Sentința penală nr. 10/2013. Înșelăciune

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.10

Ședința publică de la 6 februarie 2013 Completul compus din:

Președinte: T.

C.

, președinte secție penală

: B.

M.

, grefier

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Stana Pompilia, procuror.

S-a luat în examinare procesul penal pornit împotriva inculpatului O. D., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2,3,4 și 5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză, a răspuns inculpatul O. D.

, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. Crihan Tudor (delegație f.10), lipsă fiind părțile civile și martorul

P. O. C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Se constată lipsa de la acest termen de judecată a martorului

P. O. C., citat telefonic (proces-verbal f.136), situație față de care:

Reprezentanta parchetului arată că martorul a fost citat telefonic, a fost anunțat să se prezinte în fața instanței la termenul de judecată de astăzi, nu s-a prezentat și nu se cunoaște domiciliul acestuia, motiv pentru care solicită a se renunța la audierea acestui martor.

Apărătorul inculpatului O. D., av. Crihan Tudor, consideră că pentru a apăra dreptul la apărare al inculpatului este necesară repetarea procedurii de citare cu martorul lipsă la acest termen de judecată, cu mandat de aducere cu acordarea unui nou termen de judecată. Consideră că instanța poate emite un mandat de

aducere iar organele de poliție să identifice persoana și să o prezinte în fața instanței.

Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei pentru citarea martorului P. O. C. cu mandat de aducere, martor propus de inculpat, având în vedere că nu se cunosc datele personale ale martorului și nici adresa unde acesta poate fi citat. Se va omite audierea martorului P. O. C. .

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, în baza art.339 Cod procedură penală instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă părților cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta parchetului susține oral actul de sesizare al instanței, arătând că probatoriul administrat dovedește existența faptei și vinovăția inculpatului, motiv pentru care solicită condamnarea inculpatului O. D. conform încadrării menționată în rechizitoriu în limitele prevăzute de lege, cu reținerea stării de recidivă și cu aplicarea prev. art.39 alin.1 și art.87 Cod penal. Solicită obligarea inculpatului la recuperarea prejudiciului și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului O. D., av. Crihan Tudor, solicită instanței achitarea inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa conform prevederilor art.10 lit.d Cod procedură penală apreciind că infracțiunii îi lipsește latura obiectivă. Consideră că societățile comerciale - părți civile - nu au depus nicio diligență pentru a verifica datele societăților cu care au tranzacționat și au căzut pradă unor neglijențe grave ale propriilor angajați, neglijențe pe care le va suporta inculpatului în prezentul dosar.

Inculpatul O. D., având cuvântul, arată că nu se face vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa declarând că de la partea civilă SC M. SA a achiziționat materiale de construcție și nu centrală termică așa cum parchetul susține, a achitat o parte din bani pe societate și o parte a achitat pe numele lui O. V. . Arată că dacă ar fi avut vreo datorie la SC M. SA sigur societatea nu i-ar mai fi permis să achiziționeze alte produse. Cu privire la societatea SC P. SA arată că nu a avut nici un raport de colaborare cu această societate neridicând niciunfel de marfă. Arată că dacă totuși instanța de judecată îl va considera vinovat atunci solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Instanța, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost trimis în judecată inculpatul O. D., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, reținându-se că în perioada septembrie 2007 - decembrie 2007 prin folosirea de nume și calități mincinoase a indus în eroare mai multă părți vătămate, societăți comerciale cu prilejul încheierii și executării mai multor contracte, prin emiterea de CEC-uri, știind că pentru valorificarea acestora nu exista provizia sau acoperirea necesară, prin aceasta cauzând un prejudiciu total de 347.390,04 lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: rezoluția de începere a urmăririi penale, (filele 14-17), proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii (filele 25,28,194), fișa de cazier (filele 26,27,32), declarații inculpat (filele 28-31,195), declarații de martori (filele 49,75,104,105,111,129,131,134,144,145,152-155),împuternicire

avocațială (fila 192), proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 189,199) iar în cursul judecății declarația inculpatului (fila 38), cazier judiciar (fila 21), declarații de martori (filele 51,52,53,101) facturi (filele 104), raport final asupra activității desfășurate de SC Reo Simina S., sentințe penale de condamnare a inculpatului rămase definitive, din a căror coroborare s-a reținut următoarea stare de fapt :

Societatea de SC Reo Simina S. a fost înființată la data de_ de către numitul O. V. D. .

În anul 2007 inculpatul i-a propus lui O. V. să înființeze o firmă de construcții, spunându-i că nu poate înființa firmă pe numele său deoarece are antecedente penale.

O. a fost de acord cu această propunere deoarece se pricepea la construcții și conform înțelegerii s-au deplasat la Registrul comerțului unde au înființat societatea REO SIMINA S. în care O. avea calitatea de asociat unic și administrator declarând sediul firmei la adresa unde locuia la acea dată O. D. . După obținerea certificatului de înregistrare cei doi au deschis un cont la BRD Z. și au primit cinci file CEC în alb, toate actele fiind luate de către inculpat.

La scurt timp, numitul O. V. D. l-a contactat pe O. D. spunându-i că vrea să desființeze firma întrucât urmează să plece în Franța la muncă. În aceste împrejurări inculpatul a găsit o altă persoană, pe numitul C. V., un om al străzii căruia i-a propus să treacă firma pe numele lui. Împreună cu O. V. D. și O. D.

s-au deplasat la Registrul comerțului unde au făcut transcrierile, iar la data de_ O. V. a plecat în Franța.

Cu ocazia predării societății O. V. l-a întrebat pe inculpat de filele CEC, acesta spunându-i că mai are doar 4 întrucât o filă CEC a lăsat-o unei firme din C. pentru niște materiale dar urmează să o primească înapoi.

În perioada septembrie 2007 - decembrie 2007 reprezentanții SC Reo Simina S. au achiziționat bunuri de la un număr de trei societăți comerciale pentru plata cărora a emis un număr de 4 file CEC, fără a avea acoperire în cont.

Astfel, în data de _ inculpatul s-a prezentat la SC M.

S. Z., ca reprezentant al SC Reo Simina S., în scopul achiziționării de mărfuri, prezentând certificatul de înmatriculare și declarându-și identitatea de O. V. .

După încheierea contractului, inculpatul a cumpărat o centrală termică în valoare de 7.685,87 lei pentru care a emis un CEC în alb, acesta fiind refuzat datorită lipsei de disponibil. După producerea incidentului P. M. l-a căutat de două ori pe inculpat la adresa indicată în contract, respectiv adresa inculpatului, unde l-a găsit pe inculpat, de fiecare dată prezentându-se ca fiind O.

V. . Audiat în instanță numitul P. M. a confirmat că inculpatul a fost persoana care s-a prezentat la M. și cu care a încheiat contractul de vânzare cumpărare de mărfuri, care i-a prezentat o autorizație pentru firmă, dar nu i-a cerut niciodată buletinul inculpatului neavând această obligație, dar nu-și mai amintește sigur sub ce nume s-a prezentat acesta, dar un aspect este cert, acela că bunurile au fost cumpărate de către SC Reo Simina S. .

În data de _, reprezentantul SC Reo Simina S. Z. s-a prezentat la SC P. T. S. C. de unde a cumpărat 16 bucăți de anvelope în valoare de 16.799,94 lei lăsând drept garanție o filă CEC în alb.

Din declarațiile directorului de vânzări al SC P. T. S.

C. numitul U. L., din cursul urmăririi penale rezulta că plata urma să fie făcută prin virament bancar, cu ordin de plată, dar întrucât aceasta nu a mai fost făcută a fost completat CEC-ul în alb și depus spre decontare în bancă la data de_ fiind refuzat pentru lipsă de disponibil. În cursul judecății, fila 152, acesta a arătat că își menține declarația dată în cursul urmăririi penale, arătând că SC Reo Simina S. Z. a cumpărat de la firma să un număr de 16 anvelope încheindu-se un contract de colaborare și emițându-se o factură pentru anvelopele vândute.

Prejudiciul total cauzat acestei societăți a fost de 16.799,94 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă în cauză.

La data de _ între SC C. Să B. și SC Reo Simina S.

Z. a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare nr.2954, contract în care este menționat numele administratorului O. V.

D. și datele sale de stare civilă, cu toate că din data de_ în extrasul de la Registrul Comerțului se precizează că O. V. s-a retras din societate, aceasta fiind preluată de către C. V. . Și cu această ocazie inculpatul a lăsat un CEC în alb ca și garanție.

În perioada_ -_ SC C. Să B. a livrat mărfuri către SC Reo Simina S. Z. emițând un număr de 19 facturi în suma totală de 415.118.2 lei. Din totalul acestor facturi a fost achitată suma de 15.723,47 lei prin virament bancar în data de_, din contul SC Reo Simina S. Z. și suma de 29.686,5 lei în data de_ cu un CEC emis de către SC Drum Construct S., girat de către SC Reo Simina S. Z. . De asemenea au mai avut loc stornări de mărfuri, rămânând un debit de 322.904,23 lei, suma pentru care a fost completată și depus în banca filă CEC lăsată ca și garanție, dar care a fost refuzată la plata pentru lipsa de disponibil. Anterior acestui refuz, reprezentantul SC Reo Simina S.

Z. a mai emis 2 file CEC ca mijloc de plată, care au fost refuzate din lipsă de disponibil, instituindu-se interdicția de a mai emite CEC-uri față de SC Reo Simina S. Z., incidentul fiind înscris în CIP. Din declarația martorului S. u I., fila 101, s-a reținut că el nu s-a întâlnit personal cu inculpatul, dar a vorbit la telefon, de fiecare dată prezentându-se ca fiind O. V. . A mai declarat că ulterior predării mărfii au fost emise ordine de plată de către SC Reo Simina S. Z. și de către o societate Ursiche care deținea un ordin de plată girat de către SC Reo Simina S. Z. întrucât marfa cumpărată de la ei a fost revânduta către această societate, dar când au dorit să introducă biletul spre decontare au fost sunați de către acea societate să nu mai introducă la banca biletul deoarece marfa a fost restituita societății SC Reo Simina S. . De asemenea, a mai fost sunat și de către inculpat cerându-i se să le restituie biletul la ordin pentru că s-a făcut factura storno, el nefiind de acord. Ulterior a aflat că cele două societăți au intrat în procedura de insolvență.

După plecarea lui O. V. din țară inculpatul a păstrat toate actele firmei la el, inclusiv filele CEC.

Numitul C. V., noul administrator al firmei a declarat în fața instanței, fila 99, că într-o zi a fost căutat de către inculpat care i-a cerut să semneze niște hârtii prin care urma să preia firma de la numitul O. V. care urma să plece în Franța. El a fost de acord neștiind ce presupune aceasta, însă nu a avut nici o legătură cu această firmă.

Numitul O. V., fila 100, a arătat că inculpatul i-a propus să înființeze o firmă, spunându-i că are relații dar că are probleme și nu poate să o înființeze pe numele său. După înființarea societății s-au dus la bancă și au ridicat 2 file CEC pe care le-a dat inculpatului, fiind duse la domiciliul acestuia, unde se afla sediul firmei. A mai arătat că el nu a cumpărat nimic pe numele acestei societăți, iar când a plecat în Franța, la solicitarea inculpatului a trecut firmă pe numele lui C. V. .

La solicitarea inculpatului s-a făcut o adresă la SC M. SA prin care li s-a cerut să depună la dosar facturile emise către SC Reo Simina S. pentru produsele livrate și documentele care atestă plata, fiind emise 5 chitanțe pentru suma totală de 5500 lei.

Din întreg probatoriul administrat în cauză se reține, în mod indubitabil, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Astfel, fapta inculpatului care în perioada septembrie 2007 - decembrie 2007 prin folosirea de nume și calități mincinoase a indus în eroare mai multe societăți comerciale cu prilejul încheierii și executării unor contracte, prin emiterea de file CEC fără acoperire, știind că pentru valorificarea acestora nu exista provizia sau acoperirea necesară, cauzând un prejudiciu total de 347.390,04 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1,2,3,4 și 5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective infracțiunea s-a comis cu intenție directă, scopul urmărit de inculpat fiind acela de a obține diverse bunuri, fără a le achita contravaloarea.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea s-a comis printr-o acțiune de inducere în eroare a parților vătămate prin folosirea numelui și calității de administrator a altei persoane și emiterea de file CEC în numele unei societăți care nu-i aparținea.

Referitor la persoana inculpatului s-a reținut că acesta nu a recunoscut faptele pentru care este cercetat, și are antecedente penale suferind nenumărate condamnări definitive pentru fapte concurente cu prezentele fapte.

Astfel, prin sentința penală nr.187/_ a Judecătoriei Z. definitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 9 luni închisoare cu privare de libertate astfel :

În baza art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal, condamnă pe inculpatul O. D., fiul lui T. și V.

, născut la data de_, în municipiul Z., jud.Sălaj, cetățean român, studii medii, stagiul militar neîndeplinit, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în municipiul Z., str.Lt.Col.Pretorian, bl.N-90/A, ap.19, jud.Sălaj, locuind fără

forme legale în municipiul Z., str.Tudor Vladimirescu, bl.B-42, sc.B, ap.23, jud.Sălaj, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, cunoscut cu antecedente penale, CNP 1., la pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

S-a constatat că inculpatul O. D. se află în executarea unei pedepse neprivative de libertate, de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării, aplicată prin sentința penală nr.54/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de _

.

În baza art.83 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.54/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal, condamnă pe inculpatul O. D. la pedeapsă de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată.

În baza art.83 alin.1 Cod penal, dispune revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.54/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, de 3 ani și 9 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 5 ani și 9 luni închisoare.

S-a constată că infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată pentru care inculpatul O. D. a fost cercetat în prezentul dosar și infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, definitivă față de inculpat la data de_ sunt concurente.

S-a constată că prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, definitivă față de inculpat la data de_, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului O. D. prin sentința penală nr.54/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_, dispunându-se executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată

prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, rezultând o pedeapsă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a) raportat la art.34 lit.b) Cod penal, contopește pedepsele rezultante aplicate ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate, de 3 ani închisoare, 5 ani și 9 luni închisoare și de 5 ani și 8 luni închisoare, iar pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 9 luni închisoare o sporește cu 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 6 (șase) ani și 3 (trei) luni închisoare, cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.88 și art.36 alin.3 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive și partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de_ la_ și de la_ la zi.

S-a anuleat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.239/2009 din_ emis de J. Șimleu Silvaniei pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.135/_, pronunțată de J. Șimleu Silvaniei, rămasă definitivă prin neapelare și dispune emiterea unor forme noi de executare conform prezentei hotărâri.

Prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Simleu- Silvaniei s-a dispus condamnarea inculpatul O. D., fiul lui T. și V., născut la data de_ în Z. jud.Sălaj, domiciliat în Z. str.Pretorian nr.35, ap.19, adresa la care locuiește efectiv Z. str.T.Vladimirescu bloc B.42, sc.B, ap.23 jud.Sălaj, cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, CNP-1., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev.și ped. de art.208, 209 alin.1 lit.a și e Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, la 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. rămasă definitivă la data de_ prin neapelare și dispune executarea în întregime atât a pedepsei aplicate prin sentința penală 54/2007 cât și a pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre.

S-a dedus din pedeapsa totală de 5 ani și 8 luni închisoare pe care inculpatul O. D. o are de executat, perioada reținerii și arestului preventiv din_ până la data de_ -perioadă computată în baza art.88 Cod penal prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. .

Prin 54/2007 a Judecătoriei Z. rămasă definitivă la data de_ prin neapelare Judecătoriei Z. rămasă definitivă la data de_ prin neapelare inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art.81 cp pe timp de 4 ani termen de încercare.

Faptele din prezentul dosar au fost comise în timpul termenului de încercare al pedepsei aplicate prin 54/2007 a Judecătoriei Z. ,fiind concurente cu faptele din dosarul_ și_ ,în care inculpatul a fost condamnat la pedepse privative de libertate prin sentințele penale nr.135/_ a Judecătoriei Simleu-Silvaniei și sentința penală nr.187/_ a Judecătoriei Z. .

Astfel, pentru aceste considerente în baza art.215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal aplică inculpatului O. D. o pedeapsă de 10 ani închisoare. Face aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.83 Cod penal revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. și dispune executarea acesteia alături cu prezența, inculpatul având de executat :

12 (doisprezece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani.

Constată că această faptă este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei și sentința penală nr.187/_ a Judecătoriei Z. .

În baza art.36 Cod penal descontopește pedepsele aplicate prin sentința penală nr.187/_ a Judecătoriei Z. în componentele sale:

3(trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals, prev. de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, în urma revocării suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. ;

5(cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 rap. la

art.215 alin.1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, ca urmare a revocării suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. ;

5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pe care le contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal în pedeapsa cea mai grea de:

12 (doisprezece) ani închisoare și interz icerea drepturilor

prevăzute de art.64 lit. a teza a II -a și lit. b Cod penal, pe timp de 3 ani.

Face aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată conform art.88 Cod penal timpul reținerii și arestării preventive din data de_ la _

.

Constată că inculpatul se află în executarea sentinței penale nr.187/_ a Judecătoriei Z. .

În baza art.36 alin.3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de_ la zi.

Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr.187/2012 a Judecătoriei Z. și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri la data rămânerii definitive.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că prejudiciile cauzate celor 3 părți civile a fost dovedit cu facturile și documentele de plată a acestora, astfel încât în baza art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală și art.998 cod civil va obliga inculpatul la 7.685,87 lei despăgubiri civile către SC

M. SĂ Z., la 16.799,96 lei despăgubiri civile către SC P. T.

  1. C. și la 322.904,23 lei către SC C. S. B., reprezentând despăgubiri civile.

    Văzând și dispozițiile art.191 Cod procedură penală;

    Pentru aceste motive, În numele Legii

    Hotărăște:

    Pentru comiterea infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal (înșelăciune), condamnă pe inculpatul O. D. (fiul lui T. și V., născut la data de_ în Z., jud. Sălaj, domiciliat în Z.

    , str.Lt. col. Pretorian, bl.N90/a, sc.A, ap.19, jud. Sălaj, CNP 1.

    ), la:

    10 (zece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe timp de 3 ani.

    Face aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

    În baza art.83 Cod penal revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. și dispune executarea acesteia alături cu prezenta, inculpatul având de executat :

    12 (doisprezece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani.

    Constată că această faptă este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei și sentința penală nr.187/_ a Judecătoriei Z. .

    În baza art.36 Cod penal descontopește pedepsele aplicate prin sentința penală nr.187/_ a Judecătoriei Z. în componentele sale:

    3(trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals, prev. de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, în urma revocării suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. ;

    5(cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, ca urmare a revocării suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.54/2007 a Judecătoriei Z. ;

    5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pe care le contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal în pedeapsa cea mai grea de:

    12 (doisprezece) ani închisoare și interz icerea drepturilor

    prevăzute de art.64 lit. a teza a II -a și lit. b Cod penal, pe timp de 3 ani.

    Face aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

    Deduce din pedeapsa aplicată conform art.88 Cod penal timpul reținerii și arestării preventive din data de_ la _

    .

    Constată că inculpatul se află în executarea sentinței penale nr.187/_ a Judecătoriei Z. .

    În baza art.36 alin.3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de_ la zi.

    Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr.187/2012 a Judecătoriei Z. și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri la data rămânerii definitive.

    În baza art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil obligă inculpatul la 7.685,87 lei despăgubiri civile către SC M. SA Z., la 16.799,96 lei despăgubiri civile către SC P. T. S. C. și la 322.904,23 lei către SC C. S. B., reprezentând despăgubiri civile.

    Obligă inculpatul la 750 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.

    Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 6 februarie 2013.

    Președinte, Grefier,

  2. C. B. M.

Red.TC/_

Dact.BM/_ Ex.3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 10/2013. Înșelăciune