Sentința penală nr. 11/2013. Conflict de interese

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 11/2013

Ședința publică din 30 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G. - judecător

GREFIER: DS

Ministerul Public este reprezentat prin procuror DANILA SUCIU din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul G. M. I.

, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 3 noiembrie 2011, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de

interese prev. și ped. de art. 2531Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care: se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2013, încheie ce face parte integrantă din prezenta sentință.

C U R T E A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj înregistrat sub dosar nr._ a fost trimis în judecată inculpatul G. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev. de art.253/1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.

S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpatul G. M. I. în perioada anilor 2007 - 2010, în calitatea de Primar al comunei Cernești jud. Maramureș, în mod repetat, însă în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dispus cumpărarea unor mărfuri alimentare și nealimentare în valoare de 31.459,35 lei de la S.C. Roxar Prod Com SRL Cernești, societate la care este asociat unic și care este administrată de soția inculpatului numita G. L. Alexandra cu scopul de a realiza un folos material direct pentru sine și soție.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, însă a arătat că este asociat unic la S.C. Roxar Prod Com SRl, societate administrată de soția sa și că această societate funcționează din anul 1998, când nu avea calitatea de primar.

Din probele administrate în cauză rezultă următoarele:

Inculpatul G. M. I. a fost primar al comunei Cernești din anul 2004 și până în primăvara anului 2012.

Inculpatul este căsătorit cu numita G. L. Alexandra, care începând cu anul 1997 este administrator al S.C. Roxar Prod Com SRL cu sediul în comuna Cernești nr.13 jud. Maramureș, societatea care are ca și obiect principal de activitate desfacerea produselor lactate și a brânzeturilor la care este asociat unic inculpatul G. M. I. .

Activitatea infracțională a inculpatului a fost descoperită în cursul anului 2011 de către reprezentanții ANAF - Direcția Generală a Finanțelor P. e Maramureș, care în perioada 9 februarie 2011 - 24 martie 2011 au efectuat un control la Primăria Cernești la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, care la rândul său a fost sesizat de Comisia Specială de Analiză și Verificare pe perioadă determinată înființată în cadrul Consiliului Local al comunei Cernești.

Din procesul verbal de inspecție încheiat de organele de control rezultă că

S.C. Roxar Prod Com SRL în cursul anului 2007 a emis facturi către Primăria Cernești pentru mărfuri în valoare de 7839,20 lei reprezentând materiale de curățenie în valoare de 2019,3 lei și produse alimentare în valoare de 5819,9 lei.

Potrivit procesului verbal de inspecție S.C. ROXAR PROD COM SRL a aprovizionat Primăria Comunei Cernești în anul 2008 cu bunuri în valoare totală de 14.680,5 lei, reprezentând materiale de curățenie și rechizite în valoare de 5324,6 lei, precum și produse alimentare în valoare de 9355,9 lei.

Totodată, organele de control au constatat că Primăria comunei Cernești a achiziționat produse în valoare de 3337,93 lei în anul 2009, respectiv în valoarea de 5601,72 lei în anul 2010 de la S.C. Roxar Prod Com SRL.

Din facturile existente la dosar rezultă că numita G. L. Alexandra în calitatea de administrator al S.C. Roxar Prod Com SRL a vândut către Primăria Comunei Cernești produse alimentare și nealimentare în cursul anului 2007 în valoare de 7839,20 lei, în anul 2008 în valoare de 13614,53 lei, în anul 2009 în valoare de 4941,23 lei și în anul 2010 în valoare de 3991,42 lei.

Inculpatul G. M. I. în faza de urmărire penală a refuzat să dea declarații, iar soția acestuia s-a prelevat de disp. art.80 alin.1 C.p.p.

În cursul efectuării actelor premergătoare inculpatul a recunoscut achiziționarea mărfurilor menționate mai sus de la magazinul administrat de soția sa, magazin care aparține societății unde administrator unic este inculpatul.

La urmărirea penală a fost audiat în calitatea de martor numitul D. G. care îndeplinește funcția de secretar al Primăriei cernești, care a arătat că a aflat de achiziționarea produselor menționate mai sus de la SC Roxar Prod Com SRL de la organele de control, că pentru achiziționarea acestor produse nu a fost emisă o hotărâre de către Consiliul Local, că plata acestor produse putea fi făcută doar la dispoziția primarului în calitatea de ordonator principal de credite și de unic titular al dreptului de semnătură pentru astfel de operațiuni în cadrul Primăriei Cernești.

Tot în calitatea de martori au fost audiate numitele Man M. și G. M.

, care au îndeplinit funcția de contabil în cadrul Primăriei Cernești, prima în perioada 1973 -30 mai 2008, iar cea de-a doua începând cu data de 1 iunie 2008 și până în prezent.

Martora Man M. a arătat că avea cunoștință despre faptul că S.C. Roxar Prod Com SRL aparține familiei primarului, motiv pentru care i-a atras atenția că aceste operațiuni sunt nelegale.

La fel, martora G. M. a arătat că alături de primar a semnat ordinele de plată prin care se făcea plata facturilor emise de S.C. Roxar Prod Com SRL . Aceeași martoră a explicat în mod detaliat mecanismul de achiziționare a unor mărfuri de la societatea menționată mai sus, precizând că primarul G. M. I. era cel care aproba referatele de necesitate întocmite de angajații primăriei și tot acesta era cel care semna ordinele de plată în vederea achitării mărfurilor.

Martorul M. Ș. angajat în calitatea de conducător auto la Primăria comunei Cernești a arătat că în baza referatelor de necesitate aprobate de primar, martorul era trimis să cumpere produse de la S.C. Roxar Prod Com SRL,

confirmând astfel că hotărârea cumpărării de produse de la această societate aparținea inculpatului.

Infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune de pericol, întrucât nu este suficient să se îndeplinească un act, ci acel act trebuie să fi produs un folos material prevăzut în textul de incriminare, în prezenta cauză în favoarea

S.C. Roxar Prod Com SRL administrată de soția inculpatului.

Inculpatul G. M. I. în declarația dată la instanța de fond nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, însă a arătat că magazinul aparținând S.C. Roxar Prod Com SRl unde are calitatea de asociat unic, fiind administrat de soția sa, funcționează din anul 1998, când nu avea calitatea de primar. Acest Magazin era singurul din zonă care vindea produse de genul celor cumpărate de primărie, iar prin achiziționarea acestor produse nu a urmărit obținerea unui profit, întrucât produsele vândute prin magazinul respectiv sunt la prețuri minime, cu aplicarea unui adaos comercial între 5-10 % în funcție de fiecare produs. Acest magazin este o parte anexă a societății comerciale, care are ca și principal obiect de activitate fabricarea de produse lactate.

Pe de altă parte, achiziționarea unor produse similare trebuia făcută din Târgu Lăpuș sau Copalnic Măsnăstur unde prețurile erau mai mari și trebuia suportată și contravaloarea transportului. Ca și exemplu o cutie de electrozi la magazinul aparținând societății a fost achiziționată cu suma de 67 lei, iar în Târgu Lăpuș același produs avea prețul de 84 lei.

Produsele erau cumpărate în baza unui referat de necesitate făcut de un angajat al primăriei, care era avizat de inculpat, însă acesta din urmă nu indica angajatului respectiv la ce magazin să se deplaseze pentru achiziționarea produselor.

Facturile se emiteau de societatea care administra magazinul odată la 2-3 luni, iar sumele de bani erau plătite în funcție de lichiditățile pe care le avea primăria.

În comuna Cernești funcționează încă două magazine alimentare, dar aceste nu desfac produse nealimentare. Cele două magazine alimentare aparțin unui consilier local, iar în situația în care ar fi fost achiziționate produsele de la cele două magazine, consilierul local era în același conflict de interese, cum este și inculpatul.

Prin achiziționarea produselor de la magazinul aparținând societății S.C. Roxar SRL s-au făcut economii la bugetul primăriei, în sensul că au fost achiziționate produse la prețuri minime, iar pe de altă parte în bugetul primăriei nu existau lichidități pentru achiziționarea fiecărui produs necesar.

La fel s-au făcut economii și indirect, respectiv cheltuieli de transport, de plată a conducătorului auto și timpul efectiv necesar pentru deplasarea în alte localități (f.75-75 dosar fond).

Martorul D. G. - secretar al primăriei comunei Cernești în declarația dată de acesta a arătat că s-au achiziționat produse alimentare de la magazinul aparținând S.C. Roxar Prod SRl pentru diverse festivități, cum ar fi zilele comunei, anumite vizite efectuate de oficialități în localitate sau pentru întreținerea terenului de fotbal al comunei. Persoanele din cadrul primăriei care achiziționau produsele de la magazinul aparținând S.C. Roxar Prod SRL aveau cunoștință că acel magazin aparține familiei primarului, însă produsele respective nu puteau fi achiziționate decât de la acel magazin, întrucât în comună mai existau doar două magazine, care nu desfăceau produse de genul celor cumpărate de primărie.

M. Ș., care este încadrat în calitate de conducător auto la Primăria comunei Cernești și care se ocupă de întreținerea localului primăriei, a întocmit

mai multe referate de necesitate pentru produse alimentare și nealimentare necesare primăriei, care au fost prezentate primarului pentru a fi acceptate, după care se deplasa la magazinul aparținând S.C. Roxar Prod SRL amplasat în curtea locuinței martorului, de unde achiziționa acele produse, iar periodic se întocmeau facturi, unde martorul avea calitatea de delegat și pe care le prezenta primăriei pentru achitarea acestora.

În situații de urgență, fiind magazinul cel mai apropriat de sediul primărie, achiziționa produse de la magazinul aparținând familiei primarului. La fel martorul a mai cumpărat și produse lactate, întrucât S.C. Roxar SRL are o

fabrică de brânzeturi, produse care erau cumpărate de la acel magazin și în perioada în care inculpatul nu avea calitatea de primar al comunei Cernești (f.94 dosar fond).

Martora G. M. contabil al Primăriei comunei Cernești din anul 2008 a arătat că a purtat o discuție cu inculpatul în cadrul căreia i-a precizat că nu este corect să cumpere produsele necesare primăriei de la magazinul propriu încă din anul 2009, iar de la acea dată s-au redus cumpărăturile de la magazinul respectiv, ultima achiziție fiind în data de 30 iunie 2010.

Au fost cumpărate produse de la magazinul aparținând familiei primarului, întrucât era singurul magazin din localitate care desfăcea și alte produse decât cele alimentare și că magazine care desfăceau produse de igienă și curățenie necesare primăriei se aflau doar în Târgu Lăpuș sau Baia Mare.

Martora a mai arătat că în localitatea Cernești existau doar două magazine care desfăceau produse alimentare.

Prin hotărâre de consiliu local s-au stabilit anumite sume din buget pentru sărbătorile comunei însă achiziția de produse s-a făcut în baza unor referate de necesitate, care erau semnate de primar, iar plata facturilor era acceptată de martoră și inculpat.

În prezent, pentru achiziționarea de piese necesare reparațiilor din cadrul primăriei personalul se deplasează la Târgu Lăpuș sau Baia Mare, unde se

întocmesc facturi pentru achiziționarea produselor respective și după plata acestora se eliberează mărfurile cumpărate.

Inculpatul nu a precizat personal de la ce magazin să fie cumpărate produsele, însă persoana care întocmea referatul de necesitate semnat de primar se deplasa la cel mai apropiat magazin pentru achiziționarea produsului, care era cel al familiei primarului și că aceste produse erau plătite în măsura în care existau disponibilități bănești în conturile primăriei (f.95-96 dosar fond).

Martora Man M., care a avut calitatea de contabil al Primăriei Comunei Cernești până la data de 30 mai 2008 a arătat că avea cunoștință de faptul că s- au achiziționat produse alimentare și nealimentare de la magazinul aparținând

S.C. Roxar Prod Com SRL proprietatea familiei primarului, că aceste produse erau eliberate în baza unui referat de necesitate întocmit de personalul primăriei, care avea nevoie de produsele respective, referat care era semnat de primar sau în lipsa acestuia de către viceprimar. S-au achiziționat produse de la magazinul aparținând societății comerciale menționate mai sus, întrucât doar acest magazin deținea asemenea produse, pe de altă parte, era cel mai apropiat magazin de sediul primăriei și care permitea plata cu întârziere a produselor achiziționate (f.102 dosar fond).

Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 societatea comercială S.C. Roxar Prod Com SRL Cernești nu a realizat profit din activitatea de comerț, întregul profit fiind realizat din activitatea de producție.

În anul 2010, chiar dacă adaosul comercial mediu a fost diminuat față de anul anterior, expertul nu s-a putut pronunța dacă activitatea de comerț a

realizat în continuare pierderi sau profit, întrucât nu se pot determina cu precizie toate cheltuielile cu funcționarea magazinului.

La obiectivul nr.2 din expertiză, respectiv dacă produsele achiziționate de primărie puteau fi cumpărate și de la alate magazine situate în localitatea Cernești, expertul a arătat că nu se poate pronunța cu privire la acest obiectiv, deoarece nu a avut acces la documentele contabile ale altor societăți din

localitatea Cernești, care să cuprindă perioada analizată respectiv anii 2007 - 2010.

La obiectivul nr.3, respectiv dacă produsele erau achiziționate din alte localități, această activitate putea influența costul produselor, expertul a arătat

că primăria nu are personal încadrat pentru gestiunea unor stocuri de produse și că în prezent achiziționarea produselor necesare se face în funcție de necesități, iar deplasările în alte localități presupun cheltuieli suplimentare cu transportul, cu pierderea unei perioade de timp a personalului care se deplasează pentru achiziționarea acestor produse, care presupune existența lichidităților bănești, în condițiile în care plata produselor se face pe loc (f.161-162 dosar fond).

Inculpatul prin apărătorul ales ala cestuia la termenul de judecată din 23 ianuarie 2013 când au avut loc dezbaterile pe fond în cauză, a solicitat o completare la raportul de expertiză, întrucât expertul nu a răspuns la obiectivul nr.2 referitor la faptul, dacă produsele achiziționate de primărie puteau fi cumpărate și de la alte magazine din ,localitatea Cernești, cerere care a fost respinsă, deoarece expertul contabil a arătat că nu poate răspunde la acest obiectiv, care presupune verificarea activității altor societăți comerciale și care nu au calitatea de parte în proces, respectiv nu pot fi obligate să pună la dispoziția sa acte contabile, cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea pot avea caracter confidențial (f.162 dosar fond).

Potrivit art.18/1 alin.1 și 2 C.p. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.,.

Din probele administrate în cauză și prezentate în detaliu mai sus rezultă cu certitudine că inculpatul a dispus angajaților primăriei comunei Cernești cumpărarea unor produse alimentare și nealimentare de la magazinul aparținând

S.C. Roxar Prod Com SRL unde asociat unic este inculpatul, iar administrator soția acestuia, însă așa cum a arătat inculpatul și martorii audiați în cauză, anumite produse, respectiv cele nealimentare puteau fi cumpărate numai din localitățile Tâtgu Lăpuș sau Baia Mare, ceea ce implica cheltuieli suplimentare cu transportul și timpul pierdut de persoana care se deplasa pentru achiziționarea unor asemenea produse.

Pe de altă parte, din aceleași probe indicate mai sus rezultă că, primăria plătea produsele achiziționate de la magazinul aparținând S.C. Roxar Prod Com SRL la perioade de 2-3 luni după achiziționarea produselor, în măsura în care primăria avea mijloace financiare.

În situația în care asemenea produse erau achiziționate de la alte magazine, plata urma să fie făcută în momentul cumpărării produselor, însă de cele mai multe ori primăria nu avea disponibilități bănești, făcând imposibilă achiziționarea produselor respective.

În al treilea rând, din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul nu a realizat profit pe perioada 2007 - 2010 presupusă

ca fiind activitatea infracțională a inculpatului, ci dimpotrivă activitatea de desfacere cu amânuntul prin magazinul menționat mai sus a fost în pierdere pe întreaga perioadă .

Potrivit art.253/1 C.p. constituie conflict de interese fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unor decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul a doilea inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau

foloase de orice natură care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea drepturilor de a ocupa o funcție publică pe durata maximă.

Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul nu a realizat profit din activitatea de desfacere cu amânuntul prin magazinul menționat mai sus, însă chiar dacă am lua în considerare doar declarația inculpatului din care rezultă că adaosul comercial este de 5-10%, la suma de 31.459,35 lei reținută prin actul de sesizare, acesta ar fi realizat un profit de până la 3000 lei, însă nici acesta nu este cert, așa cum rezultă din toate probele administrate în cauză și prezentate în detaliu mai sus.

Având în vedere starea de fapt prezentată în detaliu mai sus, că inculpatul nu a realizat cu certitudine un profit din activitatea privind cumpărarea de produse pentru Primăria Comunei Cernești de la magazinul proprietatea acestuia, că inculpatul nu are antecedente penale, că a recunoscut în parte comiterea infracțiunii, și că a avut calitatea de primar al comunei Cernești până în primăvara anului 2012, fiind ales în două legislaturi consecutiv, apreciez că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motive pentru care în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. urmează să fie achitat pe inculpatul G. M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev.de art.253/1 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.

Solicitarea inculpatului prin apărătorul ales ala cestuia de achitare în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.p.p. pe motiv că fapta reținută în sarcina sa nu există, nu este întemeiată.

Din starea de fapt prezentată în detaliu mai sus, rezultă cu certitudine că inculpatul în calitate de primar al comunei Cernești a dispus cumpărarea de produse alimentare și nealimentare de la magazinul aparținând S.C. Roxar Prod Com SRl unde este asociat unic, iar soția sa este administrator, sens în care s-a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Neîntemeiată este și solicitarea inculpatului referitoare la achitarea sa în baza art.11 pvct.2 litr.a raportat la art.10 lit.d C.p.p. pe motiv că lipsește un element constitutiv al infracțiunii, respectiv latura subiectivă, fapta nefiind comisă fără vinovăție, întrucât din declarațiile martorilor G. M. - contabil al Primăriei Comunei Cernești, din anul 2008 și în prezent și Man M., care a fost angajată în calitatea de contabil al Primăriei Comunei Cernești până la data de 30 mai 2008 rezultă că inculpatului i s-au adus la cunoștință dispoziții legale, care interzic acestuia să cumpere produse de la magazinul său, însă inculpatul a ignorat aceste atenționări, achiziționând în continuare produse de la magazinul aparținând societății comerciale unde avea calitatea de unic acționar, sens în care nu se poate susține că inculpatul a comis fapta fără vinovăție.

Pe de altă parte, legea interzicea inculpatului să achiziționeze produse în numele Primăriei comunei Cernești de la magazinul proprietatea sa, iar necunoașterea legii, nu înlătură răspunderea penală, cu atât mai mult cu cât inculpatului i s-au pus în vedere aceste interdicții de către cele două martore,

însă inculpatul le-a ignorat, manifestând aceleași comportament până în anul 2010.

În baza art.91 C.pen. coroborat cu art.18/1 C.pen. se va aplica inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.

Potrivit art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul provizoriu pentru apărătorul din oficiu, av.Milchiș Ovidiu, sumă ce se va plăti din FMJ.

În baza art.192 pct.1 lit.d C.pr.pen. inculpatul urmează să plătească suma 1000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. achită pe inculpatul G. M. I., fiul lui A. și Ana, născut la 25 mai 1968 în Cernești jud. Maramureș, domiciliat în comuna Cernești nr.17 jud. Maramureș, CNP 1., căsătorit, trei copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev.de art.253/1 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.

În baza art.91 C.pen. coroborat cu art.18/1 C.pen. aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul provizoriu pentru apărătorul din oficiu, av.Milchiș Ovidiu, sumă ce se va plăti din FMJ.

Potrivit art.192 pct.1 lit.d C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei reprezentând onorariul avocațial.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. G. DS

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 11/2013. Conflict de interese