezinte la Poliția comunei P. R., jud. Bistrița Năsăud conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat

  8. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura

  9. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

  10. să nu se apropie de coinculpații M. P. D. și K. E. și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S. L. dacă nu este arestat în altă cauză.

Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

    1. În baza art. 38515pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. P. D. și

K. E. împotriva încheierii penale nr. 8 din_ a Judecătoriei Huedin. În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariile în sumă de câte 100 lei, cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, av. G. Adela L. și av. B.

Ildiko, ce se va avansa din FMJLC.

În baza art. 192 alin. 2 și 4 din Codul de procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpații M. P. D. și K. E. la plata în favoarea statului a sumei de câte 150 lei cheltuieli judiciare în recurs, sume care includ și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat prilejuite de soluționarea recursului declarat de inculpatul S. L. vor rămâne în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I.

N. B.

M.

L.

L. F.

GREFIER

M. B.

LF/LF/4 ex./_

Jud. fond- S. Jeni M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 98/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului